ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 260/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 260/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

10 mai 2007 reclamanta SC C.M.C. SRL Cărbunari a chemat-o în judecată pe pârâta

SC C. BIHOR SA Oradea pentru ca prin hotărârea pe care urma să o pronunțe

instanța să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 206.900,80 Ron cu titlul de

preț neachitat reprezentând contravaloarea unei cantități de pavele granit,

livrate conform contractului de furnizare de produse nr. 2863 din 27 aprilie

2006, obligarea pârâtei la plata penalităților contractuale aferente sumei de

206.900,80 Ron, în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, conform art. 10 din

contractul menționat mai sus, cu cheltuieli de judecată.

A arătat în cererea sa că între

părți a fost încheiat contractul de furnizare de produse nr. 2923/2006, având

ca obiect livrarea de către reclamantă a cantității de 5250 mp pavele din

granit gri deschis și gri închis cu dimensiunile 10*10*5 cm la prețul de 164

Ron/mp plus TVA, că în baza acestui contract a efectuat un import din China cu

cantitatea de pavele contractată, pe care a livrat-o pârâtei conform graficului

de livrări pe șantierul din Oradea și că pârâta îi mai datorează suma de

206.900,80 lei, pe care refuză să o plătească. A mai precizat reclamanta că

marfa livrată a fost însoțită de certificat de calitate și de declarația de

conformitate, că marfa sosită pe șantierul Oradea a fost descărcată din

containere de angajații pârâtei care au manipulat necorespunzător pavelele din

piatră naturală și că a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă,

notificând-o pe pârâtă, aceasta nedând curs invitației la conciliere directă.

În cauză au fost administrate proba

cu înscrisuri, testimonială, interogatoriu și expertiză tehnică judiciară.

Tribunalul Bihor, secția comercială,

contencios administrativ, a admis în parte acțiunea precizată formulată de

reclamantă, obligând-o pe pârâtă la plata sumei de 163.483 lei reprezentând

diferența de preț neachitat, plata penalităților de 0,5% de zile întârziere

calculate asupra debitului sus menționat, precum și 2521,21 lei cheltuieli de

judecată, așa cum rezultă din sentința comercială nr. 496/COM/2008 din 30

octombrie 2008.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța a reținut că pavelele de granit livrate pârâtei, la recomandarea

Primăriei Municipiului Oradea, în baza contractului de furnizare de produse nr.

2863 din 27 aprilie 2006, erau destinate executării pavajului pietonal,

proiectarea lucrării efectuându-se conform caietului de sarcini întocmit de

Primăria Oradea, lucrările fiind preluate de către pârâtă și introduse în

contractul de furnizare mai sus menționat.

A mai reținut instanța că așa cum

rezultă din declarațiile de martori, încă de la primele transporturi de marfă

s-au observat diferențe de ordin calitativ față de proiect, existând abateri

mari de nuanță, dimensiuni și defecțiuni constând în ciobirea colțurilor, a

muchiilor, că transportul a fost efectuat necorespunzător, existând probleme la

descărcarea paleților și transportul necorespunzător la locul montării și că în

urma notificării reclamantei de către societatea pârâtă (27 iulie 2006) cu

privire la necorespunderea calitativă a 30% din marfa expediată, Primăria

Municipiului Oradea în calitate de beneficiar al lucrării a convocat-o pe

reclamantă pentru efectuarea probelor de laborator (28 iulie 2006), iar la 23

august 2006 s-a încheiat procesul-verbal privind constituirea unei echipe

proprii de sortare și s-a convenit că pavelele corespunzătoare calitativ se vor

recepționa de către beneficiar urmând a fi avizate la plată conform

contractului, iar pavelele care nu corespund calitativ se află la depozitul din

Oradea la dispoziția furnizorului.

De asemenea, s-a mai reținut că

raportul de expertiză tehnică judiciară a constatat că marfa livrată corespunde

din punct de vedere calitativ în procent de 37,68% iar din această marfă s-a

folosit în lucrare 81,37% din cantitatea recunoscută ca primită și

recepționată, astfel că în temeiul art. 969 – 970 C. civ., art. 46 C. com.,

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 469/2002 raportat la art. 43 C. com., art. 1087 C.

civ., și art. 1-8 din O.G. nr. 9/2000 aprobată și modificată, instanța a

apreciat că pavelele de granit au fost puse în operă și s-a realizat obiectivul

pentru care au fost importate în proporție de 81,37% și în consecință, a admis

acțiunea obligând-o pe pârâtă să plătească suma de 163.483 lei reprezentând

diferență de preț neachitat, precum și penalități contractuale de 0,5% pe zi de

întârziere calculată asupra debitului sus menționat, cu 20521 lei reprezentând

cheltuieli de judecată.

