ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 284/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 284/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului penal

de față ;

Examinând actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Târgu Mureș la data de 29 octombrie 2012 sub nr. 3448/96/2011, inculpatul P.N.B.

a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 362 din 08 octombrie 2012 pronunțată

de Tribunalul Harghita.

În motivarea apelului

și prin memoriul depus, inculpatul a solicitat în principal achitarea sa în baza

art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., susținând că suma

încasată nu reprezintă un avans pentru lucrări, ci un împrumut, iar în subsidiar

a solicitat reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

A fost asigurată asistența

juridică prin apărător ales.

Inculpatul nu a dorit

să facă noi declarații în fața instanței de apel.

I s-au acordat două termene

pentru angajarea unui apărător ales și pregătirea apărării, însă ulterior nu s-a

mai prezentat în fața instanței.

Analizând actele și lucrările

dosarului, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

Prin sentința penală

nr. 362 din 08 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Harghita, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 9 lit.

b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C.

pen. l-a condamnat pe inculpatul P.N.B. la 1 an și 6 luni închisoare și interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată de 1 an,

pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 81 C.

pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare

de 3 ani și 6 luni.

S-a atras atenția inculpatului

asupra prevederilor art. 83 C. pen.

În baza art. 346

alin. (1) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat să plătească suma de 30.920 RON

cu majorările și penalitățile aferente de la data hotărârii până la plata sumei

despăgubiri părții civile Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita.

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat să plătească 755,20 RON cheltuieli

judiciare statului, din care suma de 55,20 RON a fost avansată de stat în faza de

urmărire penală.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul este asociat

și administrator la SC M. SRL Gheorgheni. Societatea a avut ca obiect de activitate

fabricarea de elemente de dulgherie și tâmplărie pentru construcții.

În cursul anului 2007,

inculpatul, în calitate de administrator, a încheiat cu N.S.L. un contract de vânzare-cumpărare

în valoare de 24.000 euro, având ca obiect mansardarea imobilului din Târgu Mureș,

str. B.

La data de 29

septembrie 2007 inculpatul a încasat suma de 24.000 euro, încheind un

proces-verbal de predare-primire. Suma a fost dată cu titlu de avans la contract.

Din raportul de inspecție

fiscală din data de 24 februarie 2011 a rezultat că venitul astfel realizat nu a

fost înregistrat în evidențele contabile ale societății, și prin neînregistrarea

în contabilitate a avansului inculpatul s-a sustras de la plata către bugetul statului

cu suma de 12.963 RON reprezentând TVA aferentă sumei la care se adaugă accesorii.

Audiat de instanță, inculpatul

a susținut că suma de 24.000 RON a fost un împrumut luat ca persoană fizică de la

N.S.L. Lucrările efectuate ulterior la imobil s-au făcut în contul acestei datorii,

de fapt din suma restituită au fost plătite lucrările.

S-a reținut că susținerea

apărării că suma de 24.000 euro a fost un împrumut luat de inculpat ca persoană

fizică este contrazisă de cele două acte întocmite și semnate de inculpat și ștampilate

cu ștampila societății.

În aceste condiții, inculpatul

a avut obligația de a înregistra suma în evidențele contabile și de a plăti taxa

către bugetul statului.

Suma datorată nu a fost

achitată, în prezent însumând împreună cu majorările și penalitățile aferente însumează

30.920 RON.

S-a reținut că fapta inculpatului

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută

de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Susținerea apărării că

nu constituie infracțiunea de evaziune fiscală orice sustragere de la plata impozitelor

și taxelor datorate bugetului statului, s-a considerat că nu putea fi primită în

speță, întrucât aceste sume derivau tocmai din omisiunea înregistrării în evidențele

contabile.

La individualizarea pedepsei

instanța a avut în vedere gravitatea concretă a faptei, prejudiciul produs și persoana

inculpatului aflat la primul conflict cu legea penală astfel s-a reținut în favoarea

inculpatului circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. și s-a

aplicat inculpatului pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară

a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pe o durată

de 1 an.

