ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7694/2013

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea sub nr. 2274/88/2010 reclamanta S.C. A.I. S.R.L. a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F.

- Administrația Finanțelor Publice Macin, solicitând anularea în tot a titlului executoriu nr. 7 din 06 iulie 2010 și somația nr. 36/40/3/2010/1520 din 06 iulie 2010. În motivarea cererii reclamanta a arătat că deține și utilizează jurnalele de TVA (jurnalul pentru vânzări și pentru cumpărări) completate la zi în ordine cronologică, iar sumele înscrise în acestea sunt în concordanță cu evidența contabilă, societatea fiind înregistrată ca plătitor de TVA prin opțiune, începând cu data de 30 septembrie 2002, conform certificatului de înregistrare în scopuri de TVA seria B nr. 0126692. A mai arătat reclamanta că, deconturile privind TVA-ul aferent perioadei de 01 noiembrie 2006 - 31 decembrie 2009 au fost depuse în termen la AFP Macin, respectiv lunar în această perioadă.

Totodată a mai arătat societatea că a depus declarațiile recapitulative privind livrările/achizițiile intracomunitare de bunuri la termenele stabilite de lege pentru perioadele în care a efectuat operațiuni intracomunitare. De asemenea, a întocmit și depus în termen declarațiile informative privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național aferente perioadei verificate, nerealizând operațiuni scutite care dau drept de deducere concomitent cu operațiunile scutite care nu dau drept de deducere. S-a mai arătat că în timpul inspecției fiscale s-au verificat corelațiile dintre sumele înscrise în documentele contabile și sumele înscrise în jurnalele de TVA, nefiind constatate diferențe.

La termenul de judecată din 10 septembrie pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Tulcea, în raport de dispozițiile art. 172 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, solicitând declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Macin. Prin Sentința civilă nr. 2429 din 08 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Tulcea s-a admis excepția invocată și s-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Macin, reținând că în conformitate cu art. 172 - 173 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, contestația se introduce la instanța judecătorească competentă, în timp ce art. 373 alin. (2) C. proc.

civ., stipulează că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Macin sub nr. 1277/253/ 2010. În ședința publică din 26 ianuarie 2011 contestatoarea a depus la dosar precizări la acțiune, prin care a arătat că prezenta cererea este o contestație la Decizia de impunere nr. 379 din 31 mai 2010 și a Raportului de inspecție fiscală parțială nr. 25657 din 31 mai 2010, raport ce a stat la baza emiterii deciziei de impunere și implicit a tuturor actelor subsecvente, respectiv titlul executoriu nr. 7 din 06 iulie 2010 și a somației nr. 36/40/3/2010/1502 din 06 iulie 2010, solicitând să se dispună anularea în întregime a Deciziei de impunere nr. 379 din 31 mai 2010 și a Raportului de inspecție fiscală parțială nr. 25657 din 31 mai 2010, raport ce a stat la baza emiterii deciziei de impunere și implicit a tuturor actelor subsecvente, respectiv titlul executoriu nr. 7 din 06 iulie 2010 și a somației nr. 36/40/3/2010/1502 din 06 iulie 2010. În fapt, a arătat reclamanta că în perioadele 07 aprilie 2009 - 09 aprilie 2009, 15 aprilie 2009, 10 februarie 2010 - 12 februarie 2010, 15 - 16 februarie 2010, 18 februarie 2010, 23 - 24 februarie 2010, 02 martie 2010 - 05 martie 2010, 08.03 - 12 martie 2010, 15 martie - 19 martie 2010, 22 martie 2010, 23 martie 2010, 30 martie 2010, 01 - 02 aprilie 2010, 06 aprilie 2010 - 09 aprilie 2010, 26 - 28 mai 2010,

a făcut obiectul unui control financiar privind taxa pe valoare adăugata și în urma căruia s-a stabilit în sarcina sa o bază impozabilă suplimentară în sumă de 9.296.195 RON și o bază de calcul a majorărilor de întârziere în cuantum de 1.766.277 RON ceea ce a determinat o taxă pe valoare adăugată stabilită suplimentar în cuantum de 1.766.277 RON și majorări de întârziere de 1.507.008 RON. A considerat reclamanta că s-a ajuns la această situație datorită faptului că organele de control, în mod eronat, au apreciat că societatea a dedus TVA aferentă unor facturi de prestări servicii care nu au la bază documente justificative pentru prestațiile efectuate. Cu privire la tranzacțiile desfășurate între S.C.

