ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5079/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5079/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.
Soluția instanței de fond
Prin
acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, reclamanta SC E.S. SRL,
în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Prahova, a solicitat anularea Deciziei de impunere nr. 4688 emisă de D.G.F.P.
Prahova și a Deciziei nr. 152 din 09 iunie 2010 emisă de Direcția Generala a
Finanțelor Publice a jud. Prahova - în soluționarea contestației formulată de
reclamată împotriva deciziei de impunere, solicitând pe această cale anularea
acestora.
În
motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că organele de control fiscal au
stabilit în mod greșit că în perioada ianuarie 2001 - octombrie 2005, în
evidența contabilă a societății contestatoare au fost identificate facturi
fiscale de achiziție în valoare totală de 1.366.497 lei, din care 1.148.314 lei
reprezintă valoare fără TVA, și 218.183 lei reprezintă TVA, facturi care nu au
avut la baza operațiuni reale și pentru care nu au fost prezentate documente
justificative.
Reclamanta
a arătat că susținerile D.G.F.P. Prahova nu corespund realității, având în
vedere faptul că această societate a achiziționat în mod real toate materialele
cuprinse în aceste facturi, recepția bunurilor fiind consemnată în notele de
intrare - recepție și a efectuat înregistrarea facturilor în mod corect în
evidența contabilă, materialele cuprinse în ele au fost recepționate, date în
consum și nominalizate în situațiile de lucrări confirmate de beneficiari.
În
fine, reclamanta a susținut că, având în vedere atât concluziile raportului de
expertiză grafologică și a celui de expertiză contabilă, cât și soluțiile
parchetului de scoatere de sub urmărirea penală a învinuiților A.A. și R.G., în
cauză se creează premiza certă în sensul că Decizia de impunere nr. 4688 din 20
iulie 2006 obligă societatea la plata unor sume nejustificate din punct de
vedere legal.
Prin
întâmpinare, pârâta D.G.F.P. Prahova a solicitat respingerea acțiunii promovate
de SC E.S. SRL și menținerea actelor administrativ fiscale atacate ca legale și
temeinice.
Prin
Sentința nr. 285 din 25 octombrie 2011, Curtea de Apel Ploiești a admis în
parte contestația formulată de reclamanta SC E.S. SRL, în contradictoriu cu
pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Prahova și a dispus
anularea Deciziei de impunere nr. 4688 din 15 august 2006 și a Deciziei nr. 152
din 09 iunie 2010, în parte, în sensul că aceasta din urmă, contestatoarea să
fie obligată la plata impozitului pe profit în valoare de 21.408 lei, majorări
și penalități în sumă de 9.516 lei, iar TVA în cuantum de 4.411 lei cu majorări
și penalități de 5.706 lei, obligând pârâta la plata sumei de 3200 lei către
contestatoare, reprezentând onorariu expert.
Pentru
a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că urmare a reluării procedurii
administrative, după obținerea Ordonanței nr. 8577/P/2005 de scoatere de sub
urmărire penală a administratorului SC E.S. SRL, și a contabilei societății,
pârâta a emis Decizia nr. 152 din 09 iunie 2010, prin care s-a respins
contestația din cadrul procedurii prealabile.
Curtea
de apel a reținut că prin Decizia de impunere nr. 4688 din 15 august 2006, s-au
stabilit în sarcina contestatoarei, obligații fiscale suplimentare, constând în
impozit pe profit de 307.308 lei cu accesorii de 241.058 lei și TVA în valoare
de 261.339 lei, cu accesorii de 182.426 lei.
Judecătorul
fondului a reținut că dacă administratorul societății și contabilul acesteia,
au fost scoși de sub urmărire penală, nu rezultă automat că toate constatările
organelor de control fiscal urmează a fi înlăturate, astfel că având în vedere
că societatea contestatoare a datorat suma de 96.010 lei, din care a plătit
doar 74.602 lei cu titlu de impozit pe profit, rezultă că ar mai avea de
achitat suma de 21.408 lei pentru care au fost determinate majorări și
penalități de întârziere în valoare de 9.516 lei, conform anexei 5 din raport.