Ca modalitate de executare

a pedepsei instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, potrivit

art. 81 C. pen., pe un termen de încercare de 3 ani și 6 luni, considerând că scopul

pedepsei poate fi atins și prin suspendarea condiționată a executării pedepsei.

S-a atras atenția inculpatului

asupra prevederilor art. 83 C. pen.

Inculpatul a fost obligat

să plătească despăgubiri civile, reprezentând prejudiciul cauzat prin infracțiunea

săvârșită părții civile Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita, constând

în suma de 30.920 RON cu majorările și penalitățile aferente până la plata efectivă

a sumei.

Prin decizia penală

nr. 10/A din 07 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul-apelant P.N.B. împotriva sentinței

penale nr. 362 din 08 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Harghita.

S-a desființat parțial

hotărârea atacată și rejudecând cauza:

S-a înlăturat din sentința

atacată aplicarea disp. art. 76 lit. b) C. pen și s-au reținut în favoarea inculpatului

disp. art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.

S-a înlăturat din sentința

atacată aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de

art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o perioadă de 1 an.

A obligat inculpatul la

plata către partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Harghita (a sumei

de 21.554 RON despăgubiri materiale, la care se adaugă majorările și penalitățile

aferente, până la data achitării efective a debitului.

S-au menținut celelalte

dispoziții din hotărârea atacată, care nu contravin prezentei decizii.

Pentru a decide astfel,

s-a reținut, în esență, că din conținutul materialului probator administrat, rezultă

fără putință de tăgadă faptul că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei

penale în modalitatea descrisă.

S-a reținut că hotărârea

este criticabilă însă sub aspectul aplicării pedepsei complementare, a omisiunii

instanței de a face aplicarea disp. art. 71 - art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C.

pen și apoi a disp. art. 71 alin. (5) C. pen cu privire la pedepsele accesorii,

a aplicării disp. art. 76 lit. b) în loc de art. 76 lit. d) C. pen, precum și sub

aspectul cuantumului despăgubirilor civile la care inculpatul a fost obligat.

Susținerea formulată în

sensul că inculpatul a împrumutat de la martorul N.S.L. suma de 24.000 euro, iar

contractul încheiat între cei doi reprezintă o garanție pentru asigurarea împrumutului,

în favoarea martorului-împrumutător a fost contrazisă chiar prin declarația dată

de inculpat în fața primei instanțe, în care a arătat că martorul avea intenția

de a face o mansardă la casa de locuit și „(…) ne-am înțeles ca societatea SC M.

SRL unde sunt asociat și administrator va executa lucrările (…)”. Mai mult inculpatul

a confirmat că a angajat acele lucrări, pe care chiar le-a executat în proporție

de 40-50%.

S-a reținut că și martorul

a confirmat că inculpatul i-a cerut răgaz de un an, însă nu s-a apucat de lucrări,

dar apoi lucrările i-au fost executate în parte.

S-a apreciat că declarațiile

celor doi date în cursul judecății sunt nuanțate, însă ambii au arătat că își mențin

cele declarate la urmărirea penală.

Martorul N.S.L. a declarat

în mod expres că suma a fost achitată către societate în vederea efectuării unei

construcții de mansardare, redând amănunțit modalitatea în care a fost achitat avansul

pentru lucrări, după ce martorul a vizitat inclusiv atelierul inculpatului, care

i-a prezentat și un catalog cu lucrările efectuate, câștigându-i încrederea.

De asemenea, s-a reținut

din conținutul contractului că acesta nu lasă loc de interpretări cu privire la

natura acestuia.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.N.B. care a formulat critici de

nelegalitate și netemeinicie circumscrise cazurilor de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 3, 5, 12 și 17

2

C. proc. pen.

Motivele de recurs formulate

de inculpat nu au fost depuse în termenul legal prev. de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit disp. art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen. în cazul în care nu sunt respectate dispozițiile

prevăzute în alin. (1) și (2) (depunerea motivelor de recurs cu cel puțin 5 zile

înaintea primului termen de judecată) instanța ia în considerare din oficiu numai

cazurile de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

În considerarea reglementării

susmenționate Înalta Curte de Casație și Justiție va exercita control judiciar propriu

numai prin examinarea cazurilor de casare prev. de art. 385

9

alin.

