ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.05.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2117/2012

HOTĂRÂRE
02.05.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2117/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra excepției inadmisibilității

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

nr. 1643 din 2 martie 2011, Curtea de Apel București - secția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal

a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată și completată de reclamanta Y.F.,

prin reprezentant legal H.M., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru

Imigrări, prin care solicita anularea actului „prin care i-a fost revocată

decizia de acordarea a regimului tolerării pe teritoriul României" emis de

autoritatea pârâtă și obligarea acesteia la menținerea regimului tolerării.

Pentru a

pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că încetarea

regimului tolerării nu este

condiționată de emiterea vreunui act administrativ prealabil de revocare a

actului prin care a fost acordat regimul respectiv și că, în cauză, această

încetare a avut loc la data emiterii Deciziei de returnare a reclamantei, emisă

de autoritatea pârâtă sub nr. 2749273 din 14 octombrie 2010.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs reclamanta.

Recursul este

inadmisibil.

Astfel, conform

dispozițiilor art. 52 alin. (2) din O.U.G.

nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu

modificările și completările ulterioare, „Decizia de refuz al prelungirii

dreptului de ședere, precum și motivele care au stat la baza acesteia se

comunică solicitantului prin decizia de returnare prevăzută la art. 82".

De asemenea, conform art. 104 alin.

(4) din același act normativ, „La încetarea motivelor care au stat la baza

acordării tolerării, străinul care nu se află în una dintre situațiile

prevăzute la alin. (11) lit. a) și b) va fi îndepărtat imediat de pe teritoriul

României, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență".

Același act normativ prevede că

„Decizia de returnare constituie actul administrativ al Oficiului Român pentru

Imigrări sau al formațiunilor sale teritoriale, prin care străinii prevăzuți la

art. 81 alin. (1) sunt obligați să părăsească teritoriul României" (art.

82 alin. (1)) și că „împotriva străinilor care au intrat ilegal, a căror ședere

pe teritoriul României a devenit ilegală, a căror viză sau drept de ședere a

fost anulat sau revocat, a acelora cărora li s-a refuzat prelungirea dreptului

de ședere temporară, a acelora cărora le-a încetat dreptul de ședere

permanentă, precum și a foștilor solicitanți de azil Oficiul Român pentru

Imigrări poate dispune măsura returnării de pe teritoriul României" (art.

81 alin. (1)).

Rezultă, așadar, din dispozițiile

legale citate, că decizia de refuz al prelungirii dreptului de ședere,

respectiv de încetare a regimului tolerării este una și aceeași cu decizia de

returnare.

De asemenea, potrivit prevederilor

art. 84 alin. (1) din actul normativ în discuție, cu privire la care Curtea

Constituțională a statuat că sunt constituționale, „Decizia de returnare poate

fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării (..). Instanța

soluționează cererea în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia.

Hotărârea instanței este irevocabilă".

Or, în conformitate cu prevederile

art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs, hotărârile date

fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de

lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

Cum sentința nr. 1643 din 2 martie

2011 a Curții de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal, recurată, nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de

art. 299 alin. (1) C. proc. civ., fiind irevocabilă - constatându-se întemeiată

excepția inadmisibilității - urmează a fi respins recursul formulat în cauză.

Respinge recursul declarat de

reclamanta Y.F., prin reprezentant legal H.M., împotriva sentinței nr. 1643 din

2 martie 2011 a Curții de Apel București - secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 2 mai 2012

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-04-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1920/2010
Asupra excepției inadmisibilității recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2804 din 23 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,
ÎCCJ 2009-02-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1108/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1941 din 25 iunie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată,
ÎCCJ 2009-02-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1119/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2673 din 14 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca tardivă,
ÎCCJ 2016-05-18
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1528/2016
de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile. Din actele și lucrările dosarului rezultă că la data de 4 octomb
ÎCCJ 2010-10-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4532/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 568 din 2 februarie 2010 a respins, ca neîntemeiată
Sursă