Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.02.2012
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 787/2012

HOTĂRÂRE
16.02.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 787/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul curții de Apel București, reclamantul Y.H.A.A. a solicitat anularea Deciziei de returnare de pe teritoriul României din 12 decembrie 2009 emisă de Oficiul Român pentru Imigrări, prin care s-a dispus obligarea acestuia să părăsească teritoriul României în termen de 30 de zile și prin care a fost soluționată cererea de prelungire a dreptului ședere pe teritoriul României pentru studii. Prin Sentința nr. 3248 din 3 septembrie 2010, Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul Y.H.A.A., în contradictoriu cu Oficiul Român pentru Imigrări.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a constatat că, față de prevederile dispozițiilor art. 59 din O.U.G. nr. 194/2002, nu se poate reține că, prin decizia de returnare și de respingerea prelungirii dreptului de ședere pentru studii, reclamantului i s-ar nega dreptul la educație, acesta având dreptul de a studia în România doar în condițiile solicitării și obținerii unei noi vize de ședere în scop de studii. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Y.H.A.A. Examinând cauza și sentința atacată, Înalta Curte constată că prezentul recurs este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) teza a II-a din O.U.G.

nr. 194/2002, hotărârea prin care se soluționează contestația împotriva deciziei de returnare este irevocabilă. Pe de altă parte, art. 299 alin. (1) C. proc. civ., prevede că sunt supuse recursului "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională". Din interpretarea textelor de lege menționate rezultă că hotărârile judecătorești care, potrivit legii sunt irevocabile nu mai pot fi supuse căii de atac a recursului. Or, atâta vreme cât hotărârea care face obiectul cererii de recurs este irevocabilă, potrivit art. 84 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, rezultă că, în conformitate și cu dispozițiile art. 299 alin. (1) din C. proc.

civ., împotriva acesteia nu se mai poate exercita calea de atac a recursului. Pentru argumentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază recursul formulat ca fiind inadmisibil și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. îl va respinge ca atare.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Y.H.A.A. împotriva Sentinței nr. 3248 din 3 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 februarie 2012. Procesat de GGC - CL

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-01-08
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 25/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul Z.X., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări, a solicitat an
ÎCCJ 2010-10-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4532/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 568 din 2 februarie 2010 a respins, ca neîntemeiată
ÎCCJ 2012-12-12
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5309/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința nr. 245/ F din 12 decembrie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția rămânerii iară obiect
ÎCCJ 2010-04-16
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1920/2010
Asupra excepției inadmisibilității recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2804 din 23 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,
ÎCCJ 2012-05-02
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2117/2012
Asupra excepției inadmisibilității recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1643 din 2 martie 2011, Curtea de Apel București - secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a r
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă