ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3981/2022

Obiectul acțiunii. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28.12.2019, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București a formulat contestație împotriva Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. x din 18.12.2020 emisă de către Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, solicitând admiterea contestației și, drept consecință: anularea Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. x din 18.12.2020 emisă de către pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București; să se constate că reclamantul nu poate fi supus returnării, aplicându-i-se dispozițiile art. 82 alin. (1), lit. c) și d) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România; acordarea dreptului de ședere temporară pe teritoriul României a reclamantului A., membru de familie a cetățeanului român B.; anularea dispozițiilor privitoare la instituirea interdicției de intrare în România a reclamantului.

Hotărârea recurată Prin sentința civilă nr. 151 din 10 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins contestația, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrari-Direcția Pentru Imigrari a Municipiului București, împotriva Deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. x din data de 18.12.2020, în ceea ce privește solicitarea reclamantului de anulare a măsurii de îndepărtare de pe teritoriul României și de anulare a măsurii de nepermitere a intrării în România pentru o perioadă de 5 ani, ca rămasă fără obiect; s-a respins contestația în ceea ce privește măsura refuzului prelungirii dreptului de ședere temporară pe teritoriul României, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 151 din 10 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a formulat recurs. În susținerea motivelor de nelegalitate invocate, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ., recurentul a susținut următoarele: - reclamantul a contestat pe unul dintre capetele de cerere decizia de returnare, pârâtul anterior judecării cauzei a revocat actul, contestatia rămânând fără obiect, - singurul capăt care urma să fie judecat era cel privind prelungirea dreptului de ședere, act administrativ supus controlului jurisdicțional conform Legii nr. 554/2004, competenta revenind Tribunalului București, - prin soluția dispusă recurentul este privat de posibilitatea de a utiliza de calea de atac instituită de reglementările juridice în vigoare fiindu-i îngrădit dreptul de a ataca cu recurs solutia dată capătului de cerere privind refuzul prelungirii dreptului de ședere, aspecte în raport de care înțelege să solicite casarea sentinței și trimiterea cauzei la instanța competentă - Tribunalul București, - pârâtul a considerat că dispozițiile art. 8 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 194/2002 sunt imperative, desi prin sintagma "poliția poate să dispună neintrarea pe teritoriul României a străinului care a fost condamnat pentru o faptă penală săvârșită cu intenție (...) la o pedeapsă mai mare de 3 ani" se instituie un element arbitrar care trebuie analizat și prin prisma art. 77 din aceeași lege, care instituie ca pericol pentru ordinea publică fapta care este săvârșită cu intenție de catre străin pe teritoriul României pentru care pedeapsa este mai mare de 5 ani, -condițiile de la art. 8 alin. (2) și art. 77 sunt impuse de dispoziția legală prevăzută de art. 52 din O.U.G. nr. 194/2004 ca si condiții de prelungire a dreptului de sedere a străinului pe teritoriul României. Modificările legislative la care au fost supuse cele două texte de lege au fost realizate concomitent in anul 2018.

