Decizia nr. 800/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — cale de atac împotriva sentinței nr. 2463 a Curții de Apel București

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 12 iulie 2016 reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului (C.N.A.), a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună suspendarea executării Deciziei nr. 367 din 10 iunie 2016 emisă de pârât, prin care s-a dispus intrarea în legalitate în privința spotului publicitar B., în sensul de a se respecta condițiile specifice comunicărilor comerciale prevăzute de legislația audiovizuală, până la soluționarea definitivă a cauzei având ca obiect anularea acestui act administrativ.

Prin Sentința nr. 2463 pronunțată în data de 17 august 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea ca neîntemeiată. Motivul de casare invocat în cauză

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamanta A. S.R.L. Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicită casarea sentinței, rejudecarea cauzei și admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 367 din 10 iunie 2016 emisă de intimată. În motivarea recursului se arată că instanța de fond a ignorat argumentele prezentate de reclamantă cu privire la aparența de nelegalitate a Deciziei nr. 367 din 10 iunie 2016 emisă de C.N.A. (numită în continuare Decizia) și a reținut greșit că atât cerința cazului bine justificat cât și cea a prevenirii unei pagube iminente nu sunt îndeplinite în cauză. Astfel, considerând că Decizia emisă de C.N.A. nu ar avea caracter sancționator, instanța de fond a omis să analizeze motivele de nelegalitate invocate de reclamantă, respectiv: - Decizia a fost emisă cu încălcarea suspendării de drept a măsurii complementare dispuse prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. x întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice București; - prin Decizie, Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a aplicat în mod direct o sancțiune, încălcând astfel dispozițiile Legii nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă deoarece aplicarea sancțiunii excede competențelor C.N.A.; - Decizia nu cuprinde elementele esențiale de validitate deoarece nu indică persoana contravenientului; - Decizia nu a fost comunicată reclamantei; - Decizia este nemotivată. Recurenta dezvoltă pe larg argumentele care susțin aceste motive de nelegalitate, considerând că împreună, acestea conduc la existența unui caz bine justificat de suspendare a executării Deciziei. În ce privește condiția dovedirii pagubei iminente, consideră că sentința este nelegală deoarece pleacă de la premisa greșită că Decizia nu dispune încetarea utilizării mesajului publicitar ci doar intrarea în legalitate (este avut în vedere mesajul care stă la baza emiterii Deciziei, respectiv "Cea mai variată gamă de produse online și offline" însoțită sau nu de mențiunea "*Pentru categoriile electrocasnice, electronice, IT și multimedia, listate în stoc propriu"). Recurenta arată că, în fapt, Decizia a avut ca efect încetarea difuzării spoturilor publicitare conținând acest mesaj de către furnizorii de servicii media pentru radio și televiziune. De asemenea, este subliniat prejudiciul de imagine pe care îl suportă reclamanta recurentă ca urmare a executării Deciziei anterior ca aceasta să fie supusă controlului de legalitate, în condițiile în care brand-ul B. este perceput de consumatori tocmai sub egida acestui mesaj.

Intimatul Consiliul Național al Audiovizualului a depus întâmpinare cu depășirea termenului legal de 15 zile reglementat de art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 alin. (5) C. proc. civ. Astfel, o copie de pe cererea de recurs a fost comunicată intimatului la data de 5 octombrie 2016 (cf. dovezii de înmânare de la dos. recurs) iar întâmpinarea a fost depusă la data 29 noiembrie 2016. În consecință, în temeiul art. 208 C. proc. civ., așa cum s-a arătat expres în cuprinsul dovezii de înmânare, intimata este decăzută din dreptul de a propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică. Înalta Curte va lua însă în considerare celelalte apărări formulate de intimat. Analiza motivelor de casare

Examinând sentința recurată prin raportare la motivul de casare invocat în cauză, luând în considerare argumentele părților, actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Instanța de fond a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 367 din 10 iunie 2016 emisă de intimata pârâtă Consiliul Național al Audiovizualului (C.N.A.), numită în continuare Decizia, cu motivarea că: - nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat de suspendare deoarece, în mod aparent, actul contestat este legal; instanța a subliniat că pronunță hotărârea în temeiul aparenței de legalitate, care nu permite dezlegarea pe fond a cauzei în cadrul procesual al cererii de suspendare; - nu este îndeplinită nici condiția pagubei iminente deoarece, pe de-o parte, Decizia nu interzice utilizarea mesajului publicitar ci doar dispune intrarea în legalitate iar pe de alta, prejudiciul de imagine rezultă din procesul-verbal de contravenție și nu din Decizie.

