ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 729/2014

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 122 din data de 18 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția penală, în Dosarul nr. 336/114/2013, în baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C.F., la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă , în formă continuată, în perioada 2007-2008. În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C.F.

la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în primăvara anului 2010. În temeiul art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatul având de executat în final pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 1 an și 4 luni închisoare. Conform art. 81 C. pen., cu referire la art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 3 ani și 4 luni ce constituie termen de încercare pentru inculpat. În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării obligațiilor civile.

În temeiul art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (teza a II-a), b) și c) C. pen. Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii. În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părții civile A.N.A.F. - D.G.F.P. Buzău, suma de 35.691 lei și a majorărilor și penalităților de la data achitării efective a debitului, cu titlu de despăgubiri civile.

S-a menținut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța nr. 544/P/2011 din data de 21 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, asupra terenului extravilan în suprafață de 6.000 mp situat în comuna Pietroasele, județul Buzău, teren achiziționat de inculpat împreună cu soția sa prin contractul de vânzare - cumpărare din 16 aprilie 2008. În temeiul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, o copie a dispozitivului prezentei sentințe s-a comunicat, la data rămânerii definitive, O.N.R.C. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin Rechizitoriul nr. 544/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, înregistrat la data de 14 ianuarie 2013, sub nr. 336/114, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului C.F., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. În susținerea rechizitoriului, s-a reținut în sarcina inculpatului că în calitate de administrator de fapt al SC A.C.

SRL Pietroasele, în primăvara anului 2010 nu a înregistrat în actele contabile veniturile obținute din vânzarea autovehiculului, sustrăgându-se astfel de la plata unor obligații fiscale către stat în sumă de 7.353 lei, iar în perioada 2007-2008 a calculat, repartizat și înregistrat în actele contabile impozit pe dividende aferent anilor 2007 și 2008, fără a achita bugetului de stat suma datorată, în valoare de 32.338 lei. Analizând întregul material probator administrat în cauză, respectiv: procesul-verbal de inspecție fiscală și anexele acestuia; raportul de inspecție fiscală și anexele acestuia; concluziile raportului de expertiză contabilă; fotocopiile documentelor contabile și a altor înscrisuri relevante; procesele-verbale întocmite de organele de poliție; declarațiile martorei S.R.; declarațiile inculpatului; datele cu privire la societatea comercială precum și celelalte înscrisuri atașate la dosar, tribunalul a reținut următoarele: SC A.C.

SRL are sediul principal în satul Pietroasele, comuna Pietroasele, județul Buzău și obiect principal de activitate ,,lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale” și era administrată în fapt de inculpatul C.F., deși în actele oficiale figura ca administrator S.R.N., nora acestuia. În luna iunie 2011, consilierii din cadrul D.G.F.P Buzău au efectuat inspecția fiscală la SC A.C. SRL, pentru perioada 16 februarie 2007-30 aprilie 2011, ocazie cu care s-a constatat că societatea nu a înregistrat în evidența contabilă vânzarea unui mijloc fix - autoturismul, identificând factura din 28 iulie 2010. În cuprinsul acestei facturi a fost menționată, în mod eronat, livrarea unui autovehiculului în loc de autoturismul, care a fost înstrăinat în realitate.

S-a identificat și factura, din aceeași dată, care atestă vânzarea autoturismului, aceasta fiind înregistrată în contabilitate. Organele fiscale au reținut că la data de 28 iulie 2010 societatea a înstrăinat un autoturism, către persoana fizică F.P., acest autoturism fiind achiziționat la data de 18 noiembrie 2009 tot de la o persoană fizică, cu suma de 37.500 lei. Prețul vânzării a fost de 24.000 lei. Consilierii fiscali au mai reținut că înstrăinarea autoturismului în data de 28 iulie 2010 s-a făcut la prețul de 21.008,41 lei - fără T.V.A., sumă la care s-a calculat, în mod eronat T.V.A. la cota de 19% și nu de 24%, conform prevederilor legale, prin neînregistrarea în actele contabile a acestei operațiuni administratorul societății sustrăgându-se de la plata T.V.A.