Referitor
la plata TVA, prima instanță a constatat că inițial societatea contestatoare a
fost obligată la suma de 104.352,26 lei obligație determinată privind taxa pe
valoare adăugată în sumă de 15.636,31 lei, iar la această sumă majorările s-au
ridicat la suma de 5.706 lei, care comparată cu TVA virată deja de
contestatoare, rezultă o sumă de 4.411 lei, conform anexei 6 din raportul de
expertiză.
Prin
urmare, instanța de fond a constatat că susținerile contestatoarei nu au fost
probate în totalitate, din expertiza contabilă rezultând că mai are de achitat
21.408 lei impozit pe profit (majorări și penalități) și 4.411 lei cu majorări
și penalități în sumă de 5.706 lei, astfel că se impune anularea, doar în
parte, a Deciziei nr. 152 din 09 iunie 2010.
2.
Calea de atac exercitată
2.1.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția Generală a
Finanțelor Publice a Județului Prahova, care a invocat, în mod generic,
dispozițiile art. 304
1
C. proc. civ. și a susținut, în esență,
următoarele critici:
-
pentru a pronunța soluția de admitere a acțiunii formulate de societatea
comercială, instanța de fond a avut în vedere, în mod exclusiv, expertiza
contabilă efectuată în cauză, ignorând în totalitate argumentele relevante din
actele fiscale;
-
instanța de fond a ignorat faptul că facturile fiscale de achiziții de bunuri
și servicii nu îndeplinesc condițiile pentru a avea calitatea de documente
justificative, nefiind indicați furnizorii, ori fiind indicate "firme
fantomă", cu sedii fictive, etc., situație de fapt care nu a fost
infirmată de probele administrate în cauză;
-
în ceea ce privește deductibilitatea cheltuielilor cu combustibilul, instanța a
acceptat concluzia expertului deși în cauză se recunoaște inexistența foilor de
parcurs, singurele documente justificative în această situație;
-
referitor la facturile care apar emise de SC P. SRL, deductibilitatea acelor
cheltuieli a fost acceptată fără să existe documente justificative legale și
fără să se țină seama că cele două societăți erau administrate de aceleași
persoane, iar în perioada emiterii facturilor SC P. SRL nu avea nici un
angajat;
-
instanța de fond nu a ținut cont că nu au existat documente justificative
legale nici în privința altor cheltuieli: achiziții cu materiale de
construcții, echipamente, produse acordate gratuit salariaților, polițe de
asigurare de viață ale administratorilor, taxe de studii ale asociaților, etc.
În
concluzie, a cerut admiterea recursului și modificarea soluției adoptate în
sensul respingerii acțiunii în întregime.
2.2.
SC E.S. SRL a depus întâmpinare prin care a răspuns criticilor recursului și a
susținut, în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică, situația
reținută de instanța de fond fiind fundamentată pe expertiza grafologică
efectuată în dosarul de urmărire penală, pe expertiza extrajudiciară și pe
expertiza contabilă care a fost efectuată în cauză.
În
concluzie, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat
și menținerea ca temeinică și legală a soluției instanței de fond.
3.
Soluția instanței de recurs
Recursul
este întemeiat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Așa
cum s-a arătat, cu alte cuvinte și în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1
al acestor considerente, prin Decizia de impunere nr. 4688 din 20 iulie 2006
emisă în baza constatărilor consemnate în Raportul de inspecție fiscală
încheiat la data de 17 iulie 2006, au fost stabilite obligații fiscale
suplimentare în sarcina societății comerciale reclamante în sumă totală de
992.131 lei, constând în:
-
307.308 lei impozit pe profit; plus 241.058 lei majorările de întârziere
aferente;
-
261.339 lei taxă pe valoarea adăugată, plus 182.426 lei majorările de
întârziere aferente.
