ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1708/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC P.J. SA a chemat în judecată pe pârâta SC C.C. SA solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate și posesie și să-i predea boxa situată în amplasamentul halelor C.O., București împreună cu terenul, și orice alte utilități și bunuri aferente acestor boxe, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. La data de 13 februarie 2006, pârâta C.C. SA a depus întâmpinare invocând, excepția de nelegalitate a H.G. nr. 391/1995 privind transmiterea unor spații în patrimoniul societăților comerciale cu activitate de producție.

Prin încheierea de ședință din data de 28 martie 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a H.G. nr. 391/1995, reținând că potrivit art. 1 din Legea contenciosului administrativ se referă la vătămarea provocată printr-un act administrativ emis de o autoritate administrativă, iar H.G. nr. 391/1995 este un act normativ cu putere de lege, astfel că este perfect legală. Împotriva acestei încheierii a declarat recurs pârâta, motivând că încheierea atacată este nelegală întrucât H.G. nr. 391/1995 se încadrează în prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 fiind un act administrativ unilateral. Prin decizia comercială din 23 mai 2007, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, s-a admis recursul declarat de SC C.C.

SA împotriva încheierii de ședință din 28 martie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, Dosar nr. 33684/3/2006 în contradictoriu cu intimata SC P.J. SA; s-a modificat în tot încheierea atacată în sensul că s-a admis cererea de sesizare a Curții de Apel București, secția de contencios, administrativ și fiscal, în vederea soluționării excepției de nelegalitate a H.G. nr. 319/1995, excepția invocată de către recurentă. Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004 și că în mod greșit instanța de fond s-a pronunțat asupra legalității H.G. nr. 391/1995. Prin sentința civilă nr. 2463 din 11 octombrie 2007 Curtea de Apel București., secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de SC P.J.

SA, a respins excepția de nelegalitate a H.G. nr. 391/1995 invocată de reclamantă SC C.C. SA, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că excepția invocată de către SC P.J. SA privind excepția autorității de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 813 din 08 septembrie 1997 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios, administrativ și fiscal, irevocabilă prin decizia nr. 310 din 12 februarie 1999 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios, administrativ și fiscal, este neîntemeiată întrucât nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C. proc. civ. motivând că, deși există identitate de părți, nu există identitate de obiect și de cauză, întrucât prezenta acțiune se întemeiază pe dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, iar legalitate H.G.

nr. 391/1995 nu a fost analizată pe fond, acțiunea formulată de SC C.C. SA fiind tardiv formulată în raport de dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990. Pe fond, Curtea de Apel București a reținut că H.G. nr. 391/1995 a fost emisă cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 31/1990 și ale Legii nr. 58/1991, având la bază nota de fundamentare avizată favorabil de ministerul de resort și că reclamanta nu a dovedit existența unui drept de proprietate recunoscut de lege care a fost vătămat, nedovedind cu înscrisuri că, anterior emiterii H.G. nr. 391/1995, a deținut boxa. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC C.C. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii, recurenta arată că motivarea foarte sumară a sentinței echivalează cu o nemotivare, ceea ce atrage modificarea sentinței pe temeiul art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Susține, de asemenea, recurenta nelegalitatea hotărârii și incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanța a ignorat situația că dreptul de proprietate al societății reclamante (în excepția de nelegalitate) rezultă chiar din H.G. nr. 391/1995 care dispune preluarea spațiului din patrimoniul ei și trecerea în cel al altei societăți. Arată recurenta că H.G. nr. 391/1995 nu numai că nu a fost emisă în vederea organizării executării nici unei legi, ci chiar încalcă principiile care ocrotesc proprietatea privată. Susține recurenta că, deși Guvernul participă la activitatea de reorganizare a activităților economice potrivit cerințelor economiei de piață și poate adopta măsuri de privatizare a unor activități, poate face acest lucru „numai în condițiile prevăzute de lege”, conform dispozițiile art. 14 lit. h) teza finală din Legea nr. 37/1990.

