ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4210/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 6 septembrie 2006 pe rolul Tribunalului București, reclamantul Sindicatul F.J. a chemat în judecată pe pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță București, Baza de Aprovizionare, Gospodărire și Reparații Jilava și Penitenciarul Spital București, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâților la plata către salariații acestor instituții a sporurile prevăzute în anexa nr. 1.1 la Ordinul ministrului justiției nr. 945/C/2003, corespunzător condițiilor de muncă și activităților desfășurate de fiecare salariat membru al sindicatului, pentru perioada septembrie 2004- mai 2006, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Pârâta Baza de Aprovizionare, Gospodărire și Reparații Jilava a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor, Ministerului Justiției și Administrației Naționale a Penitenciarelor pentru ca, în situația în care se va admite cererea reclamantului, să se dispună obligarea acestora la plata către membrii de sindicat a sporurilor solicitate.

Prin sentința civilă nr. 1084 din 14 februarie 2007, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, invocată de instanță din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând, în esență, că personalul Administrației Naționale a Penitenciarelor este constituit din funcționari publici cu statut special, conform art. 3 din Legea nr. 293/2004, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 91 1 din Legea nr. 188/1999 (art. 109 în forma republicată a Legii nr. 188/1999 în M. Of.

nr. 365 din 29 mai 2007), conform cărora „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe". Investită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 124 din 16 ianuarie 2008: - a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Ministerul Justiției, reținând că nu sunt incidente prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare; - a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocată de Ministerul Justiției, reținând că ministerul este ordonator principal de credite și că, potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002, îi revine obligația de a repartiza creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor din subordine, printre care se află și Administrația Națională a Penitenciarelor și, subsecvent, celelalte instituții pârâte; - a respins acțiunea reclamantului Sindicatul F.J., reținând că, în raport cu prevederile art. 69 din Legea nr. 138/1999, ale art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G.

nr. 281/1993 și ale art. 13 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 945/2003, sporurile, cum sunt cele solicitate prin acțiune, se acordă în limita fondurilor bugetare alocate, ori nefiind prevăzute prin buget sumele aferente, nu se poate reține că drepturile respective sunt drepturi câștigate, atâta timp cât ele sunt prevăzute sub condiția existenței alocațiilor bugetare. Astfel, a reținut Curtea de apel că salariații membrii de sindicat au doar o vocație de a li se acorda sporurile în litigiu, iar nu un drept absolut atâta timp cât acordarea sporurilor a fost condiționată prin lege de existența fondurilor bugetare anuale.

Împotriva sentinței civile nr. 124 din 16 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Sindicatul F.J., criticând soluția instanței de fond sub aspectul încălcării sau interpretării greșite a legii, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În esență, prin motivele de recurs, recurentul-reclamant susține următoarele: Sporurile a căror plată se solicită au fost acordate salariaților, care își desfășoară activitatea în instituțiile pârâte în locurile de muncă stabilite potrivit art. 13 din Regulamentul de acordare a sporului prevăzut de art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G.

nr. 281/1993, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 945/C/2003, pentru anul 2004 până în luna august, inclusiv, și începând cu luna mai 2006, plata acestora fiind suspendată pentru perioada septembrie 2004-mai 2006. Susține recurentul-reclamant că instanța de fond în mod greșit a reținut că salariații membrii de sindicat au doar vocația de a li se acorda sporurile respective, întrucât acordarea efectivă a acestora este condiționată prin lege de existența fondurilor bugetare anuale. In acest sens, recurentul-reclamant susține că potrivit art. 155 și art. 156 C. muncii, sporurile solicitate fac parte din salariu, iar drepturile salariale trebuie să fie plătite înaintea oricăror alte obligații ale angajatorului.

Se susține, totodată, că inexistența fondurilor bugetare pentru perioada în discuție nu poate conduce la suprimarea drepturilor salariale câștigate, cu atât mai mult cu cât instituțiile pârâte nu au contestat drepturile solicitate, ci s-au prevalat de insuficiența fondurilor bugetare. Totodată, recurentul-reclamant susține că pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor avea obligația, conform art. 6 alin. (1) lit. m) și art. 7 alin. (3) din H.G. nr. 1849/2004 și ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 500/2002 de a include în proiectul bugetului de venituri și cheltuieli sumele necesare plății drepturilor solicitate prin acțiune.

