ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1508/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1508/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 7 aprilie 2011

Asupra recursului

de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, contestatoarea SC B. SA

București a formulat contestație împotriva procesului verbal de aplicare a

sechestrului nr. 443 din 26 noiembrie 2010, prin care a solicitat ridicarea

sechestrului aplicat asupra terenului intravilan în suprafață de 10902,72 mp

situat în București, sector 1, precum și asupra imobilului compus din clădire

cu valoare de impunere de 14.503,61 lei, ca fiind netemeinic și nelegal.

În motivarea

contestației a arătat că în anul 2002 din cauza situației extrem de dificilă în

care se afla contestatoarea, s-a luat decizia privatizării acesteia, astfel că

Asociația salariaților respectiv – Asociația B. 300 a preluat în urma

contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. B011 încheiat la 29 iulie 2002,

pachetul majoritar de acțiuni reprezentând 54,99 % din valoarea capitalului.

Asociația B. 300

a depus toate eforturile pentru plata datoriilor anterioare cât și datoriilor

curente, nedistribuind nici măcar dividende către salariați (deși societatea

realizase profit) redicționând întreg profitul către nevoile societății SC B. SA,

astfel încât să-și poată realiza planul investițional propus.

Conform

legislației în vigoare privind privatizarea pentru toate datoriile înregistrate

anterior privatizării de către societatea B. SA către buget, nu s-au emis de

către A.V.A.S decât ordinele comune cu privire la datoriile înregistrate față

de Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.

Deși A.V.A.S.

și-a asumat obligația acordării Ordinelor comune necesare scutirii și

reeșalonării datoriilor către Casa de Asigurări de Sănătate și pentru datoriile

înregistrate către bugetele locale, nu a fost împlinită nici până în prezent,

astfel încât Asociația B. 300, a fost în imposibilitate de a achita contractul

de vânzare-cumpărare acțiuni nr. B011 încheiat la data de 29 iulie 2002, deși

reprezentanții Asociației B. 300 au solicitat în repetate rânduri emiterea

respectivelor ordine comune.

La sfârșitul

anului 2009 A.V.A.S., redevine acționarul majoritar al SC B. SA.

La începutul

anului, respectiv în luna februarie 2010 deși era acționar majoritar, poprește

conturile societății B. SA pentru neachitarea datoriilor pentru care A.V.A.S.

avea obligația de a emite ordinele comune de scutire și eșalonare. Urmare a

acestei acțiuni, Asociația B. 300 înaintează din nou către A.V.A.S. adrese prin

care îi solicită atât deblocarea conturilor, cât și îndeplinirea obligației de

emitere a Ordinelor comune menționate, dar și de data aceasta fără nici un

rezultat.

Ca urmare a

situației prezentate mai sus, la data de 11 august 2010 la sediul societății B.

SA s-au prezentat 2 reprezentanți ai A.V.A.S., care au „încercat” să pună

sechestru pe bunurile imobile ale societății la care A.V.A.S. este acționar, respectiv

asupra bunurilor menționate mai sus așa cum ele au fost reținute în

procesul-verbal de aplicare a sechestrului nr. 443 din 26 noiembrie 2010 a

cărei valabilitate se contestă, pentru motivul că acest document este viciat,

atât ca urmare a calității pe care A.V.A.S. o are în societate (cea de acționar

majoritar al societății B. SA) considerând că nu este posibil și legal ca un

acționar al unei societăți să pună sechestrul pe propriul său bun, cât și a

mențiunilor cuprinse în acesta: data de încheiere 26 noiembrie 2010, deși ei se

prezentaseră la 11 august 2010, se menționează doar localitatea București,

Sector 6 fără nici o adresă; lipsește semnătura debitorului și martorilor.

Pe lângă viciile

de formă contestatoarea invocă și probleme de fond arătând faptul că neplata

datoriilor s-a datorat culpei A.V.A.S. cum s-a arătat deja; că după ce a poprit

conturile societății SC B. SA acum a pus sechestru și pe bunurile acesteia,

deși culpa atât pentru creanțele anterioare cât și pentru cele actuale aparține

A.V.A.S. care nu a emis acele ordine comune pentru scutirea de datorii a

societății. În plus A.V.A.S. este acționar majoritar și tot el este cel ce

sechestrează bunurile societății, ceea ce este inadmisibil. Mai mult decât atât

toate aceste măsuri de executare silită sunt puse pentru creanțe (datorii) din

anul 2002, care la ora actuală sunt și prescrise.

