ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2537/2013

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2537/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului penal de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 11/A din 7 martie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpatul-apelant L.Ș. și Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, împotriva Sentinței penale nr. 162 din 29 noiembrie 2013 a Tribunalului Mureș.

În baza art. 192 alin. (2), (4) C. proc. pen. au fost obligați apelanții la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că prin Sentința penală nr. 162 din 29 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. 5621/102/2012, în baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul L.Ș. (fost T.), cetățean român, studii 8 clase, administrator la SC "L.M." SRL, căsătorit, cu antecedente penale,

a) În temeiul art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., cu reținerea art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen., la pedeapsa de:

- 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

S-a constatat că, prin Sentința penală nr. 420 din 18 septembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Reghin, în Dosarul nr. 1.950/289/2007, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 66/A din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, în Dosarul penal nr. 1.950/289/2007 (număr în format vechi 5.294/2008), inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare, în modalitatea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală anterior arătată și s-a cumulat aritmetic această pedeapsă cu pedeapsa aplicată, rezultând pedeapsa de 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare.

b) În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., cu reținerea art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen., la pedeapsa de:

- 1 (un) an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

S-a constatat că, prin Sentința penală nr. 420 din 18 septembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Reghin, în Dosarul nr. 1.950/289/2007, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 66/A din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, în Dosarul penal nr. 1.950/289/2007 (număr în format vechi 5.294/2008), inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare, în modalitatea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală anterior arătată și cumulează aritmetic această pedeapsă cu pedeapsa aplicată, rezultând pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., s-a constatat că inculpatul a comis infracțiunile mai înainte să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna din ele, adică în condițiile concursului real de infracțiuni și, în consecință, în temeiul art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, respectiv pedeapsa de 1,8 ani închisoare cu pedeapsa de 1,6 ani închisoare, în pedeapsa cea mai grea, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 (un) an și 8 (opt) luni închisoare.

S-a dispus privarea inculpatului de exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. - adică a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, precum și a dreptului de a fi administrator la societățile comerciale - în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., raportat la art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii pe 24 h, din data de 19 mai 2011.

c) S-a dispus comunicarea hotărârii Oficiului registrului comerțului de pe lângă Tribunalul Mureș, pentru a se proceda la înregistrarea condamnării inculpatului, în conformitate cu art. 21 pct. g din Legea nr. 26/1990 republicată, privind registrul comerțului.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 14 alin. (3) C. proc. pen., art. 998, art. 999 din vechiul C. civ., s-a admis în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș cu sediul în Târgu Mureș, str. Gheorghe Doja, nr. 1 - 3, jud. Mureș și în consecință l-a obligat pe inculpatul L.Ș., să plătească în favoarea părții civile suma de 187.641 RON, cu titlu de despăgubiri civile, precum și majorările de întârziere aferente până la data stingerii integrale a sumei datorate.

S-a admis cererea formulată de partea civilă referitoare la instituirea măsurii sechestrului asigurător și în conformitate cu prevederile art. 163 alin. (1) și (2) C. proc. pen., s-a dispus instituirea acestei măsuri de indisponibilizare asupra tuturor bunurilor imobile și mobile ale inculpatului L.Ș., până la concurența sumei de 187.641 RON.

Potrivit art. 164 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus ca măsura sechestrului asigurător să fie adusă la îndeplinire prin organele proprii de executare ale părții civile.

În temeiul art. 192 alin. (1) C. proc. pen., l-a obligat pe inculpat să plătească, în favoarea statului suma de 1.600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 RON - reprezentând contravaloarea onorariului avocatului desemnat din oficiu, din cursul urmăririi penale - se avansează din fondul special al Ministerului Justiției și al Libertăților Cetățenești, repartizat Tribunalului Mureș, în favoarea Baroului Mureș.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Inculpatul L.Ș. a fost administrator al SC F.P. SRL în perioada 2008 - iunie 2010. În urma unui control efectuat de organele de control fiscal și a administrării probațiunii de către organele de urmărire penală, în cauză s-au stabilit următoarele:

Procedându-se la compararea sumelor aferente livrărilor declarate de SC F.P. SRL în declarațiile 394 aferente perioadei martie 2008 - iulie 2010 și sumele declarate de diverși beneficiari ai făptuitorului (SC S. SRL, SC M. AG SRL, SC C.S. SRL, SC T. LF SRL, SC C.M.C. SRL, SC C. SRL, SC R.E.S. SRL), care au fost verificați prin controale încrucișate și pentru care au fost emise facturi fiscale, reiese că SC F.P. SRL a declarat livrări în sumă de 245.671 RON, iar beneficiarii au declarat achiziții în sumă de 433.770 RON, diferența de 188.099 RON nefiind găsită ca înregistrată în deconturile de TVA și declarația 394 depusă la organul fiscal.

Organele fiscale au efectuat controale încrucișate la SC S. SRL, SC M. AG SRL, SC C.S. SRL, SC T. LF SRL, SC C.M.C. SRL, SC C. SRL, SC R.E.S. SRL, ocazie cu care au constatat următoarele:

1) SC S. SRL a achiziționat de la SC F.P. SRL în lunile octombrie - noiembrie 2008, mai 2009, februarie și mai 2010 bunuri constând în paleți, înregistrând în evidența contabilă contravaloarea achizițiilor respective la nivelul sumei totale de 71.326 RON (valoare cu TVA) și TVA în sumă totală de 8.760 RON.

- din raportul nr. 4397 din 09 iulie 2010 a rezultat că SC F.P. SRL a declarat în semestrul II 2008 livrări către SC S. SRL în sumă totală de 16.000 RON (valoare fără TVA) și TVA în sumă de 3.040 RON.

