ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5079/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, reclamanta SC E.S. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Prahova, a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. 4688 emisă de D.G.F.P. Prahova și a Deciziei nr. 152 din 09 iunie 2010 emisă de Direcția Generala a Finanțelor Publice a jud. Prahova - în soluționarea contestației formulată de reclamată împotriva deciziei de impunere, solicitând pe această cale anularea acestora.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că organele de control fiscal au stabilit în mod greșit că în perioada ianuarie 2001 - octombrie 2005, în evidența contabilă a societății contestatoare au fost identificate facturi fiscale de achiziție în valoare totală de 1.366.497 lei, din care 1.148.314 lei reprezintă valoare fără TVA, și 218.183 lei reprezintă TVA, facturi care nu au avut la baza operațiuni reale și pentru care nu au fost prezentate documente justificative. Reclamanta a arătat că susținerile D.G.F.P. Prahova nu corespund realității, având în vedere faptul că această societate a achiziționat în mod real toate materialele cuprinse în aceste facturi, recepția bunurilor fiind consemnată în notele de intrare - recepție și a efectuat înregistrarea facturilor în mod corect în evidența contabilă, materialele cuprinse în ele au fost recepționate, date în consum și nominalizate în situațiile de lucrări confirmate de beneficiari.

În fine, reclamanta a susținut că, având în vedere atât concluziile raportului de expertiză grafologică și a celui de expertiză contabilă, cât și soluțiile parchetului de scoatere de sub urmărirea penală a învinuiților A.A. și R.G., în cauză se creează premiza certă în sensul că Decizia de impunere nr. 4688 din 20 iulie 2006 obligă societatea la plata unor sume nejustificate din punct de vedere legal. Prin întâmpinare, pârâta D.G.F.P. Prahova a solicitat respingerea acțiunii promovate de SC E.S. SRL și menținerea actelor administrativ fiscale atacate ca legale și temeinice. Prin Sentința nr. 285 din 25 octombrie 2011, Curtea de Apel Ploiești a admis în parte contestația formulată de reclamanta SC E.S.

SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Prahova și a dispus anularea Deciziei de impunere nr. 4688 din 15 august 2006 și a Deciziei nr. 152 din 09 iunie 2010, în parte, în sensul că aceasta din urmă, contestatoarea să fie obligată la plata impozitului pe profit în valoare de 21.408 lei, majorări și penalități în sumă de 9.516 lei, iar TVA în cuantum de 4.411 lei cu majorări și penalități de 5.706 lei, obligând pârâta la plata sumei de 3200 lei către contestatoare, reprezentând onorariu expert. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că urmare a reluării procedurii administrative, după obținerea Ordonanței nr. 8577/P/2005 de scoatere de sub urmărire penală a administratorului SC E.S.

SRL, și a contabilei societății, pârâta a emis Decizia nr. 152 din 09 iunie 2010, prin care s-a respins contestația din cadrul procedurii prealabile. Curtea de apel a reținut că prin Decizia de impunere nr. 4688 din 15 august 2006, s-au stabilit în sarcina contestatoarei, obligații fiscale suplimentare, constând în impozit pe profit de 307.308 lei cu accesorii de 241.058 lei și TVA în valoare de 261.339 lei, cu accesorii de 182.426 lei.

Judecătorul fondului a reținut că dacă administratorul societății și contabilul acesteia, au fost scoși de sub urmărire penală, nu rezultă automat că toate constatările organelor de control fiscal urmează a fi înlăturate, astfel că având în vedere că societatea contestatoare a datorat suma de 96.010 lei, din care a plătit doar 74.602 lei cu titlu de impozit pe profit, rezultă că ar mai avea de achitat suma de 21.408 lei pentru care au fost determinate majorări și penalități de întârziere în valoare de 9.516 lei, conform anexei 5 din raport. Referitor la plata TVA, prima instanță a constatat că inițial societatea contestatoare a fost obligată la suma de 104.352,26 lei obligație determinată privind taxa pe valoare adăugată în sumă de 15.636,31 lei, iar la această sumă majorările s-au ridicat la suma de 5.706 lei, care comparată cu TVA virată deja de contestatoare, rezultă o sumă de 4.411 lei, conform anexei 6 din raportul de expertiză.

