ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1049/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1049/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra
recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința
nr. 1650 din 14 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ
și fiscal,
a
respins acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Național al Lucrătorilor
de Penitenciare, în contradictoriu cu pârâții Penitenciarul București – Rahova,
Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor, prin care
solicita obligarea pârâților la plata către funcționarii publici-membrii ai
organizației sindicale reclamante a sporurilor pentru desfășurarea activității
în condiții deosebit de periculoase, pentru perioada 01 septembrie 2004 – 10
iulie 2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății; de asemenea,
instanța de judecată a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor
Publice
.
Pentru a
pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că măsura
sistării acordării sporurilor solicitate în cauză, s-a dispus prin Ordinul M.J.
nr. 945/C/2003, în conformitate cu actele normative în vigoare și în aplicarea
acestora; de asemenea, cu privire la perioada 01 septembrie 2004-30 septembrie 2005,
instanța de judecată a reținut că dreptul la acțiune este prescris.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs reclamantul, susținând, în
esență,
că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală.
La termenul de
judecată a recursului, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta
Curte a pus în discuție motivul de ordine publică constând în necompetența
materială a Curții de Apel București de soluționare în primă instanță a cauzei.
Analizând
sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu
dispozițiile legale aplicabile în speță, Înalta Curte va admite recursul,
pentru motivul de ordine publică invocat din oficiu și pentru considerentele
care vor fi arătate în continuare.
Potrivit
prevederilor art. 159 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică atunci
când pricina este de competența unei instanțe de alt grad.
Excepția
necompetenței materiale, fiind de ordine publică, are caracter absolut și
dirimant, motiv pentru care va fi analizată cu prioritate.
Acțiunea formulată
în cauză are ca obiect obligarea unei autorități publice, respectiv a
Penitenciarului București – Rahova, în cadrul căreia sunt angajați membrii
organizației sindicale reclamante, în calitate de funcționari publici cu statut
special, să le acorde acestora sporurile pentru desfășurarea activității în
condiții deosebit de periculoase.
Conform art. 1 alin. (1) din Legea
nr. 188/1999, republicată, prin acest act normativ se „reglementează regimul
general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau
administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori
prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale
și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu”.
Art. 109 din același act normativ
stabilește competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea
litigiilor având ca obiect raporturile de serviciu ale funcționarilor publici.
Față de aceste dispoziții legale, prin
care s-a instituit competența de soluționare a litigiilor având ca obiect
raportul de serviciu al funcționarului public sau cereri derivate din acest
raport, în favoarea instanței de contencios administrativ, se impune a se face
aplicarea prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit art. 10 alin. (1) din acest
din urmă act normativ, tribunalele sunt instanțe cu plenitudine de competență
în materia contenciosului administrativ, soluționând cauzele al căror obiect îl
constituie actele administrative ale autorităților publice locale și județene
(teza I) iar curțile de apel judecă în primă instanță procesele și cererile în
materie de contencios administrativ și fiscal privind actele autorităților și
instituțiilor centrale (teza a II-a).
Cum, în speță, obligația directă de
plată a drepturilor solicitate de reclamant aparține unei autorități la nivel
local, respectiv Penitenciarul București – Rahova, în cadrul căruia își
desfășoară activitatea membrii organizației sindicale reclamante, conform
art. 10 din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ.,
competența materială de soluționare a cauzei aparține tribunalului ca instanță
de contencios administrativ,
așa încât, soluționând cauza pe fond,
Curtea de Apel București a pronunțat o hotărâre cu încălcarea competenței altei
instanțe.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte,
constatând că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. (3) C.
proc. civ., va admite recursul și, în baza art. 313 teza finală din același
cod, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare,
la Tribunalul București, secția contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de reclamantul Sindicatul Național al Lucrătorilor de Penitenciare
împotriva sentinței nr. 1650 din 14 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
și fiscal.
Casează sentința recurată și trimite
cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul București, secția contencios
administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2010.