ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1708/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC P.J. SA a chemat în judecată

pe pârâta SC C.C. SA solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să

se dispună obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate și posesie și să-i

predea boxa situată în amplasamentul halelor C.O., București împreună cu terenul,

și orice alte utilități și bunuri aferente acestor boxe, cu obligarea pârâtei la

plata cheltuielilor de judecată.

La data de 13

februarie 2006, pârâta C.C. SA a depus întâmpinare invocând, excepția de nelegalitate

a

H.G.

nr. 391/1995 privind

transmiterea unor spații în patrimoniul societăților comerciale cu activitate de

producție.

Prin încheierea de ședință

din data de 28 martie 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins

ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a

H.G.

nr. 391/1995, reținând că potrivit art. 1 din

Legea contenciosului administrativ se referă la vătămarea provocată printr-un act

administrativ emis de o autoritate administrativă, iar

H.G.

nr. 391/1995 este un

act normativ cu putere de lege, astfel că este perfect legală.

Împotriva acestei încheierii

a declarat recurs pârâta, motivând că încheierea atacată este nelegală întrucât

H.G.

nr. 391/1995 se încadrează

în prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 fiind un act administrativ

unilateral.

Prin decizia comercială

din 23 mai 2007, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, s-a admis recursul

declarat de SC C.C. SA împotriva încheierii de ședință din 28 martie 2007 pronunțată

de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, Dosar nr. 33684/3/2006 în contradictoriu

cu intimata SC P.J. SA; s-a modificat în tot încheierea atacată în sensul că s-a

admis cererea de sesizare a Curții de Apel București, secția de contencios, administrativ

și fiscal, în vederea soluționării excepției de nelegalitate a

H.G.

nr. 319/1995, excepția

invocată de către recurentă.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de recurs a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 4 din Legea nr. 554/2004 și că în mod greșit instanța de fond s-a pronunțat

asupra legalității

H.G.

nr. 391/1995.

Prin sentința civilă

nr. 2463 din 11 octombrie 2007 Curtea de Apel București., secția a VIII-a contencios,

administrativ și fiscal, a respins excepția autorității de lucru judecat invocată

de SC P.J. SA, a respins excepția de nelegalitate a

H.G.

nr. 391/1995 invocată

de reclamantă SC C.C. SA, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că excepția invocată de către SC P.J. SA privind excepția autorității

de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 813 din 08 septembrie 1997 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția de contencios, administrativ și fiscal, irevocabilă

prin decizia nr. 310 din 12 februarie 1999 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție - Secția de contencios, administrativ și fiscal, este neîntemeiată întrucât

nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C. proc. civ. motivând

că, deși există identitate de părți, nu există identitate de obiect și de cauză,

întrucât prezenta acțiune se întemeiază pe dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004,

iar legalitate

H.G.

nr. 391/1995 nu a fost

analizată pe fond, acțiunea formulată de SC C.C. SA fiind tardiv formulată în raport

de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990.

Pe fond, Curtea de Apel

București a reținut că

H.G.

nr. 391/1995 a fost emisă

cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 31/1990 și ale Legii nr. 58/1991, având la

bază nota de fundamentare avizată favorabil de ministerul de resort și că reclamanta

nu a dovedit existența unui drept de proprietate recunoscut de lege care a fost

vătămat, nedovedind cu înscrisuri că, anterior emiterii

H.G.

nr. 391/1995, a deținut

boxa.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs SC C.C. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii,

recurenta arată că motivarea foarte sumară a sentinței echivalează cu o nemotivare,

ceea ce atrage modificarea sentinței pe temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Susține, de asemenea,

recurenta nelegalitatea hotărârii și incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât

instanța a ignorat situația că dreptul de proprietate al societății reclamante (în

excepția de nelegalitate) rezultă chiar din

H.G.

nr. 391/1995 care dispune preluarea spațiului

din patrimoniul ei și trecerea în cel al altei societăți.

Arată recurenta că

H.G.

nr. 391/1995 nu numai

că nu a fost emisă în vederea organizării executării nici unei legi, ci chiar încalcă

principiile care ocrotesc proprietatea privată.

Susține recurenta că,

deși Guvernul participă la activitatea de reorganizare a activităților economice

potrivit cerințelor economiei de piață și poate adopta măsuri de privatizare a unor

activități, poate face acest lucru „numai în condițiile prevăzute de lege”, conform

dispozițiile art. 14 lit. h) teza finală din Legea nr. 37/1990.

