ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4210/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4210/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea

de chemare în judecată înregistrată la data de 6 septembrie 2006 pe rolul

Tribunalului București, reclamantul Sindicatul F.J. a chemat în judecată pe

pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor,

Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță București, Baza de

Aprovizionare,

Gospodărire și Reparații Jilava și Penitenciarul Spital

București, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună

obligarea pârâților la plata către salariații acestor instituții a sporurile

prevăzute în anexa nr. 1.1 la Ordinul ministrului justiției nr. 945/C/2003,

corespunzător condițiilor de muncă și activităților desfășurate de fiecare

salariat membru al sindicatului, pentru perioada septembrie 2004- mai 2006,

sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Pârâta Baza de

Aprovizionare, Gospodărire și Reparații Jilava a formulat cerere de chemare în

garanție a Ministerului Finanțelor, Ministerului Justiției și Administrației

Naționale a Penitenciarelor pentru ca, în situația în care se va admite cererea

reclamantului, să se dispună obligarea acestora la plata către membrii de

sindicat a sporurilor solicitate.

Prin sentința

civilă nr. 1084 din 14 februarie 2007, Tribunalul București, secția a VIII-a

conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, a

admis excepția necompetenței materiale, invocată de instanță din oficiu, și a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând, în

esență, că personalul Administrației Naționale a Penitenciarelor este

constituit din funcționari publici cu statut special, conform art. 3 din Legea

nr. 293/2004, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 91

1

din

Legea nr. 188/1999 (art. 109 în forma republicată a Legii nr. 188/1999 în M. Of.

nr. 365 din 29 mai 2007), conform cărora „Cauzele care au ca obiect raportul de

serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios

administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin

lege competența altor instanțe".

Investită cu

soluționarea cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 124 din

16 ianuarie 2008:

- a respins

excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Ministerul Justiției, reținând

că nu sunt incidente prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare;

- a respins

excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocată de

Ministerul Justiției, reținând că ministerul este ordonator principal de

credite și că, potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002, îi revine obligația de

a repartiza creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru

bugetele instituțiilor din subordine, printre care se află și Administrația

Națională a Penitenciarelor și, subsecvent, celelalte instituții pârâte;

- a respins

acțiunea reclamantului Sindicatul F.J., reținând că, în raport cu prevederile

art. 69 din Legea nr. 138/1999, ale art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 281/1993

și ale art. 13 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 945/2003,

sporurile, cum sunt cele solicitate prin acțiune, se acordă în limita fondurilor

bugetare alocate, ori nefiind prevăzute prin buget sumele aferente, nu se poate

reține că drepturile respective sunt drepturi câștigate, atâta timp cât ele

sunt prevăzute sub condiția existenței alocațiilor bugetare. Astfel, a reținut

Curtea de apel că salariații membrii de sindicat au doar o vocație de a li se

acorda sporurile în litigiu, iar nu un drept absolut atâta timp cât acordarea

sporurilor a fost condiționată prin lege de existența fondurilor bugetare

anuale.

Împotriva

sentinței civile nr. 124 din 16 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul

Sindicatul F.J., criticând soluția instanței de fond sub aspectul încălcării

sau interpretării greșite a legii, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În esență,

prin motivele de recurs, recurentul-reclamant susține următoarele:

Sporurile a

căror plată se solicită au fost acordate salariaților, care își desfășoară

activitatea în instituțiile pârâte în locurile de muncă stabilite potrivit art.

13 din Regulamentul de acordare a sporului prevăzut de art. 8 alin. (1) lit. a)

din H.G. nr. 281/1993, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 945/C/2003,

pentru anul 2004 până în luna august, inclusiv, și începând cu luna mai 2006,

plata acestora fiind suspendată pentru perioada septembrie 2004-mai 2006.

Susține recurentul-reclamant că instanța de fond în mod greșit a

reținut că

salariații membrii de

sindicat au doar vocația de a li se acorda sporurile respective, întrucât

acordarea efectivă a acestora este condiționată prin lege de existența

fondurilor bugetare anuale. In acest sens, recurentul-reclamant susține că

potrivit art. 155 și art. 156 C. muncii, sporurile solicitate fac parte din salariu,

iar drepturile salariale trebuie să fie plătite înaintea oricăror alte

obligații ale angajatorului. Se susține, totodată, că inexistența fondurilor

bugetare pentru perioada în discuție nu poate conduce la suprimarea drepturilor

salariale câștigate, cu atât mai mult cu cât instituțiile pârâte nu au

contestat drepturile solicitate, ci s-au prevalat de insuficiența fondurilor

bugetare. Totodată,

recurentul-reclamant

susține că pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor

avea

obligația, conform art. 6 alin. (1) lit. m) și art. 7 alin. (3) din H.G. nr.

1849/2004 și ale art. 21 alin. (3) din Legea nr. 500/2002 de a include în

proiectul bugetului de venituri și cheltuieli sumele necesare plății

drepturilor solicitate prin acțiune.

În susținerea

recursului, recurentul-reclamant depune extrase din jurisprudența Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pe perioada

2005 și semestrul

I

2006.

