ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 15/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 15/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 436

din 01 noiembrie 2012, Tribunalul Iași

a

condamnat pe inculpatul S.B., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 9 lit. b) din

Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și c)

C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.

În baza art.

76 alin. (3) rap. la art. 65 C. pen., a înlăturat aplicarea pedepsei

complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 C. pen.

A

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua, b)

si c) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art.

81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate

inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit potrivit art.

82 C. pen.

În baza art.

71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei

aplicate inculpatului, a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

În baza art.

359 C. pen., a atras atenția inculpatului că, în cazul săvârșirii altei

infracțiuni în cursul termenului de încercare, se va dispune revocarea

beneficiului suspendării condiționate a pedepsei și executarea acesteia în

întregime.

În baza art.

14 și art. 346 C. proc. pen., a obligat inculpatul să achite părții civile A.N.A.F.

– D.F.P. Iași, cu sediul în Iași, str. A. Panu, suma de 21.050,35 lei și

dobânda legală calculată de la data de 30 martie 2009, până la data achitării

integrale.

În baza art.

11 din Legea nr. 241/2005, a instituit sechestru asigurător asupra tuturor

bunurilor prezente și viitoare ale inculpatului, în vederea reparării pagubei

cauzate părții civile și în limita sumei de 21050,35 lei.

În baza art.

191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.505 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 105 lei,

reprezentând diferența onorariu expert contabil H.D.C., se va avansa din

fondurile Ministerului Justiției, prin Serviciul Contabilitate al Tribunalului

Iași.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de

drept:

Prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, dat în Dosarul nr. 1092/P/2010,

a fost trimis în judecată inculpatul S.B. pentru săvârșirea infracțiunii de

evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Prin

actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, faptul că acesta nu a

evidențiat în actele contabile veniturile realizate din vânzarea unor piese

auto și a unei cantități de fier beton importat din Bulgaria, diminuându-se

astfel impozitul pe profit datorat și evitând plata TVA aferent mărfurilor

vândute.

În

susținerea situației de fapt reținute prin rechizitoriu, în faza de urmărire

penală, au fost avute în vedere sesizarea A.N.A.F. - Garda Financiară Iași, note

de constatare ale Gărzii Financiare Iași, facturi fiscale, raport de inspecție

fiscală, proces verbal predare-primire a documentelor contabile de către

inculpat, declarații martori, declarație inculpat.

În

cursul judecății, a fost audiat, cu respectarea dreptului la tăcere,

inculpatul, asistat de apărător ales și martora Stănescu Lăcrămioara.

Totodată,

instanța a încuviințat proba cu expertiza contabilă, la solicitarea

inculpatului, constatând imposibilitatea

administrării acestei

probe, urmare a raportului de imposibilitate întocmit de expertul contabil

desemnat în cauză.

În

privința martorului din lucrări, M.R.T., instanța a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen., în contextul în care, fiind

citat în mod repetat la domiciliu, inclusiv cu mandate de aducere, acestea nu

au putut fi puse în executare, martorul nemailocuind la adresă.

Analizând

coroborat ansamblul probelor administrate în cauză, instanța a reținut, cu

privire la situația de fapt, următoarele:

În luna

iunie 2008, SC F.B.A. SRL Grajduri, administrată de inculpatul S.B., a livrat

piese auto (set pistoane RM, ulei special, segmenți RM) către SC C.I. SRL Lunca

Cetățuii, în baza facturilor fiscale din 3 iunie 2008, în valoare de 14.794,08

lei, încasată din 4 iunie 2008, în valoare de 14.851,20 lei, încasată din 06

iunie 2008, în valoare totală de 9.938,88 lei, încasată din 07 iunie 2008, în

valoare totală de 9.888,90 lei, încasată din 5 iunie 2008, în valoare totală de

14.811,93 lei, încasată din 23 iulie 2008. Niciuna dintre aceste facturi nu a

fost înregistrată în contabilitate, din procesul - verbal din 30 martie 2009

întocmit de A.N.A.F. rezultând un prejudiciu cauzat bugetului de stat în

cuantum de 8.643,36 lei, reprezentând impozit pe profit, 2.143 lei majorări de

întârziere calculate până la data procesului verbal și TVA în cuantum de 10.263,99

lei.

Totodată,

potrivit facturii din 18 iulie 2008, coroborat cu declarațiile inculpatului

însuși, a rezultat că SC F.B.A. SRL Grajduri, administrată de inculpatul S.B.,

a efectuat achiziții intracomunitare de fier beton din Bulgaria, în valoare de

18.638,55 euro.

