ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 729/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 729/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 122 din data de 18

iulie 2013 pronunțată de Tribunalul Buzău, secția penală, în Dosarul nr. 336/114/2013,

în baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 320

1

C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C.F., la

pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la

scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă

,

în formă continuată, în perioada 2007-2008.

În baza art. 9 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320

1

C. proc.

pen. a fost condamnat inculpatul C.F. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în primăvara anului 2010.

În temeiul art. 33 lit.

a), 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatul având de

executat în final pedeapsa cea mai grea și anume aceea de 1 an și 4 luni

închisoare.

Conform art. 81 C.

pen., cu referire la art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a

executării pedepsei rezultante a închisorii aplicate pe durată de 3 ani și 4

luni ce constituie termen de încercare pentru inculpat.

În baza art. 359 C.

proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror

nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecințelor

săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau neexecutării

obligațiilor civile.

În temeiul art. 71 C.

pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a) (teza a II-a), b) și c) C. pen.

Conform art. 71 alin.

(5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei

închisorii, a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 14 C.

proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să

plătească părții civile A.N.A.F. - D.G.F.P. Buzău, suma de 35.691 lei și a

majorărilor și penalităților de la data achitării efective a debitului, cu

titlu de despăgubiri civile.

S-a menținut

sechestrul asigurător

instituit

prin Ordonanța nr. 544/P/2011 din data de 21 februarie 2012 a Parchetului de pe

lângă Tribunalul Buzău, asupra terenului extravilan în suprafață de 6.000 mp

situat în comuna Pietroasele, județul Buzău, teren achiziționat de inculpat

împreună cu soția sa prin contractul de vânzare - cumpărare din 16 aprilie 2008.

În temeiul art. 13 alin.

(1) din Legea nr. 241/2005, o copie a dispozitivului prezentei sentințe s-a

comunicat, la data rămânerii definitive,

O.N.R.C.

În baza art. 191 C.

proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că prin Rechizitoriul nr. 544/P/2011 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, înregistrat la data de 14 ianuarie 2013,

sub nr. 336/114, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea

în judecată a inculpatului C.F., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și

pedepsite de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În susținerea

rechizitoriului, s-a reținut în sarcina inculpatului că în calitate de

administrator de fapt al SC A.C. SRL Pietroasele, în primăvara anului 2010 nu a

înregistrat în actele contabile veniturile obținute din vânzarea autovehiculului,

sustrăgându-se astfel de la plata unor obligații fiscale către stat în sumă de 7.353

lei, iar în perioada 2007-2008 a calculat, repartizat și înregistrat în actele

contabile impozit pe dividende aferent anilor 2007 și 2008, fără a achita

bugetului de stat suma datorată, în valoare de 32.338 lei.

Analizând întregul

material probator administrat în cauză, respectiv: procesul-verbal de inspecție

fiscală și anexele acestuia; raportul de inspecție fiscală și anexele acestuia;

concluziile raportului de expertiză contabilă; fotocopiile documentelor

contabile și a altor înscrisuri relevante; procesele-verbale întocmite de

organele de poliție; declarațiile martorei S.R.; declarațiile inculpatului;

datele cu privire la societatea comercială precum și celelalte înscrisuri

atașate la dosar, tribunalul a reținut următoarele:

SC A.C. SRL are

sediul principal în satul Pietroasele, comuna Pietroasele, județul Buzău și

obiect principal de activitate ,,lucrări de construcții a clădirilor

rezidențiale și nerezidențiale” și era administrată în fapt de inculpatul C.F.,

deși în actele oficiale figura ca administrator S.R.N., nora acestuia.

În luna iunie 2011,

consilierii din cadrul D.G.F.P Buzău au efectuat inspecția fiscală la SC A.C. SRL,

pentru perioada 16 februarie 2007-30 aprilie 2011, ocazie cu care s-a constatat

că societatea nu a înregistrat în evidența contabilă vânzarea unui mijloc fix -

autoturismul, identificând factura din 28 iulie 2010.

