ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3343/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

L Hotărârea instanței de apel

Prin decizia civilă nr. 499 din 28

noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul

formulat de apelanta reclamantă SC P.T. SRL - în calitate de succesoare a SC

P.M. SA - împotriva sentinței comerciale nr. 7094 din 14 iunie 2012 pronunțată

de Tribunalul București, secția a VI-a comercială.

A admis apelurile formulate de

apelantele SC R.T.V. SRL și intimata intervenientă SC C.C. SA.

A schimbat în parte sentința apelată

în sensul că a respins capătul de cerere privind evacuarea pârâtei SC R.T.V.

SRL ca neîntemeiat.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că prin sentința civilă nr. 2291 din 30 aprilie 1999 Tribunalul

București, secția comercială a admis cererea de chemare în judecată formulată

de către SC P.  în contradictoriu cu pârâta SC C.C. SA și a obligat-o pe pârâta

să predea în proprietate boxele situate în Halele Centrale O. Această sentință

a rămas irevocabilă prin decizia nr. 4425 din 04 octombrie 2005 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.

Acțiunea reclamantei a vizat

revendicarea atât a precum și a terenurilor, dotărilor, utilităților și alte

bunuri aferente însă, pe de o parte sentința nr. 2291 din 30 aprilie 1999 a

admis acțiunea facându-se mențiune în dispozitiv doar cu privire la boxe, nu și

teren însă pe de altă parte nici nu s-a menționat admiterea în parte a cererii.

Totodată, în cuprinsul hotărârilor prin care s-au soluționat căile de atac se

face vorbire de faptul că reclamanta a dobândit în temeiul H.G. nr. 391/1995

dreptul de proprietate asupra boxelor și terenurilor aferente.

Reclamanta a făcut dovada faptului că

este proprietară atât asupra spațiilor comerciale boxă, cât și asupra terenului

aferent acestei boxe. În acest sens sunt și dispozițiile din H.G. nr. 391/1995

care arată ca în proprietatea reclamantei vor intra atât boxele sus menționate,

cât și terenul aferent. în cuprinsul anexei 4 se menționează boxele, sector 2.

Așadar, dreptul de proprietate al

reclamantei asupra terenurilor aferente boxei se întemeiază pe H.G. nr.

391/1995.

Este adevărat că prin expertiza cadastrala

întocmită în cursul soluționării cauzei în apel nu a putut fi identificată boxa

6 dar dreptul de proprietate al reclamantei este dovedit prin H.G. nr. 391/1995.

Conform raportului de expertiză tehnică

întocmit în cauză, pârâta nu ocupă nicio suprafață din boxa, aflată în proprietatea

reclamantei. Astfel, expertul a arătat că boxele denumite generic și nu pot fi localizate

pe teren din lipsa schițelor sau planurilor care să expliciteze poziția acestora.

Expertul a precizat că suprafața în cauză

de 3,3Om x 3,55 m =11,72 m.p. închiriată de SC C.C. SA pârâtei nu este inclusă în

suprafețele cu nr. cadastral, ci este inclusă în suprafața intabulată în C.F., proprietatea

SC C.C. SA.

Deși la dosarul cauzei a fost comunicată

la solicitarea instanței nota de fundamentare ce a stat la baza emiterii H.G.

nr. 391/1995 și anexa 4 unde la poziția nr. 22 se face referire la boxele, sector

2 aceste înscrisuri nu au explicitat poziția acestora, astfel încât nu se poate

stabili cu certitudine că pârâta deține spațiul din care se solicită evacuarea sa.

Curtea a reținut că, deși potrivit

art. 129 alin. (1) C. proc. civ. reclamanta avea obligația să își probeze pretențiile

și apărările, aceasta nu a făcut dovada că spațiul închiriat de pârâtă face parte

din boxa, astfel cum susține în cererea de chemare în judecată.

Justificând însă calitatea sa de proprietar

prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, analizate anterior, reclamanta nu a

produs nici o dovadă din care să rezulte că pârâta ocupă imobilul în litigiu.

În consecință, reținând că pârâta nu ocupă vreun spațiu aflat în proprietatea reclamantei

Curtea a constatat capătul de cerere privind evacuarea pârâtei ca fiind neîntemeiat.

Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei

SC R.T.V. SRL la plata de daune cominatorii în cuantum de 1.000 RON /zi de întârziere

de la data introducerii acțiunii până la data evacuării efective a spațiului.

În legătură cu inadmisibilitatea unei astfel

de cereri, invocată de apelantele SC R.T.V. SRL și de SC C.C. SA Curtea a reținut

că prin decizia nr. 20/2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită

în secții unite în soluționarea unui recurs în interesul legii s-a decis că cererea

privind obligarea la daune cominatorii este admisibilă și în condițiile reglementării

obligării debitorului la plata amenzii civile conform art. 580 C. proc. civ.

Având în vedere obligativitatea deciziilor

în interesul legii Curtea a reținut că cererea privind obligarea la daune cominatorii

este admisibilă și în condițiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii

civile conform art. 580

3

C. proc. civ. însă, cererea reclamantei prin

care a solicitat evacuarea pârâtei este neîntemeiată.

2.1. Motive

Reclamanta SC P.T. SRL, în calitate de

succesoare a SC P.M. SA, a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici:

Hotărârea este nelegală în ceea ce privește

pretinsa imposibilitate de identificare a celor două boxe, în contradicție chiar

și cu o recunoaștere expresă venită din partea pârâtei SC R.T.V. SRL, recunoaștere

reținută de instanța de apel.

În mod greșit au fost admise concluziile

raportului de expertiză deși, chiar și la o cercetare sumară a susținerilor expertului,

se poate observa contradicția vădită care decurge din teza propusă de către expert.

A fost validat greșit raportul de expertiză

care nu este susținut de niciun argument de fapt sau de drept, astfel încât instanța

de apel a lipsit recurenta de prerogativele dreptului de proprietate asupra boxelor.

În mod greșit a fost respinsă cererea de

obligare la plata de daune cominatorii în cuantum de 1000 RON/zi de întârziere,

de la dat introducerii cererii de chemare în judecată și până la data evacuării

efective din spațiul ocupat nelegal de către pârâtă.

2.2. Analiza recursului

Recursul este întemeiat în sensul următoarelor

considerente: în concluziile la raportul de expertiză depus la 20 iunie 2012 se

arată că, „boxele denumite generic nu s-au putut identifica și localiza pe bază

de documente tehnice (schițe sau planuri) inexistente ca anexe ale H.G. nr. 391/95

la momentul emiterii. Se impune solicitarea către Guvernul României și Ministerului

Agriculturii a se transmite documentele care au stat la baza emiterii H.G. nr. 391/96,

necesare pentru explicitarea respectivelor spații din hala de pește O.

Instanța de apel a solicitat înscrisurile

menționate de către expert, acesta fiind și motivul pentru care a fost amânată judecata

la termenul din 27 septembrie 2012.

înscrisurile au fost transmise la 16 octombrie

2012, dar nu au mai fost valorificate în cadrul procesului, instanța nepunându-le

în discuția părților.

În aceste condiții, instanța de apel nu

a lămurit situația de fapt privitoare la cele două boxe, ceea ce a fost de natură

să conducă la o concluzie nefundamentată asupra situației juridice a boxelor.

Drept urmare, criticile formulate de recurentă

întrunesc cerințele art. 304 pct. 5 C. proc. civ., vătămarea procesuală a acesteia

decurgând din faptul că nesocotirea prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

a condus la nelămurirea situației de fapt a boxelor.

Nu este însă întemeiată critica privitoare

la neacordarea daunelor cominatorii.

În condițiile art. 580 alin. (3) C. proc.

civ., pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul articol nu se pot

acorda daune cominatorii.

Această formă a textului a fost adoptată

prin Legea nr. 459/2006 pentru modificarea și completarea C. proc. civ.

Textul fiind ulterior soluției adoptate

prin Decizia nr. 20/2005 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secții unite

asupra recursului în interesul legii promovat de către procurorul general, înseamnă

că interpretarea stabilită prin această decizie a devenit caducă.

Pe cale de consecință, față de dispozițiile

art. 580 C. proc. civ., dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligație de a

face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la primirea somației,

creditorul poate fi autorizat de instanța de executare, prin încheiere irevocabilă,

dată cu citarea părților, să o îndeplinească el însuși sau prin alte persoane, pe

cheltuiala debitorului. Așadar, posibilitățile procedurale ale creditorului sunt

limitate la ceea ce-i îngăduie textul enunțat, solicitarea de daune cominatorii

nefiind admisibilă.

În raport de dispozițiile art. 312

alin. (3) și art. 314 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia

și va trimite cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta

SC P.T. SRL - în calitate de succesoare a SC P.M. SA împotriva deciziei civile

nr. 499 din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza

spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

Irevocabilă.