ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 619/2010

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei

sectorului 2 la data de 25 ianuarie 1996, reclamanta SC P.M. SA a chemat în

judecată pe pârâta SC C.C. SA, solicitând instanței, ca prin

hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta să îi

predea, în deplină proprietate, boxele situate în Halele Centrale Obor,

sector 2, precum și terenurile, dotările, utilitățile

și alte bunuri aferente acestora și să oblige pârâta la plata

sumei de 3.000.000 rol, cu titlu de daune, reprezentând contravaloarea lipsei

de folosință pe perioada 27 septembrie 1995 la zi.

Prin sentința civilă nr. 2291

din 30 aprilie 1999, Tribunalul București, secția comercială,

învestit, ca instanță competentă material, în urma

pronunțării deciziei civile nr. 1033 din 22 noiembrie 1996 a

Tribunalului București, secția comercială, a admis

acțiunea, a obligat pârâta să predea în proprietate reclamantei

boxele situate în Halele Centrale Obor, împreună cu utilitățile

și dotările aferente, a respins capătul de cerere privind

daunele și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma

de 305.000 rol, cu titlu de cheltuieli de judecată.

La data de 8 martie 2007, SC C.C. SA

a înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a

comercială, o contestație la executare, prin care a solicitat

lămurirea întinderii și aplicării sentinței civile nr. 2291

din 30 aprilie 1999, în sensul că instanța nu a dispus obligarea sa

și la predarea către SC P.M. SA a terenului aferent boxelor și

că nu a individualizat exact suprafața efectivă a celor

două boxe, fără cheltuieli de judecată.

Inițial, s-a pronunțat

sentința comercială nr. 7796 din 8 iunie 2007, prin care

contestația a fost respinsă ca prescrisă, dar hotărârea a

fost desființată de către Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 471 din 22 octombrie

2007, cauza fiind trimisă spre rejudecare primei instanțe.

În fond după desființare,

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a pronunțat

sentința comercială nr. 2789 din 18 februarie 2009, prin care a

respins contestația, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că

dispozitivul sentinței civile nr. 2291 din 30 aprilie 1999 este clar

și el presupune predarea unor spații construite, denumite boxe,

împreună cu utilitățile și dotările aferente; de asemenea,

a mai constatat că, strict juridic, dispozitivul nu face referire la

terenuri, ci numai la boxe, iar o contestație la titlu nu se poate

întemeia pe acte care nu au fost avute în vedere la momentul

pronunțării sentinței a cărei lămurire se pretinde.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat recurs SC C.C. SA care în baza art. 84 C. proc. civ., a fost calificat

drept apel față de dispozițiile art. 402 alin. (3) C. proc. civ.

și a susținut că deși instanța a reținut faptul

că prima instanță nu a avut în vedere și terenul,

totuși a respins contestația la executare.

Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 329 din 26 august

2009, a respins apelul, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel

instanța de apel a reținut, în esență că, potrivit art.

399 alin. (1) C. proc. civ., dacă nu s-a utilizat procedura

prevăzută de art. 2811, se poate face contestație și în

cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul,

întinderea sau aplicarea titlului executoriu.

În această ordine de idei, nu

se poate susține însă necesitatea ca, pe calea procedurii

prevăzute de art. 399 și următoarele C. proc. civ., să fie

lămurit dispozitivul sentinței civile nr. 2291 din 30 aprilie 1999,

în sensul de a se preciza că nu s-a stabilit, în sarcina SC C.C. SA,

obligația de a preda și terenul aferent boxelor, atât timp cât, din

simpla lectură a sentinței menționate mai sus, rezultă

evident că judecătorul nu a hotărât obligarea părții

pârâte și la predarea acestui teren.

În mod similar, nu este util nici a

se menționa, pe calea aceleiași proceduri reglementate de art. 399

și urm. C. proc. civ., că instanța care a pronunțat

sentința civilă nr. 2291 din 30 aprilie 1999 nu a individualizat

exact suprafața efectivă a celor două boxe la predarea

cărora SC C.C. SA a fost obligată. Acest aspect nu este contestat,

însă rațiunea promovării contestației la titlu nu este

aceea de a se menționa aspectele necuprinse în dispozitiv ci,

dimpotrivă, una diametral opusă. Astfel, s-a reținut că

instanța ar fi putut recunoaște utilitatea formulării

contestației la titlu, doar în măsura în care contestatoarea ar fi

pretins o identificare corespunzătoare a spațiilor, generic intitulate

în titlu ca fiind boxele, dar nu și în situația în care se

solicită să se menționeze lipsa indicării suprafeței

boxelor.