Având în

vedere documentele contabile aflate la dosarul cauzei, respectiv acte emise de

Oficiul Registrului Comerțului din care rezultă că la data operațiunilor

comerciale vizând vânzarea pieselor auto, administrator al SC F.B.A. SRL era

inculpatul S.B., față de împrejurarea că nu au fost înregistrate în evidența

contabilă a societății operațiunile comerciale ante-menționate și nu au fost achitate

datoriile

aferente acestor operațiuni către

bugetul de stat, instanța de fond a respins apărările inculpatului în sensul că

nu el este vinovat de săvârșirea faptei, câtă vreme nu mai este administrator

al SC F.B.A. SRL Grajduri începând cu data de 28 august 2008.

În acest

sens, instanța a fost avut în vedere faptul că toate operațiunile comerciale

omise din înregistrarea în contabilitate și cauzatoare de prejudicii către

bugetul de stat au fost săvârșite anterior cesiunii, astfel încât singurul

răspunzător și obligat să înregistreze în contabilitate operațiunile comerciale

era doar inculpatul S.B. S-a reținut că procesul verbal de predare primire

documente contabile încheiat la 23 ianuarie 2009 cu noul administrator M.R.T.,

la peste 4 luni de la data cesiunii, nu are caracter exonerator de răspundere

pentru inculpat, fiind doar un înscris „pro causa

”

,

preconstituit de către inculpat, în contextul în care, la data de 26 noiembrie 2008,

fusese sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași. Mai mult, din acest

înscris nu a rezultat expres și explicit ce documente contabile au fost predate

noului administrator, indicându-se generic „documente contabile”. A fost avut

în vedere că, chiar și în acest context, sarcina înregistrării în contabilitate

a operațiunilor comerciale efectuate revenea doar inculpatului S.B., acesta

nefăcând dovada îndeplinirii obligației respective, așa cum rezultă din datele

deținute de A.N.A.F. - D.G.F.P. Iași, deși față de dispozițiile art. 66 alin. (2)

C. proc. pen., avea acest drept.

Mai

mult, s-a constatat că martorul M.R.T. nu a putut fi identificat și audiat de

către instanță, deși a fost citat în mod repetat cu mandate de aducere atât la

domiciliu, cât și la adresele la care ar fi locuit fără forme legale. Din

declarația acestui martor, din cursul urmării penale, a rezultat fără dubiu că

cel care a derulat operațiunile comerciale vizând vânzarea pieselor auto a fost

inculpatul, faptul că martorul a completat facturile fiscale fiind un aspect

lipsit de relevanță în ceea ce privește obligația de evidențiere în contabilitate

a tranzacțiilor efectuate. A fost avut în vedere că, deși inculpatul a

solicitat întocmirea unei expertize contabile în cauză, lipsa documentelor

contabile, imputabilă inculpatului, a făcut imposibilă administrarea acestei

probe, or inculpatul nu se poate prevala de propria culpă pentru a combate

probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile și documentele contabile

ce probează dincolo de orice dubiu omisiunea înregistrării în

contabilitate

a operațiunilor comerciale și prejudicierea bugetului de stat.

În ceea

ce privește achizițiile intracomunitare de fier beton, instanța a reținut că,

din probele administrate în cauză, rezultă doar faptul că acestea au fost

efectuate de către inculpat, însă nu rezultă dincolo de orice dubiu că inculpatul

este cel care a valorificat fierul beton sau că acesta ar fi fost valorificat,

nefiind identificat vreun cumpărător. Dimpotrivă, din declarațiile martorului M.R.T.

a rezultat că acesta a preluat cantitatea de fier beton și a valorificat-o.

De

asemenea, s-a reținut că simplul fapt că nu a fost identificat fierul beton nu

poate atrage prezumția că inculpatul ar fi valorificat bunurile respective,

prejudiciind bugetul de stat.

În

consecință, instanța nu a reținut în conținutul infracțiunii de evaziune fiscală

omisiunea înregistrării în contabilitate a operațiunilor de valorificare a

fierului beton și diminuarea impozitului pe profit și a TVA-ului datorat către

bugetul de stat prin această modalitate întrucât fapta, în această formă, nu

există.

Cu

privire la încadrarea juridica a faptei,

s-a

reținut că fapta inculpatului S.B. constând în omisiunea evidențierii, în

actele contabile, a operațiunilor comerciale efectuate și a veniturilor

realizate din vânzarea de piese auto, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute și pedepsite de art. 9 lit. b) din

Legea nr. 241/2005.