(1) pct. 3 și 5

C. proc. pen., motive de casare care se iau în considerare

din oficiu.

În dezvoltarea criticilor

formulate sub acest aspect, recurentul inculpat P.N.B., prin apărător ales, a învederat

următoarele:

La termenul din data de

22 februarie 2013, Curtea de Apel Târgu Mureș a constatat că apelul declarat de

inculpatul P.N.B. este în stare de judecată și s-a procedat conform dispozițiilor

art. 377 C. proc. pen., rezultatul deliberărilor fiind consemnat în încheierea de

ședință din aceeași dată, iar din dispozitivul acesteia rezultă că pronunțarea a

fost amânată pentru data de 01 martie 2013. Faptul că la ședința publică din data

de 01 martie 2013 completul de judecată a fost format dintr-un singur judecător

rezultă din încheierea de ședință din aceeași dată, iar alcătuirea completului contravine

dispozițiilor art. 54 din Legea nr. 304/2004 pentru organizarea judiciară, potrivit

cărora apelurile se judecă în complete formate din 2 judecători.

De asemenea, a mai arătat

că potrivit dispozițiilor art. 315 alin. (2) C. proc. pen., la ședințele de judecată

ale instanțelor de grad superioare judecătoriilor, participarea procurorului este

obligatorie în toate cazurile, motiv pentru care această încheiere este lovită de

nulitate absolută în condițiile art. 197 alin. (2) și (3) C. proc. pen.

A mai învederat că în

ceea ce privește latura civilă a cauzei a achitat TVA în sumă de 12.857 RON, rămânând

de achitat doar 336 RON reprezentând TVA și 8.601 RON reprezentând penalități.

Examinând recursul declarat

de către inculpat, din perspectiva disp. art. 385

9

alin. (2) C.

proc. pen., cu referire la art. 385

9

alin. (1) pct. 3 și 5 C. proc.

pen., instanța de control judiciar constată că acesta este nefondat pentru următoarele

considerente:

Motivul de casare prev.

de art. 385

9

alin. (1) pct. 3 C. proc. pen. formulat de recurentul inculpat

P.N.B. se referă la situațiile în care instanța nu a fost compusă potrivit legii

ori s-au încălcat prevederile art. 292 alin. (2) C. proc. pen. sau a existat un

caz de incompatibilitate.

Art. 292 alin. (2) C.

proc. pen. instituie regula potrivit căreia completul de judecată trebuie să rămână

același în tot cursul judecății cauzei (principiul unicității completului de judecată).

Nu constituie motiv de

recurs și nu duce la casarea hotărârii faptul că schimbarea completului a intervenit

până la începerea dezbaterilor.

Referitor la încălcarea

dispozițiilor privind compunerea instanței, sancțiunea aplicabilă este nulitatea

absolută (art. 197 alin. (2) C. proc. pen.).

Motivul de casare prev.

de art. 385

9

alin. (1) pct. 5 C. proc. pen., de asemenea, invocat de

recurentul inculpat vizează situația când judecata a avut loc fără participarea

procurorului sau a inculpatului când aceasta este obligatorie potrivit legii.

În considerarea acestui

caz de casare, participarea procurorului la ședințele de judecată în primă instanță

este obligatorie în cazurile prevăzute de art. 315 C. proc. pen., iar în apel în

toate cazurile.

Prezența inculpatului

la judecarea cauzei este obligatorie când este minor (art. 484 alin. (1) C.

proc. pen.) sau când este arestat (art. 314 alin. (2) C. proc. pen.).

Din perspectiva considerațiilor

de ordin doctrinar mai sus expuse, raportat la conținutul motivelor de recurs formulate

de inculpat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea nu se circumscriu

cazurilor de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 3 și 5 C. proc.

pen.

Este de precizat că la

data de 22 februarie 2013 au avut loc dezbaterile în cauza ce formează obiectul

Dosarului nr. 3448/96/2011 al Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

În temeiul dispozițiilor

art. 306 teza a II-a C. proc. pen., instanța de prim control judiciar, pentru motive

temeinice, a amânat deliberarea și pronunțarea la data de 01 martie 2013, apoi la

data de 07 martie 2013.