Prin urmare, instanța de fond a constatat că susținerile contestatoarei nu au fost probate în totalitate, din expertiza contabilă rezultând că mai are de achitat 21.408 lei impozit pe profit (majorări și penalități) și 4.411 lei cu majorări și penalități în sumă de 5.706 lei, astfel că se impune anularea, doar în parte, a Deciziei nr. 152 din 09 iunie 2010. 2. Calea de atac exercitată 2.1. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Prahova, care a invocat, în mod generic, dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ.

și a susținut, în esență, următoarele critici: - pentru a pronunța soluția de admitere a acțiunii formulate de societatea comercială, instanța de fond a avut în vedere, în mod exclusiv, expertiza contabilă efectuată în cauză, ignorând în totalitate argumentele relevante din actele fiscale; - instanța de fond a ignorat faptul că facturile fiscale de achiziții de bunuri și servicii nu îndeplinesc condițiile pentru a avea calitatea de documente justificative, nefiind indicați furnizorii, ori fiind indicate "firme fantomă", cu sedii fictive, etc., situație de fapt care nu a fost infirmată de probele administrate în cauză; - în ceea ce privește deductibilitatea cheltuielilor cu combustibilul, instanța a acceptat concluzia expertului deși în cauză se recunoaște inexistența foilor de parcurs, singurele documente justificative în această situație; - referitor la facturile care apar emise de SC P. SRL, deductibilitatea acelor cheltuieli a fost acceptată fără să existe documente justificative legale și fără să se țină seama că cele două societăți erau administrate de aceleași persoane, iar în perioada emiterii facturilor SC P. SRL nu avea nici un angajat; - instanța de fond nu a ținut cont că nu au existat documente justificative legale nici în privința altor cheltuieli: achiziții cu materiale de construcții, echipamente, produse acordate gratuit salariaților,

polițe de asigurare de viață ale administratorilor, taxe de studii ale asociaților, etc. În concluzie, a cerut admiterea recursului și modificarea soluției adoptate în sensul respingerii acțiunii în întregime. 2.2. SC E.S. SRL a depus întâmpinare prin care a răspuns criticilor recursului și a susținut, în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică, situația reținută de instanța de fond fiind fundamentată pe expertiza grafologică efectuată în dosarul de urmărire penală, pe expertiza extrajudiciară și pe expertiza contabilă care a fost efectuată în cauză. În concluzie, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a soluției instanței de fond.

3. Soluția instanței de recurs Recursul este întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. Așa cum s-a arătat, cu alte cuvinte și în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, prin Decizia de impunere nr. 4688 din 20 iulie 2006 emisă în baza constatărilor consemnate în Raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 17 iulie 2006, au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în sarcina societății comerciale reclamante în sumă totală de 992.131 lei, constând în: - 307.308 lei impozit pe profit; plus 241.058 lei majorările de întârziere aferente; - 261.339 lei taxă pe valoarea adăugată, plus 182.426 lei majorările de întârziere aferente. Inspecția fiscală s-a realizat la sesizarea Gărzii Financiare - Comisariatul Regional Prahova care, la data de 19 decembrie 2005, a sesizat și organele de urmărire penală împotriva administratorului R.G.

și contabilului A.A. ai SC E.S. SRL pentru faptul că au înregistrat în evidențele contabile operațiuni contabile care au la bază facturi fiscale ce nu prezintă elemente de autenticitate, emise de firme "fantomă", având caracter fictiv, ceea ce a prejudiciat bugetul de stat. Din raportul de inspecție fiscală rezultă că organele de inspecție au constatat următoarele: 1. În perioada ianuarie 2001 - octombrie 2005 în evidența contabilă a SC "E.S." SRL Ploiești au fost identificate facturi fiscale de achiziție în valoare totală de 1.366.497 lei, din care 1.148.314 lei reprezintă valoare fără TVA și 218.183 lei reprezintă TVA, facturi care nu au avut la baza operațiuni reale și pentru care nu au fost prezentate documente justificative.

