ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 336/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 5 din 23 ianuarie 2010 Curtea de Apel Ploiești a admis cererea formulată de Parchetul din Boras – Suedia privind executarea mandatului european de arestare. A luat act că persoana solicitată S.N.R. (fiul lui V. și V., de cetățenie română, cu antecedente penale) nu este de acord cu predarea către statul suedez, conform mandatului european de arestare, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt agravat, abuz grav, fraudă gravă, tentativă la fraudă gravă, toate C. pen. suedez, pedepsite cu maximul de 8 ani închisoare, comise în cursul anului 2008. Prin aceeași sentință s-a autorizat predarea persoanei solicitate S.N.R.

către autoritățile statului suedez, conform art. 90 alin. (7) și (10) și art. 94 din Legea nr. 302/2004. A dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 25 zile începând cu 23 ianuarie 2010, inclusiv, în vederea predării. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin adresa din 19 ianuarie 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a transmis Curții solicitarea M.I.R.A. – C.C.P.I. – Biroul Național Interpol însoțită de mandatul european de arestare emis de autoritatea judiciară suedeză – Parchetul din Boras, pentru urmărirea penală a persoanei solicitate S.N.R., pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat, deposedare ilegală gravă, înșelătorie gravă, tentativă la înșelătorie gravă, comise în cursul anului 2008 în 79 de situații, în diferite localități din Suedia, în complicitate cu o altă persoană, fapte incriminate de legislația suedeză.

Instanța a motivat că solicitarea s-a formulat în conformitate cu Decizia cadru 2002/584/JAI din 13 iunie 2009 a Consiliului U.E. privind cooperarea judiciară internațională în materie penală. A arătat că persoana solicitată nu consimte la predarea către autoritățile judiciare suedeze în condițiile art. 90 și art. 100 din Legea nr. 302/2004. Curtea de apel a mai motivat că nu există nici unul dintre motivele de refuz a executării mandatului european de arestare astfel cum sunt prevăzute în art. 88 din lege. Prin urmare, constatând că sunt întrunite condițiile legale privind executarea mandatelor europene de arestare a admis solicitarea formulată de autoritatea judiciară suedeză. Împotriva sentinței a declarat recurs persoana solicitată care nu și-a motivat recursul, iar în susținerea orală a cerut admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea cererii privind executarea mandatului.

Persoana solicitată a susținut că nu este autorul faptelor pentru care s-a emis mandatul european de arestare. Recursul nu este fondat. Din examinarea actelor dosarului rezultă că în cauză nu există nici unul din motivele de refuz a executării mandatului european de arestare reglementate la art. 88 din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată. Motivele invocate de recurent în recurs țin de judecata în fond a cauzei pentru care este solicitat să răspundă în fața justiției suedeze. Prin urmare, vor putea fi invocate în fața autorităților ce urmează să stabilească răspunderea penală a persoanei solicitate. Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., văzând și art. 94 1 din Legea nr. 302/2004, Curtea va respinge recursul persoanei solicitate, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată S.N.R. împotriva sentinței penale nr. 5 din 23 ianuarie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta persoană solicitată, în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2010.