ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 260/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 10 mai 2007 reclamanta SC C.M.C. SRL Cărbunari a chemat-o în judecată pe pârâta SC C. BIHOR SA Oradea pentru ca prin hotărârea pe care urma să o pronunțe instanța să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 206.900,80 Ron cu titlul de preț neachitat reprezentând contravaloarea unei cantități de pavele granit, livrate conform contractului de furnizare de produse nr. 2863 din 27 aprilie 2006, obligarea pârâtei la plata penalităților contractuale aferente sumei de 206.900,80 Ron, în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, conform art. 10 din contractul menționat mai sus, cu cheltuieli de judecată.

A arătat în cererea sa că între părți a fost încheiat contractul de furnizare de produse nr. 2923/2006, având ca obiect livrarea de către reclamantă a cantității de 5250 mp pavele din granit gri deschis și gri închis cu dimensiunile 10*10*5 cm la prețul de 164 Ron/mp plus TVA, că în baza acestui contract a efectuat un import din China cu cantitatea de pavele contractată, pe care a livrat-o pârâtei conform graficului de livrări pe șantierul din Oradea și că pârâta îi mai datorează suma de 206.900,80 lei, pe care refuză să o plătească. A mai precizat reclamanta că marfa livrată a fost însoțită de certificat de calitate și de declarația de conformitate, că marfa sosită pe șantierul Oradea a fost descărcată din containere de angajații pârâtei care au manipulat necorespunzător pavelele din piatră naturală și că a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, notificând-o pe pârâtă, aceasta nedând curs invitației la conciliere directă.

În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri, testimonială, interogatoriu și expertiză tehnică judiciară.

Tribunalul Bihor, secția comercială, contencios administrativ, a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantă, obligând-o pe pârâtă la plata sumei de 163.483 lei reprezentând diferența de preț neachitat, plata penalităților de 0,5% de zile întârziere calculate asupra debitului sus menționat, precum și 2521,21 lei cheltuieli de judecată, așa cum rezultă din sentința comercială nr. 496/COM/2008 din 30 octombrie 2008. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că pavelele de granit livrate pârâtei, la recomandarea Primăriei Municipiului Oradea, în baza contractului de furnizare de produse nr. 2863 din 27 aprilie 2006, erau destinate executării pavajului pietonal, proiectarea lucrării efectuându-se conform caietului de sarcini întocmit de Primăria Oradea, lucrările fiind preluate de către pârâtă și introduse în contractul de furnizare mai sus menționat.

A mai reținut instanța că așa cum rezultă din declarațiile de martori, încă de la primele transporturi de marfă s-au observat diferențe de ordin calitativ față de proiect, existând abateri mari de nuanță, dimensiuni și defecțiuni constând în ciobirea colțurilor, a muchiilor, că transportul a fost efectuat necorespunzător, existând probleme la descărcarea paleților și transportul necorespunzător la locul montării și că în urma notificării reclamantei de către societatea pârâtă (27 iulie 2006) cu privire la necorespunderea calitativă a 30% din marfa expediată, Primăria Municipiului Oradea în calitate de beneficiar al lucrării a convocat-o pe reclamantă pentru efectuarea probelor de laborator (28 iulie 2006), iar la 23 august 2006 s-a încheiat procesul-verbal privind constituirea unei echipe proprii de sortare și s-a convenit că pavelele corespunzătoare calitativ se vor recepționa de către beneficiar urmând a fi avizate la plată conform contractului, iar pavelele care nu corespund calitativ se află la depozitul din Oradea la dispoziția furnizorului.

