ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3463/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3463/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1643/F din 3 decembrie 2007, Tribunalul București, secția I penală, a admis cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (4) C. pen. (pct. 2 din Rechizitoriu) în infracțiunea prevăzută de art. 84 alin. (2) din Legea nr. 59/1934. În baza art. 215 alin. (1), (2), (4) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. b) și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul A.M. la pedeapsa închisorii de 5 ani. În baza art. 84 alin. (2) din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 33 lit. b) și art. 74 lit. b) și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a condamnat pe inculpatul A.M.
la 5 luni închisoare. În baza art. 84 alin. (3) din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 33 lit. b) și art. 74 lit. b) și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a condamnat pe același inculpat la 5 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele, dispunându-se ca inculpatul A.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare. S-au aplicat prevederile art. 71 raportate la art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. A fost computată din pedeapsă durata reținerii din 22 noiembrie 2000, precum și arestarea preventivă de la 24 noiembrie 2000 la 7 mai 2001. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă SC G.C.
SRL și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 115.094,23 lei, sumă ce va fi actualizată în raport cu indicele de inflație de la data producerii prejudiciului și până la data plății efective. În baza art. 348 C. proc. pen., au fost desființate următoarele înscrisuri: CEC-ul seria BK nr. 00653328 și CEC-ul seria BK nr. 00653327 emitent B.R.D. G.S.G. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.000 lei noi cu titlu de cheltuieli judiciare către Statul Român și la plata sumei de 4034,1 lei cheltuieli judiciare către partea civilă SC G.C. SRL. Instanța a reținut, în esență, că inculpatul A.M., în calitate de administrator la SC P.I. SRL la sfârșitul lunii martie-începutul lunii aprilie 2005 a emis fila CEC seria BK 303 nr. 00653327 către beneficiarul SC G.C.
SRL, fără a avea acoperirea necesară în cont, creându-i acestuia un prejudiciu în valoare de 1.150.942.387 lei (ROL), nerecuperat. Același inculpat a înscris pe acest CEC ca dată a emiterii o altă dată falsă. S-a mai reținut că același inculpat a emis la data de 22 martie 2005 către SC L.C. SRL (beneficiar) cecul seria BK 303 nr. 0065,3328 pentru suma de 3 miliarde lei vechi cunoscând că pentru valorificarea acestuia nu există provizia necesară în contul deschis la B.R.D., creându-i acestei societăți un prejudiciu de 3 miliarde lei, din care nu a fost recuperată suma de 2.278.838,400 lei vechi. Prin decizia penală nr. 45/A din 21 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.M., apel nemotivat.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul. Recurentul inculpat a invocat încălcarea dreptului la apărare, comiterea unei erori grave de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, greșita încadrare juridică a faptei, inexistența unui prejudiciu, neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune; solicitând casarea ambelor hotărâri și rejudecarea cauzei. Recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente: Astfel, referitor la absența inculpatului la instanța de apel și la imposibilitatea exercitării dreptului său la apărare, nu s-a făcut nici o dovadă că apelantul s-ar fi aflat în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această imposibilitate, motive pentru care Înalta Curte constată că nu este incident în cauză cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 21 C. proc.
pen. De asemenea, nu s-a dovedit nici comiterea unei erori grave de fapt care ar fi avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, inculpatul nefăcând dovezi referitoare la inexistența faptei, nevinovăția sa ori la existența vreunuia dintre cazurile în care punerea în mișcare a acțiunii penale sau exercitarea acțiunii penale să fie împiedicată, cazuri prevăzute de art. 10 C. proc. pen. Prin urmare, nu este incident nici cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. Faptele comise de inculpat au fost corect încadrate din punct de vedere juridic, cu referire la infracțiunea de înșelăciune, existând întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni sub toate aspectele vizând latura obiectivă și subiectivă a infracțiunii, iar existența prejudiciilor nu a fost combătută cu nici o probă de inculpat.
Decizia instanței de fond este corectă, însuși inculpatul neputând formula în apel nici un motiv de desființare a sentinței, iar motivele de recurs împotriva deciziei nu sunt fondate, pentru considerentele expuse. Inculpatul nu s-a prezentat la nici un termen de judecată, nu a solicitat nici o probă, depunând doar în recurs acte fără relevanță în cauză. Această atitudine nu poate fi decât culpabilă, demonstrând doar intenția sa de a se sustrage răspunderii penale, iar nu încălcarea de către instanțe a dreptului său la apărare, drept asigurat prin desemnarea unor apărători din oficiu, iar în recurs a angajat apărător. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE
MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul A.M. împotriva deciziei penale nr. 45/A din 21 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 octombrie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.