Facturile emise de SC F.P. SRL către firma SC S. SRL și neînregistrate în contabilitate, au fost următoarele:

- factura din 20 octombrie 2008, valoare totală 6.188 RON, din care TVA 988 RON;

- factura din 10 octombrie 2008, valoare totală 4.760 RON, din care TVA 760 RON;

- factura din 30 octombrie 2008, valoare totală 4.998 RON, din care TVA 798 RON;

- factura din 15 noiembrie 2008, valoare totală 3.094 RON, din care TVA 494 RON;

- factura din 01 mai 2009, valoare totală 10.500 RON, din care TVA 0 (taxare inversă);

- factura din 11 mai 2009, valoare totală 5.950 RON, din care TVA 0 (taxare inversă);

- factura din 24 februarie 2010, valoare totală 10.850 RON, din care TVA 1.732 RON;

- factura din 24 februarie 2010, valoare totală 10.850 RON, din care TVA 1.732 RON;

- factura din 18 mai 2010, valoare totală 4.712 RON, din care TVA 752 RON;

- factura din 17 mai 2010, valoare totală 4.712 RON, din care TVA 752 RON;

- factura din 19 mai 2010, valoare totală 4.712 RON, din care TVA 752 RON.

Valoarea totală a facturilor emise de SC F.P. SRL către SC S. SRL a fost în sumă de 71.326 RON, din care 8.760 reprezintă TVA.

A fost audiat martorul L.D., administrator al SC S. SRL, care a confirmat relațiile comerciale cu firma inculpatului și faptul că a achitat acele facturi.

2) SC M. AG SRL a achiziționat de la SC F.P. SRL în lunile octombrie - decembrie 2009, ianuarie, februarie, martie, aprilie și iunie 2010 bunuri constând în paleți, înregistrând în evidența contabilă contravaloarea achizițiilor respective la nivelul sumei totale de 151.086 RON (valoare cu TVA) și TVA în sumă totală de 24.123 RON.

- din Raportul nr. 4397 din 09 iulie 2010 a rezultat că SC M. AG SRL a declarat în semestrul II 2009 achiziții de la SC F.P. SRL în sumă totală de 27.510 RON (valoare fără TVA) și TVA în sumă de 5.227 RON, iar SC F.P. SRL nu a declarat livrări către SC M. AG SRL.

- din Raportul nr. 4397 din 09 iulie 2010 și respectiv nr. 6869/1959 din 21 octombrie 2010 a rezultat că SC M. AG SRL a declarat în semestrul I 2010 achiziții de la SC F.P. SRL în sumă totală de 77.634 RON (valoare fără TVA) și TVA în sumă totală de 14.750 RON, iar SC F.P. SRL a declarat livrări către SC M. AG SRL în sumă totală de 6.000 RON și TVA în sumă de 1.140 RON.

Facturile emise de SC F.P. SRL către SC M. AG SRL și neînregistrate în contabilitate erau următoarele:

- factura din 20 octombrie 2009, valoare totală 3.749 RON, din care TVA 599 RON;

- factura din 21 octombrie 2009, valoare totală 3.749 RON, din care TVA 599 RON;

- factura din 22 octombrie 2009, valoare totală 3.749 RON, din care TVA 599 RON;

- factura din 14 noiembrie 2009, valoare totală 4.498 RON, din care TVA 718 RON;

- factura din 15 noiembrie 2009, valoare totală 4.498 RON, din care TVA 718 RON;

- factura din 03 decembrie 2009, valoare totală 4.498 RON, din care TVA 718 RON;

- factura din 04 decembrie 2009, valoare totală 2.499 RON, din care TVA 399 RON;

- factura din 02 decembrie 2009, valoare totală 4.498 RON, din care TVA 718 RON;

- factura din 03 ianuarie 2010, valoare totală 4.498 RON, din care TVA 718 RON;

- factura din 04 ianuarie 2010, valoare totală 4.498 RON, din care TVA 718 RON;

- factura din 01 februarie 2010, valoare totală 4.873 RON, din care TVA 778 RON;

- factura din 08 februarie 2010, valoare totală 4.873 RON, din care TVA 778 RON;

- factura din 06 februarie 2010, valoare totală 4.873 RON, din care TVA 778 RON;

- factura din 05 februarie 2010, valoare totală 4.873 RON, din care TVA 778 RON;

- factura din 04 februarie 2010, valoare totală 4.873 RON, din care TVA 778 RON;

- factura din 03 februarie 2010, valoare totală 4.873 RON, din care TVA 778 RON;

- factura din 18 martie 2010, valoare totală 4.873 RON, din care TVA 778 RON;

- factura din 16 martie 2010, valoare totală 4.873 RON, din care TVA 778 RON;

- factura din 16 martie 2010, valoare totală 4.873 RON, din care TVA 778 RON;

- factura din 12 martie 2010, valoare totală 4.873 RON, din care TVA 778 RON;

- factura din 17 martie 2010, valoare totală 4.873 RON, din care TVA 778 RON;

- factura din 01 aprilie 2010, valoare totală 4.498 RON, din care TVA 718 RON;

- factura din 01 aprilie 2010, valoare totală 2.142 RON, din care TVA 342 RON;

- factura din 04 iunie 2010, valoare totală 13.090 RON, din care TVA 2.090 RON;

- factura din 26 iunie 2010, valoare totală 15.875 RON, din care TVA 2.535 RON;

- factura din 24 iunie 2010, valoare totală 4.498 RON, din care TVA 718 RON;

- factura din 28 iunie 2010, valoare totală 4.980 RON, din care TVA 795 RON;

- factura din 25 iunie 2010, valoare totală 3.312 RON, din care TVA 529 RON;

- factura din 29 iunie 2010, valoare totală 4.980 RON, din care TVA 795 RON;

- factura din 30 iunie 2010, valoare totală 3.374 RON, din care TVA 539 RON.

Valoarea totală a facturilor emise de SC F.P. SRL către SC M. AG SRL a fost în sumă de 151.086 RON, din care 24.123 RON reprezintă TVA.

A fost audiat martorul T.M.I., administrator al SC M. AG SRL, care a confirmat existența relațiilor comerciale între firma sa și cea a inculpatului și efectuarea plăților acelor facturi.

3) SC C. SRL a achiziționat de la SC F.P. SRL în lunile aprilie și octombrie 2009 bunuri constând în paleți, înregistrând în evidența contabilă contravaloarea achizițiilor respective la nivelul sumei totale de 19.992 RON (valoare cu TVA) și TVA în sumă totală de 3.192 RON.

- din Raportul nr. 4397 din 09 iulie 2010 și respectiv nr. 6869/1959 din 21 octombrie 2010 a rezultat că SC C. SRL a declarat în semestrul I 2009 achiziții de la SC F.P. SRL în sumă totală de 8.400 RON (valoare fără TVA) și TVA în sumă de 1.596 RON, respectiv în semestrul II 2009 aceleași valori, iar SC F.P. SRL nu a declarat livrări către SC C. SRL.

