ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 30 octombrie 2025

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 88 din data de 29 august 2025, printre altele, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a admis cererea de recunoaștere și executare pe teritoriul României a hotărârii judecătorești formulate de autoritățile judiciare din Regatul Suediei privind Hotărârea B 4608 - 24 din data de 28 ianuarie 2025 a Tribunalului Districtual Boras, definitivă la data de 18 februarie 2025.

În baza art. 166 alin. (1)-4) și art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 8 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, a recunoscut Hotărârea B 4608 - 24 din data de 28 ianuarie 2025 a Tribunalului Districtual Boras, definitivă la data de 18 februarie 2025, vizând persoana condamnată A., cetățean român, aflat într-un penitenciar din Regatul Suediei, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare și a dispus executarea pedepsei în România.

În baza art. 166 alin. (12) din Legea 302/2004 republicată, a dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei 2 (doi) ani închisoare, conform C. proc. pen. român și în condițiile Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008.

A dedus din pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, aplicată cetățeanului român A., un număr de 128 zile închisoare executate pînă la data de 24.03.2025 și durata pedepsei executată de la data de 24.03.2025 la zi.

A dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată cetățeanului român A. conform C. proc. pen. român pentru săvârșirea infracțiunii de viol, faptă săvîrșită în data de 25 mai 2020, prevăzută de Capitolul 6, Secțiunea 1, paragraful 1, alin. (1) și (3), pt. 1 din C. pen. suedez, ce are corespondent în C. pen. român în infracțiunea prevăzută de art. 218, alin. (1) din C. pen. și a infracțiunii de furt, faptă săvâșită în data de 17 noiembrie 2024, prevăzută de Capitolul 1, Secțiunea 8 din C. pen. suedez, ce are corespondent în C. pen. român în infracțiunea prevăzută de art. 228 alin. (1) din C. pen.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență, că, prin ordonanța nr. 11440/II/5/2025 din data de 21.08.2025, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a dispus sesizarea Curții de Apel Ploiești și, prin adresa cu același număr, a înaintat instanței informațiile și înscrisurile referitoare la solicitarea autorităților judiciare din Regatul Suediei în vederea recunoașterii și punerii în executare pe teritoriul României a Hotărârii B 4608 - 24 din data de 28 ianuarie 2025 pronunțată de Tribunalul Districtual Boras, definitivă la data de 18 februarie 2025 față de cetățeanul român A..

Parchetul a arătat, în esență, că, în vederea recunoașterii și punerii în executare a hotărârii judecătorești, autoritățile statului emitent au transmis următoarele înscrisuri și informații: certificatul menționat la art. 4 din Decizia Cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, prevăzut și de anexa 5 din Legea nr. 302/2004, în limba franceză și traducerea în limba română; sentința nr. B 4608-24 din data de 28.01.2025 a Tribunalului districtual Bors; hotărârea nr. 2510/223 din 12 iulie 2023 pronunțată de Tribunalul de Primă Instanță Bruxelles; opinia și notificarea persoanei condamnate; copie de pe cartea de identitate a persoanei condamnate. Totodată, a învederat că, urmare a verificărilor efectuate, persoana condamnată este cetățean român, nu este cercetată penal în România pentru aceleași infracțiuni și nu au fost identificate motivele de nerecunoaștere și neexecutare dintre cele prevăzute de art. 163 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cu precizarea că persoana condamnată nu a fost de acord să fie transferată în România.

Examinând documentele aflate la dosar, curtea a constatat următoarele:

Prin adresa din 06.08.2025, Ministerul Justiției din România, prin Direcția de drept internațional și cooperare judiciară, după ce a efectuat controlul de regularitate, a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești pentru a se dispune conform art. 153 alin. (1), (2) din Legea 302/2004 asupra cererii de transfer a persoanei condamnate A. în vederea continuării executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare în România.

În cadrul măsurilor premergătoare prevăzute de art. 153 din Legea nr. 302/2004 modificată, procurorul a constatat îndeplinite cerințele legale, sesizând instanța de judecată pentru a dispune asupra cererii de transfer a persoanei condamnate în vederea executării pedepsei în România.

