ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 336/2010

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 5 din 23 ianuarie 2010 Curtea de Apel Ploiești a admis

cererea formulată de Parchetul din Boras – Suedia privind executarea mandatului

european de arestare.

A luat act că persoana solicitată

S.N.R.

(fiul lui V. și V., de cetățenie

română, cu antecedente penale) nu este de acord cu predarea către statul

suedez, conform mandatului european de arestare, pentru săvârșirea

infracțiunilor de furt agravat, abuz grav, fraudă gravă, tentativă la fraudă

gravă, toate C. pen. suedez, pedepsite cu maximul de 8 ani închisoare, comise

în cursul anului 2008.

Prin aceeași sentință s-a autorizat

predarea persoanei solicitate S.N.R. către autoritățile statului suedez,

conform art. 90 alin. (7) și (10) și art. 94 din Legea nr. 302/2004.

A dispus arestarea persoanei

solicitate pe o perioadă de 25 zile începând cu 23 ianuarie 2010, inclusiv, în

vederea predării.

Pentru a dispune astfel, instanța a

reținut că prin adresa din 19 ianuarie 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Ploiești a transmis Curții solicitarea M.I.R.A. – C.C.P.I. – Biroul

Național Interpol însoțită de mandatul european de arestare emis de autoritatea

judiciară suedeză – Parchetul din Boras, pentru urmărirea penală a persoanei

solicitate S.N.R., pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat,

deposedare ilegală gravă, înșelătorie gravă, tentativă la înșelătorie gravă,

comise în cursul anului 2008 în 79 de situații, în diferite localități din

Suedia, în complicitate cu o altă persoană, fapte incriminate de legislația

suedeză.

Instanța a motivat că solicitarea s-a

formulat în conformitate cu Decizia cadru 2002/584/JAI din 13 iunie 2009 a

Consiliului U.E. privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

A arătat că persoana solicitată nu

consimte la predarea către autoritățile judiciare suedeze în condițiile art. 90

și art. 100 din Legea nr. 302/2004.

Curtea de apel a mai motivat că nu

există nici unul dintre motivele de refuz a executării mandatului european de

arestare astfel cum sunt prevăzute în art. 88 din lege.

Prin urmare, constatând că sunt

întrunite condițiile legale privind executarea mandatelor europene de arestare

a admis solicitarea formulată de autoritatea judiciară suedeză.

Împotriva sentinței a declarat

recurs persoana solicitată care nu și-a motivat recursul, iar în susținerea orală

a cerut admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond,

respingerea cererii privind executarea mandatului.

Persoana solicitată a susținut că nu

este autorul faptelor pentru care s-a emis mandatul european de arestare.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor dosarului

rezultă că în cauză nu există nici unul din motivele de refuz a executării

mandatului european de arestare reglementate la art. 88 din Legea nr. 302/2004,

astfel cum a fost modificată.

Motivele invocate de recurent în recurs

țin de judecata în fond a cauzei pentru care este solicitat să răspundă în fața

justiției suedeze. Prin urmare, vor putea fi invocate în fața autorităților ce

urmează să stabilească răspunderea penală a persoanei solicitate.

Așa fiind, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., văzând și art. 94

1

din Legea nr. 302/2004,

Curtea va respinge recursul persoanei solicitate, cheltuielile judiciare

rămânând în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de persoana solicitată S.N.R. împotriva sentinței penale nr. 5 din 23

ianuarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Cheltuielile judiciare rămân în

sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din

oficiu pentru recurenta persoană solicitată, în sumă de 320 lei, se va plăti

din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

29 ianuarie 2010.