Facturile fiscale emise de SC F.P. SRL către SC C. SRL și neînregistrate în contabilitate erau următoarele:

- factura din 13 aprilie 2009, valoare totală 4.998 RON, din care TVA 798 RON;

- factura din 15 aprilie 2009, valoare totală 4.998 RON, din care TVA 798 RON;

- factura din 23 octombrie 2009, valoare totală 4.998 RON, din care TVA 798 RON;

- factura din 25 octombrie 2009, valoare totală 4.998 RON, din care TVA 798 RON.

Valoarea totală a facturilor emise de SC F.P. SRL către SC C. SRL erau în sumă de 19.992 RON, din care 3.192 RON reprezintă TVA.

A fost audiat martorul D.N.F., administrator al SC C. SRL Gurghiu, care a arătat că a achiziționat de la firma inculpatului, în mai multe rânduri, paleți, iar activitățile comerciale au corespondent în facturile și chitanțele emise.

4) SC C.S. SRL a achiziționat de la SC F.P. SRL în luna iulie 2009 bunuri constând în paleți, înregistrând în evidența contabilă contravaloarea achiziției respective la nivelul sumei totale de 9.163 RON (valoare cu TVA) și TVA în sumă totală de 1.463 RON.

- din Raportul nr. 4397 din 09 iulie 2010 și respectiv nr. 6869/1959 din 21 octombrie 2010 a rezultat că SC C.S. SRL a declarat în semestrul II 2009 achiziții de la SC F.P. SRL în sumă de 9.136 RON (valoare cu TVA) și TVA în sumă de 1.463 RON - factura din 22 iulie 2009, iar SC F.P. SRL nu a declarat livrări către SC C.S. SRL.

5) Din rapoartele cu numerele 4397 din 09 iulie 2010 și 6869/1959 din 21 octombrie 2010 a rezultat că SC T. LF T. SRL a declarat în semestrul II 2009 achiziții de la SC F.P. SRL în sumă totală de 120.311 RON (valoare fără TVA) și TVA în sumă de 22.859 RON, iar SC F.P. SRL a declarat livrări către SC T. LF T. SRL în sumă totală de 106.271 RON (valoare fără TVA) și TVA în sumă de 14.040 RON; de asemenea, prin raportul nr. 6869/1959 din 21 octombrie 2010 a rezultat că SC T. LF T. SRL a declarat în semestrul I 2010 achiziții de la SC F.P. SRL în sumă totală de 89.656 RON (valoare fără TVA) și TVA în sumă totală de 75.800 RON (valoare fără TVA) și TVA în sumă de 14.402 RON.

Facturile fiscale emise de SC F.P. SRL către SC T. LF T. SRL și neînregistrate în contabilitate erau următoarele:

- factura din 06 iulie 2009, valoare totală 8.492 RON, din care TVA 1.356 RON;

- factura din 08 iulie 2009, valoare totală 7.930 RON, din care TVA 1.266 RON;

- factura din 04 iulie 2009, valoare totală 8.044 RON, din care TVA 1.284 RON;

- factura din 14 aprilie 2009, valoare totală 6.397 RON, din care TVA 1.021 RON;

- factura din 24 iulie 2009, valoare totală 8.282 RON, din care TVA 1.322 RON;

- factura din 19 august 2009, valoare totală 8.454 RON, din care TVA 1.350 RON;

- factura din 06 august 2009, valoare totală 6.759 RON, din care TVA 1.079 RON;

- factura din 08 septembrie 2009, valoare totală 8.272 RON, din care TVA 1.321 RON;

- factura din 18 septembrie 2009, valoare totală 8.435 RON, din care TVA 1.347 RON;

- factura din 03 octombrie 2009, valoare totală 7.473 RON, din care TVA 1.193 RON;

- factura din 16 octombrie 2009, valoare totală 7.349 RON, din care TVA 1.173 RON;

- factura din 23 octombrie 2009, valoare totală 7.968 RON, din care TVA 1.272 RON;

- factura din 06 noiembrie 2009, valoare totală 8.187 RON, din care TVA 1.307 RON;

- factura din 19 noiembrie 2009, valoare totală 8.320 RON, din care TVA 1.328 RON;

- factura din 26 noiembrie 2009, valoare totală 8.491 RON, din care TVA 1.355 RON;

- factura din 09 noiembrie 2009, valoare totală 7.492 RON, din care TVA 1.1196 RON;

- factura din 01 decembrie 2009, valoare totală 8.330 RON, din care TVA 1.330 RON;

- factura din 12 decembrie 2009, valoare totală 8.492 RON, din care TVA 1.356 RON;

Valoarea totală a facturilor emise de SC F.P. SRL către SC T. LF T. SRL era în sumă de 143.167 RON, din care 22.856 RON reprezenta TVA.

A fost audiată martora I.F.M., director general al SC T. LF T. SRL, care a confirmat relațiile comerciale dintre cele două firme și efectuarea plăților de către firma ei.

6) Din raportul nr. 4397 din 09 iulie 2010 și respectiv nr. 6869/1959 din 21 octombrie 2010 a rezultat că SC C. SRL a declarat în semestrul I 2008 achiziții de la SC F.P. SRL în sumă totală de 18.900 RON (valoare fără TVA) și TVA în sumă de 3.591 RON, iar SC F.P. SRL nu a declarat livrări către SC C. SRL; de asemenea, prin raportul nr. 4397 din 09 iulie 2010 și, respectiv nr. 6869/1959 din 21 octombrie 2010 a rezultat că SC C. SRL a declarat în semestrul II 2009 achiziții de la SC F.P. SRL în sumă totală de 57.600 RON (valoare fără TVA) și TVA în sumă de 10.944 RON, iar SC F.P. SRL a declarat livrări către SC C. SRL în sumă totală de 79.150 RON (valoare fără TVA) și TVA în sumă de 14.489 RON.

A fost audiat numitul B.T.D.G., administrator al SC C. SRL, care a confirmat existența relațiilor comerciale cu firma inculpatului, astfel cum erau menționate în facturile de la dosar și a arătat că produsele au fost achitate.