în valoare de 5.042 lei și-a unui impozit pe profit în valoare de 3.361 lei. La data de 23 iunie 2011 s-a încheiat raportul de inspecție fiscală, prin care s-a confirmat neregulile constatate cu ocazia întocmirii procesului-verbal, constatându-se în plus faptul că societatea nu a înregistrat în actele contabile venituri în sumă de 7.118 lei, această sumă de bani provenind din înregistrarea eronată a facturii din 10 martie 2009 la suma de 84,70 lei, în locul sumei corecte, de 8.470 lei, căreia îi corespunde un impozit pe profit în valoare de 1.139 lei. De asemenea, s-au mai identificat nereguli în legătură cu impozitul pe dividende datorat de societatea comercială.

Astfel, s-a constatat că din profitul net aferent anilor 2007, 2008 și 2009 societatea a constituit și plătit dividende după cum urmează: în anul 2007 societatea a repartizat dividende în valoare de 10.150 lei, impozitul aferent fiind de 1.624 lei; în anul 2008 societatea a repartizat dividende în valoare de 94.044 lei, impozitul aferent fiind de 15.047 lei; în anul 2009 societatea a repartizat dividende în valoare de 101.816 lei, impozitul aferent fiind de 16.291 lei. În consecință, a rezultat că SC A.C. SRL nu a calculat, declarat și virat impozit pe dividende în valoare totală de 32.338 lei. Inculpatul C.F. a declarat că autoturismul a fost vândut în primăvara anului 2010 și nu în luna iulie 2010, așa cum au constatat organele fiscale, mașina fiind vândută în cadrul unui târg din București.

Odată cu înstrăinarea, inculpatul a întocmit și eliberat factură beneficiarului: exemplarul albastru, însă nu avut asupra sa facturierul, pe care-l lăsase acasă, însă a omis să o anunțe despre vânzarea autoturismului pe nora sa S.R., care se ocupa de întocmirea actelor de evidență contabilă primară ale societății și astfel nu a mai fost completat exemplarul roșu. Martora S.R. a confirmat cele declarate de inculpat și a mai precizat că a completat în grabă exemplarul roșu, rămas în facturier, în timpul efectuării controlului fiscal. Din greșeală a trecut datele de pe o altă factură, cea de vânzare a unui autovehicul, însă suma înscrisă a fost cea reală, reprezentând prețul încasat pentru autoturismul.

În ceea ce privește factura, martora S.R. a precizat că aceasta a fost înregistrată, la suma de 84,70 lei și nu la suma de 8.470 lei, așa cum era corect dintr-o simplă greșeală, fără intenția de a diminua astfel obligațiile fiscale către stat. Analizând apărările formulate de inculpat în ceea ce privește neînregistrarea veniturilor obținute din vânzarea autoturismului, organele de poliție au verificat carnetul facturier al SC A.C. SRL. Carnetul facturier a conținut exemplarele roșu și verde al facturii, iar această factură a fost identificată în carnetul facturier între facturile din 22 decembrie 2009 și din 02 martie 2010, deci a fost emisă în această perioadă și nu în luna iulie 2010, cum în mod greșit au constatat organele fiscale.

În vederea stabilirii cu exactitate a datei la care a fost vândut autovehiculul, a cuantumului impozitelor de la care s-a sustras inculpatul prin neînregistrarea în actele contabile a vânzării autoturismului, precum și a cuantumului impozitului pe dividende aferent perioadei 2007-2009, la data de 02 iulie 2012, s-a dispus efectuarea unei expertize contabile. S-a solicitat expertului să stabilească data la care a fost vândut autovehiculul și pentru a răspunde la acest obiectiv, expertul a examinat carnetul de facturi înseriat și numerotat, jurnale de vânzări și balanțe de verificare din perioada decembrie 2009-martie 2010. Urmărind cronologic emiterea și înregistrarea facturilor, expertul a stabilit că factura, cu care s-a vândut autovehiculul, nu a putut fi emisă decât în perioada 22 decembrie 2009-02 martie 2010. Această factură nu a fost înregistrată în jurnalele de vânzări, în balanțele de verificare sau în debitul contului de clienți.

SC A.C. SRL nu a colectat, înregistrat, declarat și achitat T.V.A. și impozit aferent vânzării autoturismului. Pentru a stabili valoarea impozitului pe profit și a T.V.A.-ului de la plata cărora s-a sustras inculpatul prin neînregistrarea facturii, expertul a procedat la simularea operațiunii contabile pe care societatea ar fi trebuit s-o înregistreze. Astfel, s-a stabilit că valoarea T.V.A.-ului de la plata căruia s-a sustras inculpatul a fost de 3.991,59 lei, impozitul pe profit sustras fiind în sumă de 3.361 lei.