Inspecția
fiscală s-a realizat la sesizarea Gărzii Financiare - Comisariatul Regional
Prahova care, la data de 19 decembrie 2005, a sesizat și organele de urmărire
penală împotriva administratorului R.G. și contabilului A.A. ai SC E.S. SRL
pentru faptul că au înregistrat în evidențele contabile operațiuni contabile
care au la bază facturi fiscale ce nu prezintă elemente de autenticitate, emise
de firme "fantomă", având caracter fictiv, ceea ce a prejudiciat
bugetul de stat.
Din
raportul de inspecție fiscală rezultă că organele de inspecție au constatat
următoarele:
1.
În perioada ianuarie 2001 - octombrie 2005 în evidența contabilă a SC
"E.S." SRL Ploiești au fost identificate facturi fiscale de achiziție
în valoare totală de 1.366.497 lei, din care 1.148.314 lei reprezintă valoare
fără TVA și 218.183 lei reprezintă TVA, facturi care nu au avut la baza
operațiuni reale și pentru care nu au fost prezentate documente justificative.
Organele de inspecție fiscală au constatat că aceste facturi fiscale nu
constituie documente justificative în sensul prevederilor art. 6 din H.G. nr.
831/1997, întrucât:
a)
Referitor la facturile fiscale în valoare totală de 1.258.497 lei din care
1.057.558 lei valoare fără TVA și 200.939 lei valoare TVA, care nu au avut la
bază operațiuni reale:
-
Societățile consemnate la rubrica "Furnizor" nu există. Exemplu:
furnizorul; SC "S.C." SRL Constanța înscris în Factura fiscală seria
CTTUL nr. 9834553 din 17 august 2001 nu figurează în baza de date a D.G.F.P. Constanța,
conform datelor transmise de aceasta instituție prin adresa nr. 2421 din 28
aprilie 2006, înregistrată la A.C.F. Prahova sub nr. 2880 din 05 mai 2006.
Facturile
fiscale de aprovizionare nu figurează în baza de date a direcțiilor generale a
finanțelor publice sau aparțin altor societăți decât cele înscrise la rubrica
"Furnizor. Exemplu: Factura fiscală seria BASV nr. 20019115 din 27 iunie
2001 emisa de SC "C.P.I." SRL București nu figurează în baza de date
a D.G.F.P. București, conform datelor transmise de aceasta instituție prin
adresa nr. 8167 din 07 aprilie 2006, înregistrata la A.C.F. Prahova sub nr.
2389 din 13 aprilie 2006; factura fiscala seria BACR nr. 5069701 din 09 martie
2003 având înscris ca furnizor SC "F.C." SRL București aparține în fapt
SC "P.R." SRL București.
Facturile
fiscale nu conțin elementele de securitate, respectiv la aplicarea markerului
hârtia nu se colorează în culoarea verde, iar analiza cu raze UV nu evidențiază
prezența melanjului în structura hârtiei. Exemplu: Factura fiscală seria BVDT
nr. 1024404 din 07 ianuarie 2005 având înscris ca furnizor SC "F.D."
SRL București.
Facturile
fiscale aparțin unor societăți de tip "fantomă", cu sediul declarat
fictiv și care nu au desfășurat activitate. Exemplu: furnizorul SC
"S.C.Z." SRL Ploiești nu a fost identificat la sediul social
declarat, nu a depus declarații de impozite și taxe, deconturi privind TVA,
bilanțuri contabile aferente exercițiilor financiare.