Facturile fiscale emise de SC F.P. SRL către SC C. SRL și neînregistrate în contabilitate erau următoarele:

- factura din 16 mai 2008, valoare totală 6.664 RON, din care TVA 1.064 RON;

- factura din 23 mai 2008, valoare totală 7.794 RON, din care TVA 1.244 RON;

- factura din 30 mai 2008, valoare totală 8.032 RON, din care TVA 1.282 RON;

- factura din 31 iulie 2009, valoare totală 7.616 RON, din care TVA 1.216 RON;

- factura din 03 august 2009, valoare totală 7.616 RON, din care TVA 1.216 RON;

- factura din 25 septembrie 2009, valoare totală 5.980 RON, din care TVA 941 RON;

- factura din 19 septembrie 2009, valoare totală 8.092 RON, din care TVA 1.292 RON;

- factura din 30 septembrie 2009, valoare totală 8.092 RON, din care TVA 1.292 RON;

- factura din 10 octombrie 2009, valoare totală 7.616 RON, din care TVA 1.216 RON;

- factura din 23 octombrie 2009, valoare totală 7.616 RON, din care TVA 1.216 RON;

- factura din 25 octombrie 2009, valoare totală 7.616 RON, din care TVA 1.216 RON;

- factura din 25 octombrie 2009, valoare totală 7.616 RON, din care TVA 1.216 RON;

- factura din 30 octombrie 2009, valoare totală 7.616 RON, din care TVA 1.216 RON;

- factura din 23 noiembrie 2009, valoare totală 7.616 RON, din care TVA 1.216 RON;

- factura din 24 noiembrie 2009, valoare totală 7.616 RON, din care TVA 1.216 RON.

Valoarea totală a facturilor emise de SC F.P. SRL către SC C. SRL a fost în sumă de 113.108 RON, din care 18.059 RON reprezintă TVA.

7) Din raportul nr. 4397 din 09 iulie 2010 și respectiv nr. 6869/1959 din 21 octombrie 2010 a rezultat că SC R.E.S. SRL a declarat în semestrul II 2009 achiziții de la SC F.P. SRL în sumă totală de 11.187 RON (valoare fără TVA) și TVA în sumă de 2.126 RON, iar SC F.P. SRL nu a declarat livrări către SC R.E.S. SRL. Din raportul nr. 6869/1959 din 21 octombrie 2010 a rezultat că SC R.E.S. SRL a declarat în semestrul I 2010 achiziții de la SC F.P. SRL în sumă totală de 15.222 RON (valoare fără TVA) și TVA în sumă de 2.892 RON, iar SC F.P. SRL nu a declarat livrări către SC R.E.S. SRL.

Facturile fiscale emise de SC F.P. SRL către SC R.E.S. SRL erau următoarele:

- factura din 04 noiembrie 2009, valoare totală 4.437 RON, din care TVA 708 RON;

- factura din 04 noiembrie 2009, valoare totală 4.437 RON, din care TVA 708 RON;

- factura din 04 noiembrie 2009, valoare totală 4.437 RON, din care TVA 708 RON.

Valoarea totală a facturilor emise de SC F.P. SRL către SC R.E.S. SRL era în sumă de 13.311 RON, din care 2.124 RON reprezintă TVA.

A fost audiat martorul S.C.V., administrator al SC R.E.S. SRL, care confirma realitatea relațiilor comerciale menționate în cele trei facturi, cu precizarea că nu el a fost cel care a administrat firma la acel moment, ci numita G.S. aceasta din urmă confirmând relațiile comerciale descrise în facturi.

Având în vedere solicitările de controale încrucișate și răspunsurile primite, s-a concluzionat că SC F.P. SRL a desfășurat activitate economică și a obținut venituri impozabile în perioada de la înființare până la data de 30 iunie 2010, pentru care a întocmit și depus la organul fiscal teritorial declarațiile privind obligațiile datorate bugetului general consolidat al statului, precum și deconturile de TVA aferente perioadei respective, ultima declarație și decont de TVA depuse la organul fiscal teritorial fiind cele aferente trimestrului II 2010, respectiv luna iunie 2010.

Comparând sumele aferente livrărilor declarate de SC F.P. SRL în declarațiile 394 aferente perioadei verificate și sumele declarate de diverși beneficiari ai unității verificate, care de altfel, au fost verificați prin controale încrucișate și pentru care au fost emise facturi fiscale de unitatea verificată, a reieșit că SC F.P. SRL a declarat livrări în sumă totală de 245.671 RON, iar beneficiarii au declarat achiziții în sumă de 433.770 RON, diferența de 188.099 RON (433.770 RON - 245.671 RON) nefiind regăsită ca fiind înregistrată în deconturile de TVA și declarațiile 394 depuse la organul fiscal.

1) SC A.P. SRL nu a funcționat la sediul declarat din martie 2008, fiind o societate tip "fantomă".

Din procesul-verbal din 31 mai 2010 al Gărzii Financiare Mureș a rezultat că firma inculpatului avea înregistrate un număr de 7 facturi care ar fi fost emise de către SC A.P. SRL către firma sa în perioada aprilie 2009 - martie 2010, după cum urmează:

- factura din 02 aprilie 2009, valoare 20.825 RON, din care TVA 3.325 RON;

- factura din 29 mai 2009, valoare 7.604,1 RON, din care TVA 1.214,1 RON;

- factura din 31 iunie 2009, valoare 19.117,35, din care TVA 3.052,35 RON;

- factura din 02 iulie 2009, valoare 13.566 RON, din care TVA 2.166 RON;

- factura din 31 iulie 2009, valoare 11.809,56 RON, din care TVA 1.0885,56 RON;

- factura din 26 februarie 2010, valoare 25.894,4 RON, din care TVA 4.134,4 RON;

- factura din 30 martie 2010, valoare 25.531,45 RON, din care TVA 4.076,45 RON.

A fost audiat numitul F.L., care a declarat că era administratorul firmei, dar faptic nu s-a ocupat de această firmă, care nu a mai avut activitate de mai mulți ani, însă în mod cert nu a existat nicio relație comercială cu SC F.P. SRL și nici nu-l cunoaște pe inculpat.

