ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.11.2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3648/2009

HOTĂRÂRE
06.11.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3648/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra cauzei penale de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 357 din data de 30 martie 2009 pronunțată de

Tribunalul București, secția I penală, s-au dispus următoarele:

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 80 C.

pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul N.D., fiul

lui I. și L., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 71 C. pen. a interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 alin.

(2) C. pen., art. 80 C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat

pe inculpata M.L.M., fiica lui D. și N., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatei

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatei

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe durata

executării pedepsei principale.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 alin.

(2) C. pen., art. 80 C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat

pe inculpatul I.C., fiul lui I. și G., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea

pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. a interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 alin.

(2) C. pen., art. 80 C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat

pe inculpatul P.D.I., fiul lui R. și S., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 83 C. pen. a revocat suspendarea

condiționată privind pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală

nr. 532 din 16 mai 2007 a Judecătoriei Sector 2 București, definitivă prin

neapelare, cumulează aceasta cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare stabilită

prin prezenta și a aplicat inculpatului pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit.

b) C. pen. a contopit cele două pedepse rezultante de 7 ani și 4 ani și 6 luni

închisoare, în final, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 7 ani

închisoare.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. a aplicat

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei

principale.

În baza art. 71 C. pen. a interzis

inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a

menținut măsura arestării preventive a inculpaților N.D., M.L.M., P.D.I. și I.C.

În baza art. 88 C. pen. a dedus arestarea

preventivă din data de 14 octombrie 2008 la zi pentru inculpații N.D. și M.L.M.,

reținerea și arestarea preventivă din data de 14 octombrie 2008 la zi pentru

inculpatul I.C. și reținerea și arestarea preventivă din data de 20 ianuarie 2007

la 17 mai 2007 și de la 14 octombrie 2008 la zi pentru P.D.I.

În baza art. 17 alin. (1) și art. 18 alin. (1)

din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea, în vederea distrugerii, a

cantităților de 0,15 grame heroină indisponibilizată la I.G.P.R. – D.C.J.S.O. conform dovezii din data de 07 iulie 2008, 0,15 grame heroină indisponibilizată la I.G.P.R. - D.C.S.J.O. conform dovezii din data de 16 iunie 2008,

0,16 grame heroină indisponibilizată la I.G.P.R. - D.C.S.J.O. conform dovezii din

data de 07 iulie 2008, 0,10 grame heroină indisponibilizată la I.G.P.R. - D.C.S.J.O. conform dovezii din data de 30 iunie 2008, 0,19 grame heroină în amestec cu cafeină și paracetamol indisponibilizată la I.G.P.R. - D.C.S.J.O. conform dovezii din data de 29 iulie 2008, 0,20 grame heroină în amestec cu cafeină și paracetamol indisponibilizată la I.G.P.R. - D.C.S.J.O. conform dovezii din data de 29 iulie 2008, rămase după efectuarea

analizelor de laborator.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 5.143/2000

a confiscat de la inculpatul N.D. suma de 200 lei, de la inculpatul P.D.I. suma

de 250 lei, de la inculpatul I.C. suma de 250 lei și de la inculpata M.L.M. suma

de 50 lei, obținute din vânzarea drogurilor.

În baza art. 357 alin. (2) lit. e) C. proc.

pen. a dispus restituirea către inculpatul I.C. a telefonului mobil marca N. și

a cartelei V. indisponibilizate la I.G.P.R. - D.C.J.S.O. conform dovezii din

data de 3 noiembrie 2008.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a

obligat inculpații P.D.I., N.D. și M.L.M. la plata sumei de 1500 lei cheltuieli

judiciare avansate de stat, din care onorariile avocaților din oficiu, în

cuantum de câte 300 lei pentru fiecare inculpat, vor fi avansate din fondul M.J.L.C.,

precum și inculpatul I.C. la plata sumei de 1200 lei, cheltuieli judiciare

avansate de stat.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță

a reținut următoarele:

În drept, fapta inculpatului N.D. care, în

datele de 10 iunie 2008 și 02 iulie 2008 a vândut colaboratorului cu nume de

cod C.D. 4 doze de heroină, iar în datele de 18 iunie 2008 și 30 iunie 2008

împreună cu inculpatul P.D.I. a vândut aceluiași colaborator 4 doze de heroină

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de

mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În drept, fapta inculpatei M.L.M. care, în

data de 14 iulie 2008, împreună cu inculpatul P.D.I. a vândut colaboratorului

introdus în cauză o doză de heroină, iar în data de 05 august 2008 a vândut

aceluiași colaborator o doză de heroină întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută

de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.

