ÎCCJ, decizie (scj.ro #85050)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #85050) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

publici cu statut special. Solicitarea în instanță a unor drepturi de

natură salarială. Instanța competentă să judece

litigiul.

Legea

293/2004

Legea

nr. 188/1999

Cuprins pe materii: Dreptul

funcției publice

Indice alfabetic: Administrația Națională

a Penitenciarelor

Competență materială

Drepturi

salariale

Funcționari publici cu statut special

Litigiile

având ca obiect drepturi salariale ale funcționarilor publici cu statut

special din sistemul penitenciar intră în competența de

soluționare a instanțelor de contencios administrativ, iar nu în cea

a instanțelor de dreptul muncii.

Faptul

că în urma modificărilor aduse Legii nr. 293/2004, privind Statutul

funcționarilor publici din Administrația Națională a

Penitenciarelor, au fost eliminate normele de trimitere la Legea nr. 188/1999,

menținându-se numai cele privind completarea cu prevederile

legislației muncii, nu trebuie să conducă la concluzia că

funcționarilor din sistemul administrației penitenciare li s-ar

aplica dispozițiile celei din urmă. În lipsa unei reglementări

speciale,  acestora, ca funcționari publici,  chiar având un statut

special,  li se aplică prevederile art. 91

1

din Legea nr.

188/1999,  potrivit cu care cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al

funcționarilor publici sunt de competența instanțelor de

contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este

stabilită expres prin lege competența altor instanțe.

Î.C.C.J.,

Secția de contencios administrativ și fiscal,

Decizia nr. 4174 din 31 octombrie 2007

Notă:

Instanța

a avut în vedere

art. 91ą din Legea nr. 188/1999,

republicată în M.Of. nr. 251 din 22/03/2004, cu modificările și

completările ulterioare. În prezent art. 91ą a devenit art. 109 în forma

republicată în M.Of. nr. 365 din 29/05/2007.

Prin cerere adresată Tribunalului

București – Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări

sociale, contencios administrativ și fiscal la data de 1 noiembrie 2006

reclamantul Sindicatul Național al Lucrătorilor din

Administrația Națională a Penitenciarelor, în numele membrilor

de sindicat din Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță

București – Jilava, în contradictoriu cu Penitenciarul cu Regim de

Maximă Siguranță București – Jilava, Administrația

Națională a Penitenciarelor și Ministerul Justiției a

solicitat obligarea pârâților la plata către reclamanți a

sumelor de bani reprezentând prima de concediu, conform art. 304 lit.f) din

Legea nr. 293/2004, pe perioada 2004, octombrie –decembrie 2005 și 2006 integral,

precum și acordarea sumelor actualizate cu indicele de inflație.

Prin sentința

civilă nr. 772/31 februarie 2007, Tribunalul București – Secția

a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios

administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței

materiale, invocată din oficiu și a dispus declinarea

competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

București – Secția contencios administrativ și fiscal.

În motivarea soluției

se arată că reclamanții sunt funcționari publici cu statut

special, iar drepturile solicitate derivă din derularea raporturilor de

serviciu ale acestora, iar potrivit art. 91

1

din Legea nr. 188/1999,

astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 251/2006, cauzele ce au ca

obiect raportul de serviciu al funcționarilor publici sunt de

competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția

situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege

competența altor instanțe.

Legea nr. 188/1999 nu

distinge între funcționarii publici și funcționarii publici cu

statut special, iar Legea nr. 293/2004 nu stabilește competența de

soluționare a litigiilor în care funcționarii publici cu statut

special figurează ca parte.

Faptul că în art. 81

din Legea n. 293/2004 se precizează că dispozițiile acestei legi

se completează cu prevederile din legislația muncii nu duce la ideea

că ar fi competente instanțele de dreptul muncii pentru că o

asemenea prevedere este cuprinsă și în art. 93 din Legea nr.

188/1999, dar nu duce la competența instanței de drept comun în cazul

litigiilor privind funcționarii publici.

Curtea de Apel

București prin sentința civilă nr. 1349/23 mai 2007 a admis

excepția necompetenței materiale a Curții de Apel

București- Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București – Secția a VIII-a conflicte de muncă.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență a fost înaintat

dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru

soluționarea lui.

În considerentele

sentinței s-a reținut că obiectul cauzei îl constituie obligarea

pârâților

la plata către

salariații

acestora, membrii ai sindicatului reclamant, a drepturilor bănești

constând

în prime de concediu pentru anul 2004, 2005 și 2006,

actualizate cu coeficientul de inflație.

Acțiunea este întemeiată pe art.34

lit.f) din Legea

nr.293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația

Națională a Penitenciarelor, iar

litigiul

vizează un conflict de muncă, în sensul Legii nr.168/1999, și

art.81, din

Legea nr.293/2004 astfel cum a fost modificată prin

O.U.G. nr. 47/2006, art.l pct.60, aprobată prin Legea nr.462/2006.

