ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5679/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, contestatoarea SC Y.I.

SRL a solicitat instanței, ca în contradictoriu cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, să dispună anularea deciziei nr. 672 din 11 august 2011 prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva deciziei de impunere din 27 mai 2011 emisă de Activitatea de Inspecție Fiscală Prahova, în baza raportului de inspecție din 27 mai 2011. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a contestat raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere, întrucât sunt nelegale și netemeinice, prin cele două acte administrativ fiscale stabilindu-se în sarcina acesteia suma de 988.717 RON, cu titlu de impozit pe profit, stabilit suplimentar, majorări și penalități de întârziere aferente impozitului pe profit, TVA stabilită suplimentar, majorări și penalități de întârziere aferente.

A arătat reclamanta că obligația de plată nu este corect stabilită întrucât în perioada ianuarie-martie 2008, SC Y.I. SRL a aprovizionat legal mărfuri de la SC F. SRL Voluntari pe baza unui număr de 20 facturi fiscale, în sumă totală de 1.493.834 RON, din care TVA-238.511 RON, facturi care cuprindeau toate informațiile obligatorii prevăzute de art. 155 alin. (5) C. fisc., îndeplinind calitatea de document justificativ. A mai arătat reclamanta că după anul 2007 aspectele menționate de organul fiscal privind datele de identificare ale delegatului nu sunt obligatorii, neregăsindu-se în conținutul art. 155 Codul fisc. prevederi privind înscrierea codului numeric personal al delegatului, seria și numărul actului de identitate, numărul de înmatriculare al mijlocului de transport, semnătura delegatului.

A mai susținut societatea contestatoare că, împrejurarea potrivit căreia societatea furnizoare apare ca fiind în faliment din 6 octombrie 2009 nu are susținere, în condițiile în care că falimentul a fost declarat la peste 17 luni după aprovizionarea cu marfa, iar dovada efectuării operațiunii de aprovizionare a fost chiar plata integrală prin bancă, cheltuielile cu mărfurile fiind înregistrate în conturile societății. S-a arătat că societatea a aprovizionat legal mărfuri de la SC A.O.B. SRL Pantelimon și la SC D.M.D.E. SRL București pe bază de factură fiscală, factura conținând toate datele de identificare prevăzute de art. 155 C. fisc. Referitor la TVA stabilită suplimentar la plată de organele fiscale și accesoriile aferente, s-a arătat de către reclamantă că facturile fiscale respectă prevederile art. 155 C. fisc., că a vândut această marfă către terți, colectând TVA, astfel că avea drept de deducere în condițiile art. 145 și 146 C. fisc.

Intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației, întrucât în perioada supusă verificării reclamanta a înregistrat achiziții de bunuri și servicii, însă cheltuielile aferente celor 20 de facturi emise de SC F. SRL, o factură emisă de SC A.O.B. SRL și una emisă de SC D.M.D.E. SRL nu îndeplinesc calitatea de document justificativ. S-a mai arătat că, urmare verificărilor încrucișate s-a constatat că SC F. SRL se află în stare de faliment, iar livrările declarate nu corespund cu achizițiile efectuate de contestatoare, că SC A.O.B. SRL este inactivă din 7 octombrie 2010, iar SC D.M.D.E.

SRL a depus declarația informativă numai pentru semestrul II al anului 2007. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 74 din 5 martie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca neîntemeiată, contestația administrativ fiscală formulată de reclamanta SC Y.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, Biroul Soluționare Contestații. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin raportul de inspecție fiscală din 27 mai 2011 s-au stabilit în sarcina SC Y.I.