Reclamanta a formulat cerere de

completare și lămurire a dispozitivului acestei sentințe în sensul obligării

pârâtei la „plata penalităților contractuale de 0,5% /zi de întârziere,

calculate asupra debitului sus menționat de la data scadenței, respectiv 30

august 2006 și până la achitarea integrală” și îndreptarea erorii materiale

strecurată în dispozitivul sentinței, în sensul menționării „în favoarea

reclamantei” în loc de „ în favoarea pârâtei” precum și completarea

dispozitivului cu privire la rezervarea dreptului de a solicita cheltuielile de

judecată constând în onorariu de succes pe cale separată.

Prin încheierea din Camera de

Consiliu de la 12 februarie 2009 a fost admisă în parte cererea, instanța

dispunând îndreptarea erorii materiale, respingând cererile

completatoare/lămurire a dispozitivului, pentru motivul că aceste cereri sunt

inadmisibile pe calea procedurii instituite de art. 281, art. 281

1

,

art. 281

2

, C. proc. civ., fiind fundamentate pe motive ce vizează

fondul dreptului dedus judecății.

Împotriva sentinței instanței de

fond a declarat apel pârâta SC C. BIHOR SA Oradea solicitând modificarea

sentinței în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică, arătând că nu poate fi

obligată la plata sumelor pretinse de către reclamantă, întrucât nu datorează

această sumă.

A precizat că în baza contractului

de furnizare a utilizat marfa pentru a o pune în operă în vederea îndeplinirii

contractului de achiziție publică încheiat de aceasta cu Primăria Municipiului

Oradea, reclamanta nefiind parte în contractul de achiziție publică și invocând

art. 973 și art. 970 C. civ. A susținut că obligațiile contractuale sânt

opozabile numai părților din contract, convențiile neavând efecte decât între

părțile contractante, urmând a fi executate cu bună credință, în speță neavând

relevanță modalitatea de derularea a raporturilor dintre apelantă și Primăria

Municipiului Oradea.

După o prezentare a situației de

fapt și a modului de livrare și recepție a mărfii, precum și a raportului de

expertiză efectuat în cauză, apelanta a arătat că în mod greșit instanța a

obligat-o să plătească suma de 163.483 lei, suma astfel determinată având ca

bază cota procentuală stabilită în mod greșit de expert și înmulțită cu

valoarea pretenției intimatei.

De asemenea a susținut că nu a

primit un număr de 5 facturi în valoare de 150.704,39 lei reprezentând

contravaloare marfă livrată, acestea fiindu-i comunicate la 25 septembrie 2008

în copie, reclamanta neputând face dovada comunicării facturilor, astfel că

nefiind comunicate facturile și nefiind regăsite în contabilitatea societății

pârâtei este evident că acestea nu pot fi luate în calcul.

Reclamanta SC C.M.C. SRL Cărbunari a

declarat apel împotriva încheierii din data de 12 februarie 2009 a Tribunalului

Bihor, secția comercială contencios administrativ, solicitând admiterea

apelului și modificarea încheierii atacate în sensul lămuririi dispozitivului

sentinței comerciale nr.496/COM/2008 din 30 octombrie 2008 în sensul precizării

datei de la care se vor calcula daunele interese contractuale în cuantum de

0,5% /zi de întârziere respectiv de la data de 30 august 2006, precum și a

cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială

de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamantă și a admis apelul pârâtei, schimbând în totalitate sentința atacată,

în sensul respingerii acțiunii și a cererii de obligare a pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată formulată de reclamantă, obligând-o pe intimată să

plătească pârâtei 2263,43 lei cheltuieli de judecată, așa cum rezultă din

decizia nr. 7/2010-A/C din 19 ianuarie 2010.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța a reținut că din raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că

suma solicitată de reclamantă reprezintă contravaloarea cantității de marfă

refuzată la plată de către beneficiar care se compune din 164,74 mp pavele,

cantitate livrată în plus față de contract și 895,52 mp pavele cantitate

necorespunzătoare calitativ raportată la același contract, și că în ceea ce

privește cantitatea de 895,52 mp pavele aceasta este recunoscută de însăși

societatea reclamantă prin semnarea procesului verbal din 23 august 2006,

refuzul pârâtei de plata contravalorii pavelelor constatate ca

necorespunzătoare calitativ concretizându-se într-o veritabilă excepție de

neexecutare a contractului care își are temeiul juridic tocmai în

reciprocitatea și interdependența obligațiilor asumate de părți prin contractul

încheiat, și pentru înfrângerea acestei excepții reclamanta trebuia să

dovedească că însăși pârâtei îi aparține culpa pentru calitatea

necorespunzătoare, din coroborarea probelor testimoniale cu raportul de

expertiză nerezultând această probă.

