ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 25/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 25/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul Z.X., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări, a solicitat anularea Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. 1532115 din 22 iulie 2011 și prelungirea dreptului de ședere. Prin Sentința nr. 6754 din 15 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, a respins ca nefondată cererea de anulare a deciziei de returnare de pe teritoriul României formulată de reclamantul Z.X., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări. Totodată, Curtea de apel a respins ca inadmisibilă cererea de prelungire a dreptului de ședere, formulată de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Z.X. Examinând cauza și sentința atacată, Înalta Curte constată că prezentul recurs este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) teza a II- a din O.U.G. nr. 194/2002, hotărârea prin care se soluționează contestația împotriva deciziei de returnare este irevocabilă. Pe de altă parte, art. 299 alin. (1) C. proc. civ., prevede că sunt supuse recursului „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională”. Din interpretarea textelor de lege menționate rezultă că hotărârile judecătorești care, potrivit legii sunt irevocabile nu mai pot fi supuse căii de atac a recursului.
Or, atâta vreme cât hotărârea care face obiectul cererii de recurs este irevocabilă, potrivit art. 84 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, rezultă că, în conformitate și cu dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., împotriva acesteia nu se mai poate exercita calea de atac a recursului. Pentru argumentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază recursul formulat ca fiind inadmisibil și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de de Z.X. împotriva Sentinței nr. 6754 din 15 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 ianuarie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.