În drept, faptele inculpatului P.D.I. care, în

datele de 18 iunie 2008 și 30 iunie 2008 a vândut colaboratorului introdus în

cauză împreună cu inculpatul N.D. 4 doze de heroină, iar în data de 14 iulie 2008

a vândut împreună cu inculpata M.L.M. aceluiași colaborator o două de heroină,

iar cu ocazia percheziției domiciliare din data de 14 octombrie 2008 s-au găsit

6 comprimate methadonă, destinate consumului propriu, precum și seringi

hipodermice folosite la injectarea cu heroină, întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă

continuată și deținere de droguri de mare risc, în vederea consumului propriu,

ambele aflate în concurs real, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr.

143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen.,

precum și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 34 lit.

a) C. pen.

În drept, fapta inculpatului I.C. care, în

datele de 16 iulie 2008 și 17 iulie 2008, a vândut colaboratorului introdus în

cauză 5 doze de heroină, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

trafic de droguri de mare risc în formă continuată prevăzută de art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art.

37 lit. b) C. pen.

Împotriva sentinței au declarat apel

inculpații M.L.M., I.C., P.D.I. și N.D.

În motivele de apel, sentința a fost criticată

sub următoarele aspecte:

Astfel, inculpații M.L.M. și I.C. – prin

apărători – au criticat hotărârea atacată sub aspectul greșitei individualizări

a pedepselor aplicate în speță, susținând că față de circumstanțele reale și

cele personale, se impune reducerea cuantumurilor stabilite de către instanța

fondului.

Prin Decizia penală nr. 130 din data de 27

mai  2009 Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus următoarele:

A respins, ca nefondate, apelurile declarate

de inculpații M.L.M., I.C., P.D.I. și N.D. declarate împotriva sentinței penale

nr. 357 din 30 martie 2009 a Tribunalului București, secția I penală.

A menținut starea de arest a inculpaților și,

în baza art. 88 C. pen., a computat prevenția pentru fiecare de la 14 octombrie

2008 la zi, iar pentru inculpatul P.D.I. a dedus și perioada reținerii de la 20

ianuarie 2007 la 17 mai 2007.

A obligat pe inculpatul I.C. la cheltuieli

judiciare statului, iar pe inculpații M.L.M., P.D.I. și N.D., la câte 300 lei

cheltuieli judiciare statului, din care 200 lei – onorariu avocat din oficiu –

s-a avansat din fondul M.J.

Pentru a dispune în acest sens, instanța a

reținut următoarele:

Cât privește apelul declarat de inculpatul I.C.,

este de observat că acesta a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în

judecată în formă continuată, dovedindu-se că în zilele de 16 și 17 iulie 2008, a vândut colaboratorului introdus în cauză, cantitățile de 0,29 grame droguri de mare risc și, respectiv, 0,24 grame de asemenea droguri, contra sumei totale de

250 lei.

Împotriva soluției instanței Curții de Apel

București, secția I-a penală, au declarat recurs inculpații M.L.M., I.C., P.D.I.

și N.D.

Recurenta inculpată M.L.M., critică soluția

instanței de apel, ca fiind nelegală și netemeinică, solicitând admiterea

recursului, casarea Deciziei penale nr. 130 din 27 mai 2009 a Curții de Apel București, secția penală, invocându-se cazul de casare prevăzut de dispozițiile

art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., în sensul că s-au aplicat pedepse

greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., pedeapsa

aplicată fiind prea aspră.

Recurentul inculpat I.C., critică soluția

instanței de apel, ca fiind nelegală și netemeinică, invocând cazul de casare

prevăzut de dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

și solicitând, totodată, aplicarea dispozițiilor art. 74 C. pen. raportat la art.

76 C. pen. (aplicarea unor circumstanțe atenuante judiciare) putând fi astfel

redusă pedeapsa aplicată.

Aceleași considerente le are în vedere și

recurentul-inculpat P.D., invocând același caz de casare prevăzut de

dispozițiile art. 385

9

alin.

(1) pct. 14 C. proc. pen. și aplicarea unor circumstanțe atenuante judiciare (art.

74 raportat la art. 76 C. pen.).

Recurentul inculpat N.D., declară că înțelege

să-și retragă recursul formulat.