SRL Ploiești obligații de plată suplimentare în cuantum de 988.717 RON ce reprezintă impozit pe profit, 183.467 RON, accesorii impozit pe profit-256.409 RON, TVA-251.696 RON și accesorii aferente acestei taxe-297.145 RON, întrucât în respectiva perioadă, contestatoarea a înregistrat achiziții de bunuri și servicii în valoare de 1.361.984 RON, înregistrate apoi pe cheltuieli pentru care a dedus TVA deductibilă 258.777 RON, cheltuieli aferente a 22 de facturi emise de furnizorii SC F. SRL, SC A.O.B. SRL și SC D.M.D.E. SRL, facturi ce au fost apreciate de organele fiscale ca neîndeplinind calitatea de document justificativ, fiind emise fără respectarea normelor legale în vigoare.

Prin decizia nr. 672 din 11 august 2011, contestația formulată de reclamantă a fost respinsă ca neîntemeiată întrucât în urma controalelor încrucișate și a consultării bazei de date a A.N.A.F., nu s-au confirmat ca livrări efectuate de cei trei furnizori, astfel că facturile nu pot constitui documente justificative legale care să dovedească proveniența bunurilor utilizate în activitatea economică a societății, ci doar intrarea în gestiune a acestora. A constatat judecătorul fondului că, în mod corect organele fiscale au concluzionat că achizițiile de bunuri din cele 22 de facturi emise de SC F. SRL, SC A.O.B. SRL și SC D.M.D.E.

SRL nu sunt reale, că facturile de bunuri și servicii nu îndeplinesc condiția de document legal de proveniență, întrucât nu se cunosc furnizorii reali ai bunurilor, iar beneficiarul are drept de deducere doar dacă facturile fiscale sunt întocmite de o persoană impozabilă înregistrată ca plătitoare de TVA, fiind respectate dispozițiile legale, respectiv art. 19 alin. (1), 21 alin. (4) lit. f), art. 146 alin. (1) lit. a) și art. 154 alin. (4) lit. a) și art. 155 alin. (5) lit. a) și d) C. fisc.

Deși formal, toate cele 22 de facturi îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 155 C. fisc., în forma în vigoare la momentul emiterii, a înlăturat instanța susținerile experților contabili, întrucât din controalele încrucișate efectuate nu a rezultat realitatea operațiunilor evidențiate în cele 22 de facturi, întrucât cei trei furnizori nu au declarat livrările, nu au depus deconturi de TVA, astfel că această taxă nu a fost colectată la bugetul general consolidat al statului, pentru a putea fi dedusă. De asemenea, Curtea a înlăturat și apărarea societății contestatoare, confirmată de concluziile experților, potrivit căreia SC Y.I.

SRL nu avea obligații în cazul nedeclarării obligațiilor fiscale sau neplata acestora la bugetul de stat de către cei trei furnizori, întrucât achizițiile de bunuri din cele 22 de facturi nu sunt reale, neputându-se stabili adevăratele societăți comerciale furnizoare și calitatea de persoană impozabilă a acestora, iar răspunderea pentru corecta întocmire a documentelor justificative este solidară, incumbând atât furnizorului, cât și cumpărătorului, conform art. 6 alin. (2) din Legea contabilității.

În condițiile în care dreptul de deducere TVA nu se poate exercita decât potrivit art. 146 alin. (1) lit. a) C. fisc., iar în situația în care operațiunile comerciale nu sunt reale, iar societățile furnizoare nu au făcut dovada calității de persoană impozabilă înregistrată ca plătitoare de TVA, a constatat Curtea de apel că acest drept nu poate fi acordat, astfel că nu a fost primită nici apărarea contestatoarei, potrivit căreia pentru bunurile cumpărate de la cele 3 societăți s-au întocmit note de recepție și constatare diferențe pe baza cărora mărfurile au fost înregistrate în contabilitate, iar contravaloarea lor a fost achitată către furnizori prin bancă cu ordine de plată, astfel cum au confirmat experții contabili.

Recursul. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC Y.I. SRL prin administrator judiciar A.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii sale de recurs , reclamanta SC Y.I. SRL prin administrator judiciar a arătat în esență următoarele: - Consideră recurenta că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală, deoarece toate cele 22 de facturi prin intermediul cărora SC Y.I. SRL a achiziționat bunuri în calitate de cumpărător de la SC F. SRL, SC A.O.B. SRL și SC D.M.D.E. SRL în calitate de furnizori sunt documente legale prin prisma art. 155 C. fisc. și pct. 11 din ordinul Ministrului Finanțeor Publice nr. 2374/2007 și cuprind elementele obligatorii menționate la art. 155 alin. (5) C. fisc.

