ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4436/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1034 din 1 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Naționale a Penitenciarelor, precum și acțiunea formulată de reclamantul S.F.J. în contradictoriu cu pârâții A.N.P., Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță București - Rahova și Penitenciarul Spital Rahova, acțiune având ca obiect obligarea la plata sporurilor prevăzute în Anexa 1.1 la Ordinul Ministerului Justiției nr. 945/C/2003, corespunzător condițiilor de muncă și activității desfășurate de fiecare salariat, membru al sindicatului, pentru perioada septembrie 2004 - mai 2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății.

Totodată a fost respinsa cererea de intervenție accesorie formulată de C.N.S.C.A., excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție a Ministerului Justiției și cererile de chemare în garanție formulate de pârâți în contradictoriu cu A.N.P., Ministerul Economiei și Finanțelor, respectiv Ministerul Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în ce privește excepția invocată, că A.N.P. este ordonator secundar de credite, chemarea sa în judecată alături de ordonatorii terțiari fiind realizată pentru asigurarea executării obligației, fiind necesar așadar ca această autoritate, cu atribuții în fundamentarea și aprobarea bugetului, să-și poată formula apărările.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că în consiliul de conducere al Direcției Generale a Penitenciarelor s-a hotărât, în temeiul art. 4 din Ordinul MJ nr. 945/C/2003, sistarea acordării sporurilor prevăzute în Anexa nr. 1.1., acordarea lor fiind condiționată de existența resurselor financiare. Așadar, a apreciat prima instanță, hotărârea de sistare a plății sporului a fost luată în urma analizei încadrării în bugetul aprobat, în speță nedispunându-se suspendarea plății acestor sume ci sistarea temporară a dreptului la sporul respectiv, până la alocarea fondurilor bugetare necesare. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul legal, Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa” și S.F.J.

, solicitându-se modificarea ei în tot, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Reclamantul-recurent S.F.J. a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor salariale conferite prin lege, din care fac parte și sporurile la salariul de bază pretinse prin acțiune, fiind imperios necesar ca salariile să fie plătite înaintea oricăror obligații ale angajatorului în raport de prevederile art. 156 C. proc. civ. S-a apreciat că insuficiența fondurilor din bugetul special necesare achitării drepturilor acordate prin H.G.

nr. 281/1993 privind salarizarea personalului bugetar, modificată prin H.G. nr. 561/2000 și Anexa 1.1 la Ordinul Ministrului Justiției nr. 945/C/2003, nu poate duce la suprimarea drepturilor salariale câștigate, reclamanții fiind evident îndreptățiți la plata sporurilor legal prevăzute, de vreme ce au lucrat în condiții periculoase, astfel cum au stabilit comisiile speciale constituite pentru verificarea îndeplinirii acestei condiții. În opinia acestui recurent instituțiile publice bugetare pârâte au obligația să elaboreze bugetul ca sursă de plată a drepturilor salariale, respectiv să solicite fondurile necesare achitării către membrii sindicatului a tuturor drepturilor salariale, conform legislației muncii și legilor speciale incidente în materie, interpretarea dată de instanța de fond tinzând la nerecunoașterea acestor drepturi sau la neaplicarea legii.

Făcând referire generică la dispoziția art. 299 și urm. C. proc. civ., recurenta C.N.S.C.A., în calitate de intervenient accesoriu în favoarea reclamantului, a susținut, în esență, că sporurile în discuție trebuie acordate cu prioritate, conform art. 156 C. muncii, iar insuficiența fondurilor necesare nu poate conduce la neplata acestora, întrucât dispozițiile legale invocate conțin o obligație afectată de o condiție pur potestativă, a cărei realizare depinde exclusiv de voința unei singure părți, condiție care, potrivit art. 1010 C. civ., este nulă de drept. Analizând actele dosarului, criticile recurenților prin prisma dispozițiilor legale incidente în materie și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate, având în vedere considerentele în continuare arătate. Reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata sporului pentru condiții deosebit de grele, conform H.G. nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unitățile bugetare, modificat prin H.G. nr. 561/2000. În aplicarea acestor prevederi legale, prin Ordinul nr. 945/C/2 aprilie 2003 al Ministrului Justiției, au fost aprobate Regulamentele de acordare a sporurilor prevăzute. În baza acestui ordin, la nivelul Penitenciarului de Maximă Siguranță și a Penitenciarului Spital București –Rahova s-a procedat la individualizarea, în condițiile stabilite, a sporurilor de care beneficiază fiecare salariat, precum și la acordarea acestora până în luna august 2004 când s-a dispus sistarea plății, măsură determinată de necesitatea asigurării aplicării prevederilor O.U.G.

nr. 29/2004 care a stabilit valoarea de referință sectorială la suma de 1.510.000 lei, plata drepturilor astfel stabilite fiind condiționată de încadrarea în limita bugetului de cheltuieli aprobat pentru anul în curs. Începând cu luna mai 2006, în temeiul Deciziei nr. 387 din 11 aprilie 2006, a fost reluată plata acestor drepturi. Potrivit art. 4 din Ordinul Ministrului Justiției nr. 945/C/2003, plata sporurilor prevăzute în anexa 1.1, solicitate de reclamant, este condiționată de existența resurselor financiare.

În conformitate cu dispozițiile art. 79 alin. (1) din Legea nr. 293/2004, până la elaborarea unui act normativ privind salarizarea funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, rămân aplicabile dispozițiile Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, act normativ care prevede, de asemenea, că acordarea drepturilor bănești reglementate se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual ministerelor și instituțiilor centrale. Curtea Constituțională a statuat în mod constant că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare nu constituie un drept constituțional fundamental, legiuitorul fiind în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada pentru care se acordă.

Din cuprinsul art. 3 al Legii nr. 138/1999 și art. 34 din Legea nr. 293/2004 rezultă indiscutabil faptul că legiuitorul a înțeles să includă în salariul de bază, obligatoriu să fie plătit, independent de alte reglementări, doar sporurile pentru misiune permanentă. Sporurile solicitate nu fac parte din această categorie, însăși actul normativ prin care au fost reglementate prevăzând că plata lor se face în limita resurselor bugetare existente. Or, în speță, este necontestat faptul că măsura sistării plății s-a datorat inexistenței fondurilor necesare, care nu au fost aprobate, din rațiuni de politică financiară și bugetară, neputându-se reține nici o culpă a ordonatorilor de credite pentru neacordarea lor pe o perioadă de timp.

În consecință, prim instanță a concluzionat în mod corect că acțiunea reclamantului și cererea de intervenție accesorie formulată în interesul acestuia sunt neîntemeiate, hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii, astfel că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 nu poate fi reținut. Nefiind incident în speță nici un alt motiv de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea hotărârii atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ambele recursuri ca fiind nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de C.N.S.C.A. și S.F.J. împotriva sentinței civile nr. 1034 din 1 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2008.