ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1920/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1920/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra excepției inadmisibilității recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2804 din 23 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul M.M.H.A.T., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări, prin care solicita anularea deciziei de returnare nr. 93471 din 7 ianuarie 2008 emisă de autoritatea pârâtă și admiterea cererii de prelungire a dreptului de ședere pe teritoriul României. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, care, prin cererea de recurs, a invocat, totodată, și excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 84 din O.U.G.
nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Sesizată cu soluționarea excepției respective, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1680 din 17 decembrie 2009, a respins-o, reținând că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Recursul este inadmisibil. Astfel, conform dispozițiilor art. 52 alin. (2) din O.U.G.
nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, „ Decizia de refuz al prelungirii dreptului de ședere, precum și motivele care au stat la baza acesteia se comunică solicitantului prin decizia de returnare prevăzută la art. 82”, text care, la rândul său, prevede că „ Decizia de returnare constituie actul administrativ al Oficiului Român pentru Imigrări sau al formațiunilor sale teritoriale, prin care străinii prevăzuți la art. 81 alin. (1) [1] sunt obligați să părăsească teritoriul României ” [alin. (1)]. Rezultă, așadar, din dispozițiile legale citate, că decizia de refuz al prelungirii dreptului de ședere este una și aceeași cu decizia de returnare.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 84 alin. (1) din actul normativ în discuție, cu privire la care Curtea Constituțională a statuat că sunt constituționale, „Decizia de returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării (…). Instanța soluționează cererea în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanței este irevocabilă ”. Or, în conformitate cu prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională. Cum sentința nr. 2804 din 23 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc.
civ., fiind irevocabilă, inclusiv cu privire la capătul de cerere referitor la prelungirea dreptului de ședere, constatându-se întemeiată excepția inadmisibilității, urmează a fi respins recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul M.M.H.A.T. împotriva sentinței nr. 2804 din 23 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.