De asemenea, s-a mai reținut că raportul de expertiză tehnică judiciară a constatat că marfa livrată corespunde din punct de vedere calitativ în procent de 37,68% iar din această marfă s-a folosit în lucrare 81,37% din cantitatea recunoscută ca primită și recepționată, astfel că în temeiul art. 969 – 970 C. civ., art. 46 C. com., art. 3 alin. (1) din Legea nr. 469/2002 raportat la art. 43 C. com., art. 1087 C. civ., și art. 1-8 din O.G. nr. 9/2000 aprobată și modificată, instanța a apreciat că pavelele de granit au fost puse în operă și s-a realizat obiectivul pentru care au fost importate în proporție de 81,37% și în consecință, a admis acțiunea obligând-o pe pârâtă să plătească suma de 163.483 lei reprezentând diferență de preț neachitat, precum și penalități contractuale de 0,5% pe zi de întârziere calculată asupra debitului sus menționat, cu 20521 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Reclamanta a formulat cerere de completare și lămurire a dispozitivului acestei sentințe în sensul obligării pârâtei la „plata penalităților contractuale de 0,5% /zi de întârziere, calculate asupra debitului sus menționat de la data scadenței, respectiv 30 august 2006 și până la achitarea integrală” și îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinței, în sensul menționării „în favoarea reclamantei” în loc de „ în favoarea pârâtei” precum și completarea dispozitivului cu privire la rezervarea dreptului de a solicita cheltuielile de judecată constând în onorariu de succes pe cale separată. Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 12 februarie 2009 a fost admisă în parte cererea, instanța dispunând îndreptarea erorii materiale, respingând cererile completatoare/lămurire a dispozitivului, pentru motivul că aceste cereri sunt inadmisibile pe calea procedurii instituite de art. 281, art. 281 1 , art. 281 2 , C. proc.

civ., fiind fundamentate pe motive ce vizează fondul dreptului dedus judecății. Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel pârâta SC C. BIHOR SA Oradea solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică, arătând că nu poate fi obligată la plata sumelor pretinse de către reclamantă, întrucât nu datorează această sumă. A precizat că în baza contractului de furnizare a utilizat marfa pentru a o pune în operă în vederea îndeplinirii contractului de achiziție publică încheiat de aceasta cu Primăria Municipiului Oradea, reclamanta nefiind parte în contractul de achiziție publică și invocând art. 973 și art. 970 C. civ. A susținut că obligațiile contractuale sânt opozabile numai părților din contract, convențiile neavând efecte decât între părțile contractante, urmând a fi executate cu bună credință, în speță neavând relevanță modalitatea de derularea a raporturilor dintre apelantă și Primăria Municipiului Oradea.

După o prezentare a situației de fapt și a modului de livrare și recepție a mărfii, precum și a raportului de expertiză efectuat în cauză, apelanta a arătat că în mod greșit instanța a obligat-o să plătească suma de 163.483 lei, suma astfel determinată având ca bază cota procentuală stabilită în mod greșit de expert și înmulțită cu valoarea pretenției intimatei. De asemenea a susținut că nu a primit un număr de 5 facturi în valoare de 150.704,39 lei reprezentând contravaloare marfă livrată, acestea fiindu-i comunicate la 25 septembrie 2008 în copie, reclamanta neputând face dovada comunicării facturilor, astfel că nefiind comunicate facturile și nefiind regăsite în contabilitatea societății pârâtei este evident că acestea nu pot fi luate în calcul.

Reclamanta SC C.M.C. SRL Cărbunari a declarat apel împotriva încheierii din data de 12 februarie 2009 a Tribunalului Bihor, secția comercială contencios administrativ, solicitând admiterea apelului și modificarea încheierii atacate în sensul lămuririi dispozitivului sentinței comerciale nr.496/COM/2008 din 30 octombrie 2008 în sensul precizării datei de la care se vor calcula daunele interese contractuale în cuantum de 0,5% /zi de întârziere respectiv de la data de 30 august 2006, precum și a cheltuielilor de judecată.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă și a admis apelul pârâtei, schimbând în totalitate sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii și a cererii de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată formulată de reclamantă, obligând-o pe intimată să plătească pârâtei 2263,43 lei cheltuieli de judecată, așa cum rezultă din decizia nr. 7/2010-A/C din 19 ianuarie 2010. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că din raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că suma solicitată de reclamantă reprezintă contravaloarea cantității de marfă refuzată la plată de către beneficiar care se compune din 164,74 mp pavele, cantitate livrată în plus față de contract și 895,52 mp pavele cantitate necorespunzătoare calitativ raportată la același contract, și că în ceea ce privește cantitatea de 895,52 mp pavele aceasta este recunoscută de însăși societatea reclamantă prin semnarea procesului verbal din 23 august 2006, refuzul pârâtei de plata contravalorii pavelelor constatate ca necorespunzătoare calitativ concretizându-se într-o veritabilă excepție de neexecutare a contractului care își are temeiul juridic tocmai în reciprocitatea și interdependența obligațiilor asumate de părți prin contractul încheiat,

și pentru înfrângerea acestei excepții reclamanta trebuia să dovedească că însăși pârâtei îi aparține culpa pentru calitatea necorespunzătoare, din coroborarea probelor testimoniale cu raportul de expertiză nerezultând această probă. De asemenea instanța a reținut că au fost respectate prevederile art. 5 din Contract cu privire la constatarea deficiențelor calitative prin încheierea procesului verbal din 23 august 2006, astfel că susținerile intimatei în sensul aplicabilității prevederilor art .1352 C. civ.

nu pot fi reținute, cantitatea de 895,52 mp pavele nefiind pusă în operă, în depozitul pârâtei găsindu-se atât cantitatea de 895,52 mp pavele necorespunzătoare cât și cantitatea de 1216,57 mp pavele cu privire la care Primăria Oradea a renunțat la montare, aspect care nu are relevanță în cauză întrucât nu face obiectul dosarului și mergând pe raționamentul reclamantei care a precizat că suma solicitată prin acțiune constituie diferența de preț care a rămas neachitată de către pârâtă în baza contractului încheiat, rezultă per a contrario că restul cantității livrate a fost achitată de către pârâtă, aspect ce rezultă de altfel din înscrisurile dosarului.

A mai reținut instanța că din ansamblul probator administrat în cauză rezultă că pârâta a recepționat cantitatea de 5246 mp pavele din care a acceptat la plată 4351, 5 mp contravaloarea acesteia fiind achitată de către pârâtă, ultima plată fiind efectuată la 25 septembrie 2006, fiind refuzată la plată diferența de 895,52 mp pavele ca fiind necorespunzătoare calitativ, și că în conformitate cu dispozițiile art. 1326 C. civ. potrivit căruia vânzătorul este obligat să predea lucrul vândut în măsura determinată în contract, este neîntemeiată pretenția reclamantei la plata cantității de 164 mp de pavele livrată în plus față de contract.

Ca urmare, a apreciat instanța de apel că nu prezintă importanță în soluționarea cauzei, cât anume din cantitatea de pavele livrată a fost pusă în operă de către pârâtă, și nici proporția din care a fost realizat corespunzător obiectivul lucrării, deoarece reclamanta nu este parte în contractul de achiziție publică încheiat între societatea pârâtă și autoritatea contractantă Primăria Municipiului Oradea și că în aprecierea calității pavelelor livrate raportarea trebuie să se facă la contractul încheiat între părți și nu la caietul de sarcini sau la prevederile standardului SR EN 1342-2003.

În ceea ce privește apelul exercitat de reclamantă instanța de apel a reținut că prin efectul admiterii apelului împotriva sentinței cu privire la care s-au formulat cererile de lămurire și completare a dispozitivului, acțiunea a fost respinsă, inclusiv capătul de cerere privind penalitățile, motiv pentru care nu se mai impune a fi cercetată legalitatea și temeinicia încheierii apelate. Reclamanta SC C.M.C. SRL a formulat recurs împotriva deciziei instanței de apel solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei recurate, respingerea apelului formulat de intimata SC C. BIHOR SA și admiterea apelului declarat de reclamantă, cu cheltuieli de judecată. A arătat că motivele de recurs se circumscriu prevederilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., și a învederat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii prin aprecierea în mod eronat a condițiilor și modului de aplicare specifice excepției neexecutării contractului și prin înlăturarea aplicabilității art. 1352 C. civ., precum și o aplicare greșită a art. 70 C. com., susținând faptul că destinația bunurilor fiind un element esențial în funcție de care se putea determina dacă produsele livrate puteau fi folosite conform destinației sau nu, instanța interpretând în mod eronat procesul verbal din 23 august 2006 care nu cuprinde o recunoaștere a reclamantei a cantității de 895 mp pavele necorespunzătoare, aceasta fiind o supoziție a instanței de judecată.

De asemenea a arătat că din expertiza efectuată în cauză rezultă că marfa corespunde din punct de vedere calitativ cu prevederile din contract dar și cu prevederile caietului de sarcini și că produsele livrate au fost puse în operă, fiind conforme destinației acceptate de beneficiar, motiv pentru care i-a fost restituită garanția de bună execuție în sumă de 43600 Ron, cu mențiunea „solicitarea este conformă cu art. 11 din contractul încheiat”, deblocarea garanției de bună execuție fiind o recunoaștere expresă a îndeplinirii întocmai de către reclamantă a obligațiilor din contract, iar obiecțiile calitative cu privire la marfa livrată nu au respectat termenul de 48 de ore de la livrare, acesta fiind un termen de decăderea a cumpărătorului din dreptul de a invoca viciile lucrului vândut.