În cuprinsul acestei

facturi a fost menționată, în mod eronat, livrarea unui autovehiculului în loc

de autoturismul, care a fost înstrăinat în realitate. S-a identificat și

factura, din aceeași dată, care atestă vânzarea autoturismului, aceasta fiind

înregistrată în contabilitate.

Organele fiscale au

reținut

că la data de 28 iulie 2010 societatea a înstrăinat un autoturism, către

persoana fizică F.P., acest autoturism fiind achiziționat la data de 18

noiembrie 2009 tot de la o persoană fizică, cu suma de 37.500 lei. Prețul vânzării

a fost de 24.000 lei.

Consilierii fiscali

au mai reținut că înstrăinarea autoturismului în data de 28 iulie 2010 s-a

făcut la prețul de 21.008,41 lei - fără T.V.A., sumă la care s-a calculat, în

mod eronat T.V.A. la cota de 19% și nu de 24%, conform prevederilor legale,

prin neînregistrarea în actele contabile a acestei operațiuni administratorul

societății sustrăgându-se de la plata T.V.A. în valoare de 5.042 lei și-a unui

impozit pe profit în valoare de 3.361 lei.

La data de 23 iunie 2011

s-a încheiat raportul de inspecție fiscală, prin care s-a confirmat neregulile

constatate cu ocazia întocmirii procesului-verbal, constatându-se în plus

faptul că societatea nu a înregistrat în actele contabile venituri în sumă de

7.118 lei, această sumă de bani provenind din înregistrarea eronată a facturii din

10 martie 2009 la suma de 84,70 lei, în locul sumei corecte, de 8.470 lei,

căreia îi corespunde un impozit pe profit în valoare de 1.139 lei.

De asemenea, s-au mai

identificat nereguli în legătură cu impozitul pe dividende datorat de

societatea comercială.

Astfel, s-a constatat

că din profitul net aferent anilor 2007, 2008 și 2009 societatea a constituit

și plătit dividende după cum urmează: în anul 2007 societatea a repartizat

dividende în valoare de 10.150 lei, impozitul aferent fiind de 1.624 lei; în

anul 2008 societatea a repartizat dividende în valoare de 94.044 lei, impozitul

aferent fiind de 15.047 lei; în anul 2009 societatea a repartizat dividende în

valoare de 101.816 lei, impozitul aferent fiind de 16.291 lei.

În consecință, a rezultat

că SC A.C. SRL nu a calculat, declarat și virat impozit pe dividende în valoare

totală de 32.338 lei.

Inculpatul C.F. a

declarat că autoturismul a fost vândut în primăvara anului 2010 și nu în luna

iulie 2010, așa cum au constatat organele fiscale, mașina fiind vândută în cadrul

unui târg din București.

Odată cu

înstrăinarea, inculpatul a întocmit și eliberat factură beneficiarului:

exemplarul albastru, însă nu avut asupra sa facturierul, pe care-l lăsase

acasă, însă a omis să o anunțe despre vânzarea autoturismului pe nora sa S.R.,

care se ocupa de întocmirea actelor de evidență contabilă primară ale

societății și astfel nu a mai fost completat exemplarul roșu.

Martora S.R.

a confirmat cele

declarate de inculpat și a mai precizat că a completat în grabă exemplarul

roșu, rămas în facturier, în timpul efectuării controlului fiscal. Din greșeală

a trecut datele de pe o altă factură, cea de vânzare a unui autovehicul, însă

suma înscrisă a fost cea reală, reprezentând prețul încasat pentru autoturismul.

În ceea ce privește

factura, martora S.R. a precizat că aceasta a fost înregistrată, la suma de

84,70 lei și nu la suma de 8.470 lei, așa cum era corect dintr-o simplă

greșeală, fără intenția de a diminua astfel obligațiile fiscale către stat.

Analizând apărările

formulate de inculpat în ceea ce privește neînregistrarea veniturilor obținute

din vânzarea autoturismului, organele de poliție au verificat carnetul

facturier al SC A.C. SRL. Carnetul facturier a conținut exemplarele roșu și

verde al facturii, iar această factură a fost identificată în carnetul

facturier între facturile din 22 decembrie 2009 și din 02 martie 2010,

deci a fost emisă în această perioadă și nu în luna iulie 2010, cum în mod

greșit au constatat organele fiscale.