Sub

aspectul laturii subiective,

având

în vedere calitatea inculpatului de administrator al SC F.B.A. SRL, la data

operațiunilor comerciale, calitate în raport de care îi revenea obligația

legală a înregistrării operațiunilor comerciale în actele contabile, conform art.

10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, față de împrejurarea că acesta a cesionat

societatea, la scurt timp de la data operațiunilor comerciale efectuate, vizând

vânzarea pieselor auto, preconstituind un înscris în scopul exonerării sale de

răspundere, la peste 4 luni de la data cesiunii, imediat după sesizarea

organelor de urmărire penală, instanța de fond a apreciat că inculpatul a

acționat cu vinovăție sub forma intenției directe, prevăzând și urmărind

prejudicierea bugetului de stat.

Față de

aceste considerente, văzând ca fapta există, constituie infracțiune și a fost

săvârșită cu vinovăție de către inculpat, instanța a pronunțat o soluție de condamnare

a acestuia, conform dispozițiilor art. 345 alin. (2) C. proc. pen.

La

individualizarea judiciară a pedepsei și a modului de executare, instanța de

fond a ținut seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. privind

dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în

Legea nr. 241/2005, gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana

inculpatului, dar și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

În

consecință, față de limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru aceasta

infracțiune, respectiv de la 2 ani la 8 ani închisoare, față de gradul ridicat

de pericol social al infracțiunii dedus din relațiile sociale lezate, privind

bugetul de stat, cuantumul ridicat al prejudiciului cauzat si nerecuperat, dar

și față de atitudinea inculpatului, care s-a prezentat în fața organelor

judiciare, față de lipsa antecedentelor penale, instanța de fond a aplicat

acestuia o pedeapsă sub limita minimă prevăzute de lege, în contextul reținerii

circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen.

(conduita bună înainte de săvârșirea infracțiunii și atitudinea inculpatului

după săvârșirea infracțiunii, rezultând din prezentarea sa în fața

autorităților).

Având în

vedere dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, care impun

aplicarea obligatorie a pedepsei complementare, față de limita de pedeapsa

aplicată, în baza art. 76 alin. (3) C. pen. rap. la art. 65 C. pen., instanța a

înlăturat aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art.

64 C. pen.

S-a

reținut, însă, că natura infracțiunii săvârșite, prejudiciul cauzat și

nerecuperat, calitatea de administrator, relevă nedemnitatea inculpatului de a

fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o

funcție implicând exercițiul autorității de stat, dar și de a ocupa o funcție,

de a exercita o profesie sau de a desfășura o activitate de natura celei

folosite pentru săvârșirea prezentei infracțiuni, astfel că, în baza art. 71 C.

pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a doua, b și c) C. pen., pe durata executării pedepsei, reținându-se

că, în cauza H. contra Marii Britanii, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a

stabilit că nu este acceptabil ca un deținut să fie decăzut din drepturile sale

garantate de Convenție (drepturi electorale) pentru simplul fapt că el se

găsește închis ca urmare a unei condamnări, iar interdicție absolută de a vota

impusă tuturor deținuților nu intră

în marja de apreciere a

statului, fiind violat art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției.

Având în

vedere datele ce caracterizează persoana inculpatului, vârsta acestuia, faptul

că nu a mai fost anterior condamnat pentru comiterea vreunei infracțiuni,

neprezentând un grad ridicat de incorigibilitate, față de natura faptei și

modalitatea efectivă de comitere, instanța de fond a considerat că simpla

aplicare a pedepsei constituie un avertisment suficient pentru inculpat, chiar

fără executarea efectivă a pedepsei cu închisoarea aplicate, putând fi

realizate funcțiile de prevenție, reeducare si exemplaritate ale pedepsei,

dispunându-se suspendarea condiționată a executării pedepselor principale și

accesorii.

În baza art.

359 C. proc. pen., i s-a atras atenția inculpatului că, în cazul săvârșirii

altei infracțiuni, se va dispune revocarea beneficiului suspendării

condiționate a pedepsei și executarea acesteia în întregime.

Sub

aspectul laturii civile,

instanța

a reținut că A.N.A.F. - Direcția Finanțelor Publice Iași s-a constituit parte

civilă în cauză cu suma de 42.117 lei și dobânda legală, prejudiciul fiind

nerecuperat.