- Arată recurenta că nu avea obligația de a urmări declararea obligațiilor fiscale și plata obligațiilor fiscale de către furnizorii săi, acest lucru fiind în sarcina organelor fiscale. - Facturile primite de la furnizorii recurentei pentru mărfurile cumpărate au fost plătite integral de recurentă, cu ordin de plată cuprinzând inclusiv TVA-ul aferent, nefiind ținută răspunzătoare individual sau în solidar pentru plata TVA în relația cu furnizorii săi, în conformitate cu prevederile art. 151 2 alin. (2) C. fisc. - Facturile pentru bunurile cumpărate au fost înregistrate în contabilitate conform reglementărilor legale aplicabile. - SC F. SRL și SC D.M.D.E. SRL nu au fost declarate inactive până la data întocmirii raportului de expertiză contabilă, SC A.O.B.

SRL figurează pe lista contribuabililor declarați inactivi/reactivați de către Administrația Finanțelor Publice a Orașului Voluntari începând cu data de 7 octombrie 2010 conform ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2499 din 21 septembrie 2010. - Factura din 10 iulie 2009 în sumă totală de 64.928 RON din care TVA 10.367 RON întocmită de SC A.O.B. SRL a fost primită de recurentă la data de 10 iulie 2009, înaintea declarării acesteia ca inactivă la data de 7 octombrie 2010. Consideră recurenta că sumele reprezentând valoarea fără TVA din facturile înlocuite de SC F. SRL , SC A.O.B. SRL și SC D.M.D.E. SRL constituie cheltuieli deductibile fiscal la calculul impozitului pe profit conform art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (1), art. 155 alin. (5) C. fisc., pct. 11 din ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2374/2007, art. 78 alin. (1) lit. a) C. proc.

fisc. De asemenea, se arată că sumele reprezentând TVA din facturile întocmite de furnizării recurentei, constituie TVA deductibil, astfel cum rezultă din răspunsul la obiectivele expertizei judiciare contabile. - Mărfurile achiziționate de la societățile furnizoare cu valoare de achiziție totală fără TVA de 1.343.989 RON au fost vândute de către recurentă întocmindu-se facturi fiscale, fiind înregistrate în contabilitate că venituri impozabile, s-a colectat TVA, s-a plătit TVA-ul datorat statului. Celelalte mărfuri achiziționate de la furnizori în valoare totală fără TVA de 38.174,32 RON sunt pe stoc și au fost evidențiate în fișele de magazie, conform raportului de expertiză judiciară contabilă efectuat în cauză.

În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, art. 304 1 C. proc. civ. Procedura în fața instanței de recurs Recurenta prin administrator judiciar a depus în dovedirea cererii de recurs înscrisuri în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ. Considerentele și soluția instanței de recurs Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, precum și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondată pentru următoarele considerente: În fapt, se reține că raportul de inspecție fiscală întocmit la data de 27 mai 2011, a avut drept obiectiv verificarea modului de constituire, evidențiere și virare a impozitului pe profit și TVA datorate bugetului consolidat al stalului iar în urma inspecției fiscale s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare de plată în sumă totală de 988.717 RON.

Astfel, s-a constatat că, în perioada supusă verificării (ianuarie 2008-septembrie 2010) reclamanta a înregistrat achiziții de bunuri și servicii în valoare de 1.361.984 RON, înregistrate apoi pe cheltuieli și a dedus TVA deductibilă în sumă de 258.777 RON. Cheltuielile sunt aferente unor facturi (20 de facturi având înscris ca emitent SC F. SRL, o factură al cărei emitent este înscris SC A.O.B. SRL și o alta având înscris ca emitent SC A.O.B. SRL) care nu îndeplinesc calitatea de document justificativ, fiind emise fără respectarea normelor legale în vigoare.

