ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 15/2014

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 436 din 01 noiembrie 2012, Tribunalul Iași a condamnat pe inculpatul S.B., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. În baza art. 76 alin. (3) rap. la art. 65 C. pen., a înlăturat aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 C. pen. A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua, b) si c) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit potrivit art. 82 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate inculpatului, a suspendat și executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 C. pen., a atras atenția inculpatului că, în cazul săvârșirii altei infracțiuni în cursul termenului de încercare, se va dispune revocarea beneficiului suspendării condiționate a pedepsei și executarea acesteia în întregime. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a obligat inculpatul să achite părții civile A.N.A.F. – D.F.P. Iași, cu sediul în Iași, str. A. Panu, suma de 21.050,35 lei și dobânda legală calculată de la data de 30 martie 2009, până la data achitării integrale.

În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005, a instituit sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor prezente și viitoare ale inculpatului, în vederea reparării pagubei cauzate părții civile și în limita sumei de 21050,35 lei. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.505 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 105 lei, reprezentând diferența onorariu expert contabil H.D.C., se va avansa din fondurile Ministerului Justiției, prin Serviciul Contabilitate al Tribunalului Iași. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, dat în Dosarul nr. 1092/P/2010, a fost trimis în judecată inculpatul S.B.

pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005. Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, faptul că acesta nu a evidențiat în actele contabile veniturile realizate din vânzarea unor piese auto și a unei cantități de fier beton importat din Bulgaria, diminuându-se astfel impozitul pe profit datorat și evitând plata TVA aferent mărfurilor vândute. În susținerea situației de fapt reținute prin rechizitoriu, în faza de urmărire penală, au fost avute în vedere sesizarea A.N.A.F. - Garda Financiară Iași, note de constatare ale Gărzii Financiare Iași, facturi fiscale, raport de inspecție fiscală, proces verbal predare-primire a documentelor contabile de către inculpat, declarații martori, declarație inculpat.

În cursul judecății, a fost audiat, cu respectarea dreptului la tăcere, inculpatul, asistat de apărător ales și martora Stănescu Lăcrămioara. Totodată, instanța a încuviințat proba cu expertiza contabilă, la solicitarea inculpatului, constatând imposibilitatea administrării acestei probe, urmare a raportului de imposibilitate întocmit de expertul contabil desemnat în cauză. În privința martorului din lucrări, M.R.T., instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., în contextul în care, fiind citat în mod repetat la domiciliu, inclusiv cu mandate de aducere, acestea nu au putut fi puse în executare, martorul nemailocuind la adresă. Analizând coroborat ansamblul probelor administrate în cauză, instanța a reținut, cu privire la situația de fapt, următoarele: În luna iunie 2008, SC F.B.A.

SRL Grajduri, administrată de inculpatul S.B., a livrat piese auto (set pistoane RM, ulei special, segmenți RM) către SC C.I. SRL Lunca Cetățuii, în baza facturilor fiscale din 3 iunie 2008, în valoare de 14.794,08 lei, încasată din 4 iunie 2008, în valoare de 14.851,20 lei, încasată din 06 iunie 2008, în valoare totală de 9.938,88 lei, încasată din 07 iunie 2008, în valoare totală de 9.888,90 lei, încasată din 5 iunie 2008, în valoare totală de 14.811,93 lei, încasată din 23 iulie 2008. Niciuna dintre aceste facturi nu a fost înregistrată în contabilitate, din procesul - verbal din 30 martie 2009 întocmit de A.N.A.F. rezultând un prejudiciu cauzat bugetului de stat în cuantum de 8.643,36 lei, reprezentând impozit pe profit, 2.143 lei majorări de întârziere calculate până la data procesului verbal și TVA în cuantum de 10.263,99 lei.