Curtea a constatat că prin Hotărârea B 4608 - 24 din data de 28 ianuarie 2025 a Tribunalului Districtual Boras, definitivă la data de 18 februarie 2025, cetățeanul român A., aflat într-un penitenciar din Regatul Suediei, a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvîrșirea infracțiunii de viol, faptă săvârșită în data de 25 mai 2020, prevăzută de Capitolul 6, Secțiunea 1, paragraful 1, alin. (1) și (3), pt. 1 din C. pen. suedez, ce are corespondent în C. pen. român în infracțiunea prevăzută de art. 218, alin. (1) din C. pen., și a infracțiunii de furt, faptă săvârșită în data de 17 noiembrie 2024, prevăzută de Capitolul 1, Secțiunea 8 din C. pen. suedez, ce are corespondent în C. pen. român în infracțiunea prevăzută de art. 228 alin. (1) din C. pen.

S-a constatat că autoritățile judiciare emitente au reținut în sarcina condamnatului A. faptul că, în data de 25 mai 2020, a întreținut raport sexual și act sexual oral cu persoana vătămată, împotriva voinței acesteia, în orașul Boras din Regatul Suediei; condamnatul a tras persoana vătămată de păr și a forțat-o să se lase la pământ pentru întreținerea raportului sexual și a actului sexual. S-a mai reținut în sarcina condamnatului faptul că, în data de 17 noiembrie 2024, în orașul Boras, a sustras o baterie și un încărcător de baterie de la o societate comercială- B., fapta producând prejudicii materiale.

Curtea de apel a constatat că procurorul a efectuat următoarele verificări, conform art. 165 alin. (2) din Legea nr. 302/2004:

- verificări privind identitatea persoanei condamnate, rezultând următoarele date de identificare: A., cetățean român Constanței, - a se vedea fișa de evidență obținută prin interogarea bazei de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de date;

- verificări dacă persoana condamnată este cercetată penal în România pentru aceleași infracțiuni sau pentru alte infracțiuni decât cele pentru care au fost pronunțate hotărârile judecătorești transmise de statul emitent- a se vedea fișa de cazier și verificarea ECRIS-GPS;

- verificări privind motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 alin. (1) din Legea nr. 302/20004- rezultatul fiind negativ.

Totodată, curtea de apel a reținut că persoana condamnată se află în executarea unei pedepse de 2 (doi) ani închisoare într-un penitenciar din Regatul Suediei, conform dreptului intern al statului emitent al certificatului, pedeapsa va fi executată complet la data de 16.11.2026, precum și faptul că perioada totală a pedepsei privative de libertate deja executate în raport cu pedeapsa în legătură cu care a fost emisă hotărârea judecătorească era 128 zile închisoare la data de 24.03.2025.

Din documentele transmise de statul suedez, a rezultat că persoana condamnată A. nu a fost de acord să fie transferată într-un penitenciar din România, solicitând să execute pedeapsa în Suedia, deoarece familia sa se află în Regatul Suediei, soția lucrând în Regatul Suediei.

Curtea de apel a reținut că, deși persoana condamnată nu este de acord cu executarea pedepsei în România, sunt îndeplinite prevederile art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, teza a II -a, deoarece persoana condamnată a fost expulzată din Suedia și i s-a interzis prezența pe o durată de 10 ani, prin hotărârea de condamnare la pedeapsa închisorii.

Or, într-o asemenea situație, lipsa consimțămîntului persoanei condamnate nu este de natură a atrage respingerea cererii formulate de autoritățile judiciare suedeze, fiind îndeplinite condițiile de admitere a cererii.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel persoana condamnată A., susținând, în esență, că starea penitenciarelor din România este inferioară celor din Suedia coroborat cu împrejurarea că soția sa se află în Suedia.

Examinând actele dosarului și hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată apelul nefondat, pentru următoarele considerente:

Se constată că cererea dedusă judecății are ca obiect recunoașterea și punerea în executare a unei hotărâri judecătorești de condamnare a cetățeanului român A. la o pedeapsă cu închisoarea, pronunțată de o instanță din Suedia, stat membru al Uniunii Europene.

Potrivit art. 162 din Legea nr. 302/2004, republicată "Hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc și se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce și în conformitate cu dispozițiile prezentului capitol, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și nu contravin ordinii publice a statului român".

De asemenea, conform art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, obiectul procedurii judiciare de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent.

