ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1967/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1036 din 11 martie 2009 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC E.G. SA în contradictoriu cu pârâtul C.N.A. și a dispus anularea deciziei nr. 16.140 din 7 noiembrie 2008 și decizia nr. 795 din 30 septembrie 2008, ambele emise de pârât.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin decizia nr. 795 din 30 septembrie 2008 a C.N.A., în baza art. 15 din Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, s-a dispus, în ceea ce o privește, pe reclamantă „intrarea de îndată în legalitate în privința spotului publicitar pentru brand-ul U., derulat pe posturile de televiziune, în sensul că acesta să fie difuzat cu respectarea regulilor privind publicitatea în audiovizual”, deoarece s-a constatat că spotul respectiv stimulează un comportament imoral, încălcând astfel prevederile art. 29 lit. g) din lege. C.N.A. a apreciat că spotul publicitar stimulează un comportament imoral atât prin gestul tânărului D., care lovind neglijent mingea a distrus obiecte din situl arheologic, cât și prin susținerea pe care acest gest a avut-o din partea colegilor de muncă, acest comportament aducând atingere valorilor culturale.

Instanța de fond a reținut că decizia atacată a fost adoptată de C.N.A. cu exces de putere, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ca fiind „exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești”. Aceasta, pentru că prin acțiunea sa personajul D. nu stimulează un comportament imoral, intenția sa nefiind de a distruge obiectele din situl arheologic, el sugerând mai degrabă un personaj naiv, ghinionist, mereu ridiculizat de colegii săi de muncă, stârnind cel mult amuzamentul sau compasiunea publicului pentru ghinionul și neîndemânarea sa.

Cât privește comportamentul colegilor săi, instanța de fond reține că din vizionarea spotului nu rezultă că ar fi unul imoral, acesta neputând fi socotit ca unul de susținere al comportamentului personajului D., ci mai degrabă ca unul care sugerează doar indiferență și lipsă de atitudine față de astfel de distrugeri, practic colegii făcând haz de greșeala lui. Reclama în sine, reține instanța de fond, are un pregnant iz de satiră și umor, chiar dacă o anumită parte a publicului îl consideră un umor îndoielnic și nu face altceva decât să sublinieze ignoranța personajelor din reclamă, cu care e greu de crezut că cineva își dorește să se identifice sau să le urmeze comportamentul.

Pe de altă parte, reține instanța de fond, trebuie avut în vedere și faptul că publicul țintă al reclamelor la alcool (difuzate în intervalul orar 22,00 – 6,00 potrivit regulamentului C.N.A.) îl reprezintă adulții, a căror capacitate de înțelegere a satirei și umorului exclude posibilitatea ca spotul publicitar să stimuleze un comportament imoral. Motivul de nulitate al deciziei pe considerentul că au fost încălcate prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, text conform căruia „exprimarea fiecărui vot deschis este însoțită de motivarea acestuia”, a fost considerat nefondat, instanța de fond apreciind că prin exprimarea punctelor de vedere al membrilor consiliului în cadrul deliberării ce a avut loc cu prilejul dezbaterii sesizării a fost asigurată finalitatea avută în vedere de legiuitor și în plus decizia emisă și care produce de fapt efecte juridice a fost motivată.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul C.N.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, următoarele motive de recurs: - în mod greșit, instanța de fond a considerat că decizia atacată a fost emisă de autoritatea pârâtă cu exces de putere. Potrivit prevederilor art. 10 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, C.N.A. este garantul interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, autoritate unică de reglementare în domeniu, în condițiile și cu respectarea prevederilor legii, fiind evidentă competența sa în a aprecia asupra conținutului audiovizual.

Ceea ce a reținut a fi imoral în spotul publicitar respectiv, susține recurentul-pârât, este atitudinea ignorantă, lipsită de responsabilitate față de valorile culturale a personajului principal și a colegilor săi, aceștia având un comportament care nu este deloc de natură a descuraja comportamentul lui D., ci de a-l încuraja, implicit în condițiile în care au atitudine pasivă, cu nuanțe amuzante relativ la gestul acestuia de a sparge vasul din șantierul arheologic. - instanța de fond a apreciat în mod greșit că publicitatea comercială nu are un rol educativ, și a concluzionat eronat că o astfel de „pretenție” a C.N.A. față de reclame dovedește un exces de putere. Recurenta susține că publicitatea, chiar dacă este un produs de ficțiune și are umor nu poate folosi mijloace ilegale pentru a-și atinge scopul și anume promovarea sa, astfel cum motivează în mod greșit instanța de fond.