Totodată, potrivit facturii din 18 iulie 2008, coroborat cu declarațiile inculpatului însuși, a rezultat că SC F.B.A. SRL Grajduri, administrată de inculpatul S.B., a efectuat achiziții intracomunitare de fier beton din Bulgaria, în valoare de 18.638,55 euro. Având în vedere documentele contabile aflate la dosarul cauzei, respectiv acte emise de Oficiul Registrului Comerțului din care rezultă că la data operațiunilor comerciale vizând vânzarea pieselor auto, administrator al SC F.B.A. SRL era inculpatul S.B., față de împrejurarea că nu au fost înregistrate în evidența contabilă a societății operațiunile comerciale ante-menționate și nu au fost achitate datoriile aferente acestor operațiuni către bugetul de stat, instanța de fond a respins apărările inculpatului în sensul că nu el este vinovat de săvârșirea faptei, câtă vreme nu mai este administrator al SC F.B.A.

SRL Grajduri începând cu data de 28 august 2008. În acest sens, instanța a fost avut în vedere faptul că toate operațiunile comerciale omise din înregistrarea în contabilitate și cauzatoare de prejudicii către bugetul de stat au fost săvârșite anterior cesiunii, astfel încât singurul răspunzător și obligat să înregistreze în contabilitate operațiunile comerciale era doar inculpatul S.B. S-a reținut că procesul verbal de predare primire documente contabile încheiat la 23 ianuarie 2009 cu noul administrator M.R.T., la peste 4 luni de la data cesiunii, nu are caracter exonerator de răspundere pentru inculpat, fiind doar un înscris „pro causa ” , preconstituit de către inculpat, în contextul în care, la data de 26 noiembrie 2008, fusese sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași.

Mai mult, din acest înscris nu a rezultat expres și explicit ce documente contabile au fost predate noului administrator, indicându-se generic „documente contabile”. A fost avut în vedere că, chiar și în acest context, sarcina înregistrării în contabilitate a operațiunilor comerciale efectuate revenea doar inculpatului S.B., acesta nefăcând dovada îndeplinirii obligației respective, așa cum rezultă din datele deținute de A.N.A.F. - D.G.F.P. Iași, deși față de dispozițiile art. 66 alin. (2) C. proc. pen., avea acest drept. Mai mult, s-a constatat că martorul M.R.T. nu a putut fi identificat și audiat de către instanță, deși a fost citat în mod repetat cu mandate de aducere atât la domiciliu, cât și la adresele la care ar fi locuit fără forme legale.

Din declarația acestui martor, din cursul urmării penale, a rezultat fără dubiu că cel care a derulat operațiunile comerciale vizând vânzarea pieselor auto a fost inculpatul, faptul că martorul a completat facturile fiscale fiind un aspect lipsit de relevanță în ceea ce privește obligația de evidențiere în contabilitate a tranzacțiilor efectuate. A fost avut în vedere că, deși inculpatul a solicitat întocmirea unei expertize contabile în cauză, lipsa documentelor contabile, imputabilă inculpatului, a făcut imposibilă administrarea acestei probe, or inculpatul nu se poate prevala de propria culpă pentru a combate probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile și documentele contabile ce probează dincolo de orice dubiu omisiunea înregistrării în contabilitate a operațiunilor comerciale și prejudicierea bugetului de stat.

În ceea ce privește achizițiile intracomunitare de fier beton, instanța a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă doar faptul că acestea au fost efectuate de către inculpat, însă nu rezultă dincolo de orice dubiu că inculpatul este cel care a valorificat fierul beton sau că acesta ar fi fost valorificat, nefiind identificat vreun cumpărător. Dimpotrivă, din declarațiile martorului M.R.T. a rezultat că acesta a preluat cantitatea de fier beton și a valorificat-o. De asemenea, s-a reținut că simplul fapt că nu a fost identificat fierul beton nu poate atrage prezumția că inculpatul ar fi valorificat bunurile respective, prejudiciind bugetul de stat.