Mai mult, pe

rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, se află dosarul nr. 42335/3/2009

cauză în care însuși A.V.A.S. a cerut

rezoluțiunea

contractului de vânzare-cumpărare acțiuni B011 din 29 iulie 2002.

Consideră că în

această situație aplicarea sechestrului apare prematură și neîntemeiată, drept

urmare ar trebui ridicată.

Față de

condițiile de nelegalitate și netemeinicie arătate consideră că acest sechestru

nu poate fi decât rezultatul unei erori sau nelegalități ce trebuie cât mai

urgent remediată. Cere astfel ridicarea sechestrului aplicat, asupra terenului

intravilan în suprafață de 10.902,72 mp situat în București, B sector 1, precum

și asupra imobilului compus din clădire cu valoare de impunere de 14.503,61

lei, ca fiind netemeinic și nelegal.

În drept

contestația a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 92/2003, O.U.G. nr. 51/1998,

ale Codului de procedură civilă, Legii nr. 137/2002, O.U.G. nr. 26/2004 și O.U.G.

nr. 26/2005, precum și pe dispozițiile contractului de vânzare-cumpărare

acțiuni nr. B011 încheiat la 29 iulie 2002.

Prin întâmpinare A.V.A.S.

a solicitat respingerea contestația la executare ca fiind neîntemeiată,

invocând mai întâi excepții care pot înlătura cercetarea în fond a pricinii.

acest sens excepția de neîndeplinire a procedurii prealabile (prematuritatea

cererii) prevăzută de art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 potrivit căreia

„reclamantul este obligat să comunice cererea, actele pe care se întemeiază și

după caz interogatoriul scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de

primire, înainte de depunerea acestora în instanță. Judecătorul nu va primi cererea

fără dovada îndeplinirii obligației de comunicare. Prevederile acestui aliniat

se aplică oricărei cereri, indiferent de natura ei, cu excepția celor prin care

se exercită o cale de atac”.

Constatând că în

speță contestatoarea nu a îndeplinit această procedură prealabilă obligatorie,

cere respingerea contestației ca prematur introdusă.

2.- A invocat de

asemenea excepția de netimbrare a contestației la executare, deoarece din

exemplarul trimis instituției sale nu rezultă că contestatoarea ar fi

îndeplinit această obligație legală și în consecință cere respingerea

contestației ca netimbrată.

3.- A invocat

excepția tardivității formulării contestației care trebuia introdusă în

termenul legal de 15 zile de la data când contestatorul a luat la cunoștință de

actul de executare pe care-l contestă, respectiv 15 zile de la data de 11

august 2010 când contestatoarea prin reprezentantul său legal a semnat

procesul-verbal de sechestru.

Consideră că

potrivit art. 101 alin. (1) și alin. (5) C. proc. civ. privind calculul

termenelor procedurale, ultima zi în care ar fi trebuit depusă contestația se

împlinea la 28 august 2010. În urma verificării, dacă instanța va considera că

acest termen e depășit, cere respingerea contestației ca tardiv formulată.

Pe fond, face

apărări ample invocând dispozițiile legilor aplicabile în procesul de

privatizare și arătând că s-a preocupat pentru apărarea drepturilor asociaților

SC B. SA, în sensul că au fost emise acte administrative ordinele comune 237

din 8 decembrie 2003 A.P.A.P.S. și 1722 din 8 decembrie 2003 (M.F.P.), Ordinul

260 din 24 decembrie 2003 A.P.A.P.S. și nr. 782 din 24 decembrie 2003 (M.M.S.S.F.)

privind acordarea de înlesniri la plata obligațiilor la bugetul de stat

datorate și neachitate de contestatoare, precum și bugetul de asigurări sociale,

șomaj, datorii neachitate până la 31 decembrie 2001.

Referitor la

excepția de prescripție invocată asupra creanțelor pentru care s-a pus

sechestru, susține că în perioada 2003 – 2009 a operat o suspendare în fapt a

procedurii de executare silită (în această perioadă nefiind posibilă

continuarea procedurii de executare silită).