Prejudiciul total stabilit de D.G.F.P. Mureș pentru ambele infracțiuni descrise la pct. I.1 - 7 și II.1 a fost în valoare totală de 187.641 RON, nerecuperat, conform adresei din 26 iunie 2012 emisă de A.N.A.F. - D.G.F.P. Mureș.

În actul de sesizare s-a mai arătat că, în plus de aceste activități ilicite, pentru care s-a procedat la trimiterea în judecată a inculpatului, organele de control fiscal au mai stabilit că:

- în perioada martie 2008 - iunie 2010 SC F.P. SRL a înregistrat în evidența contabilă cheltuieli cu mărfurile și achiziții de bunuri de la diverși furnizori declarați inactivi sau în procedura de insolvență sau de "tip fantomă", după cum urmează:

- 219.823 RON de la SC P. SRL, jud. Mureș, în semestrul II 2008;

- 63.087 RON de la SC O. SRL, jud. Mureș, în semestrul I 2008;

- 30.400 RON de la SC E.F.M. SRL, jud. Mureș, în semestrul I 2009;

- 14.000 RON de la SC A. SRL, jud. Mureș, în semestrul I 2008;

- 30.250 RON de la SC N.C. SRL, jud. Mureș, în semestrul I 2008.

Organele fiscale au efectuat controale încrucișate la SC P. SRL, SC O. SRL, SC E.F.M. SRL, SC A. SRL, SC N.C. SRL, ocazie cu care s-au constatat următoarele:

2) SC P. SRL a fost declarat contribuabil inactiv, întrucât nu a funcționat la sediul social declarat.

Din raportul nr. 4397 din 09 iulie 2010 întocmit de Compartimentul Schimb Internațional de Informații din cadrul D.G.F.P. Mureș a rezultat că SC F.P. SRL a declarat în semestrul II 2008 achiziții de la SC P. SRL în sumă totală de 219.823 RON (valoare fără TVA) și TVA în sumă de 41.766, iar SC P. SRL nu a declarat livrări către SC F.P. SRL. Aceste informații reieșeau din raportul de control, nefiind identificate facturile în materialitatea lor, întrucât inculpatul a vândut firma în anul 2010, și nu mai avea niciun act contabil, singura dovadă fiind declarația 394 întocmită de SC F.P. SRL.

A fost audiat M.I., acesta afirmând că a fost administratorul SC P. SRL până în 23 decembrie 2008, când a cesionat firma, însă nu a avut nicio relație comercială cu inculpatul sau firma acestuia.

Din raportul nr. 4397 din 09 iulie 2010 a rezultat că SC F.P. SRL a declarat în semestrul I 2008 achiziții de la SC O. SRL în sumă totală de 63.087 RON (valoare fără TVA) și TVA în sumă de 11.987 RON, iar SC O. SRL nu a declarat livrări către SC F.P. SRL. Aceste informații reieșeau din raportul de control, nefiind identificate facturile în materialitatea lor, întrucât inculpatul a vândut firma în anul 2010, și a afirmat că nu are niciun act contabil, singura probă fiind declarația 394 întocmită de SC F.P. SRL.

A fost audiat numitul M.I., acesta afirmând că a fost administratorul SC O. SRL până în 2009, când a cesionat firma unei persoane din Piatra Neamț și că nu a avut nicio relație comercială cu inculpatul sau cu firma sa.

4) SC E.F.M. SRL nu avea cunoștință despre tranzacțiile cu SC F.P. SRL și nu a depus declarațiile și deconturile de TVA aferente perioadei 2008 - 2010.

Din raportul 4397 din 09 iulie 2010 a rezultat că SC F.P. SRL a declarat în semestrul I 2009 achiziții de la SC E.F.M. SRL în sumă totală de 30.400 RON (fără TVA) și TVA în sumă de 5.776 RON, iar SC E.F.M. SRL nu a declarat livrări către SC F.P. SRL. Aceste informații reieșeau din raportul de control, nefiind identificate facturile în materialitatea lor, întrucât inculpatul a vândut firma în anul 2010, și a afirmat că nu mai deține niciun act contabil, singura dovadă fiind declarația 394 întocmită de SC F.P. SRL.

5) SC A. SRL - prin administrator R.P. - a declarat că nu are cunoștință despre tranzacțiile cu SC F.P. SRL.

Din raportul nr. 4397 din 09 iulie 2010 a rezultat că SC F.P. SRL a declarat în semestrul I 2008 achiziții de la SC A. SRL în sumă totală de 14.000 RON (valoare fără TVA) și TVA în sumă de 2.660 RON, iar SC A. SRL nu a declarat livrări către SC F.P. SRL. Aceste informații reieșeau din raportul de control, nefiind identificate facturile în materialitatea lor, întrucât inculpatul a vândut firma în anul 2010, și a afirmat că nu mai are un act contabil, singura dovadă fiind declarația 394 a SC F.P. SRL.

A fost audiat R.P., administrator al SC A. SRL, care a afirmat că societatea este inactivă din anul 2008, nu a avut nicio legătură cu firma SC F.P. SRL și nu a emis nicio factură pentru această firmă.

6) SC N.C. SRL a fost declarat contribuabil inactiv, întrucât nu funcționa la sediul social declarat.

Din raportul nr. 4397 din 09 iulie 2010 întocmit de D.G.F.P. Mureș, rezultă că SC N.C. SRL a declarat în semestrul I 2008 achiziții de la SC F.P. SRL în sumă totală de 30.250 RON (valoare fără TVA) și TVA în sumă de 5.748 RON, iar SC F.P. SRL nu a declarat livrări către SC N.C. SRL.

A fost audiat P.N.D., administrator al SC N.C. SRL, care a declarat că a avut această firmă până în data de 16 iunie 2010, dar nu a avut nicio legătură cu firma SC F.P. SRL și nu a emis nicio factură pentru această firmă.

Deși în sesizarea inițială s-a făcut vorbire despre activități comerciale pe care firma inculpatului L.Ș. le-a avut cu firmele SC N. SRL, SC A. SRL, SC O. SRL, SC P. SRL, dar nu existau identificate facturi ale acestor relații comerciale, fiind găsite doar datele centralizate conform declarației 394, situație în care nu s-au putut individualiza numărul de acte materiale, respectiv facturi fictive înregistrate de inculpatul L. în contabilitate și nici momentul, data exactă, la care aceste facturi fictive au fost întocmite și înregistrate.