Referitor
la decontarea acestor operațiuni comerciale, se precizează ca aceasta s-a
realizat în numerar, în baza unor chitanțe false. Exemplu: Chitanța seria BAFR
nr. 56542646 emisa de furnizorul SC "C.P.I." SRL București nu
figurează în baza de date a D.G.F.P. București. Se precizează, de asemenea, ca
au fost identificate plați către furnizori fără a avea la baza documente
justificative, conform registrului de casa.
b)
Referitor la facturile fiscale în valoare totală de 108.000 lei, din care
90.756 lei valoare fără TVA și 17.244 lei valoare TVA, pentru care nu au fost
prezentate documente justificative:
Organele
de inspecție fiscală au constatat că în perioada 2001 - 2005 societatea
comerciala a decontat lunar prin viramente bancare suma totală de 108.000 lei
RON în baza facturilor fiscale seria PHACB nr. 5756851 din 08 noiembrie 2001 și
nr. 5756852/04.2002 emise de către furnizorul SC "P." SRL Ploiești -
societate având aceiași administratori ca și societatea beneficiara
"E.S." SRL, facturile având înscrisă mențiunea "contravaloare
contract nr. 94 din 24 mai 2001". Societatea verificată nu a justificat
realitatea și natura serviciilor înscrise în cele două facturi, nefiind
prezentat la control Contractul nr. 94 din 24 mai 2001, situații de lucrări,
rapoarte de lucru sau orice alte documente justificative.
Având
în vedere cele prezentate mai sus la lit. a) și b), în conformitate cu
prevederile art. 4 alin. (6) lit. m) din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe
profit, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 9
alin. (7) lit. j) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit și ale
art. 21 alin. (4) lit. f) și m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal,
cheltuielile în sumă totală de 1.148.314 lei (1.057.558 lei + 90.756 lei) au
fost considerate ca nedeductibile fiscal la calculul profitului impozabil, rezultând
o diferență de impozit pe profit stabilită suplimentar în sumă totală de
250.086 lei (227.397 lei + 22.689 lei), aferent căreia au fost calculate
accesorii în sumă totală de 192.288 lei.
De
asemenea, conform prevederilor art. 19 lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000 privind
taxa pe valoarea adăugată, ale art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 345/2002
privind taxa pe valoarea adăugată și ale art. 145 alin. (8) lit. a) din Legea
nr. 571/2003 privind Codul fiscal, organele de inspecție fiscală nu au acordat
drept de deducere pentru TVA deductibilă în sumă totală de 218.183 lei (200.939
lei + 17.244 lei), devenită TVA de plată, aferentă căreia au fost calculate
accesorii în sumă totală de 159.781 lei.
2)
În urma inspecției fiscale au fost reținute, de asemenea, o serie de abateri de
la normele Ministerului Finanțelor Publice referitoare la modul de constituire
a impozitului, pe profit și TVA.
a)
Astfel, în ceea ce privește stabilirea profitului impozabil și a impozitului pe
profit în perioada 2001 - 2005, s-a constatat ca în mod eronat societatea
comercială a considerat ca și cheltuieli deductibile fiscal la calculul
profitului impozabil sumă totală de 237.803 lei, din care:
-
149.475 lei - cheltuieli înregistrate fără a avea la baza documente
justificative, nedeductibile conform art. 4 alin. (6) lit. m) și r) din O.G.
nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicată, art. 9 alin. (7) lit. j)
din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit și art. 21 alin. (4) lit. f)
din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal;
-
32.358 lei - cheltuieli cu masa servită și produse alimentare acordate cu titlu
gratuit salariaților, în condițiile în care societatea a acordat cheltuieli cu
diurna, nedeductibile conform art. 4 alin. (4) din O.G. nr. 70/1994 privind
impozitul pe profit, republicata și art. 9 alin. (7) lit. r) din Legea nr.