Examinând legalitatea și temeinicia soluției

instanței de apel, prin prisma motivelor de recurs invocate, respectiv cele

prevăzute de dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.,

Înalta Curte constată următoarele:

În data de 10 iunie 2008, colaboratorul cu

nume de cod C.D., sub supravegherea investigatorului sub acoperire P.I., a

cumpărat de la inculpatul N.D. două doze de heroină, plătind în schimb suma de

100 lei, tranzacția având loc stradal, la intersecția străzii F. cu str. C.,

locația fiind stabilită telefonic de către inculpat.

Heroina cumpărată a fost predată de către

colaborator investigatorului sub acoperire care se afla în zonă, iar potrivit

raportului de constatare tehnico-științifică din data de 11 iunie 2008 era în

cantitate de 0,24 grame heroină.

În data de 02 iulie 2008, colaboratorul cu

nume de cod C.D., sub supravegherea investigatorului sub acoperire P.I. a

cumpărat de la inculpatul N.D. două doze de heroină plătind în schimb suma de

100 lei, tranzacția având loc strada, în fața imobilului situat pe str. C., locația

fiind stabilită telefonic de către inculpat.

Heroina cumpărată a fost predată de către

colaborator investigatorului sub acoperire care se afla în zonă, iar potrivit

raportului de constatare tehnico-științifică din data de 03 iulie 2008 era în

cantitate de 0,27 grame heroină.

În data de 18 iunie 2008, colaboratorul cu

nume de cod C.D. a cumpărat de la inculpații N.D. și P.D.I. două doze de

heroină contra sumei de 100 lei.

Colaboratorul l-a contactat telefonic pe

inculpatul N.D. care i-a comunicat să se deplaseze în fața unei biserici care

se afla în apropiere de str. F., precizându-i că va veni însoțit de un individ

pe nume M., identificat ulterior în persoana inculpatului P.D.I.

În locul respectiv și-a făcut apariția

inculpatul N.D., însoțit de către inculpatul P.D.I., iar la indicația inculpatului

N.D., inculpatul P.D.I. s-a apropiat de colaborator și i-a predat două doze de

heroină primind în schimb suma de 100 lei.

Heroina cumpărată a fost predată de către

colaborator investigatorului sub acoperire care se afla în zonă, iar potrivit

raportului de constatare tehnico-științifică din data de 20 iunie 2008 era în

calitate de 0,18 grame.

În data de 30 iunie 2008, colaboratorul cu

nume de cod C.D. a cumpărat de la inculpații N.D. și P.D.I. două doze de

heroină contra sumei de 100 lei.

Colaboratorul, sub supravegherea

investigatorului sub acoperire, s-a deplasat în zona str. F., loc în care l-a

contactat telefonic pe inculpatul N.D. care i-a cerut colaboratorului să vină

către șina de tren din apropiere în vederea realizării tranzacției. După terminarea

convorbirii telefonice colaboratorul a observat cum inculpatul N.D. a ieșit

dintr-o curte din apropiere și i-a făcut semn inculpatului P.D.I., care se afla

pe trotuarul de vis-a-vis, să se apropie de colaborator. Inculpatul P.D.I. i-a

predat colaboratorului 2 doze de heroină primind în schimb suma de 100 lei.

Heroina cumpărată a fost predată de către

colaborator investigatorului sub acoperire care se afla în zonă, iar potrivit

raportului de constatare tehnico-științifică din data de 03 iulie 2008 era în

cantitate de 0,25 grame.

În data de 14 iulie 2008, colaboratorul cu

nume de cod C.D. a cumpărat de la inculpații P.D.I. și M.L.M. o doză de heroină

contra sumei de 50 lei. Colaboratorul a contactat-o telefonic pe inculpată care

i-a comunicat să se deplaseze pe str. C. la imobilul cu nr. x pentru a discuta

detalii cu privire la tranzacția ce urma a avea loc. Ajungând în locul

respectiv, inculpata i-a cerut colaboratorului să meargă la inculpatul P.D.I.,

care se afla lângă șina de tren din apropiere, pentru a lua drogurile,

colaboratorul primind de la inculpatul P.D.I. o doză de heroină achitându-i

suma de 50 lei.

Heroina cumpărată a fost predată de către

colaborator investigatorului sub acoperire care se afla în zonă, iar potrivit

raportului de constatare tehnico-științifică din data de 16 iulie 2008 era în

cantitate de 0,10 grame și a fost consumată în procesul analizelor de

laborator.

La data de 05 august 2008, colaboratorul cu

nume de cod C.D. a cumpărat de la inculpata M.L.M. o doză de heroină contra sumei

de 50 lei, tranzacția având loc în curtea imobilului unde locuia inculpata, iar

aceasta a adus doza de heroină din locuință.

