ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 284/2014

Asupra recursului penal de față ; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș la data de 29 octombrie 2012 sub nr. 3448/96/2011, inculpatul P.N.B. a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 362 din 08 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Harghita. În motivarea apelului și prin memoriul depus, inculpatul a solicitat în principal achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., susținând că suma încasată nu reprezintă un avans pentru lucrări, ci un împrumut, iar în subsidiar a solicitat reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. A fost asigurată asistența juridică prin apărător ales.

Inculpatul nu a dorit să facă noi declarații în fața instanței de apel. I s-au acordat două termene pentru angajarea unui apărător ales și pregătirea apărării, însă ulterior nu s-a mai prezentat în fața instanței. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 362 din 08 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Harghita, s-au hotărât următoarele: În baza art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul P.N.B. la 1 an și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni. S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat să plătească suma de 30.920 RON cu majorările și penalitățile aferente de la data hotărârii până la plata sumei despăgubiri părții civile Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat să plătească 755,20 RON cheltuieli judiciare statului, din care suma de 55,20 RON a fost avansată de stat în faza de urmărire penală. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: Inculpatul este asociat și administrator la SC M. SRL Gheorgheni.

Societatea a avut ca obiect de activitate fabricarea de elemente de dulgherie și tâmplărie pentru construcții. În cursul anului 2007, inculpatul, în calitate de administrator, a încheiat cu N.S.L. un contract de vânzare-cumpărare în valoare de 24.000 euro, având ca obiect mansardarea imobilului din Târgu Mureș, str. B. La data de 29 septembrie 2007 inculpatul a încasat suma de 24.000 euro, încheind un proces-verbal de predare-primire. Suma a fost dată cu titlu de avans la contract. Din raportul de inspecție fiscală din data de 24 februarie 2011 a rezultat că venitul astfel realizat nu a fost înregistrat în evidențele contabile ale societății, și prin neînregistrarea în contabilitate a avansului inculpatul s-a sustras de la plata către bugetul statului cu suma de 12.963 RON reprezentând TVA aferentă sumei la care se adaugă accesorii.

Audiat de instanță, inculpatul a susținut că suma de 24.000 RON a fost un împrumut luat ca persoană fizică de la N.S.L. Lucrările efectuate ulterior la imobil s-au făcut în contul acestei datorii, de fapt din suma restituită au fost plătite lucrările. S-a reținut că susținerea apărării că suma de 24.000 euro a fost un împrumut luat de inculpat ca persoană fizică este contrazisă de cele două acte întocmite și semnate de inculpat și ștampilate cu ștampila societății. În aceste condiții, inculpatul a avut obligația de a înregistra suma în evidențele contabile și de a plăti taxa către bugetul statului. Suma datorată nu a fost achitată, în prezent însumând împreună cu majorările și penalitățile aferente însumează 30.920 RON.

S-a reținut că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005. Susținerea apărării că nu constituie infracțiunea de evaziune fiscală orice sustragere de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului statului, s-a considerat că nu putea fi primită în speță, întrucât aceste sume derivau tocmai din omisiunea înregistrării în evidențele contabile. La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere gravitatea concretă a faptei, prejudiciul produs și persoana inculpatului aflat la primul conflict cu legea penală astfel s-a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen.

și s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 1 an. Ca modalitate de executare a pedepsei instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, potrivit art. 81 C. pen., pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni, considerând că scopul pedepsei poate fi atins și prin suspendarea condiționată a executării pedepsei. S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. Inculpatul a fost obligat să plătească despăgubiri civile, reprezentând prejudiciul cauzat prin infracțiunea săvârșită părții civile Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita, constând în suma de 30.920 RON cu majorările și penalitățile aferente până la plata efectivă a sumei.

Prin decizia penală nr. 10/A din 07 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul-apelant P.N.B. împotriva sentinței penale nr. 362 din 08 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Harghita. S-a desființat parțial hotărârea atacată și rejudecând cauza: S-a înlăturat din sentința atacată aplicarea disp. art. 76 lit. b) C. pen și s-au reținut în favoarea inculpatului disp. art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. S-a înlăturat din sentința atacată aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o perioadă de 1 an.