A.I. S.R.L. și S.C. T. S.R.L., a apreciat că s-au desfășurat cu respectarea prevederilor legale și decontarea operațiunilor între cele două societăți au fost transparente, plățile făcându-se prin virament bancar.

În ceea ce privește relația furnizor-cumpărător materiale de construcții (balast, nisip, pietriș, transport), relație comercială în urma căreia s-au întocmit următoarele facturi: factura seria TCB 93 nr. 0000002 din 04 iulie 2007 în valoare de 643.635 RON, factura seria TCB 93 nr. 0000008 din 12 iulie 2007 în valoare de 1.428.495 RON, factura seria TCB 93 nr. 0000021 din 31 iulie 2007 în valoare de 1.907.948 RON și factura seria 0000023 din 31 iulie 2007 în valoare de 3.002627 RON a apreciat reclamanta că acestea au conținut toate datele necesare prevăzute de legislația în vigoare având anexate documente justificative din care să rezulte efectuarea acestor prestații, precum și informații cu privire la expediția și primirea mărfii; (aviz de însoțire a mărfii, avize de expediție, bonuri de transport, procese verbale de recepție, de redare primire).

În ceea ce privește relația prestator-beneficiar desfășurata în baza Contractului nr. 1084 din 01 iunie 2007, în baza căreia s-au emis următoarele facturi: factura seria BVDW nr. 1018540 din 01 iunie 2007 în valoare de 1.095.361,68 RON, factura seria BVDW nr. 1018560 din 28 iunie 2007 în valoare de 1.142.204,84 RON, factura seria BVDW nr. 018564 din 29 iunie 2007 în valoare de 623.983. RON și factura seria BVDW nr. 1018568/1018567 din 27 iunie 2007 în valoare de 1.036.891 RON a considerat reclamanta că și acestea au fost corect întocmite și cu respectarea prevederilor legale și ca acestea conțin denumirea produselor sau a serviciilor. Prin Sentința civilă nr. 99 din 09 februarie 2011 pronunțată de Judecătoria Macin s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, s-a constatat ivit conflict negativ de competentă iar dosarul a, fost înaintat la Curtea de Apel Constanța în vederea soluționării conflictului.

Prin Sentința civilă nr. 99/CA/2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, s-a stabilit instanța competentă ca fiind Tribunalului Tulcea. Prin Sentința civilă nr. 2.871 din 12 august 2011 pronunțată de Tribunalul Tulcea s-a admis excepția de necompetență materială a instanței și s-a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Constanța, reținând că este vorba de un litigiu ce privește taxa pe valoarea adăugată în sumă de 1.766.277 RON la care se adaugă 1.507.00 RON majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată, fiind incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Cauza a fost înregistrată sub nr. 1635/88/2011 la Curtea de Apel Constanța. În fața acestei instanțe, pârâta D.G.F.P.

Tulcea a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat scoaterea sa din cauză și introducerea în cauză a Administrației Finanțelor Publice Voluntari, motivat de faptul că reclamanta și-a schimbat sediul social și domiciliul fiscal în localitatea Popești Leordeni, județul Ilfov. La data de 28 septembrie 2011 reclamanta a depus la dosar precizări la contestație prin care a arătat că a fost soluționată contestația prin Decizia nr. 4 din 07 martie 2011 emisă de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor. Față de aceste noi aspecte a înțeles să formuleze contestație împotriva următoarelor acte administrativ fiscale: Deciziei nr. 64 din 07 martie 2011 emisă de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor privind soluționarea contestației depusă de către S.C.

A.I. S.R.L. și comunicată la data de 11 martie 2011; Deciziei de impunere nr. 379 din 31 mai 2010 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală D.G.F.P. Tulcea și comunicată la data de 03 mai 2011, Raportului de inspecție fiscală parțială nr. 25657 din 31 mai 2010 întocmit de Agenția Națională de Administrare Fiscală - D.G.F.P. Tulcea, activitatea de inspecție fiscală, raport ce a stat la baza emiterii deciziei de impunere și implicit a tuturor actelor subsecvente, solicitând anularea în parte a actelor administrative enumerate mai sus. Prin cererea înregistrată sub nr. 1008/36 din 06 septembrie 2011 la Curtea de Apel Constanța, reclamanta a învestit instanța cu aceeași acțiune. Prin Încheierea nr. 336/CA din 12 octombrie 2011 Curtea a constatat îndeplinite condițiile art. 163 C. proc.

civ. și a dispus conexarea dosarului nr. 1008/36/2011 la dosarul nr. 1635/88/2011. Ulterior, la data de 24 octombrie 2011, reclamanta a depus în completare, precizări la acțiune, înțelegând să conteste în parte raportul de inspecție fiscală și Decizia de impunere nr. 379 din 31 mai 2010, în sensul contestării taxei suplimentare stabilită de plată în valoare de 1.744.849 RON cu majorările de întârziere aferente și recunoaște taxa suplimentară de plată în valoare de 21.428 RON și majorările de întârziere aferente. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 165/CA din 28 martie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei S.C.