S-a

reținut că, potrivit dispozițiilor art. 998-999 C. civ., în forma în vigoare la

data săvârșirii faptei, orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu

obligă pe acela din a cărui greșeala s-a ocazionat a-l repara. A fost avut în

vedere că fapta inculpatului S.B., astfel cum a fost reținută de către

instanță, a cauzat un prejudiciu material, cert și nerecuperat, motiv pentru

care instanța a obligat pe inculpat să achite părții civile A.N.A.F. - Direcția

Finanțelor Publice Iași, suma de 21.050,35 lei și dobânda legală calculată de

la data de 30 martie 2009, până la data achitării integrale.

În ceea

ce privește prejudiciul solicitat de partea civilă aferent operațiunilor vizând

achizițiile intracomunitare de fier beton, în contextul în care instanța a

reținut că fapta nu există, acestea nu au putut fi acordate, potrivit art. 346 alin.

(3) C. proc. pen.

În baza art.

II din Legea nr. 241/2005, instanța a instituit sechestru asigurător asupra

tuturor bunurilor prezente si viitoare ale inculpatului, în vederea reparării

pagubei cauzate părții civile și în limita sumei de 21.050,35 lei.

În termenul

legal prevăzut de art. 363 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea primei instanțe a

fost apelată de

partea civilă A.N.A.F. - Direcția

Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași și de inculpatul S.B.

Prin

apelul declarat, partea civilă a criticat soluția primei instanțe de a obliga

inculpatul doar la plata sumei de 21.050,35 lei, fără să motiveze reținerea

acestui cuantum și în condițiile în care a constatat imposibilitatea

administrării probei privind efectuarea unei expertize contabile solicitate de

inculpat.

În ceea

ce privește achizițiile intracomunitare de fier beton, apelanta a susținut că,

în lipsa unei expertize contabile, nu se poate reține că aceste achiziții nu au

fost valorificate de către inculpat cu scopul vădit de a prejudicia bugetul de

stat.

Pentru

motivele invocate, partea civilă a solicitat admiterea apelului, desființarea

hotărârii și obligarea inculpatului la plata sumei de 42.117 lei și a dobânzii

legale prevăzute de art. 120 din O.G. nr. 92/2003, cu luarea măsurilor

asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului până la concurența

acestei sume.

Motivându-și

apelul promovat, inculpatul S.B. a formulat următoarele critici:

- în mod

greșit prima instanță a reținut vinovăția sa în comiterea infracțiunii de

evaziune fiscală, fără a ține seama că a cesionat părțile sociale la data de 25

august 2008 și facturile de livrare a pieselor auto au fost întocmite în

perioada 4-7 iunie 2008, însă chitanțele de încasare a contravalorii mărfurilor

au fost emise la data de 07 august  2008, în aceeași lună în care părțile

sociale au fost preluate legal de numitul M.R.T.

A

susținut apelantul că, deși a depus la dosar un proces verbal încheiat de

organele de poliție la data de 12 iunie 2009, din care rezultă că au fost

ridicate jurnalul de vânzări din 30 septembrie 2008, balanța contabilă la data

de 30 septembrie 2008 și fișa client SC C SRL, actele menționate nu au fost

atașate la dosar, iar Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași nu a pus la

dispoziția expertului bilanțul contabil de la 30 iunie 2008, cel de la 31

decembrie 2008, cu viza de depunere, adresa nr. 22939 din 15 august 2008 și nr.

1323 din 9 martie 2009, acte ce fuseseră depuse la această instituție.

În

raport de aspectele prezentate și de împrejurarea că, în cauză, nu a putut fi

audiat martorul M.R.T., persoană ce a primit părțile sociale și a preluat

activul și pasivul societății, conform înscrisului notarial depus la dosar,

inculpatul a solicitat a se constata existența unor dubii serioase privind

vinovăția

sa, cu consecința pronunțării unei soluții de achitare, în baza art. 11 pct. 2 lit.

a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Prin

motivele de apel indicate în scris, inculpatul a susținut că, în procesul de

individualizare a pedepsei, prima instanță trebuia să țină seama de valoarea

prejudiciului în sumă de 18.907,35 lei și nu cea de 21.050,35 lei, ce cuprinde

și majorările de întârziere.

În faza

apelului, inculpatul S.B. a solicitat emiterea unei adrese către D.G.F.P. Iași

pentru a fi înaintate documentele contabile depuse la această instituție și

audierea martorilor P.A.M. și M.R.T.

