ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 25 februarie 2025

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 5 din 27 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați având ca obiect transferul persoanei condamnate A..

În baza art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, s-a recunoscut, în parte, numai sub aspectul pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare, sentința penală pronunțată de Tribunalul de primă instanță din Ystad, la data de 19.06.2024, în cauza nr. B3122-24, menținută prin decizia penală pronunțată la data de 16.08.2024 de Curtea de Apel din Skane și Blekinge, definitivă la data de 18.09.2024, privind pe condamnatul A..

S-a constatat că numitul A. a fost condamnat prin sentința penală pronunțată de Tribunalul de primă instanță din Ystad, la data de 19.06.2024, în cauza nr. B3122-24, menținută prin decizia penală pronunțată la data de 16.08.2024 de Curtea de Apel din Skane și Blekinge, definitivă la data de 18.09.2024, la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, tâlhărie, înșelăciune prin mijloace frauduloase și violare de domiciliu, prevăzute de Capitolul 4, Secțiunea 6b, Capitolul 9, Secțiunea 3 și Capitolul 14, Secțiunea 1 din C. pen. suedez, având corespondent în legea penală română în infracțiunile de furt calificat, tâlhărie calificată și înșelăciune, prevăzute de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen. român, art. 234 alin. (1) lit. a), c) și f) C. pen. român și art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. român, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din același cod, concurs real de infracțiuni.

S-a dispus ca persoana condamnată A. să execute pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare într-un penitenciar din România.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestului preventiv și a pedepsei deja executate de la data de 04.12.2023 la zi.

S-a constatat că persoana condamnată nu beneficiază de regula specialității prevăzută de art. 169 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, fiind expulzată în România după executarea pedepsei închisorii.

Conform art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, s-a dispus emiterea formelor de executare potrivit C. proc. pen. după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

În temeiul art. 272 C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 1163 RON, s-a dispus a fi virat către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că, prin sesizarea nr. 33406/II/5/2024 din data de 10.01.2025 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. x/2025 din data de 13.01.2025, s-a solicitat în temeiul art. 165 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, a se pronunța asupra cererii de asistență judiciară internațională formulată de autoritățile judiciare suedeze, având ca obiect transferarea persoanei condamnate A., dintr-un penitenciar din Suedia într-unul din România, în vederea executării pedepsei.

S-au atașat la sesizarea formulată de procuror:

- certificatul emis de autoritatea centrală Ministerul de Justiție, în baza Deciziei - cadru 2008/909/JAI, tradus în limba română;

- copia hotărârii judecătorești nr. B 3122-24, pronunțată de Curtea de Apel Hovrătten Óver Skăne Och Blekinge, secția 2, Suedia, din data de 16.08.2024, rămasă definitivă la data de 18.09.2024

- Declarația condamnatului privind lipsa acordului de a fi transferat într-un penitenciar din România;

S-a menționat în sesizarea înaintată de procuror că persoana condamnată nu a fost de acord să fie transferată în România. De asemenea, s-a precizat că, în urma verificărilor efectuate, nu s-a constatat existența vreuneia dintre situațiile prevăzute de art. 165 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, respectiv hotărârea transmisă de Suedia nu este contrară principiului non bis in idem, A. nu este cercetat penal în România pentru aceleași infracțiuni pentru care a fost condamnat în Olanda; de asemenea, nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004.

Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că persoana condamnată A. a fost condamnat prin sentința penală pronunțată de Tribunalul de primă instanță din Ystad la data de 19.06.2024 în cauza nr. B3122-24, menținută prin decizia penală pronunțată la data de 16.08.2024 de Curtea de Apel din Skane și Blekinge, definitivă la data de 18.09.2024, la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, tâlhărie, înșelăciune prin mijloace frauduloase și violare de domiciliu, prevăzute de Capitolul 4, Secțiunea 6b, Capitolul 9, Secțiunea 3și Capitolul 14, Secțiunea 1 din C. pen. suedez.