A.I. S.R.L., astfel cum a fost precizată, a anulat în parte Decizia nr. 64 din 07 martie 2011 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Decizia de impunere nr. 379 din 31 mai 2010 emisă de D.G.F.P. Tulcea și Raportul de inspecție fiscală parțială nr. 25657 din 31 mai 2010 întocmit de D.G.F.P. Tulcea - Activitatea de Inspecție Fiscală pentru suma de 1.744.849 RON reprezentând TVA suplimentară, precum și pentru majorările de întârziere aferente calculate de organul fiscal și a menținut dispozițiile referitoare la suma de 21.248 RON TVA suplimentar și 12.358 RON accesorii aferente. Pentru a pronunța această hotărâre Curtea a constatat că reclamanta recunoaște suma de 21.428 RON debit principal și accesoriile aferente, în valoare de 12.3518 RON și contestă taxa suplimentară stabilită de plată în valoare 1.744.849 RON și majorările de întârziere aferente.

Din examinarea documentelor depuse de părți, coroborate cu expertiza contabilă efectuată în cauză a concluzionat Curtea că din facturile aferente sumelor contestate emise de cei doi furnizori de bunuri și servicii, S.C. C.L. S.R.L. și S.C. T.C. S.R.L., cu care reclamanta a avut relații contractuale în perioada supusă verificării, lipsesc unele din elementele principale, respectiv: numele delegatului, datele de identitate, mijlocul de transport, semnătura de primire; însă din documentele aflate și înregistrate în contabilitatea reclamantei rezultă faptul că fiecare factură de aprovizionare mărfuri/ prestări servicii are anexate avize de însoțire a mărfii care au stat la baza emiterii facturilor și în care sunt înscrise toate datele privind expediția mărfii precum și semnătura de primire a acesteia.

A apreciat Curtea că atât timp cât legea contabilă este permisivă sub aspectul corelării informațiilor obligatorii care trebuie înscrise în facturi, în sensul că acestea se pot completa cu documente de gestiune (de însoțire a mărfii pe timpul transportului, devize acceptate de beneficiar în conformitate cu contractele) care la rândul lor permit înregistrarea în gestiunea primitorului, sensul strict al normei fiscale de completare a facturii nu poate deroga de la acest principiu.

A reținut Curtea că documentele contabile justificative care stau la baza emiterii facturilor s-au corelat cu sumele din factură, prețul stabilit prin contracte, conțin și furnizează toate informațiile prevăzute de legea în vigoare la data deducerii TVA, astfel că pentru suma de 1.114.885 RON, reprezentând TVA aferentă facturilor, au fost respectate condițiile prevăzute de către lege pentru ca taxa pe valoare adăugata să fie dedusă, reclamanta achiziționând marfa în vederea realizării obiectului său de activitate, este înregistrată ca plătitoare de TVA, deține facturi în conformitate cu documentele care stau la baza întocmirii lor și în conformitate cu contractele încheiate și care justifică suma pe care o deduce, înregistrează în jurnalele de cumpărări TVA aferent facturilor, declară TVA lunar prin decontul de TVA și semestrial în declarația 394, plătește TVA aferent facturilor furnizorilor.

De asemenea, în ceea ce privește relația prestator-beneficiar desfășurată între S.C. A.I. S.R.L., în calitate de locator, și S.C. T.C.

S.R.L., în calitate de locatar în temeiul contractului nr. 1084 din 01 iunie 2007, în baza căruia s-au emis facturile seria BVDW nr. 1018540 din 01 iunie 2007 în valoare de 1.095.361,68 RON; seria BVDW nr. 1018560 din 28 iunie 2007 în valoare de 1.142.204,84 RON; seria BVDW nr. 1018564 din 29 iunie 2007 în valoare de 623.983 RON și seria BVDW nr. 1018568/1018567 din 27 iunie 2007 în valoare de 1.036.891 RON, având o taxă pe valoarea adăugată aferentă de 622.440 RON s-au reținut următoarele: Deși organele fiscale au considerat că nu se poate deduce suma de 622.440 RON motivat de faptul că nu se menționează la rubrica "denumirea produselor sau a serviciilor" contractul în baza căruia s-au prestat serviciile, expertul contabil a constatat că fiecare factură are atașată două anexe, una în care sunt detaliate utilajele închiriate, tipul utilajului, a kilometrilor parcurși de fiecare în parte, prețul unitar al chiriei, orele de funcționare și prețul unitar pe fiecare oră de funcționare, valoarea totală a prestațiilor efectuate și alta care centralizează valorile prestațiilor din prima anexă cu menționarea contractului în baza căruia s-au efectuat prestațiile de servicii mecanizare.