În consecință, instanța nu a reținut în conținutul infracțiunii de evaziune fiscală omisiunea înregistrării în contabilitate a operațiunilor de valorificare a fierului beton și diminuarea impozitului pe profit și a TVA-ului datorat către bugetul de stat prin această modalitate întrucât fapta, în această formă, nu există. Cu privire la încadrarea juridica a faptei, s-a reținut că fapta inculpatului S.B. constând în omisiunea evidențierii, în actele contabile, a operațiunilor comerciale efectuate și a veniturilor realizate din vânzarea de piese auto, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute și pedepsite de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005. Sub aspectul laturii subiective, având în vedere calitatea inculpatului de administrator al SC F.B.A.

SRL, la data operațiunilor comerciale, calitate în raport de care îi revenea obligația legală a înregistrării operațiunilor comerciale în actele contabile, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, față de împrejurarea că acesta a cesionat societatea, la scurt timp de la data operațiunilor comerciale efectuate, vizând vânzarea pieselor auto, preconstituind un înscris în scopul exonerării sale de răspundere, la peste 4 luni de la data cesiunii, imediat după sesizarea organelor de urmărire penală, instanța de fond a apreciat că inculpatul a acționat cu vinovăție sub forma intenției directe, prevăzând și urmărind prejudicierea bugetului de stat. Față de aceste considerente, văzând ca fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită cu vinovăție de către inculpat, instanța a pronunțat o soluție de condamnare a acestuia, conform dispozițiilor art. 345 alin. (2) C. proc.

pen. La individualizarea judiciară a pedepsei și a modului de executare, instanța de fond a ținut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. privind dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în Legea nr. 241/2005, gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului, dar și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În consecință, față de limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru aceasta infracțiune, respectiv de la 2 ani la 8 ani închisoare, față de gradul ridicat de pericol social al infracțiunii dedus din relațiile sociale lezate, privind bugetul de stat, cuantumul ridicat al prejudiciului cauzat si nerecuperat, dar și față de atitudinea inculpatului, care s-a prezentat în fața organelor judiciare, față de lipsa antecedentelor penale, instanța de fond a aplicat acestuia o pedeapsă sub limita minimă prevăzute de lege, în contextul reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. (conduita bună înainte de săvârșirea infracțiunii și atitudinea inculpatului după săvârșirea infracțiunii, rezultând din prezentarea sa în fața autorităților).

Având în vedere dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, care impun aplicarea obligatorie a pedepsei complementare, față de limita de pedeapsa aplicată, în baza art. 76 alin. (3) C. pen. rap. la art. 65 C. pen., instanța a înlăturat aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 C. pen.

S-a reținut, însă, că natura infracțiunii săvârșite, prejudiciul cauzat și nerecuperat, calitatea de administrator, relevă nedemnitatea inculpatului de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, dar și de a ocupa o funcție, de a exercita o profesie sau de a desfășura o activitate de natura celei folosite pentru săvârșirea prezentei infracțiuni, astfel că, în baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, b și c) C. pen., pe durata executării pedepsei, reținându-se că, în cauza H. contra Marii Britanii, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit că nu este acceptabil ca un deținut să fie decăzut din drepturile sale garantate de Convenție (drepturi electorale) pentru simplul fapt că el se găsește închis ca urmare a unei condamnări, iar interdicție absolută de a vota impusă tuturor deținuților nu intră în marja de apreciere a statului, fiind violat art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției.

Având în vedere datele ce caracterizează persoana inculpatului, vârsta acestuia, faptul că nu a mai fost anterior condamnat pentru comiterea vreunei infracțiuni, neprezentând un grad ridicat de incorigibilitate, față de natura faptei și modalitatea efectivă de comitere, instanța de fond a considerat că simpla aplicare a pedepsei constituie un avertisment suficient pentru inculpat, chiar fără executarea efectivă a pedepsei cu închisoarea aplicate, putând fi realizate funcțiile de prevenție, reeducare si exemplaritate ale pedepsei, dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepselor principale și accesorii. În baza art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenția inculpatului că, în cazul săvârșirii altei infracțiuni, se va dispune revocarea beneficiului suspendării condiționate a pedepsei și executarea acesteia în întregime.

Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut că A.N.A.F. - Direcția Finanțelor Publice Iași s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 42.117 lei și dobânda legală, prejudiciul fiind nerecuperat. S-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 998-999 C. civ., în forma în vigoare la data săvârșirii faptei, orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greșeala s-a ocazionat a-l repara. A fost avut în vedere că fapta inculpatului S.B., astfel cum a fost reținută de către instanță, a cauzat un prejudiciu material, cert și nerecuperat, motiv pentru care instanța a obligat pe inculpat să achite părții civile A.N.A.F. - Direcția Finanțelor Publice Iași, suma de 21.050,35 lei și dobânda legală calculată de la data de 30 martie 2009, până la data achitării integrale.

În ceea ce privește prejudiciul solicitat de partea civilă aferent operațiunilor vizând achizițiile intracomunitare de fier beton, în contextul în care instanța a reținut că fapta nu există, acestea nu au putut fi acordate, potrivit art. 346 alin. (3) C. proc. pen. În baza art. II din Legea nr. 241/2005, instanța a instituit sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor prezente si viitoare ale inculpatului, în vederea reparării pagubei cauzate părții civile și în limita sumei de 21.050,35 lei. În termenul legal prevăzut de art. 363 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea primei instanțe a fost apelată de partea civilă A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași și de inculpatul S.B.

Prin apelul declarat, partea civilă a criticat soluția primei instanțe de a obliga inculpatul doar la plata sumei de 21.050,35 lei, fără să motiveze reținerea acestui cuantum și în condițiile în care a constatat imposibilitatea administrării probei privind efectuarea unei expertize contabile solicitate de inculpat. În ceea ce privește achizițiile intracomunitare de fier beton, apelanta a susținut că, în lipsa unei expertize contabile, nu se poate reține că aceste achiziții nu au fost valorificate de către inculpat cu scopul vădit de a prejudicia bugetul de stat. Pentru motivele invocate, partea civilă a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii și obligarea inculpatului la plata sumei de 42.117 lei și a dobânzii legale prevăzute de art. 120 din O.G.

nr. 92/2003, cu luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului până la concurența acestei sume. Motivându-și apelul promovat, inculpatul S.B. a formulat următoarele critici: - în mod greșit prima instanță a reținut vinovăția sa în comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, fără a ține seama că a cesionat părțile sociale la data de 25 august 2008 și facturile de livrare a pieselor auto au fost întocmite în perioada 4-7 iunie 2008, însă chitanțele de încasare a contravalorii mărfurilor au fost emise la data de 07 august 2008, în aceeași lună în care părțile sociale au fost preluate legal de numitul M.R.T.

A susținut apelantul că, deși a depus la dosar un proces verbal încheiat de organele de poliție la data de 12 iunie 2009, din care rezultă că au fost ridicate jurnalul de vânzări din 30 septembrie 2008, balanța contabilă la data de 30 septembrie 2008 și fișa client SC C SRL, actele menționate nu au fost atașate la dosar, iar Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași nu a pus la dispoziția expertului bilanțul contabil de la 30 iunie 2008, cel de la 31 decembrie 2008, cu viza de depunere, adresa nr. 22939 din 15 august 2008 și nr. 1323 din 9 martie 2009, acte ce fuseseră depuse la această instituție.

În raport de aspectele prezentate și de împrejurarea că, în cauză, nu a putut fi audiat martorul M.R.T., persoană ce a primit părțile sociale și a preluat activul și pasivul societății, conform înscrisului notarial depus la dosar, inculpatul a solicitat a se constata existența unor dubii serioase privind vinovăția sa, cu consecința pronunțării unei soluții de achitare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Prin motivele de apel indicate în scris, inculpatul a susținut că, în procesul de individualizare a pedepsei, prima instanță trebuia să țină seama de valoarea prejudiciului în sumă de 18.907,35 lei și nu cea de 21.050,35 lei, ce cuprinde și majorările de întârziere.