Heroina cumpărată a fost predată de către

colaborator investigatorului sub acoperire care se afla în zonă, iar potrivit

raportului de constatare tehnico-științifică din data de 06 august 2008 era în

cantitate de 0,10 grame și a fost consumată în procesul analizelor de

laborator.

La data de 16 iulie 2008, colaboratorul cu

nume de cod C.D. a cumpărat de la inculpatul I.C. trei doze de heroină contra

sumei de 150 lei, tranzacția având loc în imobilul ocupat către inculpat din

str. A.G., iar detaliile au fost stabilite telefonic.

Dozele cumpărate au fost predate de către

colaborator investigatorului sub acoperire care se afla în zonă, iar potrivit

raportului de constatare tehnico-științifică din data de 17 iulie 2008 erau în

cantitate de 0,29 grame și erau în amestec cu cafeină și paracetamol.

La data de 17 iulie 2008, colaboratorul cu

nume de cod C.D. a cumpărat de la inculpatul I.C. două doze de heroină contra

sumei de 100 lei, tranzacția având loc pe un teren viran situat în apropierea

locuinței inculpatei.

Dozele cumpărate au fost predate de către

colaborator investigatorului sub acoperire care se afla în zonă, iar potrivit

raportului de constatare tehnico-științifică din data de 21 iulie 2008 erau în

cantitate de 0,24 grame și erau în amestec cu cafeină și paracetamol.

În urma percheziției domiciliare efectuate la

locuința inculpatului P.D.I. din str. B., sector 3, București, au fost găsite 6

comprimate inscripționate S., trei seringi hipodermice folosite și două capace

seringă.

Potrivit raportului de constatare

tehnico-științifică din data de 14 octombrie 2008, cele 6 comprimate conțineau

ca substanță activă clorhidrat de methadonă, iar seringile și capacele

prezentau urme de heroină și au fost consumate în procesul analizelor de

laborator.

În cauză au fost interceptate, în baza

autorizațiilor emise de către Tribunalul București, convorbirile telefonice

purtate de către inculpații N.D., M.L.M. și I.C.

Situația de fapt, astfel cum a fost descrisă,

a fost temeinic dovedită, pe baza: coroborării declarațiilor colaboratorului cu

nume de cod C.D., proceselor verbale de redare a rapoartelor întocmite de către

investigatorul sub acoperire P.I. aferente celor 8 tranzacții de droguri,

proceselor verbale de redare a convorbirilor înregistrate și interceptate audio

în mediul ambiental aferente tranzacțiilor având ca obiect vânzarea de heroină,

declarațiilor martorilor asistenței S.R.M. și Ș.A., proceselor verbale

întocmite cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la domiciliul

inculpatului P.D.I. și a rapoartelor de constatare tehnico-științifice privind

drogurile vândute de inculpați colaboratorului introdus în cauză și a celor

găsite cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare.

În ceea ce privește pe recurentul inculpat I.C.,

Înalta Curte reține modalitatea de săvârșire a faptei, precum și starea de

recidivă postexecutorie în care se afla inculpatul la momentul săvârșirii

infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, au constituit elemente

importante, de care instanța de fond a ținut seama în opera sa de

individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului I.C.; nu în ultimul

rând, se relevă faptul că acest inculpat a mai suferit o condamnare pentru

săvârșirea infracțiunii de omor, sancțiunea primită cu acel prilej constând

într-o pedeapsă privativă de libertate de 7 ani și 6 luni (Decizia penală nr. 1495

din 06 aprilie 2000 a Curții Supreme de Justiție), din această pedeapsă – ca expresie

a clemenței organelor judiciare – inculpatul I.C. a fost liberat condiționat,

cu un rest rămas neexecutat de 908 zile; această împrejurare însă, nu a fost de

natură a-l determina să renunțe la comportamentul ilicit, perseverență ce

denotă o nărăvire infracțională a inculpatului.

Referitor la recurenta inculpată M.L.M.,

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că aspectele invocate ca motive de

recurs au fost avute în vedere încă de instanța de fond care a reținut în

beneficiul său, deși era recidivistă, circumstanțe atenuante judiciare. Mai

mult chiar, urmează să se rețină că recurenta inculpată M.L.M. a comercializat

și intermediat vânzarea de droguri, atât în ziua de 14 iulie 2008 cât și în cea

de 5 august 2008, astfel că nu sunt reale, susținerile apărătorului său.