În susținerea recursului, recurentul-reclamant depune extrase din jurisprudența Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pe perioada 2005 și semestrul I 2006. Pârâții Penitenciarul București Jilava, Penitenciarul Spital București Jilava, Baza de Aprovizionare, Gospodărire și Reparații Jilava au depus întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu situația reglementată de art. 304 pct. 9 și cu art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Prin cererea de chemare în judecată, recurentul-reclamant solicită plata către membrii de sindicat a sporului prevăzut de art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 281/1993, corespunzător condițiilor de muncă și activităților desfășurate de fiecare salariat membru al sindicatului, pentru perioada septembrie 2004-mai 2006, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. În esență, recurentul-reclamant susține că întrucât sporul respectiv nu a fost acordate în perioada respectivă datorită inexistenței fondurilor bugetare aferente nu reprezintă o suprimare a dreptului, astfel că salariații au un drept absolut la plata sumelor respective, iar nu doar o vocație în acest sens, cu atât mai mult cu cât ordonatorul principal de credite avea obligația de a introduce în bugetul de venituri și cheltuieli aferent perioadei respective sumele necesare plății sporurilor.

Potrivit art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare: „Art. 8. - În raport cu condițiile în care se desfășoară activitatea, pot fi acordate următoarele categorii de sporuri: a) pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective. Pentru condiții deosebit de periculoase: leprozerii, anatomie patologică și medicină legală, TBC, SIDA, epidemii deosebit de grave și altele asemenea, stabilite de Ministerul Sănătății, cuantumul sporului este de 50-100% din salariul de bază. Pentru condiții deosebit de periculoase, vătămătoare, nedorite sau dificile, mărimea sporului este cea prevăzută în anexele la prezenta hotărâre.

Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului și condițiile de acordare se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul Sănătății și de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, la propunerea ministerelor, celorlalte instituții centrale și locale ale administrației publice interesate, după consultarea sindicatelor". Prin Ordinul ministrului justiției nr. 945/C/2003 a fost aprobat și Regulamentul de acordare a sporului prevăzut de art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 281/1993, modificat prin H.G. nr. 561/2000, pentru personalul care își desfășoară activitatea în condiții deosebit de periculoase, condiții periculoase sau vătămătoare. Prin art. 4 din Ordinul ministrului justiției nr. 945/C/2003, s-a prevăzut expres că „prevederile prezentului ordin se aplică în limita resurselor financiare aflate la dispoziție" (fila 98 la dosarul Tribunalului București).

Potrivit art. 69 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții: „Art. 69. - Acordarea drepturilor bănești reglementate prin prezenta lege se va face în limita fondurilor bugetare aprobate anual ministerelor și instituțiilor centrale prevăzute la art. 1" („Art.

1. - Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției"). Înalta Curte constată că instanța de fond a realizat o corectă și temeinică interpretare și aplicare a dispozițiilor citate, reținând că exercițiul efectiv al dreptului la plata sporului prevăzut de art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 281/1993 este prevăzut sub condiția existenței anuale a fondurilor bugetare cu această destinație, astfel că membrii sindicatului reclamant care se încadrează în ipoteza juridică a acestor prevederi și ale anexei nr. 1.1.

la Ordinul ministrului justiției nr. 945/C/2003 au doar vocația, iar nu dreptul absolut la plata sporului respectiv. Or, atâta timp cât sporurile respective au fost plătite pentru anumite perioade din anii 2004 și 2006, rezultă cu evidență faptul că ordonatorul principal de credite a efectuat diligentele necesare în vederea cuprinderii în buget a sumelor necesare plății sporului respectiv. Insă, faptul că pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, în exercitarea atribuției prevăzute de art. 6 lit. m) din H.G. nr. 1849/2004, înscrie în proiectul bugetului de venituri și cheltuieli sumele necesare plății sporurilor nu presupune în mod automat aprobarea bugetului în forma propusă și implicit existența în buget a sumelor aferente.

Dispozițiile art. 155 și art. 156 C. muncii nu sunt incidente în privința problemei de drept deduse judecății, întrucât aceste dispoziții reprezintă dreptul comun în materia raporturilor de muncă, în timp ce în privința membrilor sindicatului reclamant, funcționari publici cu statut special, sunt aplicabile normele speciale, derogatorii de la dreptul comun, ale art. 69 din Legea nr. 138/1999, care condiționează acordarea drepturilor salariale cuvenite. personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională și personalului civil din aceste instituții de limitele fondurilor bugetare aprobate anual, în speță pentru instituțiile pârâte aflate în subordinea Ministerului Justiției.

Practica judecătorească depusă în susținere de recurentul-reclamant nu este obligatorie pentru Înalta Curte, întrucât jurisprudența unitară a Instanței Supreme se impune a fi respectată de celelalte instanțe judecătorești, iar nu invers. Înalta Curte constată că întemeiat a reținut instanța de fond că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Față de cele arătate, Înalta Curte constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, că nu este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și că nu există motive de casare în sensul art. 304 1 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant Sindicatul F.J. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Sindicatul F.J. împotriva sentinței civile nr. 124 din 16 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2008.