A obligat inculpatul la plata către partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita (a sumei de 21.554 RON despăgubiri materiale, la care se adaugă majorările și penalitățile aferente, până la data achitării efective a debitului. S-au menținut celelalte dispoziții din hotărârea atacată, care nu contravin prezentei decizii. Pentru a decide astfel, s-a reținut, în esență, că din conținutul materialului probator administrat, rezultă fără putință de tăgadă faptul că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei penale în modalitatea descrisă. S-a reținut că hotărârea este criticabilă însă sub aspectul aplicării pedepsei complementare, a omisiunii instanței de a face aplicarea disp.

art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen și apoi a disp. art. 71 alin. (5) C. pen cu privire la pedepsele accesorii, a aplicării disp. art. 76 lit. b) în loc de art. 76 lit. d) C. pen, precum și sub aspectul cuantumului despăgubirilor civile la care inculpatul a fost obligat. Susținerea formulată în sensul că inculpatul a împrumutat de la martorul N.S.L. suma de 24.000 euro, iar contractul încheiat între cei doi reprezintă o garanție pentru asigurarea împrumutului, în favoarea martorului-împrumutător a fost contrazisă chiar prin declarația dată de inculpat în fața primei instanțe, în care a arătat că martorul avea intenția de a face o mansardă la casa de locuit și „(…) ne-am înțeles ca societatea SC M. SRL unde sunt asociat și administrator va executa lucrările (…)”.

Mai mult inculpatul a confirmat că a angajat acele lucrări, pe care chiar le-a executat în proporție de 40-50%. S-a reținut că și martorul a confirmat că inculpatul i-a cerut răgaz de un an, însă nu s-a apucat de lucrări, dar apoi lucrările i-au fost executate în parte. S-a apreciat că declarațiile celor doi date în cursul judecății sunt nuanțate, însă ambii au arătat că își mențin cele declarate la urmărirea penală. Martorul N.S.L. a declarat în mod expres că suma a fost achitată către societate în vederea efectuării unei construcții de mansardare, redând amănunțit modalitatea în care a fost achitat avansul pentru lucrări, după ce martorul a vizitat inclusiv atelierul inculpatului, care i-a prezentat și un catalog cu lucrările efectuate, câștigându-i încrederea.

De asemenea, s-a reținut din conținutul contractului că acesta nu lasă loc de interpretări cu privire la natura acestuia. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.N.B. care a formulat critici de nelegalitate și netemeinicie circumscrise cazurilor de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 3, 5, 12 și 17 2 C. proc. pen. Motivele de recurs formulate de inculpat nu au fost depuse în termenul legal prev. de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Potrivit disp. art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc. pen. în cazul în care nu sunt respectate dispozițiile prevăzute în alin. (1) și (2) (depunerea motivelor de recurs cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată) instanța ia în considerare din oficiu numai cazurile de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. În considerarea reglementării susmenționate Înalta Curte de Casație și Justiție va exercita control judiciar propriu numai prin examinarea cazurilor de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 3 și 5 C. proc. pen., motive de casare care se iau în considerare din oficiu. În dezvoltarea criticilor formulate sub acest aspect, recurentul inculpat P.N.B., prin apărător ales, a învederat următoarele: La termenul din data de 22 februarie 2013, Curtea de Apel Târgu Mureș a constatat că apelul declarat de inculpatul P.N.B. este în stare de judecată și s-a procedat conform dispozițiilor art. 377 C. proc.

pen., rezultatul deliberărilor fiind consemnat în încheierea de ședință din aceeași dată, iar din dispozitivul acesteia rezultă că pronunțarea a fost amânată pentru data de 01 martie 2013. Faptul că la ședința publică din data de 01 martie 2013 completul de judecată a fost format dintr-un singur judecător rezultă din încheierea de ședință din aceeași dată, iar alcătuirea completului contravine dispozițiilor art. 54 din Legea nr. 304/2004 pentru organizarea judiciară, potrivit cărora apelurile se judecă în complete formate din 2 judecători. De asemenea, a mai arătat că potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (2) C. proc. pen., la ședințele de judecată ale instanțelor de grad superioare judecătoriilor, participarea procurorului este obligatorie în toate cazurile, motiv pentru care această încheiere este lovită de nulitate absolută în condițiile art. 197 alin. (2) și (3) C. proc.

pen. A mai învederat că în ceea ce privește latura civilă a cauzei a achitat TVA în sumă de 12.857 RON, rămânând de achitat doar 336 RON reprezentând TVA și 8.601 RON reprezentând penalități. Examinând recursul declarat de către inculpat, din perspectiva disp. art. 385 9 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 385 9 alin. (1) pct. 3 și 5 C. proc. pen., instanța de control judiciar constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Motivul de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen. formulat de recurentul inculpat P.N.B. se referă la situațiile în care instanța nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art. 292 alin. (2) C. proc. pen. sau a existat un caz de incompatibilitate.