La această din urmă dată

s-a pronunțat decizia penală atacată de inculpat.

Din conținutul încheierii

de amânare a pronunțării din data de 22 februarie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, rezultă susținerile părților

și ale reprezentantului Parchetului - procuror din cadrul Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Târgu Mureș.

Completul de judecată

a fost legal constituit, așa cum rezultă din considerentele încheierii menționate

- judecata având loc cu participarea procurorului. În conținutul considerentelor

încheierii s-a menționat faptul că judecătorul F.G. este în concediu de odihnă,

iar pentru legala compunere a completului, s-a dispus amânarea pronunțării cauzei

la data de 07 martie 2013. Încheierea de amânare a pronunțării este semnată de ambii

judecători.

Lipsa consemnării prezenței

procurorului la amânarea pronunțării (critică formulată de inculpat) nu se circumscrise

cerințelor textului art. 385

9

alin. (1) pct. 5 C. proc. pen., întrucât

judecata trebuie să aibă loc cu participarea procurorului. Or, așa cum s-a arătat,

la judecata cauzei a participat reprezentantul parchetului. Așa fiind, constată

că sunt neîntemeiate criticile de nelegalitate formulate de recurentul inculpat.

Sub un alt aspect criticile

formulate de inculpat în considerarea cazului de casare prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., redate în motivele de recurs și pe baza cărora

a solicitat achitarea sa, conform disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10

lit. d) C. proc. pen., nu sunt întemeiate.

Susținerea că suma primită

de inculpat ar fi reprezentat un împrumut și nu un avans pentru lucrări, astfel

încât nu trebuia înregistrată în contabilitate și societatea nu datora obligații

fiscale, este contrazisă de probatoriul administrat în cauză. Este de precizat că

și în fața primei instanțe s-a formulat această apărare, care în mod corect a fost

înlăturată de către judecătorul fondului.

Cu ocazia dezbaterilor

în apel, apărătorul inculpatului a susținut că acesta a împrumutat de la martorul

N.S.L. suma de 24.000 euro, iar contractul încheiat între cei doi reprezintă o garanție

pentru asigurarea împrumutului, în favoarea martorului-împrumutător.

Aceste apărări sunt contrazise

chiar prin declarația dată de inculpat în fața primei instanțe, în care acesta arată

că martorul avea intenția de a face o mansardă la casa de locuit și „(…) ne-am înțeles

ca societatea SC M. SRL unde sunt asociat și administrator va executa lucrările

(…)”. În aceste condiții, inculpatul a confirmat că a angajat acele lucrări, pe

care chiar le-a executat în proporție de 40-50%.

De altfel, și martorul

a confirmat că inculpatul i-a cerut răgaz de un an, însă nu s-a apucat de lucrări,

iar apoi lucrările i-au fost executate în parte.

Este de observat că declarațiile

acestora date în cursul judecății sunt nuanțate, însă ambii arată că își mențin

cele declarate la urmărirea penală.

Martorul N.S.L. a declarat

în mod expres că suma a fost achitată către societate în vederea efectuării unei

construcții de mansardare, redând amănunțit modalitatea în care a fost achitat avansul

pentru lucrări, după ce în prealabil martorul a vizitat inclusiv atelierul inculpatului

care i-a prezentat și un catalog cu lucrările efectuate, câștigându-i astfel încrederea.

În declarația sa, inculpatul

a redat amănunțit modalitatea în care a fost contactat de martor, modalitatea încheierii

contractului și faptul că suma reprezintă un avans pentru lucrări.

Coroborând aceste mijloace

de probă (precum și înscrisurile aflate la dosar - actele întocmite de organele

fiscale), instanța de recurs constată că suma de 24.000 euro a fost încasată ca

și avans pentru lucrări (din care au și fost executate parțial) și nu reprezintă

un împrumut între două persoane fizice.

