ÎCCJ, decizie (scj.ro #85050)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85050) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Funcționari
publici cu statut special. Solicitarea în instanță a unor drepturi de
natură salarială. Instanța competentă să judece
litigiul.
Legea
293/2004
Legea
nr. 188/1999
Cuprins pe materii: Dreptul
funcției publice
Indice alfabetic: Administrația Națională
a Penitenciarelor
Competență materială
Drepturi
salariale
Funcționari publici cu statut special
Litigiile
având ca obiect drepturi salariale ale funcționarilor publici cu statut
special din sistemul penitenciar intră în competența de
soluționare a instanțelor de contencios administrativ, iar nu în cea
a instanțelor de dreptul muncii.
Faptul
că în urma modificărilor aduse Legii nr. 293/2004, privind Statutul
funcționarilor publici din Administrația Națională a
Penitenciarelor, au fost eliminate normele de trimitere la Legea nr. 188/1999,
menținându-se numai cele privind completarea cu prevederile
legislației muncii, nu trebuie să conducă la concluzia că
funcționarilor din sistemul administrației penitenciare li s-ar
aplica dispozițiile celei din urmă. În lipsa unei reglementări
speciale, acestora, ca funcționari publici, chiar având un statut
special, li se aplică prevederile art. 91
1
din Legea nr.
188/1999, potrivit cu care cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al
funcționarilor publici sunt de competența instanțelor de
contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este
stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
Î.C.C.J.,
Secția de contencios administrativ și fiscal,
Decizia nr. 4174 din 31 octombrie 2007
Notă:
Instanța
a avut în vedere
art. 91ą din Legea nr. 188/1999,
republicată în M.Of. nr. 251 din 22/03/2004, cu modificările și
completările ulterioare. În prezent art. 91ą a devenit art. 109 în forma
republicată în M.Of. nr. 365 din 29/05/2007.
Prin cerere adresată Tribunalului
București – Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări
sociale, contencios administrativ și fiscal la data de 1 noiembrie 2006
reclamantul Sindicatul Național al Lucrătorilor din
Administrația Națională a Penitenciarelor, în numele membrilor
de sindicat din Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță
București – Jilava, în contradictoriu cu Penitenciarul cu Regim de
Maximă Siguranță București – Jilava, Administrația
Națională a Penitenciarelor și Ministerul Justiției a
solicitat obligarea pârâților la plata către reclamanți a
sumelor de bani reprezentând prima de concediu, conform art. 304 lit.f) din
Legea nr. 293/2004, pe perioada 2004, octombrie –decembrie 2005 și 2006 integral,
precum și acordarea sumelor actualizate cu indicele de inflație.
Prin sentința
civilă nr. 772/31 februarie 2007, Tribunalul București – Secția
a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios
administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței
materiale, invocată din oficiu și a dispus declinarea
competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel
București – Secția contencios administrativ și fiscal.
În motivarea soluției
se arată că reclamanții sunt funcționari publici cu statut
special, iar drepturile solicitate derivă din derularea raporturilor de
serviciu ale acestora, iar potrivit art. 91
1
din Legea nr. 188/1999,
astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 251/2006, cauzele ce au ca
obiect raportul de serviciu al funcționarilor publici sunt de
competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția
situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege
competența altor instanțe.
Legea nr. 188/1999 nu
distinge între funcționarii publici și funcționarii publici cu
statut special, iar Legea nr. 293/2004 nu stabilește competența de
soluționare a litigiilor în care funcționarii publici cu statut
special figurează ca parte.
Faptul că în art. 81
din Legea n. 293/2004 se precizează că dispozițiile acestei legi
se completează cu prevederile din legislația muncii nu duce la ideea
că ar fi competente instanțele de dreptul muncii pentru că o
asemenea prevedere este cuprinsă și în art. 93 din Legea nr.
188/1999, dar nu duce la competența instanței de drept comun în cazul
litigiilor privind funcționarii publici.
Curtea de Apel
București prin sentința civilă nr. 1349/23 mai 2007 a admis
excepția necompetenței materiale a Curții de Apel
București- Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal
și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea
Tribunalului București – Secția a VIII-a conflicte de muncă.
Constatându-se ivit conflictul negativ de competență a fost înaintat
dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru
soluționarea lui.
În considerentele
sentinței s-a reținut că obiectul cauzei îl constituie obligarea
pârâților
la plata către
salariații
acestora, membrii ai sindicatului reclamant, a drepturilor bănești
constând
în prime de concediu pentru anul 2004, 2005 și 2006,
actualizate cu coeficientul de inflație.
Acțiunea este întemeiată pe art.34
lit.f) din Legea
nr.293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația
Națională a Penitenciarelor, iar
litigiul
vizează un conflict de muncă, în sensul Legii nr.168/1999, și
art.81, din
Legea nr.293/2004 astfel cum a fost modificată prin
O.U.G. nr. 47/2006, art.l pct.60, aprobată prin Legea nr.462/2006.