414/2002 privind impozitul pe profit;
-
26.471 lei - cheltuieli cu combustibilul nejustificate, nedeductibile conform
art. 7 din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit și art. 21 alin. (1)
din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal;
-
20.958 lei - cheltuieli cu polițele de asigurare de viață ale administratorilor
și taxele de studii ale asociaților, nedeductibile conform art. 4 alin. (6)
lit. j) din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicata, art. 9
alin. (7) lit. p) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit și art. 21
alin. (4) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal;
-
7.874 lei - cheltuieli stabilite de societate ca nedeductibile fiscal, dar neluate
în calcul la stabilirea profitului impozabil, contrar prevederilor art. 8 din
O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicata și art. 13 din Legea
nr. 414/2002 privind impozitul pe profit;
-
568 lei - cheltuieli efectuate în avans aferente închirierii unui copiator,
nedeductibile conform art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul
fiscal;
-
109 lei - cheltuieli cu achiziția unui aspirator, nedeductibile conform art. 21
alin. (4) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
De
asemenea, s-a constatat ca în mod eronat societatea comercială nu a inclus în
baza de impozitare a profitului fiscal suma de 3.361 lei reprezentând
contravaloare vânzare imobil, contrar prevederilor art. 4 din O.G. nr. 70/1994
privind impozitul pe profit, republicata, iar în unele cazuri societatea a
facturat cu întârziere avansurile încasate cu consecința neincluderii acestora
în baza de calcul, contrar prevederilor art. 4 din O.G. nr. 70/1994 privind
impozitul pe profit, republicata și art. 7 din Legea nr. 414/2002 privind
impozitul pe profit.
Consecința
fiscală a acestor deficiențe a fost stabilirea suplimentară pentru perioada
2001 - 2005 a unei diferențe la impozitul pe profit în sumă totală de 57.222
lei, aferent căreia s-au calculat accesorii în sumă totală de 48.770 lei.
b)
Referitor la taxa pe valoarea adăugată, s-au constatat următoarele:
-
în unele cazuri societatea a încasat avansuri pentru executarea lucrărilor însă
facturile fiscale aferente au fost emise cu întârziere, contrar prevederilor art.
24 lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, art. 29
lit. b) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată și art. 155
alin. (7) din Legea nr. 571/2003, precum și cazuri în care societatea a emis
facturi fiscale cu întârziere față de momentul finalizării lucrărilor
executate, contrar prevederilor art. 155 alin. (1) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal. Consecința fiscală a fost calculul accesoriilor pentru
perioada cuprinsă între data încasării avansurilor și data emiterii facturilor
fiscale, respectiv între data confirmării de către beneficiar a proceselor
verbale de recepție și data emiterii facturilor fiscale.
-
în luna decembrie 2002 societatea a încasat un avans pentru care nu a emis
factura fiscală, contrar prevederilor art. 68 alin. (5) din H.G. nr. 598/2002,
la control fiind colectată TVA în sumă de 124 lei RON;
-
în perioada 2004 - 2005 societatea a achiziționat material lemnos pentru
realizarea lucrărilor, fără a evidenția TVA în jurnalele de vânzări și nici în
decontul privind TVA, contrar prevederilor art. 160
1
din Legea nr.
571/2003, la control fiind colectată suplimentar TVA în sumă de 714 lei;
-
s-a dedus eronat TVA deductibilă în sumă de 35.625 lei fără a avea la bază
documente justificative, fiind încălcate prevederile art. 19 lit. a) din O.U.G.
nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, art. 24 alin. (1) lit. a) din
Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată și art. 145 alin. (8) din
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal;
-
s-a dedus eronat TVA deductibilă în sumă de 6.693 lei aferentă achizițiilor de
bunuri și servicii care nu au fost utilizate în folosul operațiunilor taxabile
ale societății (bonuri alimentare puse la dispoziția salariaților în mod
gratuit, achiziție de carburanți, achiziției unui aspirator, depășirea
cheltuielilor de protocol, cheltuieli efectuate în avans cu închirierea unui
copiator), fiind încălcate prevederile art. 19 lit. a) din O.U.G. nr. 17/2000
privind taxa pe valoarea adăugată, art. 24 alin. (1) lit. a) din Legea nr.
345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată și art. 145 alin. (8) din Legea nr.
571/2003 privind Codul fiscal.