Având în vedere modalitatea

concretă în care a acționat (prezentarea catalogului de lucrări, încheierea contractului,

executarea doar în parte a lucrărilor cu o mare întârziere), constată că inculpatul

a săvârșit fapta cu intenție directă, respectiv nu a înregistrat avansul de 24.000

euro tocmai în vederea sustragerii de la obligațiile fiscale cu atât mai mult cu

cât conținutul contractului nu lasă loc de interpretări cu privire la natura acestuia.

Așadar, existența faptei

și săvârșirea acesteia cu vinovăție fiind dovedite, nu se justifică pronunțarea

unei soluții de achitare a inculpatului, așa cum s-a solicitat în apel, soluția

de condamnare pronunțată de instanțe fiind temeinică și legală.

Constatând că materialul

probator a fost apreciat judicios este corectă și riguroasă aplicarea disp.

art. 72 C. pen. atât în ceea ce privește cuantumul pedepsei, (coborât sub minimul

special ca urmare a reținerii circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C.

pen), cât și modalitatea de executare prin suspendarea condiționată.

Suspendarea condiționată

a executării pedepsei în cuantumul stabilit de instanță este de natură să ducă la

atingerea scopului coercitiv și preventiv prevăzut de art. 52 C. pen.

O eventuală reducere a

pedepsei, așa cum s-a solicitat în subsidiar, nu este de natură să ducă la atingerea

scopului acesteia.

Referitor la susținerea

inculpatului potrivit căreia, în raport de presupusele împrejurări ale comiterii

faptei, aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni pentru

care acesta a fost condamnat, instanța de recurs constată că aceasta este neîntemeiată.

Pentru a constitui infracțiune,

fapta unei persoane trebuie să prezinte pericol social, adică să fie de natură a

aduce atingere uneia dintre valorile sociale apărate de legea penală și pentru

a cărei sancționare este necesară aplicarea unei pedepse.

Potrivit dispozițiilor

art. 18

1

C. pen. nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea

penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege și

prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță,

nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Pericolul social concret

este pericolul pe care îl prezintă fapta săvârșită și este evaluat în

concret de organele judiciare penale, ținând seama de vătămarea sau periclitarea

efectivă a valorii sociale respective, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut

produce în condițiile concrete ale săvârșirii faptei, de împrejurările

acesteia.

Este cunoscut că pericolul

social concret diferă în cadrul aceluiași tip de infracțiune de la o faptă

concretă la alta.

Evaluarea acestuia este

importantă, pe de o parte, pentru că lipsa în concret a gradului de pericol social

specific infracțiunii duce, potrivit legii, la inexistența infracțiunii

(art. 18

1

C. pen.) iar, pe de altă parte, pentru că în procesul de individualizare

a pedepsei, gradul de pericol social al faptei este unul din criteriile prevăzute

de lege pentru realizarea acestei individualizări.

Dacă pericolul social

abstract și generic al faptei este evaluat antefactum de legiuitorul penal

prin determinarea regimului de represiune și prin stabilirea minimului sau

maximului posibil de sancționare, trăsura periculozității fiind prezumată

prin încriminarea și sancționarea faptei, pericolul social concret se

stabilește postfactum de organele judiciare prin analiza datelor și condițiilor

concrete de realizare a infracțiunii și cele referitoare la gradul de

antisociabilitate al făptuitorului, analiză în urma căreia prezumția de pericol

poate fi răsturnată, tocmai pentru evitarea aplicării inutile a legii penale împotriva

unei fapte care numai aparent și formal îmbracă înfățișarea unei

infracțiuni.

În speță, ținând

seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit,

de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, precum și

de persoana și conduita inculpatului împrejurări relevate în considerentele

hotărârilor atacate pe care instanța de recurs le însușește, ținând seama și

de aspectele generale privind faptele care constituie încălcări ale normelor care

reglementează relațiile sociale apărate de legea penală, nu se poate aprecia

că fapta comisă de inculpatul P.N.B. nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii

prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de recurentul inculpat P.N.B. împotriva deciziei penale nr. 10/A

din 07 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON,

reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi, 27 ianuarie 2014.