Salariații pârâților, membrii
ai sindicatului reclamant, sunt funcționari publici cu statut special
și personal contractual civil, ale căror raporturi de muncă sunt
reglementate de Codul muncii. Odată cu intrarea în
vigoare a Legii nr.293/2004, sistemul penitenciar a fost demilitarizat,
cadrelor
militare acordându-li-se statut de funcționar public cu
statut special, iar până la intrarea în vigoare a Legii nr.293/2004, a fost
salarizat potrivit Legii nr.138/1999 privind salarizarea cadrelor militare.
Având în vedere că, Legea
nr.293/2004 cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 47/2006, este legea
specială în raport de dreptul comun în materia funcționarului public
reprezentat de Legea nr. 188/1999 republicată cu modificările și
completările ulterioare, dispozițiile legii speciale prevalează
dreptului
comun. În Legea nr.293/2004 nu
sunt prevăzute reguli speciale cu privire
la jurisdicția
conflictelor de muncă ale acestei categorii de funcționari publici cu
statut special. Ca atare se aplică dispozițiile art.81 din Legea
nr.293/2004, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 47/2006, în sensul
că „dispozițiile prezentei legi se completează, după caz,
cu prevederile cuprinse în legislația muncii". Regulile aplicabile cu
privire la competența materială a acestor litigii sunt cele
prevăzute de Codul muncii și Legea nr. 168/1999 privind
soluționarea conflictelor de muncă și nu cele ale Legii nr.188/1999
republicată cu modificările ulterioare, mai exact art.91
1
.
Față de această
împrejurare competența de soluționare a pricinii aparține,
potrivit art.2 pct.1 lit.c), Cod procedură civilă tribunalului,
respectiv Tribunalul București - Secția specializată în litigii
de muncă.
Soluționând conflictul
de competență ivit, Înalta Curte, cu majoritate, va stabilit
competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel
București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
având în vedere următoarele considerente:
Legea nr. 293/2004
reglementează Statutul funcționarilor publici din Administrația
Națională a Penitenciarelor.
În conformitate cu art. 3
alin. (1) din Legea nr. 293/2004 personalul din sistemul administrației
penitenciare este constituit din funcționari publici civili cu statut
special și din personal încadrat pe baza contractului individual de
muncă.
În alin.3 al aceluiași
articol se precizează că personalul din sistemul administrației
penitenciarelor, încadrat în funcție pe baza contractului individual de
muncă, are calitate de salariat, fiind supus legislației muncii.
Față de aceste
precizări, din interpretarea
per a contrario
a prevederilor art. 3
alin. (3) din Legea nr. 293/2004 se poate deduce faptul că
funcționarilor publici, chiar dacă au statut special, li se
aplică prevederile Legii nr. 188/1999, mai ales că Legea nr. 188/1999
dă posibilitatea ca funcționarii publici, care lucrează în anumite
servicii publice, să aibă statute speciale.
Este adevărat că
art. 81 din Legea nr. 293/2004 a fost modificat prin O.U.G. nr. 47/2006 și
au fost eliminate prevederile care completau Legea nr. 293/2004 cu prevederile
Legii nr. 188/1999, menționându-se numai completarea cu prevederile
legislației muncii, dar aceasta nu poate însemna că
funcționarilor publici din cadrul Administrației Naționale a
Penitenciarelor li s-ar aplica legislația muncii.
Din interpretarea Legii nr.
293/2004 se poate observa că aceasta a preluat, în mare parte,
dispozițiile din Legea nr. 188/1999, iar față de precizarea din
art.3 alin. (1) din Legea nr. 293/2004 nici nu se mai impunea trimiterea la
completarea acestei legi cu prevederile Legii nr. 188/1999.
Fiind funcționari
publici – acestora li se aplică prevederile art. 91
1
din Legea
nr. 188/1999, cu modificările ulterioare, prevederi potrivit cărora
acțiunile care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarilor
publici sunt de competența instanțelor de contencios administrativ,
cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin
lege competența altor instanțe.
Având în vedere că în
legea specială, Legea nr.293/2004 nu este prevăzută expres
competența altei instanțe, instanța de contencios administrativ
este competentă să soluționeze toate litigiile izvorâte din
raportul de serviciu al funcționarilor publici, așa cum este și
prezentul litigiu.
Referirile la
legislația muncii cuprinse în art. 81 din Legea nr. 293/2004, așa cum
a fost modificat prin O.U.G. nr. 47/2006, sunt identice cu cele cuprinse în art.
117 din Legea nr. 188/1999 și ar trebui înțelese în sensul că,
dispozițiile legii se completează, din punctul de vedere al normelor
de drept material, cu cele ale dispozițiilor din legislația muncii
pentru situații care nu au fost reglementate prin legea specială.