Astfel,
pentru perioada 2001 - 2005 s-a stabilit suplimentar TVA de plata în sumă
totală de 43.156 lei (838 lei TVA colectata suplimentar + 42.318 lei TVA
deductibilă pentru care nu s-a acordat drept de deducere), aferent căreia s-au
calculat accesorii în sumă totală de 22.645 lei.
Soluționarea
contestației fiscale formulate de societatea comercială reclamantă a fost
suspendată prin Decizia nr. 232 din 22 noiembrie 2006, pe durata efectuării
urmăririi penale împotriva conducerii SC E.S. SRL.
Prin
Ordonanța nr. 8577/P/2005 din 6 noiembrie 2009 adoptată de procurorul de la
Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești s-a dispus scoaterea de sub urmărire
penală a celor doi învinuiți pentru infracțiunea prevăzută la art. 7 alin. (2)
din Legea nr. 241/2005, de punere în circulație a unor documente cu regim
special falsificate, reținându-se că expertiza criminalistică grafoscopică, în
urma expertizării a 17 facturi alese aleatoriu dintre facturile puse la
dispoziție, a ajuns la concluzia că învinuiții nu au scris acele documente.
Totodată,
s-a dispus disjungerea cauzei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută la art.
7 din Legea nr. 241/2005 și continuarea cercetărilor în vederea identificării
autorului/autorilor faptei.
În
ceea ce privește infracțiunea prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea
nr. 241/2005, de evidențiere în actele contabile sau în alte documente legale a
cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale, procurorul a dispus
aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, de câte 1.000 lei amendă
pentru fiecare dintre cei doi învinuiți, reținând că faptele acestora nu
prezintă pericolul social al unor infracțiuni [art. 10 lit. b
1
) C.
proc. pen.].
Ca
urmare a finalizării urmăririi penale, soluționarea contestației fiscale a fost
reluată, fiind emisă Decizia nr. 152 din 9 iunie 2010, contestația fiind
respinsă ca nemotivată în ceea ce privește suma totală de 171.793 lei constând
din:
-
57.222 lei impozit pe profit, plus 48.770 lei majorări de întârziere aferente
și
-
43.156 lei TVA, plus 22.645 lei majorările de întârziere aferente.
În
considerentele Deciziei nr. 152/2010 organul fiscal reține că societatea
comercială aduce critici, în cadrul contestației, doar cu privire la suma
totală de 820.338 lei, în privința căreia organul fiscal a respins contestația
ca neîntemeiată.
Instanța
de fond, admițând în parte acțiunea, a reținut că societatea comercială
datorează bugetului de stat, ca obligații fiscale suplimentare pentru perioada
ianuarie 2011 - octombrie 2005, doar sumele de 21.408 lei impozit pe profit,
plus 9.516 lei majorări de întârziere aferente și 4.411 lei TVA, plus 5.706 lei
majorări de întârziere, preluând astfel concluziile expertului contabil.
Analizând
considerentele soluției adoptate, instanța de recurs observă că instanța de
fond a respins cererea privind administrarea unei probe cu expertiza tehnică în
construcții, apreciind în mod judicios că dezlegarea cauzei trebuie făcută în
raport cu documentele financiar contabile depuse de părți și cu raportul de
expertiză contabilă.
Totodată,
mai rezultă că instanța de fond, preluând întocmai concluziile expertului
contabil, a omis să analizeze constatările și concluziile organelor fiscale pe
care le-a înlăturat, implicit, în mod nemotivat, deși societatea comercială în
susținerile sale nu a negat realitatea constatărilor respective, ci doar a
căutat să le explice, susținând că operațiunile economice au fost reale, chiar
dacă documentele folosite/întocmite nu satisfăceau cerințele legale.
De
altfel, așa cum s-a arătat, chiar și organele de urmărire penală au reținut
existența faptelor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2006
pentru combaterea și prevenirea evaziunii fiscale, dar au apreciat că acestea
nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, aplicându-le sancțiuni
administrative celor doi învinuiți conducători ai societății comerciale, care
nu au fost contestate.
