ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5679/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5679/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, contestatoarea SC Y.I. SRL a solicitat instanței, ca în contradictoriu

cu intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova, să dispună anularea

deciziei nr. 672 din 11 august 2011 prin care a fost respinsă contestația formulată

împotriva deciziei de impunere din 27 mai 2011 emisă de Activitatea de Inspecție

Fiscală Prahova, în baza raportului de inspecție din 27 mai 2011.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că a contestat raportul de inspecție fiscală și decizia de impunere,

întrucât sunt nelegale și netemeinice, prin cele două acte administrativ fiscale

stabilindu-se în sarcina acesteia suma de 988.717 RON, cu titlu de impozit pe profit,

stabilit suplimentar, majorări și penalități de întârziere aferente impozitului

pe profit, TVA stabilită suplimentar, majorări și penalități de întârziere aferente.

A arătat reclamanta că

obligația de plată nu este corect stabilită întrucât în perioada ianuarie-martie

2008, SC Y.I. SRL a aprovizionat legal mărfuri de la SC F. SRL Voluntari pe baza

unui număr de 20 facturi fiscale, în sumă totală de 1.493.834 RON, din care TVA-238.511

RON, facturi care cuprindeau toate informațiile obligatorii prevăzute de art. 155

alin. (5) C. fisc., îndeplinind calitatea de document justificativ.

A mai arătat reclamanta

că după anul 2007 aspectele menționate de organul fiscal privind datele de identificare

ale delegatului nu sunt obligatorii, neregăsindu-se în conținutul art. 155 Codul

fisc. prevederi privind înscrierea codului numeric personal al delegatului, seria

și numărul actului de identitate, numărul de înmatriculare al mijlocului de transport,

semnătura delegatului.

A mai susținut societatea

contestatoare că, împrejurarea potrivit căreia societatea furnizoare apare ca fiind

în faliment din 6 octombrie 2009 nu are susținere, în condițiile în care că falimentul

a fost declarat la peste 17 luni după aprovizionarea cu marfa, iar dovada efectuării

operațiunii de aprovizionare a fost chiar plata integrală prin bancă, cheltuielile

cu mărfurile fiind înregistrate în conturile societății.

S-a arătat că societatea

a aprovizionat legal mărfuri de la SC A.O.B. SRL Pantelimon și la SC D.M.D.E.

SRL București pe bază de factură fiscală, factura conținând toate datele de identificare

prevăzute de art. 155 C. fisc.

Referitor la TVA stabilită

suplimentar la plată de organele fiscale și accesoriile aferente, s-a arătat de

către reclamantă că facturile fiscale respectă prevederile art. 155 C. fisc., că

a vândut această marfă către terți, colectând TVA, astfel că avea drept de deducere

în condițiile art. 145 și 146 C. fisc.

Intimata Direcția

Generală a Finanțelor Publice Prahova a formulat întâmpinare, prin care a solicitat

respingerea contestației, întrucât în perioada supusă verificării reclamanta a înregistrat

achiziții de bunuri și servicii, însă cheltuielile aferente celor 20 de facturi

emise de SC F. SRL, o factură emisă de SC A.O.B. SRL și una emisă de SC

D.M.D.E. SRL nu îndeplinesc calitatea de document justificativ.

S-a mai arătat că, urmare

verificărilor încrucișate s-a constatat că SC F. SRL se află în stare de faliment,

iar livrările declarate nu corespund cu achizițiile efectuate de contestatoare,

că SC A.O.B. SRL este inactivă din 7 octombrie 2010, iar SC D.M.D.E. SRL a depus

declarația informativă numai pentru semestrul II al anului 2007.

Hotărârea instanței de

fond

Prin

sentința

nr.

74 din 5 martie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, s-a respins ca neîntemeiată, contestația administrativ

fiscală formulată de reclamanta SC Y.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția

Generală a Finanțelor Publice Prahova, Biroul Soluționare Contestații.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că prin raportul de inspecție fiscală din 27

mai 2011 s-au stabilit în sarcina SC Y.I. SRL Ploiești obligații de plată suplimentare

în cuantum de 988.717 RON ce reprezintă impozit pe profit, 183.467 RON, accesorii

impozit pe profit-256.409 RON, TVA-251.696 RON și accesorii aferente acestei taxe-297.145

RON, întrucât în respectiva perioadă, contestatoarea a înregistrat achiziții de

bunuri și servicii în valoare de 1.361.984 RON, înregistrate apoi pe cheltuieli

pentru care a dedus TVA deductibilă 258.777 RON, cheltuieli aferente a 22 de facturi

emise de furnizorii SC F. SRL, SC A.O.B. SRL și SC D.M.D.E. SRL, facturi ce au fost

apreciate de organele fiscale ca neîndeplinind calitatea de document justificativ,

fiind emise fără respectarea normelor legale în vigoare.

