ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4210/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4210/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin cererea
de chemare în judecată înregistrată la data de 6 septembrie 2006 pe rolul
Tribunalului București, reclamantul Sindicatul F.J. a chemat în judecată pe
pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor,
Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță București, Baza de
Aprovizionare,
Gospodărire și Reparații Jilava și Penitenciarul Spital
București, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună
obligarea pârâților la plata către salariații acestor instituții a sporurile
prevăzute în anexa nr. 1.1 la Ordinul ministrului justiției nr. 945/C/2003,
corespunzător condițiilor de muncă și activităților desfășurate de fiecare
salariat membru al sindicatului, pentru perioada septembrie 2004- mai 2006,
sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pârâta Baza de
Aprovizionare, Gospodărire și Reparații Jilava a formulat cerere de chemare în
garanție a Ministerului Finanțelor, Ministerului Justiției și Administrației
Naționale a Penitenciarelor pentru ca, în situația în care se va admite cererea
reclamantului, să se dispună obligarea acestora la plata către membrii de
sindicat a sporurilor solicitate.
Prin sentința
civilă nr. 1084 din 14 februarie 2007, Tribunalul București, secția a VIII-a
conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, a
admis excepția necompetenței materiale, invocată de instanță din oficiu, și a
declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând, în
esență, că personalul Administrației Naționale a Penitenciarelor este
constituit din funcționari publici cu statut special, conform art. 3 din Legea
nr. 293/2004, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 91
1
din
Legea nr. 188/1999 (art. 109 în forma republicată a Legii nr. 188/1999 în M. Of.
nr. 365 din 29 mai 2007), conform cărora „Cauzele care au ca obiect raportul de
serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios
administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin
lege competența altor instanțe".
Investită cu
soluționarea cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel București, secția
a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 124 din
16 ianuarie 2008:
- a respins
excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Ministerul Justiției, reținând
că nu sunt incidente prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu
modificările și completările ulterioare;
- a respins
excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocată de
Ministerul Justiției, reținând că ministerul este ordonator principal de
credite și că, potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002, îi revine obligația de
a repartiza creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru
bugetele instituțiilor din subordine, printre care se află și Administrația
Națională a Penitenciarelor și, subsecvent, celelalte instituții pârâte;
- a respins
acțiunea reclamantului Sindicatul F.J., reținând că, în raport cu prevederile
art. 69 din Legea nr. 138/1999, ale art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 281/1993
și ale art. 13 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 945/2003,
sporurile, cum sunt cele solicitate prin acțiune, se acordă în limita fondurilor
bugetare alocate, ori nefiind prevăzute prin buget sumele aferente, nu se poate
reține că drepturile respective sunt drepturi câștigate, atâta timp cât ele
sunt prevăzute sub condiția existenței alocațiilor bugetare. Astfel, a reținut
Curtea de apel că salariații membrii de sindicat au doar o vocație de a li se
acorda sporurile în litigiu, iar nu un drept absolut atâta timp cât acordarea
sporurilor a fost condiționată prin lege de existența fondurilor bugetare
anuale.
Împotriva
sentinței civile nr. 124 din 16 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția
a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul
Sindicatul F.J., criticând soluția instanței de fond sub aspectul încălcării
sau interpretării greșite a legii, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C. proc. civ.
În esență,
prin motivele de recurs, recurentul-reclamant susține următoarele:
Sporurile a
căror plată se solicită au fost acordate salariaților, care își desfășoară
activitatea în instituțiile pârâte în locurile de muncă stabilite potrivit art.
13 din Regulamentul de acordare a sporului prevăzut de art. 8 alin. (1) lit. a)
din H.G. nr. 281/1993, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 945/C/2003,
pentru anul 2004 până în luna august, inclusiv, și începând cu luna mai 2006,
plata acestora fiind suspendată pentru perioada septembrie 2004-mai 2006.
Susține recurentul-reclamant că instanța de fond în mod greșit a
reținut că
salariații membrii de
sindicat au doar vocația de a li se acorda sporurile respective, întrucât
acordarea efectivă a acestora este condiționată prin lege de existența
fondurilor bugetare anuale. In acest sens, recurentul-reclamant susține că
potrivit art. 155 și art. 156 C. muncii, sporurile solicitate fac parte din salariu,
iar drepturile salariale trebuie să fie plătite înaintea oricăror alte
obligații ale angajatorului. Se susține, totodată, că inexistența fondurilor
bugetare pentru perioada în discuție nu poate conduce la suprimarea drepturilor
salariale câștigate, cu atât mai mult cu cât instituțiile pârâte nu au
contestat drepturile solicitate, ci s-au prevalat de insuficiența fondurilor
bugetare. Totodată,
recurentul-reclamant
susține că pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor
avea
obligația, conform art. 6 alin. (1) lit. m) și art. 7 alin. (3) din H.G. nr.
1849/2004 și ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 500/2002 de a include în
proiectul bugetului de venituri și cheltuieli sumele necesare plății
drepturilor solicitate prin acțiune.
În susținerea
recursului, recurentul-reclamant depune extrase din jurisprudența Curții de
Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pe perioada
2005 și semestrul
I
2006.
Pârâții
Penitenciarul București Jilava, Penitenciarul Spital București Jilava, Baza de
Aprovizionare, Gospodărire și Reparații Jilava au depus întâmpinări, prin care
au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și
temeinică a sentinței civile pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal.