- instanța de fond nu arată norma legală încălcată de C.N.A. prin emiterea deciziei de sancționare, soluția fiind motivată pe argumente extrajudiciare, conținutul spotului fiind interpretat de instanță dintr-o perspectivă proprie. În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 299 – 316 C. proc. civ. Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate cu consecința menținerii celor două decizii emise de C.N.A. Intimata-reclamantă SC E.G. SA a formulat întâmpinare la cererea de recurs și a solicitat respingerea acestuia ca nefondat și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței instanței de fond. Analizând cererea de recurs formulată, prin prisma motivelor invocate, în raport de normele legale incidente în cauză și în conformitate cu dispozițiile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv ce atrage modificarea sentinței atacate. Instanța de control judiciar, reține că, urmărind spotul publicitar U., situl arheologic, difuzat pe posturile de televiziune, C.N.A. a apreciat în mod corect că acesta încalcă prevederile art. 10 alin. (3) lit. f) precum și pe cele ale art. 29 alin. (1) lit. g) din Legea audiovizualului nr. 504/2002. Potrivit art. 10 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 504/2002, C.N.A. are, în calitate de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, obligația de a asigura protejarea culturii. În sensul art. 29 alin. (1) lit. g) din aceeași lege publicitatea nu trebuie să stimuleze comportamente imorale.

În fapt, C.N.A. a apreciat în mod corect că gestul tânărului D. de a arunca mingea fără a avea grijă ca aceasta să nu atingă obiectele din sit-ul arheologic precum și susținerea pe care acest gest a avut-o din partea celorlalți colegi de muncă sunt de natură a demonstra o atitudine ignorantă, lipsită de responsabilitate față de valorile culturale. Așa cum corect susține recurentul-pârât, important este, nu faptul că personalul D. a distrus vasele de ceramică din neglijență și nu cu intenție, iar colegii săi s-au amuzat practic de neglijența lui, ci lipsa de reacție pe care aceștia au avut-o față de distrugerea „valorilor inestimabile ale civilizației”, astfel cum este precizat la începutul spotului.

În mod riguros C.N.A. a arătat în decizia atacată că astfel de manifestări sunt de natură a afecta cultura și istoria și de a oferi o variantă de comportament necivilizat, imoral. Este eronată aprecierea instanței care se concentrează pe „neglijența” lui D. în distrugerea vaselor arheologice, respectiv pe indiferența și lipsa de atitudine față de gestul său a colegilor, întrucât aceștia practic au încurajat atitudinea sa ce a avut drept rezultat provocarea unei „pagube inestimabile” civilizației și culturii. Așadar, instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că decizia C.N.A. a fost emisă cu exces de putere, printr-o interpretare exagerată a semnificației și efectelor spotului publicitar.

Cât privește rolul educativ al publicității comerciale, astfel cum susține recurentul-pârât, contrar interpretării greșite dată de instanța de fond care motivează în sentință că rolul publicității nu este acela de a educa cetățenii, este de precizat că acesta trebuie să existe chiar dacă Legea audiovizualului nu cuprinde o dispoziție expresă care să oblige la atribuirea unui rol educativ publicității. Atâta timp cât legiuitorul nu a prevăzut faptul că publicitatea, fiind ficțiune poate utiliza orice mijloace pentru a-și atinge scopul, respectiv vânzarea/promovarea unui produs, ba mai mult a înțeles să o supună acelorași norme privind informarea corectă a publicului, precum și altor reguli referitoare la conținutul comunicării audiovizuale, interpretarea instanței de fond este greșită și poate duce la concluzia că publicitatea, ca produs de ficțiune, dacă are umor, poate folosi mijloace ilegale pentru a-și atinge scopul, promovarea.

Nu poate fi primită nici motivarea instanței de fond în sensul că spotul se adresează unui public țintă, consumatorii sau potențiali consumatori de alcool, care ar avea posibilitatea de a înțelege satira și umorul și nu ar adopta un comportament imoral. Astfel cum corect susține recurentul-pârât, indiferent de nivelul de instruire al persoanelor cărora li se adresează spotul, respectul ce trebuie acordat unor valori culturale nu poate fi prejudiciat. Promovarea unui interes privat, comercial, cel al unui producător de băuturi alcoolice spirtoase, nu se poate face în dauna unui interes public, în speță, apărarea unor valori culturale importante pentru societate. Ca o concluzie a celor precizate se constată că într-adevăr, instanța de fond a dat o interpretare proprie conținutului spotului, precizând, fără suport juridic pe care să-și întemeieze soluția, că decizia a fost emisă cu exces de putere, deși dreptul de apreciere al C.N.A.

a operat în limitele competenței legale. Ca o consecință, recursul urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ., iar sentința instanței de fond modificată în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, deciziile atacate fiind emise cu respectarea legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.N.A., împotriva sentinței nr. 1036 din 11 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2010.