În vederea stabilirii

cu exactitate a datei la care a fost vândut autovehiculul, a cuantumului

impozitelor de la care s-a sustras inculpatul prin neînregistrarea în actele

contabile a vânzării autoturismului, precum și a cuantumului impozitului pe

dividende aferent perioadei 2007-2009, la data de 02 iulie 2012, s-a dispus

efectuarea unei expertize contabile.

S-a solicitat

expertului să stabilească data la care a fost vândut autovehiculul și pentru a

răspunde la acest obiectiv, expertul a examinat carnetul de facturi înseriat și

numerotat, jurnale de vânzări și balanțe de verificare din perioada decembrie

2009-martie 2010.

Urmărind cronologic

emiterea și înregistrarea facturilor, expertul a stabilit că factura, cu care

s-a vândut autovehiculul, nu a putut fi emisă decât în perioada 22 decembrie

2009-02 martie 2010.

Această factură nu a

fost înregistrată în jurnalele de vânzări, în balanțele de verificare sau în

debitul contului de clienți.

SC A.C. SRL nu a

colectat, înregistrat, declarat și achitat T.V.A. și impozit aferent vânzării

autoturismului.

Pentru a stabili valoarea

impozitului pe profit și a T.V.A.-ului de la plata cărora s-a sustras

inculpatul prin neînregistrarea facturii, expertul a procedat la simularea operațiunii

contabile pe care societatea ar fi trebuit s-o înregistreze.

Astfel, s-a stabilit că

valoarea T.V.A.-ului de la plata căruia s-a sustras inculpatul a fost de

3.991,59 lei, impozitul pe profit sustras fiind în sumă de 3.361 lei.

Având în vedere

prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, aplicate la situația de

fapt, din care a rezultat că autovehiculul în cauză nu a concurat la realizarea

de venituri impozabile, diferența dintre suma înregistrată pe cheltuieli prin

descărcarea contului de mijloace fixe 37.500 lei și venitul obținut din

valorificarea bunului 21.008,41 lei, adică 16.491,59 lei a fost considerată cheltuială

nedeductibilă de la calculul profitului impozabil, rezultând și de aici impozit

pe profit în sumă de 2.639 lei.

Această sumă nu a rezultat

din neînregistrarea unor venituri sau din înregistrarea unor cheltuieli

fictive, astfel încât nu a prezentat relevanță sub aspect penal și a fost

scăzută din valoarea prejudiciului.

În concluzie, în urma

vânzării autoturismului, societatea ar fi trebuit să înregistreze și să achite

către stat suma de 7.353 lei, din care T.V.A. în valoare de 3.992 lei și

impozit pe profit în valoare de 3.361 lei.

Suma de 26.000 lei,

obținută din vânzarea autoturismului a fost folosită astfel: s-au depus la

bancă 2.000 lei, în data de 02 aprilie 2010 și 22.600 lei în data de 13 mai 2010.

Din aceste depuneri

expertul contabil a identificat plăți în valoare de 24.286,18 lei: în data de

02 mai 2010 s-au efectuat plăți în valoare de 200 lei, reprezentând: credit

restant - 1.300 lei, comision restant - 118,88 lei, dobândă restantă - 581,12

lei; în 13 aprilie 2010 s-au efectuat plăți în valoare de 20.986,18 lei,

reprezentând: rambursări anticipate - 20.586,18 lei, comision rambursări

anticipate - 400 lei; în 15 aprilie 2010, s-au efectuat plăți în valoare de

1.300 lei, reprezentând rată credit.

Prin urmare, suma

obținută a fost folosită de inculpat în interesul societății comerciale.

Așa după cum rezultă

din expertiza efectuată, în perioada 2007-2009 societatea a repartizat

dividende în suma de 206.009 lei, pentru care a calculat un impozit de 16.671

lei, față de 32.962 lei, așa cum era corect, iar din această sumă a fost

declarat și plătit impozit în cuantum de 624 lei.