În faza apelului, inculpatul S.B. a solicitat emiterea unei adrese către D.G.F.P. Iași pentru a fi înaintate documentele contabile depuse la această instituție și audierea martorilor P.A.M. și M.R.T. Instanța de apel a încuviințat audierea martorului M.R.T., ce nu a putut fi audiat în cursul primei judecăți și a respins celelalte probe solicitate, apreciind că nu este utilă soluționării cauzei audierea martorei P.A.M., raportat și la teza probatorie expusă, respectiv dovedirea împrejurării că această persoană, în calitate de contabilă a firmei administrate de inculpat, a înaintat actele contabile către D.G.F.P Iași, iar relațiile către D.G.F.P s-a apreciat că nu se impune a fi efectuate, față de demersurile primei instanțe, în urma cărora au fost transmise actele menționate.

Deși legal citat, la adresa cunoscută și verificată în baza de date a D.E.P.A.B.D și cu mandat de aducere pentru a fi asigurată prezența martorului M.R.T., instanța de apel nu a putut proceda la audierea acestuia, din procesul verbal întocmit de organele de poliție rezultând că persoana căutată nu mai locuiește la această adresă. Prin decizia penală nr. 80 din 10 mai 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul S.B. și de partea civilă A.N.A.F - Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași, împotriva Sentinței penale nr. 436 din 1 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Iași, în Dosarul nr. 11537/99/2011, hotărâre care a fost menținută.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați apelanții la plata sumelor de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Examinând apelurile declarate de inculpat și de partea civilă prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, instanța de apel a constatat că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și încadrarea în drept a faptei inculpatului S.B., dând o justă interpretare materialului probator administrat în cauză și, ca urmare a coroborării acestuia, a statuat asupra vinovăției inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, constând în omisiunea evidențierii în actele contabile a operațiunilor comerciale efectuate și a veniturilor realizate din vânzarea de piese auto, precum și asupra inexistenței actului material de omisiune a înregistrării în contabilitate a operațiunilor de valorificare a fierului beton.

S-a constatat că instanța de fond a administrat toate probele necesare aflării adevărului, cu privire la fapta și împrejurările cauzei, fiind evidențiate aspectele concordante ce susțin vinovăția inculpatului și probele ce au servit ca temei al soluționării cauzei. S-a reținut că sesizările penale formulate de A.N.A.F., notele de constatare întocmite de Garda Financiară - Secția Iași, copiile facturilor fiscale din 3 iunie 2008, din 4 iunie 2008, din 06 iunie 2008, din 07 iunie 2008, din 5 iunie 2008, copiile chitanțelor fiscale, adresa nr. 22232 din 08 august 2008 emisă de A.N.A.F. Iași – A.F.P. Comunală Iași privind documentele contabile depuse de SC F.B.A. SRL, invitațiile pentru prezentarea la controlul fiscal, raportul de inspecție fiscală întocmit de către A.N.A.F - Serviciul de Inspecție Fiscală I Iași, procesul verbal de predare-primire a documentelor contabile predate de către inculpat, declarațiile martorilor M.R.T.

și S.L., se coroborează între ele și conduc cu certitudine la concluzia existenței faptei de a nu înregistra în evidența contabilă veniturile realizate din vânzarea pieselor auto conform celor 5 facturi fiscale emise în luna iunie 2008 către SC C.I. SRL Lunca Cetățuii, încasate cu chitanțele x, cu consecința diminuării impozitului pe profit datorat și evitării plății T.V.A aferent mărfurilor vândute și a comiterii acesteia de către inculpatul S.B., cu vinovăția cerută de lege, respectiv cu intenție. S-a constatat că prima instanță a verificat probatoriul administrat, prin prisma apărărilor inculpatului, argumentând soluția de înlăturare a acestora și a analizat elementele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat soluția de condamnare, dând eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc.