Având în vedere prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, aplicate la situația de fapt, din care a rezultat că autovehiculul în cauză nu a concurat la realizarea de venituri impozabile, diferența dintre suma înregistrată pe cheltuieli prin descărcarea contului de mijloace fixe 37.500 lei și venitul obținut din valorificarea bunului 21.008,41 lei, adică 16.491,59 lei a fost considerată cheltuială nedeductibilă de la calculul profitului impozabil, rezultând și de aici impozit pe profit în sumă de 2.639 lei. Această sumă nu a rezultat din neînregistrarea unor venituri sau din înregistrarea unor cheltuieli fictive, astfel încât nu a prezentat relevanță sub aspect penal și a fost scăzută din valoarea prejudiciului.

În concluzie, în urma vânzării autoturismului, societatea ar fi trebuit să înregistreze și să achite către stat suma de 7.353 lei, din care T.V.A. în valoare de 3.992 lei și impozit pe profit în valoare de 3.361 lei. Suma de 26.000 lei, obținută din vânzarea autoturismului a fost folosită astfel: s-au depus la bancă 2.000 lei, în data de 02 aprilie 2010 și 22.600 lei în data de 13 mai 2010. Din aceste depuneri expertul contabil a identificat plăți în valoare de 24.286,18 lei: în data de 02 mai 2010 s-au efectuat plăți în valoare de 200 lei, reprezentând: credit restant - 1.300 lei, comision restant - 118,88 lei, dobândă restantă - 581,12 lei; în 13 aprilie 2010 s-au efectuat plăți în valoare de 20.986,18 lei, reprezentând: rambursări anticipate - 20.586,18 lei, comision rambursări anticipate - 400 lei; în 15 aprilie 2010, s-au efectuat plăți în valoare de 1.300 lei, reprezentând rată credit.

Prin urmare, suma obținută a fost folosită de inculpat în interesul societății comerciale. Așa după cum rezultă din expertiza efectuată, în perioada 2007-2009 societatea a repartizat dividende în suma de 206.009 lei, pentru care a calculat un impozit de 16.671 lei, față de 32.962 lei, așa cum era corect, iar din această sumă a fost declarat și plătit impozit în cuantum de 624 lei. După efectuarea controlului de către D.G.F.P. Buzău a fost plătită și suma de 2.000 lei, iar din dividendele constituite a fost încasată suma de 8.525 lei în luna decembrie 2008, la momentul întocmirii rechizitoriului SC A.C. SRL datorând către bugetul consolidat al satului impozit pe dividende neachitat în valoare de 30.338 lei.

O altă neregulă identificată de organele fiscale a constat în aceea că factura din 10 martie 2009 a fost înregistrată în actele contabile în mod eronat la valoarea de 84,70 lei și nu la suma de 8.470 lei așa cum era corect, fiind aplicată o sancțiune contravențională pentru aceasta. Referitor la implicațiile fiscale, expertul a precizat că dacă înregistrarea facturii s-ar fi făcut la suma corectă, societatea ar fi colectat în plus T.V.A. în sumă de 1.339 lei și impozit pe profit în sumă de 1.127 lei. În drept, faptele inculpatului C.F., care în calitate de administrator în fapt al SC A.C.

SRL Pietroasele, a calculat, repartizat și înregistrat în actele contabile impozit pe dividende aferent anilor 2007 și 2008, fără a achita suma datorată bugetului de stat, în valoare de 32.338 lei precum și de a nu înregistra în actele contabile veniturile obținute din vânzarea autovehiculului, sustrăgându-se astfel de la plata unor obligații fiscale către stat în sumă de 7.353 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă , în formă continuată și respectiv evaziune fiscală, prevăzute și pedepsite de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și respectiv art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. Prejudiciul produs bugetului de stat este în sumă de 39.691 lei. În faza de urmărire penală inculpatul a achitat suma de 2.000 lei din prejudiciul produs bugetului consolidat al statului, iar în faza de judecată suma de 2.000 lei. Înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul a declarat, personal, că recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care și le-a însușit, nesolicitând alte probe, înțelegând astfel să beneficieze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. Instanța a admis cererea formulată de inculpat, constatând că din probele administrate, rezultă că faptele acestuia sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.

Având în vedere cele reținute mai sus, tribunalul î n baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul C.F. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă , în formă continuată, în perioada 2007-2008. În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320 1 C. proc.

pen., a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în primăvara anului 2010. La individualizarea pedepselor aplicate , s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste infracțiuni, gradul de pericol social al faptelor săvârșite de inculpat, atitudinea sinceră a acestuia atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, precum și faptul că inculpatul nu avea antecedente penale fiind la prima încălcare a legii penale. Fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale respectiv fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate și vinovăția, în baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părții civile A.N.A.F.