Instanța

de apel a încuviințat audierea martorului M.R.T., ce nu a putut fi audiat în

cursul primei judecăți și a respins celelalte probe solicitate, apreciind că nu

este utilă soluționării cauzei audierea martorei P.A.M., raportat și la teza

probatorie expusă, respectiv dovedirea împrejurării că această persoană, în

calitate de contabilă a firmei administrate de inculpat, a înaintat actele

contabile către D.G.F.P Iași, iar relațiile către D.G.F.P s-a apreciat că nu se

impune a fi efectuate, față de demersurile primei instanțe, în urma cărora au

fost transmise actele menționate.

Deși

legal citat, la adresa cunoscută și verificată în baza de date a D.E.P.A.B.D și

cu mandat de aducere pentru a fi asigurată prezența martorului M.R.T., instanța

de apel nu a putut proceda la audierea acestuia, din procesul verbal întocmit

de organele de poliție rezultând că persoana căutată nu mai locuiește la

această adresă.

Prin

decizia penală nr. 80 din 10 mai 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și

pentru cauze cu minori,

au

fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul S.B. și de

partea civilă A.N.A.F - Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași, împotriva Sentinței

penale nr. 436 din 1 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Iași, în Dosarul nr.

11537/99/2011, hotărâre care a fost menținută.

În baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați apelanții la plata sumelor de

câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Examinând

apelurile declarate de inculpat și de partea civilă prin prisma motivelor

invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale

cauzei, instanța de apel a constatat că prima instanță a reținut în mod corect

situația de fapt și încadrarea în drept a faptei inculpatului S.B., dând o

justă interpretare materialului probator administrat în cauză și, ca urmare a

coroborării acestuia, a statuat asupra vinovăției inculpatului pentru

săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din

Legea nr. 241/2005, constând în omisiunea evidențierii în actele contabile a

operațiunilor comerciale efectuate și a veniturilor realizate din vânzarea de

piese auto, precum și asupra inexistenței actului material de omisiune a

înregistrării în contabilitate a operațiunilor de valorificare a fierului

beton.

S-a

constatat că instanța de fond a administrat toate probele necesare aflării

adevărului, cu privire la fapta și împrejurările cauzei, fiind evidențiate

aspectele concordante ce susțin vinovăția inculpatului și probele ce au servit

ca temei al soluționării cauzei.

S-a

reținut că sesizările penale formulate de A.N.A.F., notele de constatare

întocmite de Garda Financiară - Secția Iași, copiile facturilor fiscale din 3

iunie 2008, din 4 iunie 2008, din 06 iunie 2008, din 07 iunie 2008, din 5 iunie

2008, copiile chitanțelor fiscale, adresa nr. 22232 din 08 august 2008 emisă de

A.N.A.F. Iași – A.F.P. Comunală Iași privind documentele contabile depuse de SC

F.B.A. SRL, invitațiile pentru prezentarea la controlul fiscal, raportul de inspecție

fiscală întocmit de către A.N.A.F - Serviciul de Inspecție Fiscală I Iași,

procesul verbal de predare-primire a documentelor contabile predate de către

inculpat, declarațiile martorilor M.R.T. și S.L., se coroborează între ele și

conduc cu certitudine la concluzia existenței faptei de a nu înregistra în

evidența contabilă veniturile realizate din vânzarea pieselor auto conform

celor 5 facturi fiscale emise în luna iunie 2008 către SC C.I. SRL Lunca

Cetățuii, încasate cu chitanțele x, cu consecința diminuării impozitului pe

profit datorat și evitării plății T.V.A aferent mărfurilor vândute și a

comiterii acesteia de către inculpatul S.B., cu vinovăția cerută de lege,

respectiv cu intenție.

S-a

constatat că prima instanță a verificat probatoriul administrat, prin prisma

apărărilor inculpatului, argumentând soluția de înlăturare a acestora și a

analizat elementele de fapt și

de drept pe care și-a

întemeiat soluția de condamnare, dând eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2)

C. proc. pen.

Criticile

reliefate prin motivele de apel ale inculpatului privind lipsa unui suport

probator care să confirme vinovăția sa în comiterea faptei s-a apreciat că nu

sunt fondate.

S-a

reținut că actele și lucrările dosarului relevă în mod cert că inculpatul S.B.,

în calitate de administrator al SC F.B.A. SRL Grajduri, jud. Iași, nu a

evidențiat în actele contabile operațiunile comerciale de vânzare a pieselor

auto și, ca urmare, nu a achitat datoriile aferente acestor operațiuni către

bugetul de stat.

