ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1636/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a VI-a comercială,

reclamanta A.M.D.G. a chemat în judecată pe pârâții SC M.C. SRL, SC M.V. SRL,

prin lichidator judiciar SC A.G.E. SRL, și P.D., solicitând ca prin hotărârea

ce se va pronunța să se constate caducitatea contractului de fidejusiune

autentificat din 21 noiembrie 2003 de BNP R.D.M.P., urmare a faptului că

debitoarea SC M.V. SRL nu mai există; de asemenea a solicitat să fie obligată

pârâta SC M.C. SRL să restituie reclamantei autoturismul proprietatea sa sub sancțiunea

daunelor cominatorii.

În motivarea acțiunii s-a arătat că între

societățile pârâte s-a încheiat un contract de fidejusiune fără deposedare,

având ca obiect autoturismul proprietatea reclamantei, iar anterior acestui

contract reclamanta a mandatat de P.D. personal, să poată garanta cu

autoturismul sus menționat orice datorie a sa personală. În consecință,

apreciază că întrucât pârâta SC M.V. SRL nu mai există contractul este caduc,

deci nici obligația principală a debitorului nu mai există.

Acțiunea a fost întemeiată în drept pe

dispozițiile art. 1074, art. 1653, art. 1656 C. civ.

Prin sentința comercială n. 5567 din 6 aprilie

2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea

reclamantei ca neîntemeiată.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul a

apreciat că radierea debitorului din Registrul Comerțului nu are relevanță

asupra contractului de fidejusiune și nu poate determina caducitatea acestuia.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

reclamanta, solicitând schimbarea în tot hotărârii, în sensul admiterii

acțiunii.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

prin decizia comercială nr. 503 din 24 noiembrie 2009, a respins ca nefondat

apelul reclamantei, menținând ca legală și temeinică sentința primei instanțe.

Decizia sus menționată a fost recurată de

către reclamanta A.M.D.G., în cadrul termenului prevăzut de art. 301 C. proc.

civ., prin care a indicat și dezvoltat motivele de nelegalitate prevăzute de art.

304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea

deciziei recurate și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost

formulată.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte,

conform art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 11 și art. 20 așin. (1) –

(3) din Legea nr. 146/1997, modificată, a luat în examinare excepția

netimbrării cererii de recurs, având în vedere că invocarea acesteia primează

înaintea oricărei alte cereri și invocării altor excepții, formulate în fața

instanțelor de judecată, și a reținut:

Art. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată,

privind taxele judiciare de timbru prevede că acțiunile și cererile introduse

la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute

de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de către

persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la

termenul stabilit de către instanță.

Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

și Normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu

achită taxa judiciară de timbru, cererea părții se anulează ca netimbrată.

Față de dispozițiile legale evocate se

constată că recursul declarat de către recurenta reclamantă A.M.D.G. nu a fost

însoțit de dovada achitării taxelor judiciare de timbru în cuantum de 848,34

lei și de timbrul judiciar de 5 lei, recurenta fiind citată pentru termenul de

judecată din data de 7 mai 2010 cu mențiunea de a achita, taxa judiciară de

timbru și de a depune timbrul judiciar (dosar recurs).

În raport de împrejurarea că recurenta nu s-a

conformat obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația emisă pentru

termenul de judecată din data de 7 mai 2010, când procedura de citare a fost

legal îndeplinită, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin.

(1) și (3) din Legea nr. 146/1997, modificată, și respectiv art. 35 pct. 1 și 5

din Normele metodologice de aplicare a legii, precum și ale art. 9 din O.G. nr.

32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările ulterioare și să dispună anularea

recursului ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A.M.D.G.

împotriva deciziei nr. 503 din 24 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția

a V-a comercială, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2010.