Organele de inspecție fiscală au constatat că aceste facturi fiscale nu constituie documente justificative în sensul prevederilor art. 6 din H.G. nr. 831/1997, întrucât: a) Referitor la facturile fiscale în valoare totală de 1.258.497 lei din care 1.057.558 lei valoare fără TVA și 200.939 lei valoare TVA, care nu au avut la bază operațiuni reale: - Societățile consemnate la rubrica "Furnizor" nu există. Exemplu: furnizorul; SC "S.C." SRL Constanța înscris în Factura fiscală seria CTTUL nr. 9834553 din 17 august 2001 nu figurează în baza de date a D.G.F.P. Constanța, conform datelor transmise de aceasta instituție prin adresa nr. 2421 din 28 aprilie 2006, înregistrată la A.C.F. Prahova sub nr. 2880 din 05 mai 2006. Facturile fiscale de aprovizionare nu figurează în baza de date a direcțiilor generale a finanțelor publice sau aparțin altor societăți decât cele înscrise la rubrica "Furnizor.

Exemplu: Factura fiscală seria BASV nr. 20019115 din 27 iunie 2001 emisa de SC "C.P.I." SRL București nu figurează în baza de date a D.G.F.P. București, conform datelor transmise de aceasta instituție prin adresa nr. 8167 din 07 aprilie 2006, înregistrata la A.C.F. Prahova sub nr. 2389 din 13 aprilie 2006; factura fiscala seria BACR nr. 5069701 din 09 martie 2003 având înscris ca furnizor SC "F.C." SRL București aparține în fapt SC "P.R." SRL București. Facturile fiscale nu conțin elementele de securitate, respectiv la aplicarea markerului hârtia nu se colorează în culoarea verde, iar analiza cu raze UV nu evidențiază prezența melanjului în structura hârtiei. Exemplu: Factura fiscală seria BVDT nr. 1024404 din 07 ianuarie 2005 având înscris ca furnizor SC "F.D." SRL București.

Facturile fiscale aparțin unor societăți de tip "fantomă", cu sediul declarat fictiv și care nu au desfășurat activitate. Exemplu: furnizorul SC "S.C.Z." SRL Ploiești nu a fost identificat la sediul social declarat, nu a depus declarații de impozite și taxe, deconturi privind TVA, bilanțuri contabile aferente exercițiilor financiare. Referitor la decontarea acestor operațiuni comerciale, se precizează ca aceasta s-a realizat în numerar, în baza unor chitanțe false. Exemplu: Chitanța seria BAFR nr. 56542646 emisa de furnizorul SC "C.P.I." SRL București nu figurează în baza de date a D.G.F.P. București. Se precizează, de asemenea, ca au fost identificate plați către furnizori fără a avea la baza documente justificative, conform registrului de casa.

b) Referitor la facturile fiscale în valoare totală de 108.000 lei, din care 90.756 lei valoare fără TVA și 17.244 lei valoare TVA, pentru care nu au fost prezentate documente justificative: Organele de inspecție fiscală au constatat că în perioada 2001 - 2005 societatea comerciala a decontat lunar prin viramente bancare suma totală de 108.000 lei RON în baza facturilor fiscale seria PHACB nr. 5756851 din 08 noiembrie 2001 și nr. 5756852/04.2002 emise de către furnizorul SC "P." SRL Ploiești - societate având aceiași administratori ca și societatea beneficiara "E.S." SRL, facturile având înscrisă mențiunea "contravaloare contract nr. 94 din 24 mai 2001". Societatea verificată nu a justificat realitatea și natura serviciilor înscrise în cele două facturi, nefiind prezentat la control Contractul nr. 94 din 24 mai 2001, situații de lucrări, rapoarte de lucru sau orice alte documente justificative.