pen. Criticile reliefate prin motivele de apel ale inculpatului privind lipsa unui suport probator care să confirme vinovăția sa în comiterea faptei s-a apreciat că nu sunt fondate. S-a reținut că actele și lucrările dosarului relevă în mod cert că inculpatul S.B., în calitate de administrator al SC F.B.A. SRL Grajduri, jud. Iași, nu a evidențiat în actele contabile operațiunile comerciale de vânzare a pieselor auto și, ca urmare, nu a achitat datoriile aferente acestor operațiuni către bugetul de stat. Din materialul probator existent la dosar a rezultat că, în perioada efectuării acelor operațiuni de vânzare, administrator al societății era S.B., cesiunea părților sociale către numitul M.R.T.

intervenind ulterior, la data 28 august 2008. S-a apreciat că apărările inculpatului privind exonerarea de răspundere penală, urmare cesiunii intervenite, au fost analizate și înlăturate justificat de prima instanță, în raport de data operațiunilor comerciale omise din înregistrarea în contabilitate, în perioada în care inculpatul era administrator al societății. De asemenea, s-a avut în vedere că prima instanță a reținut corect caracterul de înscris „pro causa ” al procesului verbal de predare primire încheiat între inculpat și numitul M.R.T. la data de 23 ianuarie 2009, ulterior declanșării anchetei penale împotriva inculpatului, act ce nu înlătură obligația impusă de legiuitor, ce-i revenea inculpatului, în calitate de administrator al societății, de a face toate înregistrările necesare în contabilitatea societății, în concordanță cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991.

Totodată, s-a reținut că inculpatul nu a probat împrejurarea că și-a îndeplinit obligația evidențierii operațiunilor de vânzare a pieselor auto pe care le-a derulat în perioada deținerii calității de administrator al societății. S-a constatat că, deși prima instanță a admis efectuarea unei expertize contabile la solicitarea inculpatului, acesta nu a pus la dispoziția expertului desemnat documentele necesare, context în care s-a constatat, justificat, imposibilitatea administrării acestei probe. Susținerile inculpatului, vizând imposibilitatea efectuării expertizei contabile, determinate de împrejurarea că nu au fost înaintate expertului actele contabile pe care le-a predat organelor de poliție, precum și cele depuse la A.N.A.F - Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași, nu au putut fi primite, în condițiile în care, potrivit adresei nr. 17585 din 19 iunie 2012 emisă de A.N.A.F.

- Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași, au fost înaintate documentele SC F.B.A. SRL Grajduri deținute de această instituție și puse la dispoziția expertului ce a studiat dosarul cauzei în care se află depuse documentele predate de inculpat, conform procesului verbal întocmit de organele de poliție la data de 12 iunie 2009. (filele 149-158 dosar urmărire penală). De asemenea, s-a reținut că întocmirea raportului de expertiză impunea a fi analizate și alte acte contabile decât cele la care face referire inculpatul-apelant, indicate de expert în raportul de imposibilitate a efectuării expertizei contabile judiciare. Cum obligația de a ține evidența contabilă în perioada efectuării operațiunilor comerciale descrise anterior îi revenea inculpatului S.B.

și acesta nu a prezentat documentele care să ateste că a făcut înregistrările necesare în contabilitatea societății, s-a reținut că prima instanță a apreciat corect că vinovăția inculpatului este deplin dovedită. Împrejurarea că audierea martorului M.R.T. nu a fost posibilă în cursul cercetării judecătorești, nu a putut schimba concluzia asupra vinovăției inculpatului în comiterea faptei, în contextul în care vinovăția acestuia a rezultat fără echivoc din celelalte probe administrate în cauză, analizate în detaliu de prima instanță, soluția de condamnare nefiind bazată în mod determinant și exclusiv pe depoziția martorului menționat. În raport cu cele expuse anterior, criticile formulate de inculpat, prin apelul declarat, nu au putut fi primite, raportat la probatoriul administrat, vinovăția sa, sub forma intenției, fiind clar conturată și reținută corect de prima instanță.