Analizând
cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu situația reglementată de
art. 304 pct. 9 și cu art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată
că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Prin cererea de
chemare în judecată, recurentul-reclamant solicită plata către membrii de
sindicat a sporului prevăzut de art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 281/1993,
corespunzător condițiilor de muncă și activităților desfășurate de fiecare
salariat membru al sindicatului, pentru perioada septembrie 2004-mai 2006, sume
actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În esență,
recurentul-reclamant susține că întrucât sporul respectiv nu a fost acordate în
perioada respectivă datorită inexistenței fondurilor bugetare aferente nu
reprezintă o suprimare a dreptului, astfel că salariații au un drept absolut la
plata sumelor respective, iar nu doar o vocație în acest sens, cu atât mai mult
cu cât ordonatorul principal de credite avea obligația de a introduce în
bugetul de venituri și cheltuieli aferent perioadei respective sumele necesare
plății sporurilor.
Potrivit art. 8 alin.
(1) lit. a) din H.G. nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din
unitățile bugetare:
„Art. 8. - În raport
cu condițiile în care se desfășoară activitatea, pot fi acordate următoarele
categorii de sporuri:
a)
pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din
salariul de bază, corespunzător timpului
lucrat la locurile de muncă respective. Pentru condiții deosebit de
periculoase: leprozerii, anatomie patologică și medicină legală, TBC, SIDA,
epidemii deosebit de grave și altele asemenea, stabilite de Ministerul
Sănătății, cuantumul sporului este de 50-100% din salariul de bază. Pentru
condiții deosebit de periculoase, vătămătoare, nedorite
sau dificile, mărimea sporului este cea prevăzută în anexele la
prezenta hotărâre.
Locurile
de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului și
condițiile de acordare se stabilesc prin
regulament elaborat de Ministerul Sănătății și de Ministerul Muncii și
Protecției Sociale, la propunerea ministerelor, celorlalte instituții centrale
și locale ale administrației publice interesate, după consultarea
sindicatelor".
Prin Ordinul
ministrului justiției nr. 945/C/2003 a fost aprobat și Regulamentul de acordare
a sporului prevăzut de art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 281/1993,
modificat prin H.G. nr. 561/2000, pentru personalul care își desfășoară
activitatea în condiții deosebit de periculoase, condiții periculoase sau
vătămătoare.
Prin art. 4 din
Ordinul ministrului justiției nr. 945/C/2003, s-a prevăzut expres că
„prevederile prezentului ordin se aplică în limita resurselor financiare aflate
la dispoziție" (fila 98 la dosarul Tribunalului București).
Potrivit art. 69 din
Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului
militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și
siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului
civil din aceste instituții:
„Art. 69. - Acordarea
drepturilor bănești reglementate prin prezenta lege
se va face în limita fondurilor bugetare aprobate anual ministerelor și
instituțiilor
centrale prevăzute la art. 1" („Art. 1. -
Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul
Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de
Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și
Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției").
Înalta Curte constată că instanța de fond a
realizat o corectă și temeinică interpretare și aplicare a dispozițiilor
citate, reținând că exercițiul efectiv al dreptului la plata sporului prevăzut
de art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 281/1993 este prevăzut sub condiția
existenței anuale a fondurilor bugetare cu această destinație, astfel că
membrii sindicatului reclamant care se încadrează în ipoteza juridică a acestor
prevederi și ale anexei nr. 1.1. la Ordinul ministrului justiției nr. 945/C/2003
au doar vocația, iar nu dreptul absolut la plata sporului respectiv.
Or, atâta
timp cât sporurile respective au fost plătite pentru anumite perioade din anii
2004 și 2006, rezultă cu evidență faptul că ordonatorul principal de credite a
efectuat diligentele necesare în vederea cuprinderii în buget a sumelor
necesare plății sporului respectiv. Insă, faptul că pârâta Administrația
Națională a Penitenciarelor, în exercitarea atribuției prevăzute de art. 6 lit.
m) din H.G. nr. 1849/2004, înscrie în proiectul bugetului de venituri și
cheltuieli sumele necesare plății sporurilor nu presupune în mod automat
aprobarea bugetului în forma propusă și implicit existența în buget a sumelor
aferente.
Dispozițiile art. 155
și art. 156 C. muncii nu sunt incidente în privința problemei de drept deduse
judecății, întrucât aceste dispoziții reprezintă dreptul comun în materia
raporturilor de muncă, în timp ce în privința membrilor sindicatului reclamant,
funcționari publici cu statut special, sunt aplicabile normele speciale,
derogatorii de la dreptul comun, ale art. 69 din Legea nr. 138/1999, care condiționează
acordarea drepturilor salariale cuvenite.
personalului
militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și
siguranță națională și personalului civil din aceste instituții de limitele
fondurilor
bugetare aprobate anual, în speță pentru instituțiile pârâte
aflate în subordinea Ministerului Justiției.
Practica
judecătorească depusă în susținere de recurentul-reclamant nu este obligatorie
pentru Înalta Curte, întrucât jurisprudența unitară a Instanței Supreme se
impune a fi respectată de celelalte instanțe judecătorești, iar nu invers.
Înalta Curte constată
că întemeiat a reținut instanța de fond că în cauză nu sunt incidente
prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și
completările ulterioare.
Față de cele arătate,
Înalta Curte constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, că
nu este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și
că nu există motive de casare în sensul art. 304
1
C. proc. civ.,
astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca
nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant Sindicatul F.J.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D
E C I D E
Respinge
recursul declarat de Sindicatul F.J. împotriva sentinței civile nr. 124 din 16
ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 20 noiembrie 2008.