Având în vedere cele prezentate mai sus la lit. a) și b), în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (6) lit. m) din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 9 alin. (7) lit. j) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit și ale art. 21 alin. (4) lit. f) și m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cheltuielile în sumă totală de 1.148.314 lei (1.057.558 lei + 90.756 lei) au fost considerate ca nedeductibile fiscal la calculul profitului impozabil, rezultând o diferență de impozit pe profit stabilită suplimentar în sumă totală de 250.086 lei (227.397 lei + 22.689 lei), aferent căreia au fost calculate accesorii în sumă totală de 192.288 lei.

De asemenea, conform prevederilor art. 19 lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, ale art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată și ale art. 145 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, organele de inspecție fiscală nu au acordat drept de deducere pentru TVA deductibilă în sumă totală de 218.183 lei (200.939 lei + 17.244 lei), devenită TVA de plată, aferentă căreia au fost calculate accesorii în sumă totală de 159.781 lei. 2) În urma inspecției fiscale au fost reținute, de asemenea, o serie de abateri de la normele Ministerului Finanțelor Publice referitoare la modul de constituire a impozitului, pe profit și TVA.

a) Astfel, în ceea ce privește stabilirea profitului impozabil și a impozitului pe profit în perioada 2001 - 2005, s-a constatat ca în mod eronat societatea comercială a considerat ca și cheltuieli deductibile fiscal la calculul profitului impozabil sumă totală de 237.803 lei, din care: - 149.475 lei - cheltuieli înregistrate fără a avea la baza documente justificative, nedeductibile conform art. 4 alin. (6) lit. m) și r) din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicată, art. 9 alin. (7) lit. j) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit și art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal; - 32.358 lei - cheltuieli cu masa servită și produse alimentare acordate cu titlu gratuit salariaților, în condițiile în care societatea a acordat cheltuieli cu diurna, nedeductibile conform art. 4 alin. (4) din O.G.

nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicata și art. 9 alin. (7) lit. r) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit; - 26.471 lei - cheltuieli cu combustibilul nejustificate, nedeductibile conform art. 7 din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit și art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal; - 20.958 lei - cheltuieli cu polițele de asigurare de viață ale administratorilor și taxele de studii ale asociaților, nedeductibile conform art. 4 alin. (6) lit. j) din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicata, art. 9 alin. (7) lit. p) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit și art. 21 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal; - 7.874 lei - cheltuieli stabilite de societate ca nedeductibile fiscal, dar neluate în calcul la stabilirea profitului impozabil, contrar prevederilor art. 8 din O.G.

nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicata și art. 13 din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit; - 568 lei - cheltuieli efectuate în avans aferente închirierii unui copiator, nedeductibile conform art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal; - 109 lei - cheltuieli cu achiziția unui aspirator, nedeductibile conform art. 21 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. De asemenea, s-a constatat ca în mod eronat societatea comercială nu a inclus în baza de impozitare a profitului fiscal suma de 3.361 lei reprezentând contravaloare vânzare imobil, contrar prevederilor art. 4 din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicata, iar în unele cazuri societatea a facturat cu întârziere avansurile încasate cu consecința neincluderii acestora în baza de calcul, contrar prevederilor art. 4 din O.G.

nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicata și art. 7 din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit. Consecința fiscală a acestor deficiențe a fost stabilirea suplimentară pentru perioada 2001 - 2005 a unei diferențe la impozitul pe profit în sumă totală de 57.222 lei, aferent căreia s-au calculat accesorii în sumă totală de 48.770 lei. b) Referitor la taxa pe valoarea adăugată, s-au constatat următoarele: - în unele cazuri societatea a încasat avansuri pentru executarea lucrărilor însă facturile fiscale aferente au fost emise cu întârziere, contrar prevederilor art. 24 lit. a) din O.U.G.

nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, art. 29 lit. b) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată și art. 155 alin. (7) din Legea nr. 571/2003, precum și cazuri în care societatea a emis facturi fiscale cu întârziere față de momentul finalizării lucrărilor executate, contrar prevederilor art. 155 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Consecința fiscală a fost calculul accesoriilor pentru perioada cuprinsă între data încasării avansurilor și data emiterii facturilor fiscale, respectiv între data confirmării de către beneficiar a proceselor verbale de recepție și data emiterii facturilor fiscale. - în luna decembrie 2002 societatea a încasat un avans pentru care nu a emis factura fiscală, contrar prevederilor art. 68 alin. (5) din H.G.