Prin decizia nr. 672 din

11 august 2011, contestația formulată de reclamantă a fost respinsă ca neîntemeiată

întrucât în urma controalelor încrucișate și a consultării bazei de date a A.N.A.F.,

nu s-au confirmat ca livrări efectuate de cei trei furnizori, astfel că facturile

nu pot constitui documente justificative legale care să dovedească proveniența bunurilor

utilizate în activitatea economică a societății, ci doar intrarea în gestiune a

acestora.

A constatat judecătorul

fondului că, în mod corect organele fiscale au concluzionat că achizițiile de bunuri

din cele 22 de facturi emise de SC F. SRL, SC A.O.B. SRL și SC D.M.D.E. SRL nu sunt

reale, că facturile de bunuri și servicii nu îndeplinesc condiția de document legal

de proveniență, întrucât nu se cunosc furnizorii reali ai bunurilor, iar beneficiarul

are drept de deducere doar dacă facturile fiscale sunt întocmite de o persoană impozabilă

înregistrată ca plătitoare de TVA, fiind respectate dispozițiile legale, respectiv

art. 19 alin. (1), 21 alin. (4) lit. f), art. 146 alin. (1) lit. a) și art. 154

alin. (4) lit. a) și art. 155 alin. (5) lit. a) și d) C. fisc.

Deși formal, toate cele

22 de facturi îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 155 C. fisc., în forma în

vigoare la momentul emiterii, a înlăturat instanța susținerile experților contabili,

întrucât din controalele încrucișate efectuate nu a rezultat realitatea operațiunilor

evidențiate în cele 22 de facturi, întrucât cei trei furnizori nu au declarat livrările,

nu au depus deconturi de TVA, astfel că această taxă nu a fost colectată la bugetul

general consolidat al statului, pentru a putea fi dedusă.

De asemenea, Curtea a

înlăturat și apărarea societății contestatoare, confirmată de concluziile experților,

potrivit căreia SC Y.I. SRL nu avea obligații în cazul nedeclarării obligațiilor

fiscale sau neplata acestora la bugetul de stat de către cei trei furnizori, întrucât

achizițiile de bunuri din cele 22 de facturi nu sunt reale, neputându-se stabili

adevăratele societăți comerciale furnizoare și calitatea de persoană impozabilă

a acestora, iar răspunderea pentru corecta întocmire a documentelor justificative

este solidară, incumbând atât furnizorului, cât și cumpărătorului, conform art.

6 alin. (2) din Legea contabilității.

În condițiile în care

dreptul de deducere TVA nu se poate exercita decât potrivit art. 146 alin. (1)

lit. a) C. fisc., iar în situația în care operațiunile comerciale nu sunt reale,

iar societățile furnizoare nu au făcut dovada calității de persoană impozabilă înregistrată

ca plătitoare de TVA, a constatat Curtea de apel că acest drept nu poate fi acordat,

astfel că nu a fost primită nici apărarea contestatoarei, potrivit căreia pentru

bunurile cumpărate de la cele 3 societăți s-au întocmit note de recepție și constatare

diferențe pe baza cărora mărfurile au fost înregistrate în contabilitate, iar contravaloarea

lor a fost achitată către furnizori prin bancă cu ordine de plată, astfel cum au

confirmat experții contabili.

Recursul.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs reclamanta SC Y.I. SRL prin administrator judiciar A.I., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii sale

de recurs , reclamanta SC Y.I. SRL prin administrator judiciar a arătat în esență

următoarele:

- Consideră recurenta

că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală, deoarece toate cele 22

de facturi prin intermediul cărora SC Y.I. SRL

a achiziționat bunuri în calitate de cumpărător

de la SC F. SRL, SC A.O.B. SRL și SC D.M.D.E. SRL în calitate de furnizori sunt

documente legale prin prisma art. 155 C. fisc. și pct. 11 din ordinul Ministrului

Finanțeor Publice nr. 2374/2007 și cuprind elementele obligatorii menționate la

art. 155 alin. (5) C. fisc.