Curtea a respins

ca neîntemeiate excepțiile invocate pentru următoarele motive:

- referitor la

excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, Curtea a considerat că fiind

vorba de un litigiu comercial, în cauză își au aplicabilitate dispozițiile art.

43 C. com. care prevăd că introducerea acțiunii echivalează cu punerea în

întârziere, astfel că pentru aceste motive a considerat că excepția invocată a

fost respinsă ca neîntemeiată.

- referitor la

excepția netimbrării contestației Curtea a reținut că aceasta a fost timbrată

conform rezoluției judecătorului respectiv cu suma de 200 lei timbru și 1 leu

timbru judiciar. În atare situație excepția netimbrării invocată de pârâtă a

fost respinsă ca neîntemeiată;

- referitor la

excepția tardivității contestației față de dispozițiile exprese ale art. 401 C.

proc. civ. pe care pârâta le invocă în concluziile scrise, Curtea a reținut că

întrucât în cauză s-a întocmit un nou proces verbal de rectificare a celui a

cărei valabilitate se contestă, act ce a fost comunicat contestatoarei la data

de 9 septembrie 2010, Curtea a considerat că termenul de contestație curge de

la această dată, astfel că față de data sesizării instanței care s-a făcut la

15 septembrie 2010 contestația este formulată în termenul legal de 15 zile

libere conform Codului de procedură civilă.

În atare situație

și această excepție a fost respinsă.

Referitor la

excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea a considerat că de vreme ce

pe rolul instanțelor există dosar de fond, iar în cazul de față instanța e

investită doar cu analizarea condițiilor de formă ale P.V. de sechestru, Curtea

a respins această excepție în această fază.

Pe fond Curtea a

reținut că instanța este investită cu analiza condițiilor de formă ale

procesului verbal de sechestru, situație în care constată că într-adevăr

procesul-verbal a fost întocmit cu încălcarea unor elemente esențiale pe care

acesta trebuia să le cuprindă și anume: data exactă a întocmirii lui, ori data

înscrisă în titlu 26 noiembrie 2010 ca fiind dată la care s-a aplicat

sechestru, nu coincide cu data la care se presupune că s-a încheiat procesul

verbal, respectiv 11 august 2010.

Aceste

inadvertențe duc la nulitatea titlului deoarece se presupune că deși P.V. a

fost încheiat la o anumită dată, aplicarea sechestrului s-a făcut la o dată

ulterioară, ceea ce duce la nulitatea lui, deoarece este obligatoriu ca

sechestrul să se aplice la data întocmirii.

În plus un alt

element esențial este lipsa adresei exacte unde s-a încheiat procesul-verbal,

ceea ce face cu atât mai mult anulabil procesul-verbal care prezintă atât de

multe erori.

De altfel de

această situație și-au dat seama și executorii A.V.A.S. care la data de 9

septembrie 2010 încearcă îndreptarea erorii strecurate în P.V. contestat, dar

și această a doua încercare nu reușește să atingă scopul urmărit și intenția

executorilor A.V.A.S., de vreme și cel de al doilea act nu îndeplinește

condițiile legii, fiind întocmit de un singur executor, deși în mod legal

trebuiau să fie prezenți ambii executori care au participat la întocmirea și

aplicarea sechestrului la prima încercare, precum și lipsa semnăturii

debitorului care a refuzat semnarea P.V. de îndreptare materială.

În atare

situație, Curtea a reținut că în cauză s-au încălcat dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998

respectiv art. 63 pct. 7, în plus s-au încălcat și dispozițiile art. 66 alin. (2)

din O.U.G. nr. 51/1998, precum și ale Codului de procedură civilă.

În consecință,

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială

nr. 153 din 19 octombrie 2010, a respins excepțiile ca nefondate; a admis

contestația la executare formulată de contestatoarea SC B. SA ; a constatat

nulitatea procesului verbal de sechestru nr. 443 din 26 noiembrie 2010 și a

dispus ridicarea sechestrului aplicat asupra terenului intravilan in suprafață

de 10.902,72 mp situat în București, sector 1, precum și a imobilului compus

din clădire cu valoarea de impunere de 14.503,61 lei.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs, în cadrul termenului legal recurenta A.V.A.S

BUCUREȘTI, prin care a solicitat admiterea acestuia, modificarea sentinței

atacată, în sensul respingerii contestației la executare.