În rechizitoriu procurorul a arătat că, a fost cert că un prejudiciu a existat, dar fără o dovadă a numărului facturilor fiscale, al actelor materiale reprezentând operațiunile nereale ce au făcut obiectul acestor tranzacții nu se pot formula acuzații de natură penală în ceea ce privește aceste activități comerciale ale firmei inculpatului, singura soluție fiind ca partea civilă - A.N.A.F. Mureș - să se îndrepte împotriva inculpatului pe cale civilă pentru recuperarea sumelor stabilite a fi datorate.

7) În perioada ianuarie - aprilie 2010 inculpatul L.Ș. - în calitate de administrator al SC F.P. SRL a efectuat livrări de bunuri (paleți din lemn) pe baza facturilor fiscale emise către clientul SC E.C. SRL din Târgu Mureș - a se vedea cele șapte facturi indicate la dosarul de urmărire penală, primul tabel. În aceeași perioadă, dar ulterior livrărilor de mărfuri, SC E.C. SRL a facturat către SC F.P. SRL aceleași bunuri, însă cu diferențe de preț superioare celor inițiale (a se vedea cele șapte facturi indicate la din dosarul de urmărire penală, tabelul nr. 2). Prin această modalitate, având în vedere diferențele de preț practicate în acest schimb de facturi (fără ca marfa să fi fost vândută și re-achiziționată în realitate), SC F.P. SRL, a diminuat atât veniturile impozabile, cât și TVA colectat aferent livrărilor inițiale. Astfel, SC F.P. SRL a facturat paleți la preț inferior celui practicat de partenerul SC E.C. SRL, cu ocazia facturării inverse. Valoarea totală a livrărilor (valoare TVA) înscrise în facturile fiscale emise inițial de SC F.P. SRL către SC E.C. SRL sunt în cuantum de 38.798 RON, iar valoarea totală a livrărilor (valoare fără TVA) înscrise în facturile fiscale emise ulterior de SC E.C. SRL către SC F.P. SRL este în cuantum de 46.329 RON, rezultând o diferență nefavorabilă de 7.531 RON (46.329 RON - 38.798 RON), reprezentând venituri neînregistrate în evidența contabilă a societății, provenită din practicarea de prețuri mai mici de SC F.P. SRL.

Consecința fiscală a acestor acte comerciale dintre firma inculpatului L. și firma SC E.C. SRL a constat în diminuarea bazei impozabile a impozitului pe profit cu suma de 7531 RON, a impozitului pe profit aferent în sumă totală de 1205 RON și a TVA în sumă de 1431 RON.

În rechizitoriu procurorul a arătat că nu au fost întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, în condițiile în care administratorul firmei SC E.C. confirma veridicitatea relațiilor comerciale, prezumția fiind aceea că era vorba de activități comerciale licite în care ambii administratori au acționat cu bună-credință. S-a reținut că simpla existență a unor diferențe între prețul inițial și cel de re-achiziție - care poate fi influențat de cererea și oferta existentă pe piață la momentul respectiv, de situațiile concrete în care se aflau cei doi comercianți, de starea de criză economică, etc. - nu poate duce la concluzia comiterii unei infracțiuni.

Pentru motivele indicate mai sus, în rechizitoriu la pct. 3, procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului L.Ș., cercetat pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată - reprezentând actele materiale raportate la activitățile infracționale ale firmei inculpatului - facturile fiscale fictive întocmite pentru a justifica relațiile cu firmele SC N. SRL, SC A. SRL, SC O. SRL, SC P. SRL, SC E.F.M. SRL, faptă prev și ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2004 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsind latura subiectivă a comiterii faptei în ceea ce privește relațiile comerciale cu SC E.C. SRL, respectiv imposibilitatea administrării de probe care să facă dovada numărului de acte materiale în ceea ce privește relațiile cu firmele SC N. SRL, SC A. SRL, SC O. SRL, SC P. SRL și SC E.F.M. SRL, procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În actul de sesizare s-a mai arătat că nu s-a putut intra în posesia documentelor financiar-contabile ale SC "F.P." SRL Filea, deoarece acestea au fost declarate furate în luna iulie 2010, iar noul administrator M.S.B. (administrator începând cu data de 06 iulie 2010) nu a putut fi contactat. În aceste condiții, din motive obiective, nici organele de control fiscal și nici organele de urmărire penală nu au putut intra în posesia actelor contabile ale firmei SC F.P. SRL.

În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că M.S.B. nu se găsește la domiciliu, iar din discuția purtată cu părinții acestuia a rezultat că sus-numitul este plecat în Budapesta - Ungaria, fără a se cunoaște adresa exactă sau data întoarcerii. În urma verificărilor efectuate în cadrul O.R.C. Mureș a reieșit faptul că sus-numitul are calitatea de administrator asociat într-un număr de 6 societăți comerciale, activitatea comercial a acestora încetând după momentul preluării societăților în cauză.

În ceea ce privește învinuirile care i s-au adus, în cursul urmăririi penale, inculpatul L.Ș. a declarat la data de 19 mai 2011 și respectiv 04 mai 2011, că nu a înregistrat în evidența contabilă facturile fiscale pentru a nu plăti taxele și impozitele aferente, întrucât avea nevoie de bani pentru rezolvarea unor probleme personale. Ulterior, inculpatul a revenit și a solicitat efectuarea unei expertize contabile pe motiv că prejudiciul ar putea fi mai mic sau mai mare decât cel stabilit de organele de control fiscal - declarația din 30 iunie 2011, pentru ca, în 30 august 2011 să nu mai insiste în efectuarea expertizei contabile și să recunoască din nou comiterea faptelor.

În fața primei instanțe, inculpatul L.Ș., la termenul de judecată din 22 octombrie 2012 a arătat că recunoaște comiterea faptelor descrise și reținute în sarcina lui în actul de sesizare, solicitând ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care le cunoaște și le însușește, respectiv pe baza procedurii aplicabile în cazul recunoașterii vinovăției reglementată de prevederile art. 320

1

Ținând cont de dispozițiile înserate în economia art. 320

1

În atare context, în ceea ce privește starea de fapt, interpretând prin prisma prevederilor art. 63 C. proc. pen., conținutul materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, s-a considerat că rezultă, în mod indubitabil, faptul că inculpatul L.Ș., în calitate de administrator al SC F.P. SRL, în mod repetat a procedat la neînregistrarea în evidențele contabile a 82 facturi în modalitatea descrisă la pct. I. 1 - 7 și împrejurarea că inculpatul, în mod repetat a procedat la înregistrarea în evidența contabilă a unor facturi fictive în număr de 7, așa cum rezultă din cele reținute la pct. II.1.