De asemenea instanța a reținut că au

fost respectate prevederile art. 5 din Contract cu privire la constatarea

deficiențelor calitative prin încheierea procesului verbal din 23 august 2006,

astfel că susținerile intimatei în sensul aplicabilității prevederilor art .1352

C. civ. nu pot fi reținute, cantitatea de 895,52 mp pavele nefiind pusă în

operă, în depozitul pârâtei găsindu-se atât cantitatea de 895,52 mp pavele

necorespunzătoare cât și cantitatea de 1216,57 mp pavele cu privire la care

Primăria Oradea a renunțat la montare, aspect care nu are relevanță în cauză

întrucât nu face obiectul dosarului și mergând pe raționamentul reclamantei

care a precizat că suma solicitată prin acțiune constituie diferența de preț

care a rămas neachitată de către pârâtă în baza contractului încheiat, rezultă

per a contrario că restul cantității livrate a fost achitată de către pârâtă,

aspect ce rezultă de altfel din înscrisurile dosarului.

A mai reținut instanța că din

ansamblul probator administrat în cauză rezultă că pârâta a recepționat

cantitatea de 5246 mp pavele din care a acceptat la plată 4351, 5 mp

contravaloarea acesteia fiind achitată de către pârâtă, ultima plată fiind

efectuată la 25 septembrie 2006, fiind refuzată la plată diferența de 895,52 mp

pavele ca fiind necorespunzătoare calitativ, și că în conformitate cu

dispozițiile art. 1326 C. civ. potrivit căruia vânzătorul este obligat să

predea lucrul vândut în măsura determinată în contract, este neîntemeiată

pretenția reclamantei la plata cantității de 164 mp de pavele livrată în plus

față de contract.

Ca urmare, a apreciat instanța de

apel că nu prezintă importanță în soluționarea cauzei, cât anume din cantitatea

de pavele livrată a fost pusă în operă de către pârâtă, și nici proporția din

care a fost realizat corespunzător obiectivul lucrării, deoarece reclamanta nu

este parte în contractul de achiziție publică încheiat între societatea pârâtă

și autoritatea contractantă Primăria Municipiului Oradea și că în aprecierea

calității pavelelor livrate raportarea trebuie să se facă la contractul

încheiat între părți și nu la caietul de sarcini sau la prevederile

standardului SR EN 1342-2003.

În ceea ce privește apelul exercitat

de reclamantă instanța de apel a reținut că prin efectul admiterii apelului

împotriva sentinței cu privire la care s-au formulat cererile de lămurire și

completare a dispozitivului, acțiunea a fost respinsă, inclusiv capătul de

cerere privind penalitățile, motiv pentru care nu se mai impune a fi cercetată

legalitatea și temeinicia încheierii apelate.

Reclamanta SC C.M.C. SRL a formulat

recurs împotriva deciziei instanței de apel solicitând admiterea recursului,

modificarea în totalitate a deciziei recurate, respingerea apelului formulat de

intimata SC C. BIHOR SA și admiterea apelului declarat de reclamantă, cu

cheltuieli de judecată.

A arătat că motivele de recurs se

circumscriu prevederilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., și a învederat că

instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii prin aprecierea în mod

eronat a condițiilor și modului de aplicare specifice excepției neexecutării

contractului și prin înlăturarea aplicabilității art. 1352 C. civ., precum și o

aplicare greșită a art. 70 C. com., susținând faptul că destinația bunurilor

fiind un element esențial în funcție de care se putea determina dacă produsele

livrate puteau fi folosite conform destinației sau nu, instanța interpretând în

mod eronat procesul verbal din 23 august 2006 care nu cuprinde o recunoaștere a

reclamantei a cantității de 895 mp pavele necorespunzătoare, aceasta fiind o

supoziție a instanței de judecată.

De asemenea a arătat că din expertiza

efectuată în cauză rezultă că marfa corespunde din punct de vedere calitativ cu

prevederile din contract dar și cu prevederile caietului de sarcini și că

produsele livrate au fost puse în operă, fiind conforme destinației acceptate

de beneficiar, motiv pentru care i-a fost restituită garanția de bună execuție

în sumă de 43600 Ron, cu mențiunea „solicitarea este conformă cu art. 11 din

contractul încheiat”, deblocarea garanției de bună execuție fiind o

recunoaștere expresă a îndeplinirii întocmai de către reclamantă a obligațiilor

din contract, iar obiecțiile calitative cu privire la marfa livrată nu au

respectat termenul de 48 de ore de la livrare, acesta fiind un termen de

decăderea a cumpărătorului din dreptul de a invoca viciile lucrului vândut.