După efectuarea controlului

de către D.G.F.P. Buzău a fost plătită și suma de 2.000 lei, iar din

dividendele constituite a fost încasată suma de 8.525 lei în luna decembrie

2008, la momentul întocmirii rechizitoriului SC A.C. SRL datorând către bugetul

consolidat al satului impozit pe dividende neachitat în valoare de 30.338 lei.

O altă neregulă identificată

de organele fiscale

a constat în aceea că factura din 10 martie 2009 a fost înregistrată în actele

contabile în mod eronat la valoarea de 84,70 lei și nu la suma de 8.470 lei așa

cum era corect, fiind aplicată o sancțiune contravențională pentru aceasta.

Referitor la

implicațiile fiscale, expertul a precizat că dacă înregistrarea facturii s-ar

fi făcut la suma corectă, societatea ar fi colectat în plus T.V.A. în sumă de

1.339 lei și impozit pe profit în sumă de 1.127 lei.

În drept, faptele

inculpatului C.F., care în calitate de administrator în fapt al SC A.C. SRL

Pietroasele, a calculat, repartizat și înregistrat în actele contabile impozit

pe dividende aferent anilor 2007 și 2008, fără a achita suma datorată bugetului

de stat, în valoare de 32.338 lei precum și de a nu înregistra în actele

contabile veniturile obținute din vânzarea autovehiculului, sustrăgându-se

astfel de la plata unor obligații fiscale către stat în sumă de 7.353 lei,

întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de

reținere

și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor

reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă

, în formă

continuată și respectiv evaziune fiscală, prevăzute și pedepsite de art. 6 din

Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și respectiv art. 9 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Prejudiciul

produs bugetului de

stat este în sumă de 39.691 lei.

În faza de urmărire

penală inculpatul

a

achitat suma de 2.000 lei din prejudiciul produs bugetului consolidat al

statului, iar în faza de judecată suma de 2.000 lei.

Înainte de începerea

cercetării judecătorești, inculpatul a declarat,

personal,

că recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a

instanței și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate

în faza de urmărire penală pe care și le-a însușit, nesolicitând alte probe,

înțelegând astfel să beneficieze de dispozițiile art. 320

1

C. proc.

pen.

Instanța

a admis cererea formulată de inculpat, constatând că din probele administrate,

rezultă că faptele acestuia sunt stabilite și sunt suficiente date cu privire

la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse.

Având

în vedere cele reținute mai sus, tribunalul î

n baza art. 6 din

Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320

1

C.

proc. pen., a condamnat pe inculpatul C.F. la pedeapsa de 8 luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de

reținere și nevărsare, cu

intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând

impozite sau contribuții cu reținere la sursă

, în formă continuată, în

perioada 2007-2008.

În baza art. 9 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 320

1

C. proc.

pen., a fost condamnat același inculpat, la pedeapsa de 1 an și 4 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în primăvara

anului 2010.

La individualizarea

pedepselor aplicate

,

s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste

infracțiuni, gradul de pericol social al faptelor săvârșite de inculpat,

atitudinea sinceră a acestuia atât în faza de urmărire penală, cât și în faza

de judecată, precum și faptul că inculpatul nu avea antecedente penale fiind la

prima încălcare a legii penale.

Fiind îndeplinite

condițiile răspunderii civile delictuale respectiv fapta ilicită, prejudiciul,

raportul de cauzalitate și vinovăția, în baza art. 14 C. proc. pen., raportat

la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părții civile A.N.A.F.

- D.G.F.P. Buzău, suma de 35.691 lei și a majorărilor și penalităților de la

data achitării efective a debitului, cu titlu de despăgubiri civile.

S-a menținut

sechestrul asigurător

instituit prin Ordonanța nr. 544/P/2011 din data de 21 februarie 2012 a

Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, asupra terenului extravilan în

suprafață de 6.000 mp situat în comuna Pietroasele, județul Buzău, teren

achiziționat de inculpat împreună cu soția sa prin contractul de vânzare -

cumpărare din 16 aprilie 2008.

În baza art. 13 alin.

(1) din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca o copie a dispozitivului prezentei

sentințe să se comunice, la data rămânerii definitive,

O.N.R.C..