nr. 598/2002, la control fiind colectată TVA în sumă de 124 lei RON; - în perioada 2004 - 2005 societatea a achiziționat material lemnos pentru realizarea lucrărilor, fără a evidenția TVA în jurnalele de vânzări și nici în decontul privind TVA, contrar prevederilor art. 160 1 din Legea nr. 571/2003, la control fiind colectată suplimentar TVA în sumă de 714 lei; - s-a dedus eronat TVA deductibilă în sumă de 35.625 lei fără a avea la bază documente justificative, fiind încălcate prevederile art. 19 lit. a) din O.U.G.

nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată și art. 145 alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal; - s-a dedus eronat TVA deductibilă în sumă de 6.693 lei aferentă achizițiilor de bunuri și servicii care nu au fost utilizate în folosul operațiunilor taxabile ale societății (bonuri alimentare puse la dispoziția salariaților în mod gratuit, achiziție de carburanți, achiziției unui aspirator, depășirea cheltuielilor de protocol, cheltuieli efectuate în avans cu închirierea unui copiator), fiind încălcate prevederile art. 19 lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată și art. 145 alin. (8) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Astfel, pentru perioada 2001 - 2005 s-a stabilit suplimentar TVA de plata în sumă totală de 43.156 lei (838 lei TVA colectata suplimentar + 42.318 lei TVA deductibilă pentru care nu s-a acordat drept de deducere), aferent căreia s-au calculat accesorii în sumă totală de 22.645 lei. Soluționarea contestației fiscale formulate de societatea comercială reclamantă a fost suspendată prin Decizia nr. 232 din 22 noiembrie 2006, pe durata efectuării urmăririi penale împotriva conducerii SC E.S. SRL.

Prin Ordonanța nr. 8577/P/2005 din 6 noiembrie 2009 adoptată de procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor doi învinuiți pentru infracțiunea prevăzută la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, de punere în circulație a unor documente cu regim special falsificate, reținându-se că expertiza criminalistică grafoscopică, în urma expertizării a 17 facturi alese aleatoriu dintre facturile puse la dispoziție, a ajuns la concluzia că învinuiții nu au scris acele documente. Totodată, s-a dispus disjungerea cauzei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută la art. 7 din Legea nr. 241/2005 și continuarea cercetărilor în vederea identificării autorului/autorilor faptei.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, de evidențiere în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale, procurorul a dispus aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, de câte 1.000 lei amendă pentru fiecare dintre cei doi învinuiți, reținând că faptele acestora nu prezintă pericolul social al unor infracțiuni [art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen.]. Ca urmare a finalizării urmăririi penale, soluționarea contestației fiscale a fost reluată, fiind emisă Decizia nr. 152 din 9 iunie 2010, contestația fiind respinsă ca nemotivată în ceea ce privește suma totală de 171.793 lei constând din: - 57.222 lei impozit pe profit, plus 48.770 lei majorări de întârziere aferente și - 43.156 lei TVA, plus 22.645 lei majorările de întârziere aferente.

În considerentele Deciziei nr. 152/2010 organul fiscal reține că societatea comercială aduce critici, în cadrul contestației, doar cu privire la suma totală de 820.338 lei, în privința căreia organul fiscal a respins contestația ca neîntemeiată. Instanța de fond, admițând în parte acțiunea, a reținut că societatea comercială datorează bugetului de stat, ca obligații fiscale suplimentare pentru perioada ianuarie 2011 - octombrie 2005, doar sumele de 21.408 lei impozit pe profit, plus 9.516 lei majorări de întârziere aferente și 4.411 lei TVA, plus 5.706 lei majorări de întârziere, preluând astfel concluziile expertului contabil. Analizând considerentele soluției adoptate, instanța de recurs observă că instanța de fond a respins cererea privind administrarea unei probe cu expertiza tehnică în construcții, apreciind în mod judicios că dezlegarea cauzei trebuie făcută în raport cu documentele financiar contabile depuse de părți și cu raportul de expertiză contabilă.