În fine, arată recurenta că instanța de fond a reținut, în mod greșit, că H.G. nr. 391/1995, ar fi fost emisă în aplicarea Legii nr. 31/1990 și a Legii nr. 58/1991, în realitate acest act normativ încălcând art. 20 din Legea nr. 15/1990 art. 480 și 481 C. proc. civ. și art. 44 din Constituția României. Recursul se fondează, pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sentința urmând a fi modificată în parte, în sensul admiterii excepției de nelegalitate, pentru următoarele considerente: 1.Instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 554/2004. Ea era datoare a analiza cauzele de nelegalitate a hotărârii prin raportare la legile în vigoare la data emiterii acesteia.

În speță, instanța respinge excepția reținând doar că hotărârea a fost emisă cu respectarea Legii nr. 31/1990 și a Legii nr. 58/1991 și că are la bază nota de fundamentare avizată favorabil de ministerele de resort. Concluzia este eronată și se bazează pe o analiză greșită a textelor. Pe de altă parte, se constată că, în realitate, H.G. nr. 391/1995 nu cuprinde o parte introductivă în care să fie arătată legea pentru a cărei argumentare a executării sau în a cărei organizare a fost emisă. Ca urmare, cele două legi invocate de instanța de fond sunt doar supoziții ale acesteia, deduse din nota de fundamentare. Pe de altă parte, nota de fundamentare nu invocă cele două legi ca temei al măsurii de deposedare a reclamantei, ci evocă acele legi doar pentru a circumstanția momentul sau contextul legal în care „deținătorii” de la acel moment al spațiilor în discuție au început să dispună de el închiriindu-le ori dându-le în locație de gestiune.

Este o simplă observație a redactorului notei că: „Începând cu anul 1991, după apariția Legii nr. 31/1990 privind societatea comercială și a Legii nr. 58/1991 privind privatizarea societății comerciale, deținătorii acestor spații au procedat la schimbarea profilului prin diverse contracte (…) fără acordul celor care le folosesc(…)”. Așadar, constatarea instanței că hotărârea este legală nu are la bază nici un control de legalitate a ei în raport cu dispozițiile legale invocate de reclamantă: art. 20 din Legea nr. 15/1990, art. 480, 481 C. civ. și art. 44 din Constituția României. 2. Instanța de fond a făcut greșita aplicare a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 în loc de cele ale art. 4 din lege.

Potrivit art. 4, dacă instanța în fața căreia se invocă o excepție de nelegalitate o consideră admisibilă, în sensul că are legătură cu fondul cauzei, instanța de contencios administrativ investită cu soluționarea ei va fi obligată să analizeze strict legalitatea actului normativ în raport cu cele cu o forță juridică superioară lui. În speță, instanța analizează, cu depășirea competenței sale, dreptul ori interesul legitim al reclamantului, ca o instanță investită cu o acțiune directă, concluziile sale fiind neavenite. 3. În fine, în analiza legalității H.G., Curtea de față constată că actul normativ nu are nici un suport legal, argumentele din nota de fundamentare fiind în exclusivitate de oportunitate, hotărârea având ca scop declarat să „disciplineze” comercianții din industria alimentară care aveau în patrimoniu spații comerciale, prin norme în folosul altor societăți comerciale din același domeniu de activitate.

H.G. nr. 391/1995 este vădit nelegală, întrucât încalcă dispozițiile art. 20 din Legea nr. 15/1990, cât și pe cele ale Legii nr. 31/1990 care reglementează funcționarea societăților comerciale – fie ele cu capital integral de stat, ca persoane juridice de drept privat, având un capital și un patrimoniu încă de la constituire și a căror modificare se poate face numai cu respectarea procedurilor prevăzute de aceeași lege. Nelegalitatea H.G. nr. 391/1995 rezultă și din raportarea ei la dispozițiile art. 481 C. civ. În condițiile în care imobilul respectiv făcea parte, în mod evident, din patrimoniul recurentei, în baza art. 5 din H.G. nr. 1353/1990 (M.Of.nr. 31/8.09.1991), „preluarea” operată prin H.G.

nr. 391/1995 echivalează cu o expropriere efectuată în afara procedurii legale prevăzute pentru aceasta. Consecința directă a acestei exproprieri sui generis este încălcarea dispozițiile art. 44 alin. (2) și (3) din Constituția României. În consecință, Curtea de față va admite excepția de nelegalitate a H.G. nr. 391/1995 din halele C.O., București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC C.C. SA împotriva sentinței civile nr. 2463 din 11 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că admite excepția de nelegalitate a H.G. nr. 391/1995. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 aprilie 2008.