Salariații pârâților, membrii

ai sindicatului reclamant, sunt funcționari publici cu statut special

și personal contractual civil, ale căror raporturi de muncă sunt

reglementate de Codul muncii. Odată cu intrarea în

vigoare a Legii nr.293/2004, sistemul penitenciar a fost demilitarizat,

cadrelor

militare acordându-li-se statut de funcționar public cu

statut special, iar până la intrarea în vigoare a Legii nr.293/2004, a fost

salarizat potrivit Legii nr.138/1999 privind salarizarea cadrelor militare.

Având în vedere că, Legea

nr.293/2004 cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 47/2006, este legea

specială în raport de dreptul comun în materia funcționarului public

reprezentat de Legea nr. 188/1999 republicată cu modificările și

completările ulterioare, dispozițiile legii speciale prevalează

dreptului

comun. În Legea nr.293/2004 nu

sunt prevăzute reguli speciale cu privire

la jurisdicția

conflictelor de muncă ale acestei categorii de funcționari publici cu

statut special. Ca atare se aplică dispozițiile art.81 din Legea

nr.293/2004, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 47/2006, în sensul

că „dispozițiile prezentei legi se completează, după caz,

cu prevederile cuprinse în legislația muncii". Regulile aplicabile cu

privire la competența materială a acestor litigii sunt cele

prevăzute de Codul muncii și Legea nr. 168/1999 privind

soluționarea conflictelor de muncă și nu cele ale Legii nr.188/1999

republicată cu modificările ulterioare, mai exact art.91

1

.

Față de această

împrejurare competența de soluționare a pricinii aparține,

potrivit art.2 pct.1 lit.c), Cod procedură civilă tribunalului,

respectiv Tribunalul București - Secția specializată în litigii

de muncă.

Soluționând conflictul

de competență ivit, Înalta Curte, cu majoritate, va stabilit

competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel

București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

având în vedere următoarele considerente:

Legea nr. 293/2004

reglementează Statutul funcționarilor publici din Administrația

Națională a Penitenciarelor.

În conformitate cu art. 3

alin. (1) din Legea nr. 293/2004 personalul din sistemul administrației

penitenciare este constituit din funcționari publici civili cu statut

special și din personal încadrat pe baza contractului individual de

muncă.

În alin.3 al aceluiași

articol se precizează că personalul din sistemul administrației

penitenciarelor, încadrat în funcție pe baza contractului individual de

muncă, are calitate de salariat, fiind supus legislației muncii.

Față de aceste

precizări, din interpretarea

per a contrario

a prevederilor art. 3

alin. (3) din Legea nr. 293/2004 se poate deduce faptul că

funcționarilor publici, chiar dacă au statut special, li se

aplică prevederile Legii nr. 188/1999, mai ales că Legea nr. 188/1999

dă posibilitatea ca funcționarii publici, care lucrează în anumite

servicii publice, să aibă statute speciale.

Este adevărat că

art. 81 din Legea nr. 293/2004 a fost modificat prin O.U.G. nr. 47/2006 și

au fost eliminate prevederile care completau Legea nr. 293/2004 cu prevederile

Legii nr. 188/1999, menționându-se numai completarea cu prevederile

legislației muncii, dar aceasta nu poate însemna că

funcționarilor publici din cadrul Administrației Naționale a

Penitenciarelor li s-ar aplica legislația muncii.

Din interpretarea Legii nr.

293/2004 se poate observa că aceasta a preluat, în mare parte,

dispozițiile din Legea nr. 188/1999, iar față de precizarea din

art.3 alin. (1) din Legea nr. 293/2004 nici nu se mai impunea trimiterea la

completarea acestei legi cu prevederile Legii nr. 188/1999.

Fiind funcționari

publici – acestora li se aplică prevederile art. 91

1

din Legea

nr. 188/1999, cu modificările ulterioare, prevederi potrivit cărora

acțiunile care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarilor

publici sunt de competența instanțelor de contencios administrativ,

cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin

lege competența altor instanțe.

Având în vedere că în

legea specială, Legea nr.293/2004 nu este prevăzută expres

competența altei instanțe, instanța de contencios administrativ

este competentă să soluționeze toate litigiile izvorâte din

raportul de serviciu al funcționarilor publici, așa cum este și

prezentul litigiu.

Referirile la

legislația muncii cuprinse în art. 81 din Legea nr. 293/2004, așa cum

a fost modificat prin O.U.G. nr. 47/2006, sunt identice cu cele cuprinse în art.

117 din Legea nr. 188/1999 și ar trebui înțelese în sensul că,

dispozițiile legii se completează, din punctul de vedere al normelor

de drept material, cu cele ale dispozițiilor din legislația muncii

pentru situații care nu au fost reglementate prin legea specială.