- Arată recurenta că nu

avea obligația de a urmări declararea obligațiilor fiscale și plata obligațiilor

fiscale de către furnizorii săi, acest lucru fiind în sarcina organelor fiscale.

- Facturile primite de

la furnizorii recurentei pentru mărfurile cumpărate au fost plătite integral de

recurentă, cu ordin de plată cuprinzând inclusiv TVA-ul aferent, nefiind ținută

răspunzătoare individual sau în solidar pentru plata TVA în relația cu furnizorii

săi, în conformitate cu prevederile art. 151

2

alin. (2) C. fisc.

- Facturile pentru bunurile

cumpărate au fost înregistrate în contabilitate conform reglementărilor legale aplicabile.

- SC F. SRL și SC D.M.D.E.

SRL nu au fost declarate inactive până la data întocmirii raportului de expertiză

contabilă, SC A.O.B. SRL figurează pe lista contribuabililor declarați inactivi/reactivați

de către Administrația Finanțelor Publice a Orașului Voluntari începând cu data

de 7 octombrie 2010 conform ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare

Fiscală nr. 2499 din 21 septembrie 2010.

- Factura din 10

iulie 2009 în sumă totală de 64.928 RON din care TVA 10.367 RON întocmită de SC

A.O.B. SRL a fost primită de recurentă la data de 10 iulie 2009, înaintea declarării

acesteia ca inactivă la data de 7 octombrie 2010. Consideră recurenta că sumele

reprezentând valoarea fără TVA din facturile înlocuite de SC F. SRL , SC A.O.B.

SRL și SC D.M.D.E. SRL constituie cheltuieli deductibile fiscal la calculul impozitului

pe profit conform art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (1), art. 155 alin. (5) C. fisc.,

pct. 11 din ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2374/2007, art. 78 alin.

(1) lit. a) C. proc. fisc.

De asemenea, se arată

că sumele reprezentând TVA din facturile întocmite de furnizării recurentei, constituie

TVA deductibil, astfel cum rezultă din răspunsul la obiectivele expertizei judiciare

contabile.

- Mărfurile achiziționate

de la societățile furnizoare cu valoare de achiziție totală fără TVA de 1.343.989

RON au fost vândute de către recurentă întocmindu-se facturi fiscale, fiind înregistrate

în contabilitate că venituri impozabile, s-a colectat TVA, s-a plătit TVA-ul datorat

statului.

Celelalte mărfuri achiziționate

de la furnizori în valoare totală fără TVA de 38.174,32 RON sunt pe stoc și au fost

evidențiate în fișele de magazie, conform raportului de expertiză judiciară contabilă

efectuat în cauză.

În drept, cererea de recurs

se întemeiază pe dispozițiile art. 77 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, art. 304

1

C. proc. civ.

Procedura în fața instanței

de recurs

Recurenta prin administrator

judiciar a depus în dovedirea cererii de recurs înscrisuri în conformitate cu prevederile

art. 305 C. proc. civ.

Considerentele și soluția

instanței de recurs

Analizând cererea de recurs,

motivele invocate, normele legale incidente în cauză, precum și în conformitate

cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este

fondată pentru următoarele considerente:

În fapt, se reține că

raportul de inspecție fiscală întocmit la data de 27 mai 2011, a avut drept obiectiv

verificarea modului de constituire, evidențiere și virare a impozitului pe profit

și TVA datorate bugetului consolidat al stalului iar în urma inspecției fiscale

s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare de plată în

sumă totală de 988.717 RON.

Astfel, s-a constatat

că, în perioada supusă verificării (ianuarie 2008-septembrie 2010) reclamanta a

înregistrat achiziții de bunuri și servicii în valoare de 1.361.984 RON, înregistrate

apoi pe cheltuieli și a dedus TVA deductibilă în sumă de 258.777 RON.

Cheltuielile sunt aferente

unor facturi (20 de facturi având înscris ca emitent SC F. SRL, o factură al cărei

emitent este înscris SC A.O.B. SRL și o alta având înscris ca emitent SC A.O.B.

SRL) care nu îndeplinesc calitatea de document justificativ, fiind emise fără respectarea

normelor legale în vigoare.