Cu privire la cel de-al doilea act material de evaziune fiscală reținut în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, constând în faptul că nu a evidențiat în actele contabile veniturile realizate din vânzarea unei cantități de fier beton importate din Bulgaria, diminuând astfel impozitul pe profit datorat și evitând plata T.V.A. aferent mărfii vândute, s-a constatat că prima instanță a analizat probele administrate, concluzionând în mod corect că, în cauză, nu există dovezi convingătoare de vinovăție a inculpatului S.B., probele neavând forța necesară pentru a răsturna prezumția de nevinovăție ce operează, potrivit legii, în favoarea inculpatului. S-a reținut că probele dosarului atestă faptul că inculpatul S.B.

a efectuat achiziții intracomunitare de fier beton din Bulgaria, însă nu conțin elemente din care să se poată concluziona că marfa importată a fost valorificată și că inculpatul S.B. este persoana care a realizat operațiunea de valorificare a cantității de fier beton, ceea ce creează dubii în reținerea situației de fapt cu care instanța a fost sesizată, dubii ce trebuie interpretate în favoarea inculpatului potrivit regulii „in dubio pro reci ” . A fost avut în vedere că regula invocată constituie un complement al prezumției de nevinovăție și impune ca, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin informații îndoielnice, instanța neputându-și forma o convingere care să se constituie într-o certitudine, trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să-l achite.

Pentru aceste motive, s-a constatat că soluția de achitare a inculpatului S.B. pentru actul material constând în omisiunea înregistrării în actele contabile a operațiunilor de valorificare a fierului beton și diminuarea impozitului pe profit și a T.V.A.-ului datorat către bugetul de stat este legală și temeinică, critica invocată de partea civilă apelantă în sens contrar fiind neîntemeiată. Fiind antrenată corect răspunderea penală a inculpatului S.B.

doar pentru comiterea faptei de neevidențiere în actele contabile a operațiunilor de vânzare a pieselor auto, instanța de apel a constatat că, în operațiunea de individualizare a pedepsei, prima instanță a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., analizând gradul de pericol social al faptei deduse judecății, elementele obiective și subiective ce au condus la săvârșirea infracțiunii, urmarea produsă, limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, precum și necesitatea procesului educațional de resocializare. Procedând la evaluarea tuturor datelor reținute de prima instanță cu privire la fapta și persoana inculpatului, prima instanță a apreciat în mod just că aplicarea unei pedepse cu închisoarea în cuantum orientat sub minimul special prevăzut de lege, ca efect al reținerii în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen.

și suspendarea condiționată a executării pedepsei, înfăptuiește în concret atribuțiile sancțiunii penale ca mijloc de reeducare, de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni și de reinserție socială a inculpatului. Totodată, s-a reținut că, în soluționarea laturii civile a cauzei, constatând întrunite cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, pe baza probelor administrate, prima instanță a obligat în mod corect inculpatul la plata sumei de 21.050,35 lei și a dobânzii legale calculate de la data de 30 martie 2009, până la data achitării integrale, sumă pentru care a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor inculpatului, în baza art. 11 din Legea nr. 241/2005. A fost avut în vedere că, prin apelul promovat, A.N.A.F.

- D.G.F.P. Iași a criticat modul de soluționare a laturii civile, susținând că inculpatul trebuia obligat la acoperirea prejudiciului în cuantumul indicat prin cererea de constituire parte civilă, respectiv 42.117 lei, ce include și obligațiile fiscale către bugetul de stat, urmare neevidențierii operațiunilor vizând achizițiile de fier beton. Potrivit celor expuse, cu ocazia examinării laturii penale a cauzei, cu referire la soluția primei instanțe de constatare a inexistenței actului material de neînregistrare în evidența contabilă a operațiunilor de valorificare a fierului beton, raportat și la dispozițiile art. 346 C. proc. pen., ce prevăd că nu pot fi acordate despăgubiri civile în cazul când achitarea s-a pronunțat, pentru că fapta imputată nu există, instanța de apel a constatat că sunt lipsite de temei criticile apelantei.