Dacă s-ar ajunge la

concluzia că instanțele de contencios administrativ nu ar fi

competente să soluționeze litigiile izvorâte din raporturile de

serviciu ale funcționarilor publici cu statut special din

Administrația Națională a Penitenciarelor s-ar ajunge la

situația în care litigiile să fie soluționate de instanța

de dreptul muncii, dar numai cele care nu vizează contestații

împotriva dispoziției de imputare emisă pentru recuperarea

prejudiciilor cauzate de acești funcționari, litigii care, potrivit

art. 70 alin. (2) din Legea nr. 293/2004, modificat de O.U.G. nr. 47/2006, sunt

de competența instanței de contencios administrativ, în

condițiile legii.

OPINIE

SEPARATĂ

Fără a nega în totalitate

argumentele aduse în sprijinul soluției adoptate cu majoritate de voturi

în sensul stabilirii competenței de soluționare a pricinii în

favoarea Curții de Apel București – Secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, considerăm că argumentele

juridice aduse în sprijinul opiniei potrivit căreia competența

soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București –

Secția conflictre de muncă și alte drepturi de saigurări

sociale primează.

Apreciem că în

raport cu principiile statuate prin art. 1 alin. 5) din Constituția

României, cu legea specială care exprimă fără echivoc

voința legiuitorului precum și cu principiul de drept consacrat prin

adagiul

„specialia generalibus derogant”

(normele speciale derogă

de la cele generale), posibilitățile interpretului legii de a

depăși sfera literei acesteia sunt extrem de limitate.

Astfel, conform

dispozițiilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 293/2004, legea specială

privind Statutul funcționarilor publici din Administrația

Națională a Penitenciarelor, personalul din sistemul

administrației penitenciarelor  este constituit din funcționari

publici civili cu statut special și din personal încadrat pe baza

contractului individual de muncă.

Totodată,

potrivit dispozițiilor art. 79 alin. (1) din Legea nr. 293/2004, în forma

nemodificată, „până la adoptarea legii privind salarizarea

funcționarilor publici din sistemul administrației penitenciare,

rămân aplicabile în continuare dispozițiile legale referitoare la

salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din

instituțiile publice de apărare națională” iar conform art.

81 „dispozițiile prezentei legi se completează, după caz, cu

prevederile cuprinse în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, republicată precum și cu cele din legislația muncii”

De asemenea, Legea nr.

138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din

instituțiiile publice de apărare național, ordine publică

și siguranță națională, precum și acordarea unor

drepturi salariale personalului civil din aceste instituții nu prevede

pentru soluționarea litigiilor alte căi decât cele prevăzute de

Codul muncii, dimpotrivă, conform art. 57 drepturile neachittate

personalului militar și civil și nereclamate în termen de 3 ani de la

data când trebuiau plătite se prescriu, iar potrivit dispozițiilor

art. 60 alin. (2) Ministerul Muncii și Protecției Sociale și

Ministerul Finanțelor controlează, prin organe speciale, modul de

aplicare a dispozițiilor legale referitoare la salarizarea muncii.

Mai mult, Legea nr.

293/2004 a fost modificată și completată prin O.U.G. nr. 47/2006

(în vigoare la data înregistrării acțiunii) art. 79 având

următorul cuprins: „până la intrarea în vigoare a legii privind

salarizarea funcționarilor publici din sistemul administrației

penitenciare, rămân aplicabile, în continuare dispozițiile legale

referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din

instituțiile publice de apărare, ordine publică și

siguranță națională. De asemenea, art. 81 prevede că

dispozițiile prezentei legi se completează, după caz, cu

prevederile cuprinse în legislația muncii.

În cauză este de

necontestat că obiectul acțiunii îl constituie acordarea unor

drepturi de natură salarială.

Având în vedere

și dispozițiile legale din actele normative prezentate în cele ce

preced în succesiunea lor tocmai pentru a reliefa evoluția rațiunii

legiuitorului, constatăm că natura prezentului litigiu este în mod

evident cea de litigiu de muncă, iar nu de contencios administrativ, în

cauză fiind aplicabile dispozițiile Codului muncii și ale Legii

nr. 138/1999, iar nu cele ale Legii nr. 554/2004 sau ale Legii nr. 188/1999.

De altfel, ulterior,

prin Legea nr. 55/2007 privind aprobarea O.U.G. nr. 47/2006 se menține

statutul special al funcționarului public din cadrul sistemului

administrației penitenciare în raport cu cel al funcționarului public

al cărui statut este reglementat de Legea nr. 188/1999.

În opinia

noastră, având în vedere cele expuse în cele ce preced, competența de

soluționare a pricinii aparține, potrivit art. 2 pct. 1 lit. c) din

C. proc. civ., tribunalului, respectiv Tribunalului București –

Secția specializată în litigii de muncă.

De altfel, Înalta

Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios

administrativ și fiscal s-a mai pronunțat în același sens prin

decizia nr. 1792 din 27 martie 2007.

Pentru rațiunile expuse în cele ce preced nu am putut

subscrie la opina majorității, considerând necesar să formulez

prezenta opinie separată.