Urmare verificărilor încrucișate

efectuate cu privire la cei trei furnizori, au rezultat următoarele:

SC F. SRL se află în stare

de faliment, lichidatorul judiciar neprezentând nici un document justificativ pentru

livrările de bunuri și servicii consemnate în cele 20 de facturi;

Mai mult decât atât, livrările

declarate de către această societate, conform declarației informative, nu corespund

cu achizițiile declarate de reclamantă, aceasta depunând declarația numai pentru

semestrul I al anului 2007 iar decontul de TVA numai pentru perioada ianuarie-decembrie

rubrica TVA colectată nu are înscrisă nici o sumă.

SC A.O.B. SRL a fost declarat

contribuabil inactiv din data de 7 octombrie 2010, figurează cu restanțe la bugetul

statului în sumă de 704.724 RON, nu a depus la organul fiscal teritorial declarații

informative;

SC A.O.B. SRL a depus

declarația informativă numai pentru semestrul II al anului 2007, iar ultimele deconturi

de TVA au fost depuse pentru trimestrele I și II ale anului 2008.

În consecință, în nici

unul din cele trei cazuri nu a putut fi confirmată realitatea operațiunilor.

- În raport de motivele

de recurs invocate în prezenta cerere, care reprezintă apărările de fond formulate

de reclamantă la prima instanță, se constată că instanța de fond a apreciat corect

că din actele dosarului nu rezultă realitatea operațiunilor evidențiate în cele

22 de facturi, întrucât în urma controlului încrucișat s-a constatat că cei 3 furnizori

nu au declarat operațiunile, nu au depus deconturi de TVA, și respectiv această

taxă nu a fost colectată la bugetul de stat.

Potrivit art. 146

alin. (1) lit. a) C. fisc. dreptul de deducere pentru beneficiar se acordă doar

dacă facturile fiscale sunt întocmite de o persoană impozabilă înregistrată ca plătitoare

de TVA.

În condițiile în care

nu se cunosc furnizorii reali al bunurilor înscrise în aceste facturi, operațiunile

consemnate în facturi, chiar dacă au fost înregistrate în contabilitate, sunt considerate

fără documente legale de proveniență.

- Nu poate fi primită

apărarea recurentei în sensul că nu are nici o responsabilitate în ceea ce privește

modul de întocmire și înregistrare a facturilor de către furnizorii săi, întrucât

potrivit art. 6 alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991 „Documentele justificative

care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor

care le-au întocmit, vizat și aprobat precum și a celor care le-au înregistrat în

contabilitate după caz”.

Rezultă din cele arătate

mai sus că se instituie o responsabilizare a celor două părți implicate într-o tranzacție.

Potrivit art. 21

alin. (4) lit. f) C. fisc. „următoarele cheltuieli nu sunt deductibile: f) – cheltuielile

înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document justificativ potrivit

legii (…).

Art. 146 alin. (1)

lit. a) C. fisc. prevede că (1) pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei,

persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții: a) pentru taxa

datorată sau achitată aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate

sau serviciilor care i-au fost urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către

o persoană impozabilă, să dețină o factură emisă în conformitate cu prevederile

art. 155 alin. (5)”.

Art. 154 alin. (4) C.

fisc. alin. (4) C. fisc. arată „Persoanele înregistrate: a) conform art. 153 vor

comunica codul de înregistrare în scopuri de TVA tuturor furnizorilor/prestatorilor

sau clienților.

Se mai reține de către

Înalta Curte că notele de intrare/recepție nu pot fi avute în vedere pentru deducerea

cheltuielilor de TVA, întrucât acestea dovedesc doar intrarea în gestiune a mărfurilor

nu și proveniența acestora.

Având în vedere controalele

încrucișate către organele fiscale, a rezultat că facturile emise de societățile

furnizoare și respectiv livrările efectuate nu s-au confirmat, aceste facturi nu

pot fi considerate documente justificative conform dispozițiilor legale arătate

mai sus.

Temeiul legal al soluției

instanței de recurs

Față de cele arătate mai

sus, constatând că sentința civilă recurată este legală și temeinică și că nu sunt

motive care să atragă modificarea sau casarea acesteia, în conformitate cu prevederile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC Y.I. SRL prin administrator judiciar A.I. împotriva sentinței nr. 74 din 5

martie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 iunie 2013.