ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2379/2015

Decizia nr. 2379/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 25 septembrie 2013, sub nr. x/301/2013, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, pe cale de ordonanță președințială, suspendarea măsurilor dispuse prin Decizia de returnare de pe teritoriul României nr. 2865442 din 04 februarie 2013, până la soluționarea definitivă a Dosarului penal nr. x/P/2013, înregistrat pe rolul Parchetului Judecătoriei Sectorului 3 la data de 23 aprilie 2013.

Prin Sentința civilă nr. 11800 din 03 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București a fost admisă excepția necompetenței materiale a instanței și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

La această din urmă instanță, cauza a fost înregistrată pe rolul Secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 21 octombrie 2013, sub nr. x/301/2013.

Prin Sentința civilă nr. 3364 din 04 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a dispus: admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei B., respingerea acțiunii formulate de această reclamantă, ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, respingerea excepției inadmisibilității, ca neîntemeiată, și respingerea cererii de suspendare a executării Deciziei de returnare nr. 2865442 din 4 februarie 2013, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței civile nr. 3364 din 04 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat apel reclamantul A., susținând că în mod neîntemeiat a fost respinsă inclusiv cererea de suspendare a executării Deciziei de returnare nr. 2865442 din 04 februarie 2013 emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări.

În continuare, s-a precizat că cererea de ordonanță președințială se impunea a fi admisă, având în vedere situația dificilă în care se află, putând să fie returnat oricând împotriva voinței sale și în mod ilegal de pe teritoriul României, raportat și la înscrisurile falsificate pe care s-a întemeiat decizia de returnare și împotriva cărora a formulat plângerea penală înregistrată sub nr. x/P/2013.

Împotriva Sentinței civile nr. 3364 din 4 noiembrie 2013 a formulat apel incident pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, prin care a susținut nelegalitatea soluției primei instanțe în ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de ordonanță președințială.

În esență, pârâtul a arătat că cererea formulată de reclamant se impunea a fi respinsă, ca inadmisibilă, întrucât nu trebuia analizat dacă cetățeanul străin avea sau nu o altă cale procesuală la dispoziție pentru a obține suspendarea, câtă vreme beneficiul suspendării a fost acordat de lege prin atacarea deciziei de returnare, fără a mai fi necesară parcurgerea unei alte proceduri.

În condițiile în care cererea de anulare a deciziei de returnare a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin hotărâre irevocabilă, cetățeanul străin nu are dreptul de a rămâne pe teritoriul României.

Prin urmare, nu poate fi vorba de o constatare a aparenței dreptului, ci de o încercare, a reclamantului, prin orice mijloc, de a împiedica îndepărtarea sa de pe teritoriul României.

Apelurile declarate în cauză au fost calificate ca fiind recurs, respectiv recurs incident, având în vedere natura litigiului dedus judecății și faptul că hotărârile pronunțate în materia contenciosului administrativ sunt supuse recursului, potrivit art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Prin încheierea din data de 31 martie 2015, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. (2010), au fost admise în principiu recursul declarat de reclamantul A. și recursul incident declarat de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări și s-a fixat termen pentru judecata pe fond a recursurilor la data de 9 iunie 2015, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

În acord cu prima instanță Înalta Curte constată că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a cerințelor prevăzute de art. 996 C. proc. civ.

Astfel, cu privire la existența aparenței de drept, este relevantă împrejurarea că reclamantul a atacat cu contestație decizia de returnare, iar împotriva hotărârii judecătorești irevocabile prin care această contestație a fost respinsă a exercitat căile extraordinare de atac, respectiv revizuirea și contestația în anulare, care, de asemenea, au fost respinse.

În condițiile în care prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a statuat, cu putere de lucru judecat, că subzistă motivele de fapt și de drept pe care decizia de returnare s-a fundamentat, susținerile recurentului-reclamant privitoare la formularea unei plângeri penale cu privire la falsificarea semnăturilor existente pe declarațiile care au stat la baza deciziei de returnare nu sunt de natură să contureze existența unei aparențe de drept în favoarea sa.

Referitor la cerința urgenței măsurii de suspendare a executării deciziei de returnare, nici în primă instanță și nici în recurs nu s-au administrat probatorii care să evidențieze iminența executării măsurii de returnare de pe teritoriul României, astfel că și din această perspectivă cererea de ordonanță președințială este neîntemeiată.

Chestiunea esențială supusă dezbaterii în recurs vizează admisibilitatea cererii de ordonanță președințială promovată în cauză.

În această privință, în acord cu cele reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că demersul judiciar inițiat de reclamant este admisibil, prin raportare la prevederile art. 996 C. proc. civ. și art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ținând seama și de împrejurarea că nu există o altă cale procedurală care să permită reclamantului să solicite adoptarea unor măsuri provizorii în sensul suspendării executării deciziei de returnare până la soluționarea definitivă a plângerii penale privitoare la documentația pe care decizia de returnare s-a fundamentat.

Prin urmare, este neîntemeiată critica privitoare la greșita soluționare de către prima instanță a excepției inadmisibilității cererii de ordonanță președințială, excepție invocată de pârâtul Inspectoratul General pe Imigrări.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală și temeinică, astfel că va fi menținută, urmând ca recursul declarat de reclamantul A. și recursul incident declarat de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări să fie respinse, ca nefondate, în temeiul art. 496 C. proc. civ. (2010).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. și recursul incident declarat de pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări împotriva Sentinței nr. 3364 din 4 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2015.

Procesat de GGC - NN