ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1967/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1036 din 11

martie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC E.G. SA în

contradictoriu cu pârâtul C.N.A. și a dispus anularea deciziei nr. 16.140 din 7

noiembrie 2008 și decizia nr. 795 din 30 septembrie 2008, ambele emise de

pârât.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut că prin decizia nr. 795 din 30 septembrie 2008 a C.N.A., în baza art. 15 din Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare,

s-a dispus, în ceea ce o privește, pe reclamantă „intrarea de îndată în

legalitate în privința spotului publicitar pentru brand-ul U., derulat pe

posturile de televiziune, în sensul că acesta să fie difuzat cu respectarea

regulilor privind publicitatea în audiovizual”, deoarece s-a constatat că

spotul respectiv stimulează un comportament imoral, încălcând astfel

prevederile art. 29 lit. g) din lege.

C.N.A. a apreciat că spotul

publicitar stimulează un comportament imoral atât prin gestul tânărului D.,

care lovind neglijent mingea a distrus obiecte din situl arheologic, cât și

prin susținerea pe care acest gest a avut-o din partea colegilor de muncă,

acest comportament aducând atingere valorilor culturale.

Instanța de fond a reținut că

decizia atacată a fost adoptată de C.N.A. cu exces de putere, astfel cum este

definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, ca fiind „exercitarea dreptului de apreciere al autorităților

publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin

încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești”.

Aceasta, pentru că prin acțiunea sa

personajul D. nu stimulează un comportament imoral, intenția sa nefiind de a distruge

obiectele din situl arheologic, el sugerând mai degrabă un personaj naiv,

ghinionist, mereu ridiculizat de colegii săi de muncă, stârnind cel mult

amuzamentul sau compasiunea publicului pentru ghinionul și neîndemânarea sa.

Cât privește comportamentul

colegilor săi, instanța de fond reține că din vizionarea spotului nu rezultă că

ar fi unul imoral, acesta neputând fi socotit ca unul de susținere al

comportamentului personajului D., ci mai degrabă ca unul care sugerează doar

indiferență și lipsă de atitudine față de astfel de distrugeri, practic colegii

făcând haz de greșeala lui.

Reclama în sine, reține instanța de

fond, are un pregnant iz de satiră și umor, chiar dacă o anumită parte a

publicului îl consideră un umor îndoielnic și nu face altceva decât să

sublinieze ignoranța personajelor din reclamă, cu care e greu de crezut că

cineva își dorește să se identifice sau să le urmeze comportamentul.

Pe de altă parte, reține instanța de

fond, trebuie avut în vedere și faptul că publicul țintă al reclamelor la

alcool (difuzate în intervalul orar 22,00 – 6,00 potrivit regulamentului C.N.A.)

îl reprezintă adulții, a căror capacitate de înțelegere a satirei și umorului

exclude posibilitatea ca spotul publicitar să stimuleze un comportament imoral.

Motivul de nulitate al deciziei pe considerentul

că au fost încălcate prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, text

conform căruia „exprimarea fiecărui vot deschis este însoțită de motivarea

acestuia”, a fost considerat nefondat, instanța de fond apreciind că prin exprimarea

punctelor de vedere al membrilor consiliului în cadrul deliberării ce a avut

loc cu prilejul dezbaterii sesizării a fost asigurată finalitatea avută în

vedere de legiuitor și în plus decizia emisă și care produce de fapt efecte

juridice a fost motivată.

Împotriva sentinței a declarat

recurs pârâtul C.N.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

susținând, în esență, următoarele motive de recurs:

- în mod greșit, instanța de fond a

considerat că decizia atacată a fost emisă de autoritatea pârâtă cu exces de

putere.

Potrivit prevederilor art. 10 din

Legea audiovizualului nr. 504/2002, C.N.A. este garantul interesului public în

domeniul comunicării audiovizuale, autoritate unică de reglementare în domeniu,

în condițiile și cu respectarea prevederilor legii, fiind evidentă competența

sa în a aprecia asupra conținutului audiovizual.

Ceea ce a reținut a fi imoral în

spotul publicitar respectiv, susține recurentul-pârât, este atitudinea

ignorantă, lipsită de responsabilitate față de valorile culturale a personajului

principal și a colegilor săi, aceștia având un comportament care nu este deloc

de natură a descuraja comportamentul lui D., ci de a-l încuraja, implicit în

condițiile în care au atitudine pasivă, cu nuanțe amuzante relativ la gestul

acestuia de a sparge vasul din șantierul arheologic.

- instanța de fond a apreciat în mod

greșit că publicitatea comercială nu are un rol educativ, și a concluzionat

eronat că o astfel de „pretenție” a C.N.A. față de reclame dovedește un exces

de putere.

Recurenta susține că publicitatea,

chiar dacă este un produs de ficțiune și are umor nu poate folosi mijloace

ilegale pentru a-și atinge scopul și anume promovarea sa, astfel cum motivează

în mod greșit instanța de fond.

- instanța de fond nu arată norma

legală încălcată de C.N.A. prin emiterea deciziei de sancționare, soluția fiind

motivată pe argumente extrajudiciare, conținutul spotului fiind interpretat de

instanță dintr-o perspectivă proprie.