Pârâții

Penitenciarul București Jilava, Penitenciarul Spital București Jilava, Baza de

Aprovizionare, Gospodărire și Reparații Jilava au depus întâmpinări, prin care

au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și

temeinică a sentinței civile pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Analizând

cauza prin prisma motivelor de recurs, în raport cu situația reglementată de

art. 304 pct. 9 și cu art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Prin cererea de

chemare în judecată, recurentul-reclamant solicită plata către membrii de

sindicat a sporului prevăzut de art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 281/1993,

corespunzător condițiilor de muncă și activităților desfășurate de fiecare

salariat membru al sindicatului, pentru perioada septembrie 2004-mai 2006, sume

actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

În esență,

recurentul-reclamant susține că întrucât sporul respectiv nu a fost acordate în

perioada respectivă datorită inexistenței fondurilor bugetare aferente nu

reprezintă o suprimare a dreptului, astfel că salariații au un drept absolut la

plata sumelor respective, iar nu doar o vocație în acest sens, cu atât mai mult

cu cât ordonatorul principal de credite avea obligația de a introduce în

bugetul de venituri și cheltuieli aferent perioadei respective sumele necesare

plății sporurilor.

Potrivit art. 8 alin.

(1) lit. a) din H.G. nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din

unitățile bugetare:

„Art. 8. - În raport

cu condițiile în care se desfășoară activitatea, pot fi acordate următoarele

categorii de sporuri:

a)

pentru condiții periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din

salariul de bază, corespunzător timpului

lucrat la locurile de muncă respective. Pentru condiții deosebit de

periculoase: leprozerii, anatomie patologică și medicină legală, TBC, SIDA,

epidemii deosebit de grave și altele asemenea, stabilite de Ministerul

Sănătății, cuantumul sporului este de 50-100% din salariul de bază. Pentru

condiții deosebit de periculoase, vătămătoare, nedorite

sau dificile, mărimea sporului este cea prevăzută în anexele la

prezenta hotărâre.

Locurile

de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului și

condițiile de acordare se stabilesc prin

regulament elaborat de Ministerul Sănătății și de Ministerul Muncii și

Protecției Sociale, la propunerea ministerelor, celorlalte instituții centrale

și locale ale administrației publice interesate, după consultarea

sindicatelor".

Prin Ordinul

ministrului justiției nr. 945/C/2003 a fost aprobat și Regulamentul de acordare

a sporului prevăzut de art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 281/1993,

modificat prin H.G. nr. 561/2000, pentru personalul care își desfășoară

activitatea în condiții deosebit de periculoase, condiții periculoase sau

vătămătoare.

Prin art. 4 din

Ordinul ministrului justiției nr. 945/C/2003, s-a prevăzut expres că

„prevederile prezentului ordin se aplică în limita resurselor financiare aflate

la dispoziție" (fila 98 la dosarul Tribunalului București).

Potrivit art. 69 din

Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului

militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și

siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului

civil din aceste instituții:

„Art. 69. - Acordarea

drepturilor bănești reglementate prin prezenta lege

se va face în limita fondurilor bugetare aprobate anual ministerelor și

instituțiilor

centrale prevăzute la art. 1" („Art. 1. -

Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul

Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de

Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și

Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției").

Înalta Curte constată că instanța de fond a

realizat o corectă și temeinică interpretare și aplicare a dispozițiilor

citate, reținând că exercițiul efectiv al dreptului la plata sporului prevăzut

de art. 8 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 281/1993 este prevăzut sub condiția

existenței anuale a fondurilor bugetare cu această destinație, astfel că

membrii sindicatului reclamant care se încadrează în ipoteza juridică a acestor

prevederi și ale anexei nr. 1.1. la Ordinul ministrului justiției nr. 945/C/2003

au doar vocația, iar nu dreptul absolut la plata sporului respectiv.

Or, atâta

timp cât sporurile respective au fost plătite pentru anumite perioade din anii

2004 și 2006, rezultă cu evidență faptul că ordonatorul principal de credite a

efectuat diligentele necesare în vederea cuprinderii în buget a sumelor

necesare plății sporului respectiv. Insă, faptul că pârâta Administrația

Națională a Penitenciarelor, în exercitarea atribuției prevăzute de art. 6 lit.

m) din H.G. nr. 1849/2004, înscrie în proiectul bugetului de venituri și

cheltuieli sumele necesare plății sporurilor nu presupune în mod automat

aprobarea bugetului în forma propusă și implicit existența în buget a sumelor

aferente.

Dispozițiile art. 155

și art. 156 C. muncii nu sunt incidente în privința problemei de drept deduse

judecății, întrucât aceste dispoziții reprezintă dreptul comun în materia

raporturilor de muncă, în timp ce în privința membrilor sindicatului reclamant,

funcționari publici cu statut special, sunt aplicabile normele speciale,

derogatorii de la dreptul comun, ale art. 69 din Legea nr. 138/1999, care condiționează

acordarea drepturilor salariale cuvenite.

personalului

militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și

siguranță națională și personalului civil din aceste instituții de limitele

fondurilor

bugetare aprobate anual, în speță pentru instituțiile pârâte

aflate în subordinea Ministerului Justiției.

Practica

judecătorească depusă în susținere de recurentul-reclamant nu este obligatorie

pentru Înalta Curte, întrucât jurisprudența unitară a Instanței Supreme se

impune a fi respectată de celelalte instanțe judecătorești, iar nu invers.

Înalta Curte constată

că întemeiat a reținut instanța de fond că în cauză nu sunt incidente

prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare.

Față de cele arătate,

Înalta Curte constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, că

nu este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și

că nu există motive de casare în sensul art. 304

1

C. proc. civ.,

astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant Sindicatul F.J.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

recursul declarat de Sindicatul F.J. împotriva sentinței civile nr. 124 din 16

ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 20 noiembrie 2008.