Potrivit art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, în cadrul procedurii de transferare a persoanelor condamnate, deținute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie.

Din certificatul întocmit de autoritățile judiciare suedeze rezultă că sentința penală pronunțată în cauza nr. B 4608-24, la data de 28.01.2025 de Tribunalul Districtual Boras, prin care s-a dispus condamnarea cetățeanului român A. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, prevăzută de Capitolul 6, Secțiunea 1, paragraful 1, alin. (1) și (3), pt. 1 din C. pen. suedez, și furt, prevăzută de Capitolul 1, Secțiunea 8 din C. pen. suedez, a rămas definitivă la data de 18.02.2025.

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil (în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte).

Înalta Curte constată că în mod judicios prima instanță a reținut că faptele pentru care a fost condamnat apelantul A. de către autoritățile judiciare suedeze au corespondent în legislația penală română în infracțiunile prev. de art. 218 alin. (1) din C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 5 la 10 ani, și art. 228 alin. (1) din C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, iar pedeapsa aplicată de autoritățile suedeze corespunde ca natură și durată cu pedeapsa prevăzută de legea română pentru infracțiunea corespondentă, nefiind necesară adaptarea pedepsei în statul de executare.

c) persoana condamnată are cetățenie română.

Din actele dosarului rezultă că persoană condamnată A. este cetățean român, cu domiciliul județul Buzău.

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România.

Înalta Curte constată că, deși apelantul persoană condamnată A. nu și-a dat consimțământul pentru a fi transferat în România în vederea continuării executării pedepsei de 2 ani închisoare, prin sentința penală din 28.01.2025, pronunțată în cauza nr. B 4608-24, Tribunalul Districtual Boras din Suedia a stabilit ca acesta să fie expulzat din regat, fiindu-i interzis să revină în Suedia pe o perioadă de 10 ani, motiv pentru care acordul persoanei condamnate nu mai este necesar, iar condiția supusă analizei este îndeplinită.

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Verificând motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute în art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, Înalta Curte constată că nu este incident niciunul dintre acestea în prezenta cauză.

În acest sens, se reține că apelantul persoana condamnată A. nu a fost condamnat definitiv în România sau într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, astfel cum reiese din fișa de cazier judiciar; nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală; nu există vreo cauză de înlăturare a răspunderii penale potrivit legii penale române; pedeapsa aplicată poate fi executată în România; nu a intervenit, potrivit legii penale române, prescripția executării pedepsei; apelantul a fost prezent la judecată în statul de condamnare, conform mențiunilor din certificatul emis de autoritățile judiciare suedeze; nu a intervenit, potrivit legii penale române, amnistia, grațierea sau dezincriminarea faptelor, iar persoana condamnată nu este cercetată pe teritoriul țării pentru aceleași fapte pentru care a fost condamnat de către autoritățile judiciare suedeze.

În ceea ce privește susținerea apelantului constând în presupusele condiții de detenție pretins mai favorabile în sistemul penitenciar din Suedia, invocate atât în cuprinsul motivelor scrise, cât și oral, prin apărător desemnat din oficiu, cu ocazia dezbaterilor, Înalta Curte reține că aceste argumente nu constituie motive legale, obligatorii sau facultative, de refuz al recunoașterii și executării hotărârii de condamnare emise de autoritățile judiciare ale statului membru, în temeiul Deciziei-cadru 2008/909/JAI și al dispozițiilor corespunzătoare din Legea nr. 302/2004.

De altfel, nici împrejurările invocate de apărare în sensul că familia apelantului locuiește în Suedia nu au relevanță asupra întrunirii condițiilor legale pentru transfer, atât timp cât față de persoana condamnată-cetățean român există o dispoziție de expulzare din Suedia.

Astfel, în raport cu aspectele învederate, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a dispus recunoașterea hotărârii penale definitive privind pe persoana condamnată A. și transferarea acesteia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării, în regim de detenție, a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală pronunțată în cauza nr. B 4608-24, la data de 28.01.2025 de Tribunalul Districtual Boras din Suedia, definitivă la data de 18.02.2025.

Pentru considerentele expuse, constatând hotărârea atacată temeinică și legală, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 88 din data de 29 august 2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe apelant la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1159 de RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 88 din data de 29 august 2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe apelant la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelant, în cuantum de 1159 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2025.