Dacă s-ar ajunge la
concluzia că instanțele de contencios administrativ nu ar fi
competente să soluționeze litigiile izvorâte din raporturile de
serviciu ale funcționarilor publici cu statut special din
Administrația Națională a Penitenciarelor s-ar ajunge la
situația în care litigiile să fie soluționate de instanța
de dreptul muncii, dar numai cele care nu vizează contestații
împotriva dispoziției de imputare emisă pentru recuperarea
prejudiciilor cauzate de acești funcționari, litigii care, potrivit
art. 70 alin. (2) din Legea nr. 293/2004, modificat de O.U.G. nr. 47/2006, sunt
de competența instanței de contencios administrativ, în
condițiile legii.
OPINIE
SEPARATĂ
Fără a nega în totalitate
argumentele aduse în sprijinul soluției adoptate cu majoritate de voturi
în sensul stabilirii competenței de soluționare a pricinii în
favoarea Curții de Apel București – Secția a VIII-a de
contencios administrativ și fiscal, considerăm că argumentele
juridice aduse în sprijinul opiniei potrivit căreia competența
soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București –
Secția conflictre de muncă și alte drepturi de saigurări
sociale primează.
Apreciem că în
raport cu principiile statuate prin art. 1 alin. 5) din Constituția
României, cu legea specială care exprimă fără echivoc
voința legiuitorului precum și cu principiul de drept consacrat prin
adagiul
„specialia generalibus derogant”
(normele speciale derogă
de la cele generale), posibilitățile interpretului legii de a
depăși sfera literei acesteia sunt extrem de limitate.
Astfel, conform
dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 293/2004, legea specială
privind Statutul funcționarilor publici din Administrația
Națională a Penitenciarelor, personalul din sistemul
administrației penitenciarelor este constituit din funcționari
publici civili cu statut special și din personal încadrat pe baza
contractului individual de muncă.
Totodată,
potrivit dispozițiilor art. 79 alin. (1) din Legea nr. 293/2004, în forma
nemodificată, „până la adoptarea legii privind salarizarea
funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare,
rămân aplicabile în continuare dispozițiile legale referitoare la
salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din
instituțiile publice de apărare națională” iar conform art.
81 „dispozițiile prezentei legi se completează, după caz, cu
prevederile cuprinse în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor
publici, republicată precum și cu cele din legislația muncii”
De asemenea, Legea nr.
138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din
instituțiiile publice de apărare național, ordine publică
și siguranță națională, precum și acordarea unor
drepturi salariale personalului civil din aceste instituții nu prevede
pentru soluționarea litigiilor alte căi decât cele prevăzute de
Codul muncii, dimpotrivă, conform art. 57 drepturile neachittate
personalului militar și civil și nereclamate în termen de 3 ani de la
data când trebuiau plătite se prescriu, iar potrivit dispozițiilor
art. 60 alin. (2) Ministerul Muncii și Protecției Sociale și
Ministerul Finanțelor controlează, prin organe speciale, modul de
aplicare a dispozițiilor legale referitoare la salarizarea muncii.
Mai mult, Legea nr.
293/2004 a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 47/2006
(în vigoare la data înregistrării acțiunii) art. 79 având
următorul cuprins: „până la intrarea în vigoare a legii privind
salarizarea funcționarilor publici din sistemul administrației
penitenciare, rămân aplicabile, în continuare dispozițiile legale
referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din
instituțiile publice de apărare, ordine publică și
siguranță națională. De asemenea, art. 81 prevede că
dispozițiile prezentei legi se completează, după caz, cu
prevederile cuprinse în legislația muncii.
În cauză este de
necontestat că obiectul acțiunii îl constituie acordarea unor
drepturi de natură salarială.
Având în vedere
și dispozițiile legale din actele normative prezentate în cele ce
preced în succesiunea lor tocmai pentru a reliefa evoluția rațiunii
legiuitorului, constatăm că natura prezentului litigiu este în mod
evident cea de litigiu de muncă, iar nu de contencios administrativ, în
cauză fiind aplicabile dispozițiile Codului muncii și ale Legii
nr. 138/1999, iar nu cele ale Legii nr. 554/2004 sau ale Legii nr. 188/1999.
De altfel, ulterior,
prin Legea nr. 55/2007 privind aprobarea O.U.G. nr. 47/2006 se menține
statutul special al funcționarului public din cadrul sistemului
administrației penitenciare în raport cu cel al funcționarului public
al cărui statut este reglementat de Legea nr. 188/1999.
În opinia
noastră, având în vedere cele expuse în cele ce preced, competența de
soluționare a pricinii aparține, potrivit art. 2 pct. 1 lit. c) din
C. proc. civ., tribunalului, respectiv Tribunalului București –
Secția specializată în litigii de muncă.
De altfel, Înalta
Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios
administrativ și fiscal s-a mai pronunțat în același sens prin
decizia nr. 1792 din 27 martie 2007.
Pentru rațiunile expuse în cele ce preced nu am putut
subscrie la opina majorității, considerând necesar să formulez
prezenta opinie separată.