A criticat soluția instanței de apel

și sub aspectul soluționării apelului său împotriva încheierii din 12 februarie

2009 a Tribunalului Bihor, considerând că instanța a greșit respingându-i

apelul existând suficiente motive pentru admiterea cererilor de completarea

dispozitivului atât asupra precizării datei de la care curg penalitățile cât și

în ceea ce privește cheltuielile de judecată constând în acordarea onorariului

de succes.

Recursul urmează a se admite pentru

următoarele considerente:

Conform art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. modificarea hotărârii atacate se poate face când hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină sau motivarea este insuficientă, iar art. 304 pct.

9 din același act normativ are în vedere modificarea hotărârii atacate dacă este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii.

Recurenta a raportat motivele de

recurs la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1352 C. civ. și neaplicarea

art. 70 C. com., la nepronunțarea instanței cu privire la apărarea sa

referitoare la deblocarea garanției de bună execuție.

Art. 1352 C. civ. prevede că

„vânzătorul este supus la răspundere pentru viciile ascunse ale lucrului

vândut, dacă din cauza acelora, lucrul nu este bun de întrebuințat, după

destinația sa, sau întrebuințarea sa e atât de micșorată, încât se poate

presupune că, cumpărătorul nu l-ar fi cumpărat, sau n-ar fi dat pe dânsul ceea

ce a dat, de i-ar fi cunoscut viciile”.

Instanța de apel și-a fundamentat

soluția prin invocarea excepției neexecutării contractului considerată de

aceasta a concretiza refuzul pârâtei la plata contravalorii pavelelor

constatate necorespunzătoare, problemă care nu a fost pusă în discuția

părților.

Cu atât mai mult a apreciat că art. 1352

C. civ. nu este aplicabil în speță față de existența raportului de expertiză și

probelor testimoniale care confirmă calitatea necorespunzătoare a pavelelor

dar, în același timp, a reținut că au fost respectate dispozițiile art. 5 din

contract cu privire la viciile ascunse.

Reținând corecta aplicare a art. 5

din contract, instanța nu a motivat cum a fost respectat termenul privind

încunoștințarea reclamantei despre viciile calitative, față de data constatării

neconcordanțelor calitative pentru cantitățile livrate succesiv, având în

vedere că notificarea nr. 5664 din 27 iunie 2006 a SC C. BIHOR SA (fila 76

fond) se referă doar la cantitatea livrată până la 27 iulie 2006, respectiv

1517,2 mp, nefiind raportată aplicarea acestui articol, la dispozițiile art. 1352

C. civ. și art. 70 C. com., analiza neavând în vedere și restul cantității de

pavele furnizată, pentru care nu există o astfel de notificare. Această

problemă trebuia soluționată cu atât mai mult cu cât prin întâmpinarea din apel

a pârâtei SC C.M.C. SRL (fila 58 dosar fond), aceasta a formulat excepția

tardivității invocării de către reclamantă a viciilor ascunse conform art. 70 C.

com., excepție nepusă în discuția părților și nerezolvată de către instanța de

apel.

Prin aceeași întâmpinare pârâta a

invocat recunoașterea expresă a îndeplinirii întocmai de către reclamantă a

obligațiilor contractuale prin deblocarea garanției de bună execuție cu

mențiunea conformității acesteia cu art. 11 din contractul încheiat între

părțile în litigiu, apărare pe care instanța de apel a ignorat-o.

Raportând considerentele de mai sus

la motivele invocate de recurenta pârâtă conform dispozițiilor art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ. și având în vedere prevederile art. 312 C. proc. civ.,

Curtea constată că instanța a cărei hotărâre este atacată nu a cercetat îndeajuns

fondul litigiului, aceasta necercetând suficient cererile și probatoriile

administrate în cauză, astfel că motivarea instanței de apel este insuficientă,

nerăspunzând tuturor problemelor ridicate de părți, nefiind identificate și

interpretate toate normele juridice invocate în apărare, pronunțând astfel o

hotărâre a cărei motivare nu susține dispozitivul și care face imposibilă

cercetarea modificării sentinței atacate sub toate aspectele invocate, urmând

ca în rejudecarea apelului instanța să aibă în vedere și motivele privind

cererea completatoare.

Pentru aceste motive în temeiul art.

312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Curtea va admite

recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC C.M.C. SRL Cărbunari împotriva deciziei nr. 7/2010-A/C din 19

ianuarie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 20

ianuarie 2011.