De asemenea, s-a constatat că întinderea prejudiciului produs prin fapta reținută în sarcina inculpatului a fost corect determinată în considerarea unor probe judicios evaluate de către prima instanță. S-a reținut că, prin raportul de inspecție fiscală întocmit la data de 30 martie 2009 (filele 107- 112 dosar urmărire penală), în baza dispozițiilor Legii nr. 571/2003, organul de control a stabilit suplimentar un profit impozabil, în baza celor 5 facturi fiscale emise în luna iunie 2008 către SC C.I. SRL Lunca Cetățuii, în sumă de 54.021 lei, căruia îi corespunde un impozit pe profit suplimentar în sumă de 8.643, 36 lei și T.V.A. suplimentar în sumă de 10.263,99, iar pentru nevirarea la termen a diferenței de impozit pe profit au fost calculate conform dispozițiilor O.G.

nr. 92/2003 și majorări. Cum în sarcina inculpatului S.B. nu s-a reținut omisiunea înregistrării în contabilitate a operațiunilor de valorificare a fierului beton importat și diminuarea impozitului pe profit și a T.V.A.-ului datorat către bugetul de stat prin această modalitate, s-a constatat că în mod justificat prima instanță nu a inclus în cuantumul prejudiciului T.V.A.-ul suplimentar și majorările stabilite de organele financiare urmare a achizițiilor intracomunitare de fier beton din Bulgaria în baza Invoce-lui din 18 iulie 2008. Pentru considerentele expuse anterior, s-a apreciat că motivele de apel invocate de inculpat și de partea civilă nu sunt întemeiate, hotărârea apelată nefiind afectată de vreun viciu, nici în stabilirea situației de fapt, nici în aplicarea legii.

Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs partea civilă A.N.A.F. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași. Prin motivele scrise de recurs, depuse la dosar la data de 30 octombrie 2013, s-a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârilor și, în rejudecare, obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata prejudiciului cauzat bugetului de stat în sumă de 42.117 lei și a dobânzii legale prevăzute de art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, nefiind indicat cazul de casare pe care se fundamentează recursul promovat. Concluziile formulate de apărătorul intimatului inculpat și de reprezentantul parchetului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Examinând recursul declarat prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează. Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc.

pen. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede în alin. (2 1 ) că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 10 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că recurenta parte civilă și-a motivat calea de atac, în scris, la data de 30 octombrie 2013 - în condițiile în care primul termen de judecată stabilit în cauză a fost la data de 4 noiembrie 2013, încălcându-și, astfel, obligația ce-i revenea potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385 10 alin. (2) 1 C. proc.

pen., precum și de cele ale art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor formulate de recurenta parte civilă prin raportare la acest caz de casare, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. În plus, chiar dacă s-ar trece peste aspectul arătat anterior, se reține că recurenta parte civilă a criticat întinderea prejudiciului, solicitând obligarea inculpatului la acoperirea sumei de 42.117 lei și a dobânzii legale prevăzute de art. 120 din O.G.

nr. 92/2003, or, în cauză, prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost corect stabilit de către instanțele anterioare, inculpatul nefiind obligat la plata în integralitate a sumei solicitate, în considerarea faptului că, în conținutul infracțiunii de evaziune fiscală, nu a fost reținută și omisiunea înregistrării în contabilitate a operațiunilor de valorificare a fierului beton și diminuarea impozitului pe profit și a TVA-ului datorat către bugetul de stat prin această modalitate întrucât s-a apreciat că fapta, în această formă, nu există. În acest context, având în vedere și împrejurarea că Înalta Curte, în urma examinării căii de atac în limitele impuse de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, nu identifică vreun motiv de nelegalitate a hotărârilor pronunțate în cauză, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Iași. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Iași împotriva Deciziei penale nr. 80 din 10 mai 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul S.B. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 ianuarie 2014.