În fine, arată recurenta

că instanța de fond a reținut, în mod greșit, că H.G. nr. 391/1995, ar fi fost emisă

în aplicarea Legii nr. 31/1990 și a Legii nr. 58/1991, în realitate acest act normativ

încălcând art. 20 din Legea nr. 15/1990 art. 480 și 481 C. proc. civ. și art. 44

din Constituția României.

Recursul se fondează,

pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sentința urmând a fi modificată în parte,

în sensul admiterii excepției de nelegalitate, pentru următoarele considerente:

1.Instanța de fond nu

a făcut aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004.

Ea era datoare a analiza cauzele de nelegalitate a hotărârii prin raportare la legile

în vigoare la data emiterii acesteia.

În speță, instanța respinge

excepția reținând doar că hotărârea a fost emisă cu respectarea Legii nr. 31/1990

și a Legii nr. 58/1991 și că are la bază nota de fundamentare avizată favorabil

de ministerele de resort.

Concluzia este eronată

și se bazează pe o analiză greșită a textelor.

Pe de altă parte, se constată

că, în realitate,

H.G.

nr. 391/1995 nu cuprinde

o parte introductivă în care să fie arătată legea pentru a cărei argumentare a executării

sau în a cărei organizare a fost emisă.

Ca urmare, cele două legi

invocate de instanța de fond sunt doar supoziții ale acesteia, deduse din nota de

fundamentare.

Pe de altă parte, nota

de fundamentare nu invocă cele două legi ca temei al măsurii de deposedare a reclamantei,

ci evocă acele legi doar pentru a circumstanția momentul sau contextul legal în

care „deținătorii” de la acel moment al spațiilor în discuție au început să dispună

de el închiriindu-le ori dându-le în locație de gestiune.

Este o simplă observație

a redactorului notei că: „Începând cu anul 1991, după apariția Legii nr. 31/1990

privind societatea comercială și a Legii nr. 58/1991 privind privatizarea societății

comerciale, deținătorii acestor spații au procedat la schimbarea profilului prin

diverse contracte (…) fără acordul celor care le folosesc(…)”.

Așadar, constatarea instanței

că hotărârea este legală nu are la bază nici un control de legalitate a ei în raport

cu dispozițiile legale invocate de reclamantă: art. 20 din Legea nr. 15/1990, art.

480, 481 C. civ. și art. 44 din Constituția României.

făcut greșita aplicare a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 în loc de cele

ale art. 4 din lege.

Potrivit art. 4, dacă

instanța în fața căreia se invocă o excepție de nelegalitate o consideră admisibilă,

în sensul că are legătură cu fondul cauzei, instanța de contencios administrativ

investită cu soluționarea ei va fi obligată să analizeze strict legalitatea actului

normativ în raport cu cele cu o forță juridică superioară lui.

În speță, instanța analizează,

cu depășirea competenței sale, dreptul ori interesul legitim al reclamantului, ca

o instanță investită cu o acțiune directă, concluziile sale fiind neavenite.

legalității H.G., Curtea de față constată că actul normativ nu are nici un suport

legal, argumentele din nota de fundamentare fiind în exclusivitate de oportunitate,

hotărârea având ca scop declarat să „disciplineze” comercianții din industria alimentară

care aveau în patrimoniu spații comerciale, prin norme în folosul altor societăți

comerciale din același domeniu de activitate.

H.G. nr. 391/1995 este

vădit nelegală, întrucât încalcă dispozițiile art. 20 din Legea nr. 15/1990, cât

și pe cele ale Legii nr. 31/1990 care reglementează funcționarea societăților comerciale

– fie ele cu capital integral de stat, ca persoane juridice de drept privat, având

un capital și un patrimoniu încă de la constituire și a căror modificare se poate

face numai cu respectarea procedurilor prevăzute de aceeași lege.

Nelegalitatea H.G.

nr. 391/1995 rezultă și din raportarea ei la dispozițiile art. 481 C. civ. În condițiile

în care imobilul respectiv făcea parte, în mod evident, din patrimoniul recurentei,

în baza art. 5 din H.G. nr. 1353/1990 (M.Of.nr. 31/8.09.1991), „preluarea” operată

prin H.G. nr. 391/1995 echivalează cu o expropriere efectuată în afara procedurii

legale prevăzute pentru aceasta.

Consecința directă a acestei

exproprieri sui generis este încălcarea dispozițiile art. 44 alin. (2) și (3) din

Constituția României.

În consecință, Curtea

de față va admite excepția de nelegalitate a H.G. nr. 391/1995 din halele C.O.,

București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de SC C.C. SA împotriva sentinței civile nr. 2463 din 11 octombrie 2007 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința

atacată în sensul că admite excepția de nelegalitate a

H.G.

nr. 391/1995.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 17 aprilie 2008.