În drept, cererea de recurs se

întemeiază pe dispozițiile art. 299 – 316 C. proc. civ.

Se solicită admiterea recursului și

modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate cu

consecința menținerii celor două decizii emise de C.N.A.

Intimata-reclamantă SC E.G. SA a

formulat întâmpinare la cererea de recurs și a solicitat respingerea acestuia

ca nefondat și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței instanței de

fond.

Analizând cererea de recurs

formulată, prin prisma motivelor invocate, în raport de normele legale

incidente în cauză și în conformitate cu dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, fiind incident

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv ce atrage

modificarea sentinței atacate.

Instanța de control judiciar, reține

că, urmărind spotul publicitar U., situl arheologic, difuzat pe posturile de

televiziune, C.N.A. a apreciat în mod corect că acesta încalcă prevederile art.

10 alin. (3) lit. f) precum și pe cele ale art. 29 alin. (1) lit. g) din Legea

audiovizualului nr. 504/2002.

Potrivit art. 10 alin. (3) lit. f)

din Legea nr. 504/2002, C.N.A. are, în calitate de garant al interesului public

în domeniul comunicării audiovizuale, obligația de a asigura protejarea

culturii.

În sensul art. 29 alin. (1) lit. g)

din aceeași lege publicitatea nu trebuie să stimuleze comportamente imorale.

În fapt, C.N.A. a apreciat în mod

corect că gestul tânărului D. de a arunca mingea fără a avea grijă ca aceasta

să nu atingă obiectele din sit-ul arheologic precum și susținerea pe care acest

gest a avut-o din partea celorlalți colegi de muncă sunt de natură a demonstra

o atitudine ignorantă, lipsită de responsabilitate față de valorile culturale.

Așa cum corect susține

recurentul-pârât, important este, nu faptul că personalul D. a distrus vasele

de ceramică din neglijență și nu cu intenție, iar colegii săi s-au amuzat

practic de neglijența lui, ci lipsa de reacție pe care aceștia au avut-o față

de distrugerea „valorilor inestimabile ale civilizației”, astfel cum este

precizat la începutul spotului.

În mod riguros C.N.A. a arătat în

decizia atacată că astfel de manifestări sunt de natură a afecta cultura și

istoria și de a oferi o variantă de comportament necivilizat, imoral.

Este eronată aprecierea instanței

care se concentrează pe „neglijența” lui D. în distrugerea vaselor arheologice,

respectiv pe indiferența și lipsa de atitudine față de gestul său a colegilor,

întrucât aceștia practic au încurajat atitudinea sa ce a avut drept rezultat

provocarea unei „pagube inestimabile” civilizației și culturii.

Așadar, instanța de fond a reținut

în mod eronat faptul că decizia C.N.A. a fost emisă cu exces de putere,

printr-o interpretare exagerată a semnificației și efectelor spotului

publicitar.

Cât privește rolul educativ al

publicității comerciale, astfel cum susține recurentul-pârât, contrar

interpretării greșite dată de instanța de fond care motivează în sentință că

rolul publicității nu este acela de a educa cetățenii, este de precizat că

acesta trebuie să existe chiar dacă Legea audiovizualului nu cuprinde o

dispoziție expresă care să oblige la atribuirea unui rol educativ publicității.

Atâta timp cât legiuitorul nu a

prevăzut faptul că publicitatea, fiind ficțiune poate utiliza orice mijloace

pentru a-și atinge scopul, respectiv vânzarea/promovarea unui produs, ba mai

mult a înțeles să o supună acelorași norme privind informarea corectă a

publicului, precum și altor reguli referitoare la conținutul comunicării

audiovizuale, interpretarea instanței de fond este greșită și poate duce la

concluzia că publicitatea, ca produs de ficțiune, dacă are umor, poate folosi

mijloace ilegale pentru a-și atinge scopul, promovarea.

Nu poate fi primită nici motivarea

instanței de fond în sensul că spotul se adresează unui public țintă,

consumatorii sau potențiali consumatori de alcool, care ar avea posibilitatea

de a înțelege satira și umorul și nu ar adopta un comportament imoral.

Astfel cum corect susține

recurentul-pârât, indiferent de nivelul de instruire al persoanelor cărora li

se adresează spotul, respectul ce trebuie acordat unor valori culturale nu

poate fi prejudiciat.

Promovarea unui interes privat,

comercial, cel al unui producător de băuturi alcoolice spirtoase, nu se poate

face în dauna unui interes public, în speță, apărarea unor valori culturale

importante pentru societate.

Ca o concluzie a celor precizate se

constată că într-adevăr, instanța de fond a dat o interpretare proprie

conținutului spotului, precizând, fără suport juridic pe care să-și întemeieze

soluția, că decizia a fost emisă cu exces de putere, deși dreptul de apreciere

al C.N.A. a operat în limitele competenței legale.

Ca o consecință, recursul urmează a

fi admis în baza art. 312 C. proc. civ., iar sentința instanței de fond

modificată în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, deciziile atacate

fiind emise cu respectarea legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de C.N.A., împotriva

sentinței nr. 1036 din 11 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul

că respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 aprilie 2010.