Apărările formulate în recurs Intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului, acesta fiind exercitat împotriva unei hotărâri definitive, prin raportare la dispozițiile art. 52 alin. (2), (83) alin. (1), (85) alin. (1) O.U.G. nr. 194/2002.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 20 mai 2022, s-a fixat termen de judecată la data de 15 septembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului invocată de intimat, Înalta Curte urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru motivele în continuare expuse. Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 7 din C. proc. civ.: "(1) Procesul civil se desfășoară în conformitate cu prevederile legii", iar potrivit articolului 22 alin. (1) din același Cod: "Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.", obligativitatea de respectare a principiului legalității decurgând primordial din prevederile constituționale care statuează că justiția se înfăptuiește în numele legii, iar judecătorii se supun numai legii, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege (art. 124,126 din Constituția României). Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că procesul trebuie să se desfășoare potrivit normelor legale care-l reglementează atât în ceea ce privește judecata și executarea silită, cât și sub aspectul competenței, compunerii și constituirii instanței. În acest context, instanța de control judiciar reține că prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. stipulează că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, acestea dând expresie principiului potrivit căruia o cale de atac neprevăzută de lege este inadmisibilă. Totodată, art. 483 din același Cod prevede că "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului.(...)", prevederile art. 634 alin. (1) C. proc. civ. statuând că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului". Prin sentința recurată, Curtea de Apel București a respins contestația formulată de cetățeanul străin, A., împotriva deciziei de returnare de pe teritoriul României nr. x din data de 18.12.2020, în ceea ce privește solicitarea reclamantului de anulare a măsurii de îndepărtare de pe teritoriul României și de anulare a măsurii de nepermitere a intrării în România pentru o perioadă de 5 ani, ca rămasă fără obiect. De asemenea, instanța de judecată a respins contestația în ceea ce privește măsura refuzului prelungirii dreptului de ședere temporară pe teritoriul României ca neîntemeiată. Această hotărâre este definitivă. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 52 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, "Decizia de refuz al prelungirii dreptului de ședere, precum și motivele care au stat la baza acesteia se comunică solicitantului prin decizia de returnare". Conform prevederilor art. 83 alin. (1) din același act normativ, "Decizia de returnare constituie actul administrativ prin care Inspectoratul General pentru Imigrări constată șederea ilegală pe teritoriul României a străinului și stabilește obligația acestuia de returnare, precum și termenul pentru plecarea voluntară." Potrivit acestor dispoziții, decizia de refuz al prelungirii dreptului de ședere se comunică străinului care se află pe teritoriul României, de către Inspectoratul General pentru Imigrări, prin decizia de returnare. În speță, în decizia de returnare nr. x din 18.12.2020 emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția pentru Imigrări a Municipiului București, s-au precizat următoarele: "în conformitate cu prevederile art. 81 alin. (1) coroborat cu art. 83 alin. (1) și art. 88 alin. (3) lit. b) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, sunteți obligat să părăsiți teritoriul României în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință a prezentei decizii, întrucât vi s-a refuzat dreptul de ședere temporară în calitate de membru al familiei al unui cetățean român", fiind menționate motivele și temeiul de drept a tuturor măsurilor la care se referă această decizie de returnare. În acest context, și raportat la prevederile legale antereferite, Înalta Curte apreciază că decizia privind refuzul dreptului de ședere temporară în calitate de membru al familiei al unui cetățean român constituie corp comun cu decizia de returnare a străinului de pe teritoriul României, măsurile luate prin decizia de returnare, precum și actele premergătoare putând fi contestate numai împreună cu aceasta și în condițiile art. 85 din O.U.G. nr. 194/2002, existând așadar o singură cale de atac împotriva deciziei de returnare, privită ca un tot unitar, și o singură competență de soluționare, astfel cum este prevăzută de lege, chiar dacă contestatorul a formulat ca și solicitări accesorii cererii principale de anulare a deciziei de returnare, capete de cerere distincte cu privire la fiecare dintre măsurile dispuse prin decizia de returnare. În conformitate cu prevederile art. 85 alin. (1) "Decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (1) poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află structura Inspectoratului General pentru Imigrări care a emis decizia de returnare. Instanța soluționează contestația în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanței este definitivă." Așadar, prin dispozițiile art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, modificată și completată se stabilește o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, în ceea ce privește judecarea contestației formulate împotriva deciziei de returnare de pe teritoriul României, emisă în baza acestui act normativ, calea de atac fiind cea indicată de norma specială. Totodată, caracterul definitiv al hotărârii pronunțată de curtea de apel este justificat de celeritatea procedurilor stabilite de legea specială, lege care stabilește o competență specifică și căi de atac derogatorii de la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, privind recursul exercitat împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia contenciosului administrativ. Așa fiind, Înalta Curte constată că, în cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei sentințe care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs în condițiile legale antereferite. Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluționa litigiul aplicând dispozițiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv cel al legalității, care constituie o cerință obiectivă într-un stat de drept și o garanție a desfășurării în condiții optime a mecanismului de înfăptuire a justiției. Prin urmare, reținând că recurentul nu are deschisă calea de atac astfel cum a fost exercitată împotriva hotărârii atacate, Înalta Curte va face aplicarea sancțiunii inadmisibilității recursului. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) raportat la art. 457 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilități recursului invocată de intimatul-pârât și va respinge recursul ca inadmisibil.