A criticat soluția instanței de apel și sub aspectul soluționării apelului său împotriva încheierii din 12 februarie 2009 a Tribunalului Bihor, considerând că instanța a greșit respingându-i apelul existând suficiente motive pentru admiterea cererilor de completarea dispozitivului atât asupra precizării datei de la care curg penalitățile cât și în ceea ce privește cheltuielile de judecată constând în acordarea onorariului de succes. Recursul urmează a se admite pentru următoarele considerente: Conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ. modificarea hotărârii atacate se poate face când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau motivarea este insuficientă, iar art. 304 pct. 9 din același act normativ are în vedere modificarea hotărârii atacate dacă este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Recurenta a raportat motivele de recurs la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1352 C. civ. și neaplicarea art. 70 C. com., la nepronunțarea instanței cu privire la apărarea sa referitoare la deblocarea garanției de bună execuție. Art. 1352 C. civ. prevede că „vânzătorul este supus la răspundere pentru viciile ascunse ale lucrului vândut, dacă din cauza acelora, lucrul nu este bun de întrebuințat, după destinația sa, sau întrebuințarea sa e atât de micșorată, încât se poate presupune că, cumpărătorul nu l-ar fi cumpărat, sau n-ar fi dat pe dânsul ceea ce a dat, de i-ar fi cunoscut viciile”. Instanța de apel și-a fundamentat soluția prin invocarea excepției neexecutării contractului considerată de aceasta a concretiza refuzul pârâtei la plata contravalorii pavelelor constatate necorespunzătoare, problemă care nu a fost pusă în discuția părților.

Cu atât mai mult a apreciat că art. 1352 C. civ. nu este aplicabil în speță față de existența raportului de expertiză și probelor testimoniale care confirmă calitatea necorespunzătoare a pavelelor dar, în același timp, a reținut că au fost respectate dispozițiile art. 5 din contract cu privire la viciile ascunse. Reținând corecta aplicare a art. 5 din contract, instanța nu a motivat cum a fost respectat termenul privind încunoștințarea reclamantei despre viciile calitative, față de data constatării neconcordanțelor calitative pentru cantitățile livrate succesiv, având în vedere că notificarea nr. 5664 din 27 iunie 2006 a SC C. BIHOR SA (fila 76 fond) se referă doar la cantitatea livrată până la 27 iulie 2006, respectiv 1517,2 mp, nefiind raportată aplicarea acestui articol, la dispozițiile art. 1352 C. civ.

și art. 70 C. com., analiza neavând în vedere și restul cantității de pavele furnizată, pentru care nu există o astfel de notificare. Această problemă trebuia soluționată cu atât mai mult cu cât prin întâmpinarea din apel a pârâtei SC C.M.C. SRL (fila 58 dosar fond), aceasta a formulat excepția tardivității invocării de către reclamantă a viciilor ascunse conform art. 70 C. com., excepție nepusă în discuția părților și nerezolvată de către instanța de apel. Prin aceeași întâmpinare pârâta a invocat recunoașterea expresă a îndeplinirii întocmai de către reclamantă a obligațiilor contractuale prin deblocarea garanției de bună execuție cu mențiunea conformității acesteia cu art. 11 din contractul încheiat între părțile în litigiu, apărare pe care instanța de apel a ignorat-o.

Raportând considerentele de mai sus la motivele invocate de recurenta pârâtă conform dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și având în vedere prevederile art. 312 C. proc. civ., Curtea constată că instanța a cărei hotărâre este atacată nu a cercetat îndeajuns fondul litigiului, aceasta necercetând suficient cererile și probatoriile administrate în cauză, astfel că motivarea instanței de apel este insuficientă, nerăspunzând tuturor problemelor ridicate de părți, nefiind identificate și interpretate toate normele juridice invocate în apărare, pronunțând astfel o hotărâre a cărei motivare nu susține dispozitivul și care face imposibilă cercetarea modificării sentinței atacate sub toate aspectele invocate, urmând ca în rejudecarea apelului instanța să aibă în vedere și motivele privind cererea completatoare.

Pentru aceste motive în temeiul art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Curtea va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC C.M.C. SRL Cărbunari împotriva deciziei nr. 7/2010-A/C din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 20 ianuarie 2011.