Din

materialul probator existent la dosar a rezultat că, în perioada efectuării

acelor operațiuni de vânzare, administrator al societății era S.B., cesiunea

părților sociale către numitul M.R.T. intervenind ulterior, la data 28 august 2008.

S-a

apreciat că apărările inculpatului privind exonerarea de răspundere penală,

urmare cesiunii intervenite, au fost analizate și înlăturate justificat de

prima instanță, în raport de data operațiunilor comerciale omise din

înregistrarea în contabilitate, în perioada în care inculpatul era administrator

al societății.

De

asemenea, s-a avut în vedere că prima instanță a reținut corect caracterul de

înscris „pro causa

”

al procesului verbal de predare

primire încheiat între inculpat și numitul M.R.T. la data de 23 ianuarie 2009,

ulterior declanșării anchetei penale împotriva inculpatului, act ce nu înlătură

obligația impusă de legiuitor, ce-i revenea inculpatului, în calitate de

administrator al societății, de a face toate înregistrările necesare în

contabilitatea societății, în concordanță cu dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 82/1991.

Totodată,

s-a reținut că inculpatul nu a probat împrejurarea că și-a îndeplinit obligația

evidențierii operațiunilor de vânzare a pieselor auto pe care le-a derulat în

perioada deținerii calității de administrator al societății.

S-a

constatat că, deși prima instanță a admis efectuarea unei expertize contabile

la solicitarea inculpatului, acesta nu a pus la dispoziția expertului desemnat

documentele necesare, context în care s-a constatat, justificat,

imposibilitatea administrării acestei probe.

Susținerile

inculpatului, vizând imposibilitatea efectuării expertizei contabile,

determinate de împrejurarea că nu au fost înaintate expertului actele contabile

pe care le-a predat organelor

de poliție, precum și

cele depuse la A.N.A.F - Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași, nu au

putut fi primite, în condițiile în care, potrivit adresei nr. 17585 din 19

iunie 2012 emisă de A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași, au

fost înaintate documentele SC F.B.A. SRL Grajduri deținute de această

instituție și puse la dispoziția expertului ce a studiat dosarul cauzei în care

se află depuse documentele predate de inculpat, conform procesului verbal

întocmit de organele de poliție la data de 12 iunie 2009. (filele 149-158 dosar

urmărire penală).

De

asemenea, s-a reținut că întocmirea raportului de expertiză impunea a fi

analizate și alte acte contabile decât cele la care face referire

inculpatul-apelant, indicate de expert în raportul de imposibilitate a

efectuării expertizei contabile judiciare.

Cum

obligația de a ține evidența contabilă în perioada efectuării operațiunilor

comerciale descrise anterior îi revenea inculpatului S.B. și acesta nu a

prezentat documentele care să ateste că a făcut înregistrările necesare în

contabilitatea societății, s-a reținut că prima instanță a apreciat corect că

vinovăția inculpatului este deplin dovedită.

Împrejurarea

că audierea martorului M.R.T. nu a fost posibilă în cursul cercetării judecătorești,

nu a putut schimba concluzia asupra vinovăției inculpatului în comiterea

faptei, în contextul în care vinovăția acestuia a rezultat fără echivoc din

celelalte probe administrate în cauză, analizate în detaliu de prima instanță,

soluția de condamnare nefiind bazată în mod determinant și exclusiv pe

depoziția martorului menționat.

În

raport cu cele expuse anterior, criticile formulate de inculpat, prin apelul

declarat, nu au putut fi primite, raportat la probatoriul administrat,

vinovăția sa, sub forma intenției, fiind clar conturată și reținută corect de

prima instanță.

Cu

privire la cel de-al doilea act material de evaziune fiscală reținut în sarcina

inculpatului prin rechizitoriu, constând în faptul că nu a evidențiat în actele

contabile veniturile realizate din vânzarea unei cantități de fier beton

importate din Bulgaria, diminuând astfel impozitul pe profit datorat și evitând

plata T.V.A. aferent mărfii vândute, s-a constatat că prima instanță a analizat

probele administrate, concluzionând în mod corect că, în cauză, nu există

dovezi convingătoare de vinovăție a inculpatului S.B., probele neavând forța necesară

pentru a

răsturna prezumția de nevinovăție ce

operează, potrivit legii, în favoarea inculpatului.