Totodată, mai rezultă că instanța de fond, preluând întocmai concluziile expertului contabil, a omis să analizeze constatările și concluziile organelor fiscale pe care le-a înlăturat, implicit, în mod nemotivat, deși societatea comercială în susținerile sale nu a negat realitatea constatărilor respective, ci doar a căutat să le explice, susținând că operațiunile economice au fost reale, chiar dacă documentele folosite/întocmite nu satisfăceau cerințele legale. De altfel, așa cum s-a arătat, chiar și organele de urmărire penală au reținut existența faptelor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2006 pentru combaterea și prevenirea evaziunii fiscale, dar au apreciat că acestea nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, aplicându-le sancțiuni administrative celor doi învinuiți conducători ai societății comerciale, care nu au fost contestate.

Este adevărat că în privința infracțiunii prevăzute la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005, organele de urmărire penală au dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor doi învinuiți, reținând doar că infracțiunea nu a fost comisă de către aceștia, motiv pentru care au dispus disjungerea și continuarea și continuarea cercetărilor pentru identificarea făptuitorului/făptuitorilor de către organele poliției judiciare. Astfel fiind, instanța de recurs reține că în cauză nu s-a făcut proba contrară în ceea ce privește constatările Gărzii Financiare și ale organelor de inspecție fiscală, societatea comercială procedând la deducerea unor cheltuieli în lipsa documentelor justificative legale. Astfel, rezultă că facturile fiscale de achiziție a bunurilor și serviciilor menționate în anexa nr. 1.1.

la raportul de inspecție fiscală, nu îndeplinesc calitatea de document justificativ pentru beneficiarul SC E.S. SRL, conform H.G. nr. 831/1997, cu modificările și completările ulterioare Legii contabilității nr. 82/1991 republicată, O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, Legii nr. 414/2002 privind impozitul pe profit, O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, Legii nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată și Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, deoarece nu se cunoaște care sunt furnizorii reali ai bunurilor înscrise în aceste facturi.

În urma verificărilor încrucișate efectuate de organele fiscale s-a stabilit ca facturile fiscale de achiziție în valoare totală de 1.258.497 lei din care 1.057.558 lei valoare fără TVA și 200.930 lei valoare TVA sunt false, întrucât societățile a căror denumire este consemnata la rubrica "Furnizor" nu exista (nu figurează în bazele de date ale organelor fiscale), sau facturile fiscale de aprovizionare nu au fost emise de societățile agreate de Ministerul Finanțelor Publice (seria și numărul documentelor nu figurează în bazele de date ale organelor fiscale), sau facturile fiscale de aprovizionare nu conțin elementele de securitate obligatorii, sau facturile fiscale au fost emise de societăți de tip "fantoma", cu sediul declarat fictiv și care nu au desfășurat activitate.

Chiar dacă operațiunile au fost reale, cum susține societatea contestatoare - deși o operațiune reală implica cunoașterea celor două părți care participa la efectuarea acesteia, și nu doar a unei singure părți - beneficiarul, așa cum este cazul de fata, O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată și Codul fiscal prevăd acordarea dreptului de deducere pentru beneficiar doar dacă facturile fiscale sunt întocmite "de către o persoana impozabila înregistrata ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată". Or, așa cum am arătat mai sus, nu se cunosc adevăratele societăți furnizoare, deci nu se poate afirma că acestea sunt persoane impozabile, plătitoare de TVA.