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Buzău, criticând-o

ca fiind netemeinică și a solicitat în esență, majorarea despăgubirilor civile

la care a fost obligat inculpatul de la 35.691 lei la 41.380 lei, așa cum s-a

constituit parte civilă, în cadrul procesului penal, fără însă a motiva apelul

și fără a se prezenta în instanță pentru a-l susține oral.

Prin Decizia penală nr.

169 din 23 septembrie 2013, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Buzău împotriva sentinței penale nr. 122

din 18 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Buzău, apreciată ca fiind legală și

temeinică.

Analizând apelul

formulat, prin prisma motivelor invocate, Curtea a constatat următoarele:

Situația de fapt,

împrejurările și modalitatea de săvârșire a infracțiunilor au fost corect

reținute de prima instanță și pe larg descrise mai sus.

Probele administrate

în cauză, au fost bine analizate și interpretate de prima instanță și s-au

coroborat cu declarația de recunoaștere a inculpatului care a solicitat

judecarea pe procedura simplificată prev. de art. 320

1

C. proc.

pen., fiindu-i aplicată o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare, cu suspendarea

condiționată a executării, motiv pentru care nu a înțeles să mai formuleze

apel.

La individualizarea

pedepselor aplicate, prima instanță a avut în vedere disp. art. 72 C. pen.,

modalitatea concretă de săvârșirea infracțiunilor, pericolul social creat,

circumstanțele personale ale inculpatului care nu era cunoscut cu antecedente

penale, a recunoscut și regretat faptele comise și a fost de acord să achite

prejudiciul cauzat părții civile.

În ceea ce privește

latura civilă a cauzei, inculpatul a fost obligat să plătească părții civile A.N.A.F.

- D.G.F.P. Buzău suma de 35.691 lei, precum și majorările și penalitățile de

întârziere de la data achitării efective a debitului.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, Curtea a constatat că, prejudiciul cauzat

părții civile a fost calculat printr-o expertiză tehnică de specialitate, probă

științifică peste care nu s-a putut trece.

De altfel, majorarea

despăgubirilor civile solicitate de către A.N.A.F. - D.G.F.P. Buzău,

nu a fost motivată și

susținută în instanță potrivit legii.

Împotriva acestei

decizii, la data de 2 octombrie 2013, partea civilă A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. Galați

a declarat recurs (fila 3 din dosar), fără a se prezenta în instanță pentru a-l

susține.

Examinând recursul

declarat de partea civilă, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta:

C. proc. pen. al

României a fost modificat prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 privind unele

măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea

punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. pen., lege care a

fost publicată în M. Of. nr. 89 din 12 februarie 2013, având aplicabilitate de

la data de 16 februarie 2013.

Prezentul recurs

vizează Decizia penală nr. 169 din 23 septembrie 2013 a Curții de Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, și este

promovat de partea civilă la 2 octombrie 2013.

Trebuie remarcat că

în speță nu are aplicabilitate art. 2 din Legea nr. 2/2013: „Dispozițiile

privind cazurile de casare prevăzute de C. proc. pen. republicat, cu

modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în

vigoare a prezentei legi, rămân aplicabile cauzelor penale aflate în curs de

judecată în recurs, inclusiv celor aflate în termenul de declarare a

recursului”.

Având în vedere

aceste precizări, Înalta Curte constată că motivul de recurs invocat, respectiv

solicitarea obligării inculpatului la plata sumei de 41.380 lei cu majorările

și penalitățile aferente, nu se circumscriu nici unuia dintre cazurile de

casare prevăzute de C. proc. pen., astfel cum a fost modificat și, prin urmare,

nu poate fi supus analizei Înaltei Curți.

Pe de altă parte,

Înalta Curte constată că, așa cum a reținut instanța de apel, prejudiciul

cauzat părții civile a fost calculat printr-o expertiză tehnică de

specialitate, probă științifică peste care nu se poate trece.

Față de aceste

considerente, constatând că hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și

temeinice, Înalta Curte, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă,

care va fi obligată și la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Buzău împotriva Deciziei

penale nr. 169 din 23 septembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie.

Onorariul

parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat

C.F., în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurenta

parte civilă la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 28 februarie 2014.