S-a

reținut că probele dosarului atestă faptul că inculpatul S.B. a efectuat

achiziții intracomunitare de fier beton din Bulgaria, însă nu conțin elemente

din care să se poată concluziona că marfa importată a fost valorificată și că

inculpatul S.B. este persoana care a realizat operațiunea de valorificare a

cantității de fier beton, ceea ce creează dubii în reținerea situației de fapt

cu care instanța a fost sesizată, dubii ce trebuie interpretate în favoarea inculpatului

potrivit regulii „in dubio pro reci

”

.

A fost

avut în vedere că regula invocată constituie un complement al prezumției de

nevinovăție și impune ca, în măsura în care dovezile administrate pentru

susținerea vinovăției celui acuzat conțin informații îndoielnice, instanța

neputându-și forma o convingere care să se constituie într-o certitudine,

trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să-l achite.

Pentru

aceste motive, s-a constatat că soluția de achitare a inculpatului S.B. pentru

actul material constând în omisiunea înregistrării în actele contabile a

operațiunilor de valorificare a fierului beton și diminuarea impozitului pe

profit și a T.V.A.-ului datorat către bugetul de stat este legală și temeinică,

critica invocată de partea civilă apelantă în sens contrar fiind neîntemeiată.

Fiind

antrenată corect răspunderea penală a inculpatului S.B. doar pentru comiterea

faptei de neevidențiere în actele contabile a operațiunilor de vânzare a

pieselor auto, instanța de apel a constatat că, în operațiunea de

individualizare a pedepsei, prima instanță a făcut o corectă adecvare cauzală a

criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., analizând gradul de pericol

social al faptei deduse judecății, elementele obiective și subiective ce au

condus la săvârșirea infracțiunii, urmarea produsă, limitele de pedeapsă

prevăzute de textul incriminator, precum și necesitatea procesului educațional

de resocializare.

Procedând

la evaluarea tuturor datelor reținute de prima instanță cu privire la fapta și

persoana inculpatului, prima instanță a apreciat în mod just că aplicarea unei

pedepse cu închisoarea în cuantum orientat sub minimul special prevăzut de

lege, ca efect al reținerii în favoarea inculpatului a circumstanțelor

atenuante prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen. și suspendarea condiționată a

executării pedepsei, înfăptuiește în

concret atribuțiile

sancțiunii penale ca mijloc de reeducare, de prevenire a săvârșirii de noi

infracțiuni și de reinserție socială a inculpatului.

Totodată,

s-a reținut că, în soluționarea laturii civile a cauzei, constatând întrunite

cumulativ condițiile răspunderii civile delictuale, pe baza probelor

administrate, prima instanță a obligat în mod corect inculpatul la plata sumei

de 21.050,35 lei și a dobânzii legale calculate de la data de 30 martie 2009,

până la data achitării integrale, sumă pentru care a instituit sechestru

asigurător asupra bunurilor inculpatului, în baza art. 11 din Legea nr. 241/2005.

A fost

avut în vedere că, prin apelul promovat, A.N.A.F. - D.G.F.P. Iași a criticat

modul de soluționare a laturii civile, susținând că inculpatul trebuia obligat

la acoperirea prejudiciului în cuantumul indicat prin cererea de constituire

parte civilă, respectiv 42.117 lei, ce include și obligațiile fiscale către

bugetul de stat, urmare neevidențierii operațiunilor vizând achizițiile de fier

beton.

Potrivit

celor expuse, cu ocazia examinării laturii penale a cauzei, cu referire la

soluția primei instanțe de constatare a inexistenței actului material de

neînregistrare în evidența contabilă a operațiunilor de valorificare a fierului

beton, raportat și la dispozițiile art. 346 C. proc. pen., ce prevăd că nu pot

fi acordate despăgubiri civile în cazul când achitarea s-a pronunțat, pentru că

fapta imputată nu există, instanța de apel a constatat că sunt lipsite de temei

criticile apelantei.

De

asemenea, s-a constatat că întinderea prejudiciului produs prin fapta reținută

în sarcina inculpatului a fost corect determinată în considerarea unor probe

judicios evaluate de către prima instanță.