Este
adevărat că în privința infracțiunii prevăzute la art. 7 alin. (2) din Legea
nr. 241/2005, organele de urmărire penală au dispus scoaterea de sub urmărire
penală a celor doi învinuiți, reținând doar că infracțiunea nu a fost comisă de
către aceștia, motiv pentru care au dispus disjungerea și continuarea și
continuarea cercetărilor pentru identificarea făptuitorului/făptuitorilor de
către organele poliției judiciare.
Astfel
fiind, instanța de recurs reține că în cauză nu s-a făcut proba contrară în
ceea ce privește constatările Gărzii Financiare și ale organelor de inspecție
fiscală, societatea comercială procedând la deducerea unor cheltuieli în lipsa
documentelor justificative legale.
Astfel,
rezultă că facturile fiscale de achiziție a bunurilor și serviciilor menționate
în anexa nr. 1.1. la raportul de inspecție fiscală, nu îndeplinesc calitatea de
document justificativ pentru beneficiarul SC E.S. SRL, conform H.G. nr.
831/1997, cu modificările și completările ulterioare Legii contabilității nr.
82/1991 republicată, O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, Legii nr.
414/2002 privind impozitul pe profit, O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe
valoarea adăugată, Legii nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată și
Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, deoarece nu se cunoaște care sunt
furnizorii reali ai bunurilor înscrise în aceste facturi.
În
urma verificărilor încrucișate efectuate de organele fiscale s-a stabilit ca
facturile fiscale de achiziție în valoare totală de 1.258.497 lei din care
1.057.558 lei valoare fără TVA și 200.930 lei valoare TVA sunt false, întrucât
societățile a căror denumire este consemnata la rubrica "Furnizor" nu
exista (nu figurează în bazele de date ale organelor fiscale), sau facturile
fiscale de aprovizionare nu au fost emise de societățile agreate de Ministerul
Finanțelor Publice (seria și numărul documentelor nu figurează în bazele de
date ale organelor fiscale), sau facturile fiscale de aprovizionare nu conțin
elementele de securitate obligatorii, sau facturile fiscale au fost emise de
societăți de tip "fantoma", cu sediul declarat fictiv și care nu au
desfășurat activitate.
Chiar
dacă operațiunile au fost reale, cum susține societatea contestatoare - deși o
operațiune reală implica cunoașterea celor două părți care participa la
efectuarea acesteia, și nu doar a unei singure părți - beneficiarul, așa cum
este cazul de fata, O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, Legea
nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată și Codul fiscal prevăd acordarea
dreptului de deducere pentru beneficiar doar dacă facturile fiscale sunt
întocmite "de către o persoana impozabila înregistrata ca plătitor de taxa
pe valoarea adăugată". Or, așa cum am arătat mai sus, nu se cunosc
adevăratele societăți furnizoare, deci nu se poate afirma că acestea sunt
persoane impozabile, plătitoare de TVA.
De
asemenea, facturile fiscale nu îndeplinesc condiția prevăzută la art. 155 alin.
(8) lit. c) din Legea nr. 571/2003, în sensul că nu se cunoaște care este
numele, adresa și codul de înregistrare fiscală al societăților furnizoare,
întrucât furnizorii înscriși în facturi nu sunt cei reali.
Rezultă
astfel că SC "E.S." SRL Ploiești nu beneficiază de dreptul de
deducere a TVA (19%) pentru suma de 200.939 lei înscrisa în facturile fiscale
menționate în anexa 1.1. la Raport, în valoare totală de 1.258.497 lei,
întrucât nu a fost îndeplinită condiția ca furnizorii să fie persoane
impozabile, înregistrate ca plătitori de TVA, conform prevederilor art. 19 lit.
a) din O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată, art. 24 alin. (1)
lit. a) din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată și art. 145
alin. (8) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Pentru
aceleași motive, și impozitul pe profit stabilit la control și contestat în
sumă totală de 227.397 lei (25% și 16%) este legal datorat de societate
bugetului de stat, întrucât facturile fiscale menționate în anexa 1.1 la
raportul de inspecție fiscală nu reprezintă documente justificative de
înregistrare în evidența contabilă a cheltuielilor în sumă totală de 1.057.558
lei RON, deci aceste cheltuieli sunt nedeductibile fiscal, conform prevederilor
art. 4 alin. (6) lit. m) din O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, art.