În drept, din materialul probator administrat pe parcursul desfășurării procesului penal, s-a considerat că vinovăția inculpatului, în privința săvârșirii celor două infracțiuni de evaziune fiscală, în formă continuată, sub aspectul comiterii cărora a fost deferit justiției, este pe deplin dovedită, de altfel acuzatul a recunoscut comiterea faptelor.

Prin urmare, s-a reținut că:

- fapta inculpatului L.Ș., care în calitate de administrator al SC F.P. SRL, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 16 mai 2008 - 30 iunie 2010 nu a înregistrat în documentele contabile ale societății 82 de facturi, respectiv cele descrise în considerente la pct. I. 1 - 7, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- fapta inculpatului L.Ș., care în calitate de administrator al SC F.P. SRL, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 02 aprilie 2009 - 30 martie 2010 a procedat la înregistrarea în evidența contabilă a unui număr de 7 facturi fictive, respectiv cele descrise în considerente la pct. II.1, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepselor care au fost aplicate, pentru faptele penale reținute, au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și anume:

- gradul de pericol social concret al infracțiunilor, concretizat în împrejurări care compun conținutul constitutiv al fiecărei infracțiuni de evaziune fiscală dar și extrinseci acestuia, cum este, în esență: modalitatea săvârșirii activității infracționale;

- persoana inculpatului care nu se află la prima confruntare cu legea penală, potrivit fișei de cazier judiciar, prin Sentința penală nr. 420 din 18 septembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Reghin, în Dosarul nr. 1.950/289/2007, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 66/A din 19 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Mureș, în Dosarul penal nr. 1.950/289/2007 (număr în format vechi 5.294/2008), inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare, în modalitatea suspendării condiționate a executării pedepsei;

- dispozițiile părții generale a Codului penal, raportat și la prevederile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., care stipulează în mod expres faptul că în situația aplicării judecății după procedura simplificată în cazul recunoașterii vinovăției, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. Aplicând acest raționament de calcul matematic în speța de față, în condițiile în care potrivit normelor de drept penal infracțiunea de evaziune fiscală se pedepsește cu închisoarea de la 2 ani la 8 de ani, limita minimă specială a pedepsei pentru fiecare infracțiune reținută va fi de 1 an și 4 luni închisoare, iar cea maximă este de 5 ani și 4 luni închisoare,

- în final, a avut o atitudine sinceră de colaborare cu organele de cercetare penală;

- așa cum rezultă din Referatul de evaluare, întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mureș, inculpatul în urmă cu doi ani a suferit un infarct miocardic, iar soția inculpatului este paralizată de 18 ani și este încadrată în gradul "grav de handicap pentru tetrapareză spastică", împrejurări care apreciem că pot fi încadrate în sfera circumstanțelor legale atenuante facultative înserate în art. 74 alin. (2) C. pen., care au fost reținute și prin urmare s-a dat eficiență juridică dispozițiilor art. 76 lit. d) C. pen., motiv pentru care s-au coborât pedepsele aplicate sub minimele speciale.

Referitor la latura civilă, așa cum a rezultat din conținutul înscrisului aflat la A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpatului L.Ș., la plata sumei de 230.190 RON, impozit pe profit și TVA, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat de inculpat bugetului consolidat al statului, precum și majorările de întârziere aferente până la data stingerii integrale a sumei datorate.

Totodată, partea civilă a solicitat în temeiul art. 163 - 164 C. proc. pen., instituirea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului până la concurența valorii probabile a pagubei.

În ceea ce privește cuantumul prejudiciului cauzat de inculpat în urma comiterii celor două infracțiuni pentru care acesta a fost trimis în judecată, respectiv cele descrise la pct. I.1 - 7 și II.1, conform adresei din 26 iunie 2012 emisă de partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Mureș și aflată la dosarul de urmărire penală, prejudiciul cauzat - în urma comiterii acestor două infracțiuni - a fost în valoare totală de 187.641 RON și s-a compus din impozit pe profit în sumă de 87.212 RON, precum și TVA în sumă de 100.429 RON.

În acord cu prevederile art. 317 C. proc. pen., ținând cont de obiectul judecății și anume infracțiunile descrise la pct. I.1 - 7 și II.1 din considerente, pentru care s-a și procedat la tragerea la răspundere penală a inculpatului s-a apreciat că inculpatul a fost obligat la repararea prejudiciului cauzat doar prin aceste două infracțiuni, și anume la acoperirea prejudiciului care, potrivit susținerii părții civile s-a ridicat la suma de 187.641 RON și s-a compus din impozit pe profit în sumă de 87.212 RON, precum și TVA în sumă de 100.429 RON, iar analizarea oportunității acordării restului prejudiciului până la concurența sumei de 230.190 RON, în contextul prezentat, s-a reținut că excede obiectului cauzei pendinte.

Așadar, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 14 alin. (3) C. proc. pen., art. 998, art. 999 din vechiul C. civ., a fost admisă în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș și în consecință l-a obligat pe inculpatul L.Ș., să plătească în favoarea părții civile suma de 187.641 RON, cu titlu de despăgubiri civile, precum și majorările de întârziere aferente până la data stingerii integrale a sumei datorate.

Cererea de instituire a măsurii asigurătorii asupra bunurilor inculpatului L.Ș., prin prisma prevederilor legale, s-a apreciat că a fost întemeiată motiv pentru care a fost admisă cererea formulată de partea civilă referitoare la instituirea măsurii sechestrului asigurător și, în conformitate cu prevederile art. 163 alin. (1) și (2) C. proc. pen., s-a dispus instituirea acestei măsuri de indisponibilizare asupra tuturor bunurilor imobile și mobile ale inculpatului L.Ș., până la concurența sumei de 187.641 RON.