Art. 292 alin. (2) C. proc. pen. instituie regula potrivit căreia completul de judecată trebuie să rămână același în tot cursul judecății cauzei (principiul unicității completului de judecată). Nu constituie motiv de recurs și nu duce la casarea hotărârii faptul că schimbarea completului a intervenit până la începerea dezbaterilor. Referitor la încălcarea dispozițiilor privind compunerea instanței, sancțiunea aplicabilă este nulitatea absolută (art. 197 alin. (2) C. proc. pen.). Motivul de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 5 C. proc. pen., de asemenea, invocat de recurentul inculpat vizează situația când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului când aceasta este obligatorie potrivit legii.

În considerarea acestui caz de casare, participarea procurorului la ședințele de judecată în primă instanță este obligatorie în cazurile prevăzute de art. 315 C. proc. pen., iar în apel în toate cazurile. Prezența inculpatului la judecarea cauzei este obligatorie când este minor (art. 484 alin. (1) C. proc. pen.) sau când este arestat (art. 314 alin. (2) C. proc. pen.). Din perspectiva considerațiilor de ordin doctrinar mai sus expuse, raportat la conținutul motivelor de recurs formulate de inculpat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea nu se circumscriu cazurilor de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 3 și 5 C. proc. pen. Este de precizat că la data de 22 februarie 2013 au avut loc dezbaterile în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 3448/96/2011 al Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul dispozițiilor art. 306 teza a II-a C. proc. pen., instanța de prim control judiciar, pentru motive temeinice, a amânat deliberarea și pronunțarea la data de 01 martie 2013, apoi la data de 07 martie 2013. La această din urmă dată s-a pronunțat decizia penală atacată de inculpat. Din conținutul încheierii de amânare a pronunțării din data de 22 februarie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, rezultă susținerile părților și ale reprezentantului Parchetului - procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș. Completul de judecată a fost legal constituit, așa cum rezultă din considerentele încheierii menționate - judecata având loc cu participarea procurorului.

În conținutul considerentelor încheierii s-a menționat faptul că judecătorul F.G. este în concediu de odihnă, iar pentru legala compunere a completului, s-a dispus amânarea pronunțării cauzei la data de 07 martie 2013. Încheierea de amânare a pronunțării este semnată de ambii judecători. Lipsa consemnării prezenței procurorului la amânarea pronunțării (critică formulată de inculpat) nu se circumscrise cerințelor textului art. 385 9 alin. (1) pct. 5 C. proc. pen., întrucât judecata trebuie să aibă loc cu participarea procurorului. Or, așa cum s-a arătat, la judecata cauzei a participat reprezentantul parchetului. Așa fiind, constată că sunt neîntemeiate criticile de nelegalitate formulate de recurentul inculpat.

Sub un alt aspect criticile formulate de inculpat în considerarea cazului de casare prev. de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., redate în motivele de recurs și pe baza cărora a solicitat achitarea sa, conform disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., nu sunt întemeiate. Susținerea că suma primită de inculpat ar fi reprezentat un împrumut și nu un avans pentru lucrări, astfel încât nu trebuia înregistrată în contabilitate și societatea nu datora obligații fiscale, este contrazisă de probatoriul administrat în cauză. Este de precizat că și în fața primei instanțe s-a formulat această apărare, care în mod corect a fost înlăturată de către judecătorul fondului.

Cu ocazia dezbaterilor în apel, apărătorul inculpatului a susținut că acesta a împrumutat de la martorul N.S.L. suma de 24.000 euro, iar contractul încheiat între cei doi reprezintă o garanție pentru asigurarea împrumutului, în favoarea martorului-împrumutător. Aceste apărări sunt contrazise chiar prin declarația dată de inculpat în fața primei instanțe, în care acesta arată că martorul avea intenția de a face o mansardă la casa de locuit și „(…) ne-am înțeles ca societatea SC M. SRL unde sunt asociat și administrator va executa lucrările (…)”. În aceste condiții, inculpatul a confirmat că a angajat acele lucrări, pe care chiar le-a executat în proporție de 40-50%. De altfel, și martorul a confirmat că inculpatul i-a cerut răgaz de un an, însă nu s-a apucat de lucrări, iar apoi lucrările i-au fost executate în parte.