9 alin. (7) lit. j) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit și art.
21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
De
altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. V din 15 ianuarie
2007 publicată în M. Of. al României, Partea I, Nr. 732/30.10.2007, s-a
pronunțat în sensul că: "Taxa pe valoare adăugată nu poate fi dedusă și
nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în
situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu
furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data
efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea TVA".
Referitor
la facturile seria PHACB nr. 5756851 din 08 noiembrie 2001 și nr.
5756852/04.2002 în valoare totală de 108.000 lei RON din care 90.756 lei
valoare fără TVA și 17.244 lei TVA emise de SC "P." SRL Ploiești,
prin O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, republicată, în vigoare la
data înregistrării în contabilitate a facturilor, s-a stabilit obligativitatea
dovedirii de către beneficiar a necesității efectuării cheltuielilor cu prestările
de servicii executate de terți, precum și faptul că serviciile sa fie efectiv
prestate, justificând aceasta prin contract scris și posibilitatea verificării
prestatorilor în legătură cu natura serviciilor prestate.
Astfel,
întrucât pentru achizițiile de servicii înscrise în cele două facturi,
respectiv "contravaloare Contract nr. 94 din 24 mai 2001" societatea
nu a prezentat situații de lucrări, rapoarte de lucru sau orice alte documente
din care sa rezulte natura acestora și prestarea efectivă a serviciilor, în
conformitate cu prevederile art. 4 alin. (6) lit. r) din O.G. nr. 70/1994
privind impozitul pe profit, republicată, cheltuielile în sumă totală de 90.756
lei sunt nedeductibile fiscal la calculul profitului impozabil, iar societatea
datorează bugetului de stat impozit pe profit în sumă de 22.689 lei.
Organele
de inspecție fiscala au efectuat o verificare încrucișată la prestatorul SC
"P." SRL, constatând ca societatea prestatoare este administrată de
aceleași persoane ca și societatea beneficiară, iar evidența contabilă nu a
fost prezentată la control, cu motivația ca reprezentantul societății nu
găsește actele și documentele solicitate.
De
asemenea, art. 19 lit. b) din O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoare
adăugată precizează ca orice persoana impozabila înregistrata ca plătitor de
taxa pe valoarea adăugată are dreptul să deducă TVA achitată pentru prestările
de servicii care i-au fost prestate de o altă persoană impozabilă, dacă
serviciile achiziționate sunt utilizate în folosul operațiunilor sale taxabile,
însă, societatea contestatoare nu a făcut dovada ca serviciile achiziționate de
la SC "P." SRL Ploiești au fost efectiv prestate, întrucât nu au fost
prezentate situații de lucrări emise de societatea prestatoare, iar societatea
prestatoare nu a putut fi verificata în legătură cu natura serviciilor
prestate, astfel că în mod corect organele de inspecție fiscala nu au acordat
drept de deducere pentru TVA deductibilă în sumă totală de 17.244 lei înscrisă
în cele două facturi.
În
concluzie, instanța de recurs reține că soluția instanței de fond este nelegală
și netemeinică, urmând ca recursul să fie admis și, pentru considerentele de
mai sus, acțiunea să fie respinsă în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite
recursul formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Prahova
împotriva Sentinței nr. 285 din 25 octombrie 2011 a Curții de Apel Ploiești,
secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal.
Casează
sentința atacată și respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2012.
Procesat
de GGC - GV