Raportat la criticile recurentei întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sentința este legală în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Pentru suspendarea executării actului administrativ în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 este necesară, printre altele, îndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a pagubei iminente, așa cum sunt definite acestea de art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din aceiași lege.

Reprezintă cazuri bine justificate de suspendare a executării unui act administrativ acele "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ". Criticile recurentei pleacă de la premisa că Decizia emisă de C.N.A. este un act sancționator și că, dată fiind această natură juridică a actului, există o îndoială serioasă privind legalitatea lui deoarece a fost emis cu: (1) încălcarea suspendării de drept a măsurii complementare dispuse prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. x întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice București, (2) cu depășirea competențelor C.N.A., (3) fără identificare elementelor esențiale de validitate, (4) fără să fie corespunzător motivată și (5) fără să fie comunicată recurentei.

Înalta Curte constată că nu există o îndoială serioasă privind natura juridică a Deciziei care, într-adevăr, nu conține nicio sancțiune ci se rezumă să constate o încălcare a dispozițiilor art. 93 din Codul de reglementare a conținutului audiovizual aprobat prin Decizia C.N.A. nr. 220/2011 și să dispună intrarea în legalitate în privința spotului publicitar. Înalta Curte este de acord cu recurenta că în urma acestei Decizii, spotul publicitar în discuție (mai exact acea parte a lui care conține expresiile "Cea mai variată gamă de produse online și offline" însoțită sau nu de mențiunea "*Pentru categoriile electrocasnice, electronice, IT și multimedia, listate în stoc propriu") nu mai putea fi difuzat în forma dorită de recurentă iar această împrejurare este resimțită de recurentă ca o vătămare a propriilor interese. Dar, presupunând că actul ar fi într-adevăr vătămător, nu orice vătămare reprezintă o sancțiune. Altfel spus, sfera noțiunii de "vătămare" este mai largă decât cea a noțiunii de "sancțiune". Că este așa, rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care descriu o sferă largă a acțiunilor posibil vătămătoare care nu se rezumă la actele administrative de sancționare. Intrarea în legalitate se putea face prin modificarea spotului publicitar în acord cu Decizia, fie prin indicarea dovezilor care sprijină afirmațiile fie prin eliminarea acestora iar sancțiunea ar fi intervenit doar în caz de neconformare, cf. art. 144 din Decizia C.N.A. nr. 220/2011 raportat la 91 din Legea nr. 504/2002. Așadar, plecând de la aprecierea greșită a naturii juridice a actului, argumentele recurentei nu dau naștere unei îndoieli serioase privind legalitatea Deciziei.

De asemenea, nu este îndeplinită nici condiția dovedirii producerii pagubei iminente, deși nu pentru cele arătate în cuprinsul sentinței ci pentru următoarele considerente: După cum s-a arătat mai sus (pct. 9 din prezentele considerente), Înalta Curte este de acord cu recurenta că în urma Deciziei CNA spotul publicitar nu mai putea fi difuzat în forma dorită de aceasta. Totuși, nu s-a adus nicio dovadă că modificarea spotului publicitar în acord cu Decizia, fie prin indicarea dovezilor care sprijină afirmațiile fie prin eliminarea acestora, ar fi de natură să producă un prejudiciu material viitor și previzibil sau, după caz, o perturbare previzibilă gravă a funcționării recurentei. Decizia nu interzice de plano spotul în integralitatea lui ci doar în porțiunea considerată înșelătoare datorită lipsei dovezilor care să susțină pretențiile publicitare ale recurentei. Or, prejudiciul trebuie să rezulte din executarea actului, din conformarea la cuprinsul Deciziei. Dincolo de aceste considerente, cele două condiții (existența cazului bine justificat și prevenirea pagubei iminente) ar fi trebuit îndeplinite cumulativ, ceea ce nu este cazul în speță.

Așa fiind, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 497 C. proc. civ., recursul urmează să fie respins ca nefondat.