Este de observat că declarațiile acestora date în cursul judecății sunt nuanțate, însă ambii arată că își mențin cele declarate la urmărirea penală. Martorul N.S.L. a declarat în mod expres că suma a fost achitată către societate în vederea efectuării unei construcții de mansardare, redând amănunțit modalitatea în care a fost achitat avansul pentru lucrări, după ce în prealabil martorul a vizitat inclusiv atelierul inculpatului care i-a prezentat și un catalog cu lucrările efectuate, câștigându-i astfel încrederea. În declarația sa, inculpatul a redat amănunțit modalitatea în care a fost contactat de martor, modalitatea încheierii contractului și faptul că suma reprezintă un avans pentru lucrări.

Coroborând aceste mijloace de probă (precum și înscrisurile aflate la dosar - actele întocmite de organele fiscale), instanța de recurs constată că suma de 24.000 euro a fost încasată ca și avans pentru lucrări (din care au și fost executate parțial) și nu reprezintă un împrumut între două persoane fizice. Având în vedere modalitatea concretă în care a acționat (prezentarea catalogului de lucrări, încheierea contractului, executarea doar în parte a lucrărilor cu o mare întârziere), constată că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție directă, respectiv nu a înregistrat avansul de 24.000 euro tocmai în vederea sustragerii de la obligațiile fiscale cu atât mai mult cu cât conținutul contractului nu lasă loc de interpretări cu privire la natura acestuia.

Așadar, existența faptei și săvârșirea acesteia cu vinovăție fiind dovedite, nu se justifică pronunțarea unei soluții de achitare a inculpatului, așa cum s-a solicitat în apel, soluția de condamnare pronunțată de instanțe fiind temeinică și legală. Constatând că materialul probator a fost apreciat judicios este corectă și riguroasă aplicarea disp. art. 72 C. pen. atât în ceea ce privește cuantumul pedepsei, (coborât sub minimul special ca urmare a reținerii circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen), cât și modalitatea de executare prin suspendarea condiționată. Suspendarea condiționată a executării pedepsei în cuantumul stabilit de instanță este de natură să ducă la atingerea scopului coercitiv și preventiv prevăzut de art. 52 C. pen.

O eventuală reducere a pedepsei, așa cum s-a solicitat în subsidiar, nu este de natură să ducă la atingerea scopului acesteia. Referitor la susținerea inculpatului potrivit căreia, în raport de presupusele împrejurări ale comiterii faptei, aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni pentru care acesta a fost condamnat, instanța de recurs constată că aceasta este neîntemeiată. Pentru a constitui infracțiune, fapta unei persoane trebuie să prezinte pericol social, adică să fie de natură a aduce atingere uneia dintre valorile sociale apărate de legea penală și pentru a cărei sancționare este necesară aplicarea unei pedepse. Potrivit dispozițiilor art. 18 1 C. pen. nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Pericolul social concret este pericolul pe care îl prezintă fapta săvârșită și este evaluat în concret de organele judiciare penale, ținând seama de vătămarea sau periclitarea efectivă a valorii sociale respective, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce în condițiile concrete ale săvârșirii faptei, de împrejurările acesteia. Este cunoscut că pericolul social concret diferă în cadrul aceluiași tip de infracțiune de la o faptă concretă la alta. Evaluarea acestuia este importantă, pe de o parte, pentru că lipsa în concret a gradului de pericol social specific infracțiunii duce, potrivit legii, la inexistența infracțiunii (art. 18 1 C. pen.) iar, pe de altă parte, pentru că în procesul de individualizare a pedepsei, gradul de pericol social al faptei este unul din criteriile prevăzute de lege pentru realizarea acestei individualizări.

Dacă pericolul social abstract și generic al faptei este evaluat antefactum de legiuitorul penal prin determinarea regimului de represiune și prin stabilirea minimului sau maximului posibil de sancționare, trăsura periculozității fiind prezumată prin încriminarea și sancționarea faptei, pericolul social concret se stabilește postfactum de organele judiciare prin analiza datelor și condițiilor concrete de realizare a infracțiunii și cele referitoare la gradul de antisociabilitate al făptuitorului, analiză în urma căreia prezumția de pericol poate fi răsturnată, tocmai pentru evitarea aplicării inutile a legii penale împotriva unei fapte care numai aparent și formal îmbracă înfățișarea unei infracțiuni.

În speță, ținând seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, precum și de persoana și conduita inculpatului împrejurări relevate în considerentele hotărârilor atacate pe care instanța de recurs le însușește, ținând seama și de aspectele generale privind faptele care constituie încălcări ale normelor care reglementează relațiile sociale apărate de legea penală, nu se poate aprecia că fapta comisă de inculpatul P.N.B. nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat P.N.B. împotriva deciziei penale nr. 10/A din 07 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2014.