Urmare verificărilor încrucișate efectuate cu privire la cei trei furnizori, au rezultat următoarele: SC F. SRL se află în stare de faliment, lichidatorul judiciar neprezentând nici un document justificativ pentru livrările de bunuri și servicii consemnate în cele 20 de facturi; Mai mult decât atât, livrările declarate de către această societate, conform declarației informative, nu corespund cu achizițiile declarate de reclamantă, aceasta depunând declarația numai pentru semestrul I al anului 2007 iar decontul de TVA numai pentru perioada ianuarie-decembrie 2008. În deconturile aferente perioadei în care au fost emise cele 20 de facturi, rubrica TVA colectată nu are înscrisă nici o sumă. SC A.O.B.

SRL a fost declarat contribuabil inactiv din data de 7 octombrie 2010, figurează cu restanțe la bugetul statului în sumă de 704.724 RON, nu a depus la organul fiscal teritorial declarații informative; SC A.O.B. SRL a depus declarația informativă numai pentru semestrul II al anului 2007, iar ultimele deconturi de TVA au fost depuse pentru trimestrele I și II ale anului 2008. În consecință, în nici unul din cele trei cazuri nu a putut fi confirmată realitatea operațiunilor. - În raport de motivele de recurs invocate în prezenta cerere, care reprezintă apărările de fond formulate de reclamantă la prima instanță, se constată că instanța de fond a apreciat corect că din actele dosarului nu rezultă realitatea operațiunilor evidențiate în cele 22 de facturi, întrucât în urma controlului încrucișat s-a constatat că cei 3 furnizori nu au declarat operațiunile, nu au depus deconturi de TVA, și respectiv această taxă nu a fost colectată la bugetul de stat.

Potrivit art. 146 alin. (1) lit. a) C. fisc. dreptul de deducere pentru beneficiar se acordă doar dacă facturile fiscale sunt întocmite de o persoană impozabilă înregistrată ca plătitoare de TVA. În condițiile în care nu se cunosc furnizorii reali al bunurilor înscrise în aceste facturi, operațiunile consemnate în facturi, chiar dacă au fost înregistrate în contabilitate, sunt considerate fără documente legale de proveniență. - Nu poate fi primită apărarea recurentei în sensul că nu are nici o responsabilitate în ceea ce privește modul de întocmire și înregistrare a facturilor de către furnizorii săi, întrucât potrivit art. 6 alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991 „Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate după caz”.

Rezultă din cele arătate mai sus că se instituie o responsabilizare a celor două părți implicate într-o tranzacție. Potrivit art. 21 alin. (4) lit. f) C. fisc. „următoarele cheltuieli nu sunt deductibile: f) – cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificativ potrivit legii (…). Art. 146 alin. (1) lit. a) C. fisc. prevede că (1) pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții: a) pentru taxa datorată sau achitată aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să dețină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155 alin. (5)”.

Art. 154 alin. (4) C. fisc. alin. (4) C. fisc. arată „Persoanele înregistrate: a) conform art. 153 vor comunica codul de înregistrare în scopuri de TVA tuturor furnizorilor/prestatorilor sau clienților. Se mai reține de către Înalta Curte că notele de intrare/recepție nu pot fi avute în vedere pentru deducerea cheltuielilor de TVA, întrucât acestea dovedesc doar intrarea în gestiune a mărfurilor nu și proveniența acestora. Având în vedere controalele încrucișate către organele fiscale, a rezultat că facturile emise de societățile furnizoare și respectiv livrările efectuate nu s-au confirmat, aceste facturi nu pot fi considerate documente justificative conform dispozițiilor legale arătate mai sus.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Față de cele arătate mai sus, constatând că sentința civilă recurată este legală și temeinică și că nu sunt motive care să atragă modificarea sau casarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC Y.I. SRL prin administrator judiciar A.I. împotriva sentinței nr. 74 din 5 martie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2013.