Rezultă fără

putință de tăgadă, că titlul este clar, dar și

că lămurirea sa, în sensul pretins de către contestatoare, nu

este justificată așa cum a reținut și prima instanță.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat recurs SC C.C. SA, în termenul legal, invocând motivele de recurs,

prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În privința primului motiv de

recurs, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., a arătat că

deși s-a reținut că este evident că judecătorul de

fond nu a hotărât obligarea părții și la predarea terenului

și că nu a fost individualizată exact suprafața

locativă a celor două boxe, a concluzionat și hotărât

contrar acestei motivări că titlul este clar și că

lămurirea în acest sens nu este necesară.

Ori, față de concluziile

expertizei omologate la instanța de fond, astfel cum a fost

completată (probă existentă în dosar) existau două

soluții posibile la contestația la titlu, fie să se admită

contestația, deoarece, nerezultând o individualizare a spațiilor

și că dispozitivul se referă numai la boxe, nu și la

terenuri, se impun lămuriri în sensul că acțiunea a fost

admisă în parte doar cu privire la boxe, fie să se respingă

contestația constatându-se că, în limita probelor de la dosar, nu

este posibilă lămurirea dispozitivului, ceea ce ar fi demonstrat

că o asemenea hotărâre nu poate sta la baza unei executări

silite.

În cadrul celui de al doilea motiv

de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat

că instanța de apel a aplicat greșit legea, contestația la

executare, la titlu, fiind întemeiată, față de dispozițiile

legale incidente.

Astfel, instanța care a

pronunțat titlul executoriu a admis în parte acțiunea, respingând

cererea cu privire la terenuri - sens în care se impune lămurirea dispozitivului

titlului executoriu față de inexistența unei obligații a

subscrisei SC C.C. SA de a preda către SC P.M. SA terenurile pe care se

află situate cele două boxe în baza titlului executoriu.

Nemenționarea terenurilor pe

care se află amplasate cele două boxe în cuprinsul titlului

executoriu este urmare faptului că acestea sunt în proprietatea

exclusivă a subscrisei SC C.C. SA

În acest sens, a expus pe larg

situația juridică a acestor terenuri arătând că este

proprietară în baza documentelor pe care le-a enumerat, încât, executarea

silită a titlului reprezentat de sentința civilă nr. 2291 din 30

aprilie 1999 și obligarea la predarea terenurilor pe care se află

situate cele două boxe, este lipsită de suport legal.

Pe de altă parte, lipsa

individualizării în cuprinsul titlului executoriu a imobilelor cu privire

la care a fost declanșată procedura de executare, face

imposibilă această executare.

Intimata – pârâtă a formulat

întâmpinare solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.

Analizând recursul se găsește

nefondat.

În privința primului motiv,

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că

instanța s-a pronunțat și a motivat hotărârea în limitele

învestirii, considerentele fiind în strânsă legătură cu

soluția pronunțată față de interpretarea și

aplicarea legii, raportat la obiectul cererii.

În privința celui de al doilea

motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se

constată că instanța de apel a reținut că titlul

executoriu a cărui lămurire s-a solicitat de către

recurentă este reprezentat de sentința civilă nr. 2291 din 30

aprilie 1999, pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr.

564/1997, care a stabilit obligația de predare a boxelor situate în Halele

Obor, împreună cu utilitățile și dotările aferente,

stipulate în H.G. nr. 391/1995, aceasta fiind și cauza cererii de chemare

în judecată.

Este adevărat că prin

cererea de chemare în judecată SC P.M. SA a solicitat predarea boxelor cu

terenurile și dotările aferente și că instanța de

fond, admițând acțiunea, a obligat pârâta să predea boxele

împreună cu utilitățile și dotările aferente, dar ceea

ce interesează într-o contestație la executare la titlu, astfel cum a

reținut și instanța de apel, este faptul dacă, față

de conținutul dispozitivului hotărârii care se pune în executare,

există nelămuriri, astfel cum este redat mai sus, în această

fază procesuală neputându-se pune în discuție, ca regulă

generală, legalitatea hotărârii, deoarece prin „înțelesul,

întinderea și aplicarea dispozitivului” trebuie înțeles tot ce se

referă la forța executorie a acestuia.

Ori, așa cum rezultă,

recurenta pune de fapt în discuție chestiuni de fond privind

inexistența în dispozitiv a obligației de predare și a terenului

aferent boxelor din perspectiva apărărilor pe care le face în legătură

cu pretinsul său drept de proprietate asupra acestui bun imobil, ceea ce

excede obiectului contestației, astfel cum este reglementată prin art.

399 C. proc. civ.

Cât privește lipsa

identificării boxelor, afirmația nu este reală deoarece

hotărârea face trimitere la conținutul H.G. nr. 391/1995, în baza

căreia a și avut loc stabilirea obligației încât nu se poate

susține nici teza hotărârii imposibil de executat, care să

justifice astfel modificarea hotărârii instanței de apel pentru

temeiul de drept legal invocat.

Așa fiind, în baza art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC C.C. SA București, împotriva deciziei Curții de Apel

București nr. 329 din 26 august 2009, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 17 februarie 2010.