De asemenea, facturile fiscale nu îndeplinesc condiția prevăzută la art. 155 alin. (8) lit. c) din Legea nr. 571/2003, în sensul că nu se cunoaște care este numele, adresa și codul de înregistrare fiscală al societăților furnizoare, întrucât furnizorii înscriși în facturi nu sunt cei reali. Rezultă astfel că SC "E.S." SRL Ploiești nu beneficiază de dreptul de deducere a TVA (19%) pentru suma de 200.939 lei înscrisa în facturile fiscale menționate în anexa 1.1. la Raport, în valoare totală de 1.258.497 lei, întrucât nu a fost îndeplinită condiția ca furnizorii să fie persoane impozabile, înregistrate ca plătitori de TVA, conform prevederilor art. 19 lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată și art. 145 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Pentru aceleași motive, și impozitul pe profit stabilit la control și contestat în sumă totală de 227.397 lei (25% și 16%) este legal datorat de societate bugetului de stat, întrucât facturile fiscale menționate în anexa 1.1 la raportul de inspecție fiscală nu reprezintă documente justificative de înregistrare în evidența contabilă a cheltuielilor în sumă totală de 1.057.558 lei RON, deci aceste cheltuieli sunt nedeductibile fiscal, conform prevederilor art. 4 alin. (6) lit. m) din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, art. 9 alin. (7) lit. j) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit și art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. V din 15 ianuarie 2007 publicată în M. Of.

al României, Partea I, Nr. 732/30.10.2007, s-a pronunțat în sensul că: "Taxa pe valoare adăugată nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea TVA". Referitor la facturile seria PHACB nr. 5756851 din 08 noiembrie 2001 și nr. 5756852/04.2002 în valoare totală de 108.000 lei RON din care 90.756 lei valoare fără TVA și 17.244 lei TVA emise de SC "P." SRL Ploiești, prin O.G.

nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicată, în vigoare la data înregistrării în contabilitate a facturilor, s-a stabilit obligativitatea dovedirii de către beneficiar a necesității efectuării cheltuielilor cu prestările de servicii executate de terți, precum și faptul că serviciile sa fie efectiv prestate, justificând aceasta prin contract scris și posibilitatea verificării prestatorilor în legătură cu natura serviciilor prestate. Astfel, întrucât pentru achizițiile de servicii înscrise în cele două facturi, respectiv "contravaloare Contract nr. 94 din 24 mai 2001" societatea nu a prezentat situații de lucrări, rapoarte de lucru sau orice alte documente din care sa rezulte natura acestora și prestarea efectivă a serviciilor, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (6) lit. r) din O.G.

nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicată, cheltuielile în sumă totală de 90.756 lei sunt nedeductibile fiscal la calculul profitului impozabil, iar societatea datorează bugetului de stat impozit pe profit în sumă de 22.689 lei. Organele de inspecție fiscala au efectuat o verificare încrucișată la prestatorul SC "P." SRL, constatând ca societatea prestatoare este administrată de aceleași persoane ca și societatea beneficiară, iar evidența contabilă nu a fost prezentată la control, cu motivația ca reprezentantul societății nu găsește actele și documentele solicitate. De asemenea, art. 19 lit. b) din O.U.G.

nr. 17/2000 privind taxa pe valoare adăugată precizează ca orice persoana impozabila înregistrata ca plătitor de taxa pe valoarea adăugată are dreptul să deducă TVA achitată pentru prestările de servicii care i-au fost prestate de o altă persoană impozabilă, dacă serviciile achiziționate sunt utilizate în folosul operațiunilor sale taxabile, însă, societatea contestatoare nu a făcut dovada ca serviciile achiziționate de la SC "P." SRL Ploiești au fost efectiv prestate, întrucât nu au fost prezentate situații de lucrări emise de societatea prestatoare, iar societatea prestatoare nu a putut fi verificata în legătură cu natura serviciilor prestate, astfel că în mod corect organele de inspecție fiscala nu au acordat drept de deducere pentru TVA deductibilă în sumă totală de 17.244 lei înscrisă în cele două facturi.

În concluzie, instanța de recurs reține că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, urmând ca recursul să fie admis și, pentru considerentele de mai sus, acțiunea să fie respinsă în întregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Prahova împotriva Sentinței nr. 285 din 25 octombrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și respinge acțiunea ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2012. Procesat de GGC - GV