În ceea ce-l privește pe recurentul inculpat P.D.,

Înalta Curte reține că activitatea infracțională a sa cât și a

recurentului-inculpat N.D. rezultă, indubitabil, din cuprinsul declarațiilor

date de colaboratorul cu nume de cod C.D., declarații ce se coroborează cu

următoarele mijloace de probă: procesele verbale de redare a rapoartelor

întocmite de către investigatorul sub acoperire P.I. aferente celor 8

tranzacții de droguri; procesele verbale de redare a convorbirilor înregistrate

și interceptate audio în mediul ambiental aferente tranzacțiilor având ca

obiect vânzarea de heroină, declarațiile martorilor asistenți S.R.M. și Ș.A.,

procesele verbale întocmite cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la

domiciliul inculpatului P.D.I. și a rapoartelor de constatare

tehnico-științifice privind drogurile vândute de inculpați colaboratorului

introdus în cauză și a celor găsite cu ocazie perchezițiilor domiciliare.

Mai mult chiar, Înalta Curte va avea în vedere

numărul mare de fapte de trafic de droguri de mare risc comise împreună, că

este recidivist recurentul P.D., realizând un număr de opt tranzacții cu

droguri de mare risc.

Toate aceste aspecte nu justifică o nouă

reducere a pedepselor ce le-au fost aplicate de către prima instanță, mai ales

că, în favoarea lor, au fost reținute deja circumstanțe atenuante ce au

determinat coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege.

În plus, nici unul din cei patru inculpați nu

erau încadrați în muncă și nu desfășurau activități licite pentru a obține

veniturile necesare traiului zilnic, fiecare dintre ei recurgând la vânzarea de

stupefiante, întrucât aceasta este o activitate profitabilă ce le asigura

venituri substanțiale, în scurt timp.

Indiferent că unii inculpați vindeau droguri

pentru a-și asigura doza zilnică, necesară consumului și pentru a obține

venituri modeste, iar alții vindeau astfel de substanțe pentru a obține

venituri considerabile, activitatea infracțională desfășurată de către aceștia

pe linia traficului de droguri are un efect negativ asupra stării de sănătate a

populației și, de asemenea, prezintă un pericol pentru societate, fiind de

notorietate că unii consumatori, pentru a-și asigura doza necesară consumului

propriu, ajung să comită și alte infracțiuni – de cele mai multe ori de

violență.

Totodată, urmează a se luat act de

manifestarea de voință a inculpatului recurent N.D. în sensul că își retrage

recursul și în conformitate cu dispozițiile art. 385

4

raportat la

dispozițiile art. 369 C. proc. pen. se va proceda în consecință.

Pentru toate aceste considerente, urmează ca

în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să se

respingă ca nefondate recursurile formulate de inculpații M.L.M., I.C., P.D.I. împotriva

Deciziei penale nr. 130 din 27 mai 2009 a Curții de Apel București, secția I-a penală.

Se va deduce din pedepsele aplicate

inculpaților recurenți, perioadele reținerii și arestărilor preventive.

Conform art. 192 C. proc. pen. recurenții

inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată către stat.

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații M.L.M., I.C. și P.D.I. împotriva Deciziei penale nr. 130

din 27 mai 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților M.L.M., I.C. și P.D.I., durata arestării preventive de la 14

octombrie 2008 la 6 noiembrie 2009, iar în ceea ce-l privește pe inculpatul P.D.

și durata reținerii și arestării preventive de la 20 ianuarie 2007 la 17 mai

2007.

Obligă recurenții inculpați M.L.M.

și P.D.I. la plata sumei de câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Obligă recurentul inculpat I.C. la

plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat Ia act de

retragerea recursului declarat de inculpatul N.D. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurentul inculpat N.D. la

plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6

noiembrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-07-22
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2686/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 346 din data de 31 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-au dispus următoarele: În baza art. 2 alin. (
ÎCCJ 2009-07-01
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2523/2009
culpata P.A.D. din infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 14 alin. (1) lit. c) di
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3746/2010
143/2000 același inculpat M.A. a fost condamnat la pedeapsa de 5 luni închisoare; În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. s-a constatat că infracțiunile săvârșite de acest inculpat sunt concurente, motiv pentru care în temeiul art. 34 lit. b) C.
ÎCCJ 2009-06-05
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2123/2009
-se starea de arest, în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. În baza art. 10 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen., a condamna
ÎCCJ 2011-03-08
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 898/2011
alin. (1) C. pen., a dedus reținerea și arestul preventiv de la data de 04 noiembrie 2010 la zi. II. În temeiul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., raportat la
Sursă