- D.G.F.P. Buzău, suma de 35.691 lei și a majorărilor și penalităților de la data achitării efective a debitului, cu titlu de despăgubiri civile. S-a menținut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța nr. 544/P/2011 din data de 21 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, asupra terenului extravilan în suprafață de 6.000 mp situat în comuna Pietroasele, județul Buzău, teren achiziționat de inculpat împreună cu soția sa prin contractul de vânzare - cumpărare din 16 aprilie 2008. În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca o copie a dispozitivului prezentei sentințe să se comunice, la data rămânerii definitive, O.N.R.C.. Împotriva acestei sentințe a declarat apel partea civilă A.N.A.F.

prin D.G.F.P. Buzău, criticând-o ca fiind netemeinică și a solicitat în esență, majorarea despăgubirilor civile la care a fost obligat inculpatul de la 35.691 lei la 41.380 lei, așa cum s-a constituit parte civilă, în cadrul procesului penal, fără însă a motiva apelul și fără a se prezenta în instanță pentru a-l susține oral. Prin Decizia penală nr. 169 din 23 septembrie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Buzău împotriva sentinței penale nr. 122 din 18 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Buzău, apreciată ca fiind legală și temeinică. Analizând apelul formulat, prin prisma motivelor invocate, Curtea a constatat următoarele: Situația de fapt, împrejurările și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor au fost corect reținute de prima instanță și pe larg descrise mai sus.

Probele administrate în cauză, au fost bine analizate și interpretate de prima instanță și s-au coroborat cu declarația de recunoaștere a inculpatului care a solicitat judecarea pe procedura simplificată prev. de art. 320 1 C. proc. pen., fiindu-i aplicată o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării, motiv pentru care nu a înțeles să mai formuleze apel. La individualizarea pedepselor aplicate, prima instanță a avut în vedere disp. art. 72 C. pen., modalitatea concretă de săvârșirea infracțiunilor, pericolul social creat, circumstanțele personale ale inculpatului care nu era cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut și regretat faptele comise și a fost de acord să achite prejudiciul cauzat părții civile.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, inculpatul a fost obligat să plătească părții civile A.N.A.F. - D.G.F.P. Buzău suma de 35.691 lei, precum și majorările și penalitățile de întârziere de la data achitării efective a debitului. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a constatat că, prejudiciul cauzat părții civile a fost calculat printr-o expertiză tehnică de specialitate, probă științifică peste care nu s-a putut trece. De altfel, majorarea despăgubirilor civile solicitate de către A.N.A.F. - D.G.F.P. Buzău, nu a fost motivată și susținută în instanță potrivit legii. Împotriva acestei decizii, la data de 2 octombrie 2013, partea civilă A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. Galați a declarat recurs (fila 3 din dosar), fără a se prezenta în instanță pentru a-l susține.

Examinând recursul declarat de partea civilă, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta: C. proc. pen. al României a fost modificat prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. pen., lege care a fost publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, având aplicabilitate de la data de 16 februarie 2013. Prezentul recurs vizează Decizia penală nr. 169 din 23 septembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, și este promovat de partea civilă la 2 octombrie 2013. Trebuie remarcat că în speță nu are aplicabilitate art. 2 din Legea nr. 2/2013: „Dispozițiile privind cazurile de casare prevăzute de C. proc.

pen. republicat, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a prezentei legi, rămân aplicabile cauzelor penale aflate în curs de judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a recursului”. Având în vedere aceste precizări, Înalta Curte constată că motivul de recurs invocat, respectiv solicitarea obligării inculpatului la plata sumei de 41.380 lei cu majorările și penalitățile aferente, nu se circumscriu nici unuia dintre cazurile de casare prevăzute de C. proc. pen., astfel cum a fost modificat și, prin urmare, nu poate fi supus analizei Înaltei Curți. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, așa cum a reținut instanța de apel, prejudiciul cauzat părții civile a fost calculat printr-o expertiză tehnică de specialitate, probă științifică peste care nu se poate trece.

Față de aceste considerente, constatând că hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice, Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă, care va fi obligată și la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Buzău împotriva Deciziei penale nr. 169 din 23 septembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C.F., în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 februarie 2014.