A precizat Curtea că această anexă este semnată și ștampilată de ambele părți și în baza ei s-au emis facturile menționate mai sus, fiind respectate dispozițiile art. 155 alin. (8) din Codul fiscal și pct. 72 alin. (3) din H.G. nr. 44/2004 privind îndeplinirea condițiilor de emitere a facturii centralizatoare. În ceea ce privește TVA în sumă de 7.523 RON, în opinia instanței se cuvenea a fi dedusă deoarece factura există în contabilitate, are informațiile cerute de C.f., are documente justificative din care rezultă realitatea prestațiilor efectuate în baza raporturilor contractuale dintre cele două părți. Critica principală adusă de pârâta D.G.F.P.

Tulcea în sensul că documentele cuprinse în Anexa 1 precum și în anexa 2 la raportul de expertiză contabilă nu au fost puse la dispoziție organelor de control în timpul inspecției fiscale nu a fost reținută de instanța de fond întrucât această situație este lipsită de relevanță în condițiile în care aceste documente există, sunt înregistrate în contabilitatea reclamantei, sunt apte a justifica operațiunile efectuate și facturate conform facturilor arătate mai sus. În ceea ce privește susținerea pârâtei cu privire la facturile nr. 157 din 31 august 2007 și nr. 158 din 31 august 2007 întocmite de S.C. A.I. S.R.L. și comunicate către S.C. D.A. S.R.L., Curtea a constatat că este neavenită în raport de limitele investirii instanței de către reclamantă cu prezenta acțiune.

Concluzionând, Curtea a reținut că acțiunea reclamantei este întemeiată, aceasta având dreptul de deducere TVA pentru serviciile prestate celor două societăți, așa cum s-a stabilit și prin expertiza contabilă, motiv pentru care Raportul de inspecție fiscală parțială nr. 25657 din 31 mai 2010 întocmit de D.G.F.P. Tulcea - Activitatea de Inspecție Fiscală, Decizia de impunere nr. 379 din 31 mai 2010 emisă de D.G.F.P. Tulcea și Decizia nr. 64 din 07 martie 2011 emisă de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, sunt nelegale. Având în vedere faptul că organul fiscal a calculat până la data de 28 mai 2010, în conformitate cu dispozițiile art. 116 și art. 120 din O.G. nr. 92/2003, pentru debitul suplimentar în cuantum de 1.744.849 RON, majorări de întârziere, în opinia Curții acestea sunt calculate nelegal urmând ca în conformitate cu principiul acessorium sequitur principale, să fie de asemenea anulate.

A precizat instanța că anularea în parte a actelor administrativ fiscale contestate este determinată de recunoașterea reclamantei a sumei de 21.428 lei debit principal precum și a accesoriilor aferente în valoare de 12.3518 lei. 3. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Constanța au declarat recurs Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați și Agenția Națională de Administrare Fiscală. 3.1. Recursul formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați Motivele de recurs sunt întocmite pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta consideră că prima instanță nu a analizat întregul material probatoriu administrat de D.G.F.P. Tulcea și s-a rezumat strict la raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză.

Recurenta solicită a nu fi apreciate ca mijloace de probă înscrisurile depuse de reclamantă cu ocazia efectuării expertizei judiciare contabile, deoarece la data inspecției fiscale și pe tot parcursul soluționării contestației depuse la organul fiscal, societatea nu a prezentat documentele. Referitor la sumele de 1.114.885 RON TVA, se arată că facturile invocate nu cuprind date referitoare la transport sau referitoare la expediția/primirea mărfii și nu au avut anexate în momentul verificării documente justificative din care să rezulte efectuarea prestațiilor. Organul de control a avut suspiciuni în legătură cu realitatea operațiunilor efectuate, însă expertul contabil nu s-a pronunțat în raportul de expertiză asupra rezultatului controlului încrucișat la S.C.