S-a

reținut că, prin raportul de inspecție fiscală întocmit la data de 30 martie 2009

(filele 107- 112 dosar urmărire penală), în baza dispozițiilor Legii nr. 571/2003,

organul de control a stabilit suplimentar un profit impozabil, în baza celor 5

facturi fiscale emise în luna iunie 2008 către SC C.I. SRL Lunca Cetățuii, în sumă

de 54.021 lei, căruia îi corespunde un impozit pe profit suplimentar în sumă de

8.643, 36 lei și T.V.A. suplimentar în sumă de 10.263,99, iar pentru nevirarea

la termen a diferenței de impozit pe profit au fost calculate conform

dispozițiilor O.G. nr. 92/2003 și majorări.

Cum în

sarcina inculpatului S.B. nu s-a reținut omisiunea înregistrării în

contabilitate a operațiunilor de

valorificare a fierului

beton importat și diminuarea impozitului pe profit și a T.V.A.-ului datorat

către bugetul de stat prin această modalitate, s-a constatat că în mod

justificat prima instanță nu a inclus în cuantumul prejudiciului T.V.A.-ul

suplimentar și majorările stabilite de organele financiare urmare a

achizițiilor intracomunitare de fier beton din Bulgaria în baza Invoce-lui din

18 iulie 2008.

Pentru

considerentele expuse anterior, s-a apreciat că motivele de apel invocate de

inculpat și de partea civilă nu sunt întemeiate, hotărârea apelată nefiind

afectată de vreun viciu, nici în stabilirea situației de fapt, nici în aplicarea

legii.

Împotriva

deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs partea civilă A.N.A.F.

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași.

Prin

motivele scrise de recurs, depuse la dosar la data de 30 octombrie 2013, s-a

solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârilor și, în

rejudecare, obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă

civilmente, la plata prejudiciului cauzat bugetului de stat în sumă de 42.117

lei și a dobânzii legale prevăzute de art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind

Codul de procedură fiscală, nefiind indicat cazul de casare pe care se

fundamentează recursul promovat.

Concluziile

formulate de apărătorul intimatului inculpat și de reprezentantul parchetului

au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai

fi reluate.

Examinând

recursul declarat prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte

constată că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.

Consacrând

efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac

ordinară, art. 385

6

C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că

instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare

prevăzute de art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în

cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții

și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în

cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale

toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale

legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate

de art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind,

totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc.

pen. prevede în alin. (2

1

) că instanța de recurs nu poate examina

hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste

cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen

de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura

excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În

cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de

Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 10 mai 2013,

deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în

care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art.

385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul

normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege -

referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de

Codul de procedură penală anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale

aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs

sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește

în speță.

Prin

Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în

sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost

modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs

prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția

clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a

restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat

ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce

privește cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a

suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a

fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din

oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim

control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Verificând

îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că recurenta parte civilă și-a

motivat calea de atac, în scris, la data de 30 octombrie 2013 - în condițiile

în care primul termen de judecată stabilit în cauză a fost la data de 4

noiembrie 2013, încălcându-și, astfel, obligația ce-i revenea potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte,

ținând seama de prevederile art. 385

10

alin. (2)

1

C.

proc. pen., precum și de cele ale art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera

printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel

reglementat de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., nu va

proceda la examinarea criticilor formulate de recurenta parte civilă prin

raportare la acest caz de casare, nefiind îndeplinite condițiile formale

prevăzute de art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

În plus,

chiar dacă s-ar trece peste aspectul arătat anterior, se reține că recurenta

parte civilă a criticat întinderea prejudiciului, solicitând obligarea

inculpatului la acoperirea sumei de 42.117 lei și a dobânzii legale prevăzute

de art. 120 din O.G. nr. 92/2003, or, în cauză, prejudiciul cauzat bugetului de

stat a fost corect stabilit de către instanțele anterioare, inculpatul nefiind

obligat la plata în integralitate a sumei solicitate, în considerarea faptului

că, în conținutul infracțiunii de evaziune fiscală, nu a fost reținută și

omisiunea înregistrării în contabilitate a operațiunilor de valorificare a

fierului beton și diminuarea impozitului pe profit și a TVA-ului datorat către

bugetul de stat prin această modalitate întrucât s-a apreciat că fapta, în

această formă, nu există.

În acest

context, având în vedere și împrejurarea că Înalta Curte, în urma examinării

căii de atac în limitele impuse de dispozițiile art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, nu

identifică vreun motiv de nelegalitate a hotărârilor pronunțate în cauză, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Iași.

În baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă va fi obligată la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit

pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Iași împotriva

Deciziei penale nr. 80 din 10 mai 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și

pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul S.B.

Obligă

recurenta parte civilă la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 6 ianuarie 2014.