Examinând apelurile promovate, din prisma dispozițiilor art. 371, art. 372 și art. 378 C. proc. pen., instanța de control judiciar le-a găsit nefondate, pentru următoarele considerente:

Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reținută - pornind de la conținutul materialului probator administrat pe parcursul desfășurării procesului penal - hotărârea instanței de fond nu a comportat niciun fel de critică, fiind justă soluția la care s-a oprit prima instanță, respectiv la condamnarea inculpatului-apelant pentru fiecare infracțiune, la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării unei pedepse anterioare, la cumularea acesteia cu pedepsele stabilite, contopirea pedepselor și a stabilirii modalității de executare a pedepsei rezultante în regim de detenție.

De asemenea și sub aspectul laturii civile, prima instanță a admis pretențiile formulate, în măsura dovedirii și a legăturii acestora cu faptele inculpatului.

Pentru a face o asemenea apreciere, instanța de control judiciar a considerat că din conținutul materialului probator administrat, rezultă fără putință de tăgadă faptul că inculpatul s-a făcut vinovat de comiterea faptelor penale în modalitatea descrisă. Avem în vedere declarația de recunoaștere dată de inculpat în fața instanței de fond, prin care s-a solicitat judecarea cauzei în baza procedurii instituite de disp. art. 320

1

De altfel, starea de fapt nici nu a fost contestată.

Prin pedeapsa aplicată de prima instanță și prin stabilirea modalității de executare, Curtea a constatat că judecătorul fondului a făcut o justă apreciere și o corectă aplicare a disp. art. 72 C. pen, reținând mai întâi limitele de pedeapsă reduse cu o treime, conform disp. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.

Instanța de fond a avut în vedere conținutul Referatului de evaluare cu privire la starea sănătății inculpatului și soției acestuia, împrejurări care au fost apreciate ca circumstanțe atenuante judiciare în baza art. 74 alin. (2) C. pen. și cărora li s-a dat eficiență prin coroborarea pedepselor sub minimul special rezultat în urma reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă în baza art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen.

Așadar, starea critică a sănătății, invocată în motivele de apel, a fost invocată și în fața primei instanțe și a fost reținută, astfel încât în calea de atac nu i s-a dat o eficiență sporită.

Nu s-a reținut conduita bună a infractorului (art. 74 lit. a) C. pen), deoarece, potrivit mențiunilor din fișa de cazier, acesta a săvârșit alte fapte asemănătoare, pentru care însă a beneficiat de clemența organelor de urmărire penală, care au dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Nici circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. b) C. pen. nu a fost reținută inculpatului, deoarece nu a făcut dovada achitării vreunei părți din prejudiciu.

Nici atitudinea sinceră nu a fost reținută (art. 74 lit. c) C. pen.), deoarece în fața instanței de judecată a uzat formal de disp. art. 320

1

În favoarea inculpatului nu au fost reținute alte circumstanțe atenuante legale sau judiciare, iar aprecierea criteriilor prev. de art. 72 C. pen. făcută de prima instanță, în mod corect a condus la stabilirea pedepselor sub minimul special redus ca urmare a aplicării disp. art. 320

1

Față de aceste considerente, pedeapsa stabilită de prima instanță nu a mai fost redusă și nici modalitatea de executare în regim de detenție nu a fost înlocuită cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, deoarece faptele din prezenta cauză au fost săvârșite de inculpat în termenul de încercare stabilit prin suspendarea condiționată a executării pedepsei anterioare de 4 luni închisoare, devenind incidente disp. art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate, cumularea pedepselor și executarea pedepsei rezultante în regim de detenție.

Partea civilă a solicitat admiterea în întregime a pretențiilor formulate și precizate în sumă de 230.190 RON.

În acord cu judecătorul fondului s-a reținut că obiectul prezentului dosar l-a reprezentat faptele descrise la pct. I. 1 - 7 și pct. II. 1 din Rechizitoriu, fapte prin care a fost cauzat prejudiciul în sumă totală de 187.641 RON. Pentru celelalte fapte descrise în rechizitoriu inculpatul nu a fost trimis în judecată, astfel încât pretinsul prejudiciu cauzat prin acele fapte, a exces prezentului cadru procesual.

Așadar, prin prisma considerentelor mai sus expuse, apelurile declarate de inculpatul L. (fost T.) Ș. și partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Mureș împotriva Sentinței penale nr. 162 din 29 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Mureș au fost nefondate, urmând a fi respinse.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, criticând soluția pentru nelegalitate și solicitând obligarea inculpatului la plata integrală a pagubei.

A fost invocat cazul de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin prisma cazului de casare invocat, cât și a celor care, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu de către instanță, constată că recursul formulat este nefondat.

Critica formulată de partea civilă, Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, reprezentată de Agenția Națională de Administrare Fiscală nu se încadrează în cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

Acest caz de casare privește nelegalitatea unei hotărâri, în timp ce partea civilă a criticat hotărârea pentru netemeinicie în ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei. De altfel, o asemenea critică nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare expres prevăzute în art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., după modificările intervenite prin Legea nr. 2/2013.

De aceea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul formulat, urmând ca recurenta să fie obligată la cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea c

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-03-18
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 939/2013
durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale. Văzând și disp. art. 189 - 192 C. proc. pen. PENTRU ACESTE MOTIVE Î
ÎCCJ 2013-06-20
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2182/2013
Asupra recursurilor de față; Prin decizia penală nr. 33 din 26 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, au fost respinse ca nefondate apelurile formulate de inculpatul C.M.A. și partea civil
ÎCCJ 2014-04-14
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1324/2014
, respingerea cererii părții civile privind obligarea SC C.C. SRL la plata despăgubirilor civile, obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare și cuantumul acestor cheltuieli, hotărârea primei instanțe este la adăpost de cri
ÎCCJ 2014-04-01
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1161/2014
Deliberând asupra recursului declarat de partea civilă A.N.A.F. - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice - D.G.F.P. Ploiești împotriva deciziei penale nr. 220/2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori
ÎCCJ 2009-06-03
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2076/2009
, 7 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. Fapta inculpatului M.G. care, în calitate de funcționar public, cu atribuții de control, inspector de specialitate în cadrul D.G.F.P. Mureș - Direcția de Control Fis
Sursă