În motivarea

recursului, s-a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9

raportat la art. 304

1

C. proc. civ.

În susținerea

acestuia, recurenta a arătat că în mod greșit a fost respinsă excepția

tardivității introducerii contestației la executare, întrucât actul de

executare, respectiv procesul verbal de sechestru contestat a fost întocmit la

data de 1 august 2010, de la această dată începând să curgă termenul prevăzut

de art. 401 C. proc. civ.

Recurenta arată

că nu poate fi primită susținerea contestatoarei, potrivit căreia termenul

începe să curgă de la data actului de rectificare a datei, întrucât acest

rectificativ complinește o greșeală materială intervenită în redactarea

procesului verbal de sechestru, fără a avea puterea unui act de executare.

În raport de

fondul contestației la executare, recurenta arată că art. 63 din O.U.G. nr.

51/1998, prevede mențiunile pe care trebuie să le cuprindă procesul verbal de

sechestru, fără a fi prevăzută sancțiunea aplicabilă, pentru lipsa unei

mențiuni, astfel încât devin aplicabile dispozițiile art. 388 alin. (2) C.

proc. civ. În oricare situație, lipsa locului unde a fost aplicat sechestrul,

nu conduce la nulitatea absolută. În ceea ce privește data întocmirii,

recurenta susține că într-adevăr aceasta a fost menționată greșit, însă

ulterior a fost rectificată.

În continuare,

recurenta arată că în procesul verbal a fost menționat soldul creanței fiscale

și nu creanța inițială preluată, iar semnătura martorilor este necesară doar în

cazul în care debitorul refuză semnarea, ceea ce nu este cazul în speța de față.

Înalta Curte,

luând în examinare criticile invocate prin cererea de recurs, constată că

recursul este fondat, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

raportat la dispozițiile art. 401 C. proc. civ., având în vedere următoarele

considerente :

Codul de

procedură civilă, în art. 401 alin. (1) cuprinde o reglementare particulară cu

privire la termenul de exercitare a contestației la executare. Principiul este

acela potrivit căruia termenul de 15 zile începe să curgă de la data când

contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă sau

de refuzul de a îndeplini un act de executare. De aceea se poate considera, că

art. 401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., constituie, sub aspectul momentului

de când el începe să curgă, dreptul comun în materie.

În cauza de față,

Înalta Curte reține că instanța a fost investită cu analiza condițiilor de

formă ale procesului verbal de sechestru încheiat la data de 11 august 2010,

deși data înscrisă în titlu a fost 26 noiembrie 2010. Aceste inadvertențe

intervenite în redactarea procesului verbal de sechestru au fost îndreptate

printr-un act rectificativ din 9 septembrie 2010.

Problema juridică

care se pune în analizarea momentului de la care începe să curgă termenul de

decădere pentru depunerea contestației la executare este reprezentată de

determinarea ,, actului de executare”. Din acest punct de vedere, actul de

executare este reprezentat de procesul verbal de sechestru încheiat la data de

11 august 2010, având în vedere că din cuprinsul actului contestat rezultă că

acesta poartă semnătura reprezentanților societății intimate, care la data

întocmirii lui nu au făcut nicio obiecțiune cu privire la întocmirea lui. În

aceste condiții, data la care SC B. SA, prin reprezentant a luat cunoștință de

conținutul actului de executare, act însușit prin semnătura legală, este data

încheierii procesului verbal, respectiv 11 august 2010. Nu vor fi reținute

susținerile privind curgerea termenului de decădere, de la data încheierii

procesului verbal prin care au fost îndreptate erorile materiale strecurate în

primul proces verbal, respectiv 9 septembrie 2010, întrucât acesta nu este un

act de executare propriu zis, iar pe de altă parte existența acestuia este

contestată de către contestatoare.

În aceste condiții,

înregistrarea contestației la executare la data de 15 septembrie 2010, se

constată că este formulată cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art.

401 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., urmând a fi aplicată sancțiunea decăderii

cu privire la exercitarea contestației la executare.

În consecință,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., urmează a admite

recursul, a modifica sentința recurată în sensul respingerii contestației la

executare ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva sentinței comerciale nr. 153 din 19

octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o

modifică în sensul că respinge contestația ca tardiv formulată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 7 aprilie 2011.