T.B. S.R.L. Societatea reclamantă emite facturi de livrare ca produse finite către S.C. D.A. S.R.L., conținând aceleași cantități aprovizionate de la S.C. T.B. S.R.L. Analizând situația tranzacțiilor dintre cei trei agenți economici, recurenta constată că reclamanta a achiziționat inițial de la o firmă din București (T.) o cantitate impresionantă de nisip, pietriș, balast, etc., pentru ca ulterior să vândă toată cantitatea (94 transporturi) către o altă firmă din București (Delta). Referitor la suma de 622.440 RON, reprezentând TVA, prestări-servicii mecanizare, se arată că toate facturile nu au înscrise la rubrica "denumirea produselor sau serviciilor" contractul în baza căruia s-au prestat serviciile de mecanizare și nu sunt completate în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 29/2003.

Autorizația de construire face referire la "modernizare și retehnologizare carieră, cântar basculă, cabină paznici, stație betoane", ceea ce presupune ca reclamanta să aibă înregistrată în evidența contabilă din anul 2007 ca activă platforma, lucru care nu există. Factura nr. 101 din 30 iunie 2007 a fost stornată, fără să se emită o factură cu aceleași valori cu semnul minus și fără să transmită un exemplar beneficiarului, nerespectându-se prevederile art. 159 din C. fisc. Reclamanta a emis factura nr. 157 din 31 august 2007 pentru care aplică măsuri de simplificare și înscrie pe factură "taxare inversă", dar și TVA aferentă, fără a respecta prevederile art. 160 alin. (3) C. fisc. Factura nr. 157 din 31 august 2007 nu a fost comunicată S.C.

D.A. S.R.L., iar factura nr. 158 din 31 august 2007 a fost anulată. La controlul efectuat asupra cotoarelor de facturi, organele de inspecție fiscală au găsit toate cele trei exemplare anulate la cotor. Facturile nr. 163 și 164 din 31 decembrie 2007 nu au fost comunicate către S.C. D.A. S.R.L.. Cu privire la suma de 7.523 RON reprezentând TVA emisă de S.C. C.L. S.R.L., s-a constatat că nu s-a prezentat în timpul inspecției fiscale procesul-verbal de predare-recepție. 3.2. Recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală. Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

Recurenta consideră că societatea nu poate beneficia de exercitarea dreptului de deducere a TVA, întrucât facturile prezentate nu îndeplinesc calitatea de document justificativ, nu au completate toate elementele obligatorii prevăzute de normele legale și nu au anexate documente justificative, încălcându-se prevederile art. 145 alin. (2) lit. a), art. 155 alin. (5) din C. fisc., precum și dispozițiile art. 6 din Legea nr. 82/1991, republicată. Nu s-a putut stabili realitatea și legalitatea operațiunilor efectuate cu S.C. T.B. S.R.L., deoarece societatea nu a putut fi identificată la sediul social declarat. Nu s-a demonstrat că achizițiile sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile, instanța de fond a menționat doar generic că tranzacțiile dintre cele două societăți s-au desfășurat cu respectarea prevederilor legale.

4. Apărările formulate de intimata-reclamantă S.C. A.I. S.R.L. Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. În ceea ce privește relația comercială cu S.C. C.L. S.R.L., TVA a fost dedusă în mod corect. Prestațiile s-au efectuat în baza documentelor justificative și sunt probate cu procese-verbale predare-recepție lucrări forare din data de 14 septembrie 2007. Serviciul de forare și derocare a fost efectiv prestat și având în vedere obiectul de activitate al societății, cheltuielile au fost necesare prin specificul activității desfășurate. Cu privire la tranzacțiile desfășurate pe parcursul anului 2007 între reclamantă și S.C. T. S.R.L. se arată că s-au desfășurat cu respectarea prevederilor legale și decontarea operațiunilor a fost transparentă, plățile făcându-se prin virament bancar.

În mod corect instanța de fond a reținut că facturile în cauză conțin toate datele necesare prevăzute de legislația în vigoare, au anexate documente justificative din care rezultă realitatea prestațiilor, precum și informații cu privire la expediția și primirea mărfii. T.V.A. în sumă de 622.440 RON a fost dedusă în mod corect, deoarece facturile au fost întocmite cu respectarea prevederilor legale, conțin denumirea produselor/serviciilor și toate documentele justificative. Autorizația de construire a fost eliberată la 14 ianuarie 2009, iar achizițiile erau destinate pentru realizarea de venituri impozabile. Este demonstrată realitatea operațiunilor prin documentele anexate. Intimata-reclamantă mai arată că prin Decizia nr. 238 din 24 iunie 2011 emisă de A.N.A.F.

- Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a fost desființată Decizia de impunere nr. 10 din 26 aprilie 2011 prin care s-a stabilit un impozit pe profit suplimentar pentru aceleași facturi și relații comerciale care fac obiectul prezentului recurs. II. Considerentele Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată 1. Recursurile sunt nefondate. 1.1. Cu privire la suma de 1.114.885 RON reprezentând TVA aferentă facturilor ce rezultă din relația comercială cu S.C. T.B. S.R.L. din anul 2007. Soluționarea acțiunii se poate face numai în raport de toate documentele depuse, fie în fața organului fiscal ce a realizat inspecția fiscală sau a soluționat contestația administrativă, fie în fața instanței de judecată.

Prima instanță a procedat în mod corect când a analizat toate probele administrate în cauză și nu s-a limitat doar la a analiza înscrisurile depuse în faza prealabilă administrativă. Potrivit prevederilor art. 129, art. 167 - 170 C. proc. civ., în fața instanței de judecată se administrează orice probă prevăzută de lege și încuviințată de către judecător. Astfel, documentele cuprinse în Anexa 1 și Anexa 2 la raportul de expertiză, precum și avizele de însoțire a mărfurilor transportate de la S.C. T.B. S.R.L., reprezintă probe ce trebuie evaluate alături de celelalte dovezi administrate. Pârâtele-recurente sunt obligate să-și formuleze apărările în raport de toate probele și nu să le ignore pe cele administrate în fața instanței de judecată și încuviințate de judecătorul cauzei.

În mod corect instanța de fond a considerat că susținerea pârâților în sensul că nu au fost depuse documente în faza administrativă este nerelevantă, în condițiile în care actele există, sunt înregistrate în contabilitatea societății și sunt apte să justifice operațiunile comerciale. La dosar s-au depus documentele de expediție a mărfii - avize de expediție și note de intrare-recepție a mărfii, fișe de magazie, întocmite de reclamantă. S-a făcut și dovada primirii mărfii prin actele depuse de către S.C. T.B. S.R.L. - note de recepție, fișe de magazie. Suspiciunile în legătură cu realitatea operațiunilor nu s-au confirmat, deoarece pe de o parte, nu a avut loc un control la S.C. T. S.R.L., iar pe de altă parte, toate documentele solicitate au fost depuse la dosar.

1.2. Referitor la suma de 622.440 RON reprezentând TVA din relația comercială cu S.C. T.B. S.R.L. (locațiune), se constată că s-a depus la dosar autorizația de construire din anul 2009 și că facturile conțin toate elementele prevăzute de lege. Împrejurarea neînregistrării în evidența contabilă din anul 2007 ca activă a platformei nu poate conduce la nedeductibilitatea cheltuielilor, deoarece societatea obținuse certificatul de urbanism în anul 2007, în timp ce autorizația de construire a fost eliberată în anul 2009. Se poate pune problema unei sancțiuni întemeiată pe Legea nr. 50/1991 privind autorizarea construcțiilor și nu sancțiunea refuzului de deducere a TVA, în condițiile îndeplinirii tuturor criteriilor legale pentru aceasta.

De asemenea, nerespectarea dispozițiilor legale pentru facturile nr. 156, 157, 158 din 31 august 2007 conduce la aplicarea altor sancțiuni legale și nu cea a refuzului deducerii de TVA, pentru operațiuni reale ce îndeplinesc prevederile art. 146 alin. (1) lit. a) C. fisc. 1.3. Cu privire la suma de 7.523 RON reprezentând TVA din factura emisă de S.C. C.L. S.R.L. se reține că a fost depus la dosar procesul-verbal predare-recepție, dovedindu-se realitatea prestației. Cheltuiala a fost necesară societății deoarece specificul activității (extracția pietrei) presupune și derocarea prin împușcare.

În plus, se vor reține și concluziile organului fiscal din cuprinsul Deciziei nr. 238 din 24 iunie 2011 privind soluționarea contestației reclamantei la decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare - impozit pe profit și majorări de întârziere - ce rezultă din analizarea aceleiași perioade și acelorași facturi, prin care s-a constatat existența documentelor justificative doveditoare și realitatea prestațiilor. 2. Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborate cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Agenția Națională de Administrare Fiscală și de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați împotriva Sentinței nr. 165/CA din 28 martie 2012 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2013. Procesat de GGC - AM