În același timp, în fapt, s-a reținut în sarcina persoanei condamnate A. că, la data de 2 decembrie 2023, la Sjôbo, împreună cu B. și C. au furat împreună și de comun acord, de la D. și E., bunuri de o valoare necunoscută, dar nu neglijabilă, și în mod ilegal și forțat au luat instrumente de plată pe care să le folosească pentru propriul câștig sau pentru câștigul altcuiva. Sustragerile au avut loc după ce făptașii au făcut amenințări care părților vătămate li s-au părut a fi un pericol urgent și prin supunerea la violență, cel puțin a lui D.. A. le-a dat drumul lui B. și C. să intre în casa a avut loc tâlhăria, apoi l-a atacat cu violentă pe D., dându-i multe lovituri cu piciorul și pumnii. B. și C. au intrat cu forța în casă cu măști care le acopereau fetele și înarmați cu arme cu dioxid de carbon. Armele au fost îndreptate spre părțile vătămate. În timpul incidentului, făptașii au și amenințat verbal, în sensul că le va face rău părților vătămate în diferite moduri. La un moment dat, C. a îndreptat un cuțit spre mâna lui E.. Mai mult, făptașii au filmat părțile vătămate în timpul incidentului.

Deopotrivă, s-a reținut că făptașii au sustras o jachetă, o pereche de airpod-uri, un ceas, o curea și 500 SEK în numerar. Aceștia au luat forțat și telefoanele părților vătămate și datele lor de conectare pentru ID-ul bancar, în vederea realizării unui profit nejustificat pentru ei înșiși sau pentru alte persoane. Însă telefoanele au fost returnate înainte ca făptașii să părăsească locul împreună. A. și C. au folosit ilegal împreună și de comun acord datele de identitate ale lui D. și au pretins a fi el pentru a încheia un acord cu F. pentru achiziționarea unui telefon. Acordul a fost semnat cu ID -ul bancar al lui D., fără știrea sau permisiunea acestuia. Astfel, făptașii au influențat în mod ilegal rezultatul unei prelucrări automate a informațiilor sau a oricărui alt proces automat similar, inducând astfel în eroare F. să trimită un transport care conținea telefonul.

La data de 17 noiembrie 2023, A. și C. au spart împreună și de comun acord o cutie de colete aparținând G. și au scos ilegal din cutie un colet în valoare de 1076 SEK.

Analizând faptele pentru care a fost condamnat numitul A., prin hotărârea penală menționată anterior, Curtea a constatat că acestea se regăsesc incriminate ca infracțiuni și în legislația penală română, constituind, infracțiunile de furt calificat, tâlhărie calificată și înșelăciune, prevăzute de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen. român, art. 234 alin. (1) lit. a), c) și f) C. pen. român și art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. român, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din același cod, concurs real de infracțiuni.

Potrivit art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, în cadrul procedurii de transferare a persoanelor condamnate, deținute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, instanța română a recunoscut și pus în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie. Astfel cum rezultă din certificatul întocmit de autoritățile judiciare din Suedia, hotărârea penală privind pe persoana transferabilă A., astfel cum a fost menționată mai sus este certificată privind caracterul definitiv la data de 18.09.2024, persoana condamnată aflându-se deja în executarea pedepsei finale de 2 ani și 4 luni închisoare;

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil (în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte). Faptele pentru care a fost condamnată persoana transferabilă A. constituie infracțiuni, după cum s-a arătat mai sus și dacă ar fi fost săvârșite pe teritoriul României, acestea fiind infracțiuni de drept comun, nefiind vorba despre infracțiuni de natură politică sau militară. Condiția aceasta apare ca fiind îndeplinită, infracțiunile pentru care persoana transferabilă a fost condamnată în Suedia având corespondent în dispozițiile C. pen. român.

De asemenea, s-a reținut că, în cauză nu rezultă că persoanei condamnate i-ar fi fost aplicată vreo pedeapsă pe motive de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social. Totodată, cu privire la persoana condamnată s-a arătat că nu există vreun motiv pentru care să nu fi fost sancționat penal în cazul în care ar fi comis faptele pe teritoriul României;

c) persoana condamnată are cetățenie română. Persoana condamnată A. este cetățean român, aceasta fiind născută la data de 25.07.2003 în Municipiul Brăila, județul Brăila și având ultimul domiciliu în jud. Brăila;

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România (consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România). În ceea ce privește consimțământul la transfer, Curtea a constatat că persoana condamnată A. nu a fost de acord să continue executarea pedepsei în România, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, însă autoritățile judiciare suedeze au emis pe numele acestuia un ordin de expulzare;

e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 151 din Legea nr. 302/2004, respectiv:

- persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleași fapte penale (din fișa de cazier judiciar atașată la dosarul cauzei, reiese că persoana transferabilă nu a mai suferit alte condamnări în România pentru aceleași fapte și nici nu figurează cu condamnări aplicate în alte state);

- persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută și pusă în executare pe teritoriul României (în fișa de cazier judiciar a condamnatului nu sunt notate condamnări);

- persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală (nu este cazul);

- pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române (nu a fost identificat nicio cauză - reală sau personală - pentru care persoana condamnată nu ar răspunde penal potrivit legii române);

- pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistență psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul național juridic sau de sănătate (nu este cazul);

- potrivit legii penale române, a intervenit prescripția executării pedepsei (nu este cazul);

- persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată (procedurile derulate în fața autorităților judiciare din Suedia au avut loc în prezența persoanei condamnate, care a beneficiat de asistența unui avocat, a folosit calea de atac și a participat la proces la instanța de apel).

În consecință, Curtea a constatat că, în speța de față sunt întrunite condițiile de recunoaștere și executare a hotărârilor penale mai sus menționate, nefiind incident vreunul din cazurile pentru care se poate refuza recunoașterea și punerea în executare.

Astfel fiind și văzând prevederile art. 165-170 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, Curtea a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați având ca obiect transferul persoanei condamnate A..

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel persoana condamnată A., invocând lipsa consimțământului de a executa pedeapsa într-un penitenciar din România.

Examinând apelul promovat de persoana condamnată A., prin prisma criticilor formulate, dar și sub toate aspectele, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru motivele arătate în continuare.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile cuprinse în Legea nr. 302/2004, republicată la data de 27 mai 2019, o hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută în România dacă îndeplinește condițiile prevăzute de art. 167 și nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaștere reglementate de art. 163 din actul normativ.

Față de aceste dispoziții, verificând sentința penală pronunțată de Tribunalul de primă instanță din Ystad la data de 19.06.2024 în cauza nr. B3122-24, definitivă la data de 18.09.2024, prin decizia penală a Curții de Apel din Skane și Blekinge pronunțată la data de 16.08.2024, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare, Înalta Curte constată că aceasta este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, fiind definitivă și executorie, motiv pentru care apreciază că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Așa cum rezultă din certificatul menționat la art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, în sarcina cetățeanului român s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de furt, tâlhărie, înșelăciune prin mijloace frauduloase și violare de domiciliu, prevăzute de Capitolul 4, Secțiunea 6b, Capitolul 9, Secțiunea 3 și Capitolul 14, Secțiunea 1 din C. pen. suedez, constând, în esență, în aceea că, la data de 2 decembrie 2023, la Sjôbo, împreună cu B. și C. au furat împreună și de comun acord, de la D. și E., bunuri de o valoare necunoscută, dar nu neglijabilă, și în mod ilegal și forțat au luat instrumente de plată pe care să le folosească pentru propriul câștig sau pentru câștigul altcuiva, iar la data de 17 noiembrie 2023, a spart împreună și de comun acord cu C. o cutie de colete aparținând G. și au scos ilegal din cutie un colet în valoare de 1076 SEK.

Având în vedere situația de fapt descrisă în certificat și în hotărârea de condamnare, se constată că este îndeplinită și cerința dublei incriminări, prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, faptele pentru care a fost condamnat apelantul A. prin sentința penală pronunțată de autoritățile judiciare din Suedia având corespondent în legislația română și realizând elementele de conținut ale infracțiunilor de furt calificat, tâlhărie calificată și înșelăciune, prevăzute de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. d) C. pen. român, art. 234 alin. (1) lit. a), c) și f) C. pen. român și art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. român, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din același cod, concurs real de infracțiuni, sancționate cu închisoarea de la 3 ani la 10 ani.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că este întrunită și condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, persoana condamnată A. fiind cetățean român cu domiciliul în România, oraș Însurăței, județ Brăila.

Referitor la condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte observă că, deși apelantul nu și-a dat acordul să fie transferat în țară, potrivit dispozițiilor legale amintite, consimțământul său nu este necesar, întrucât, așa cum s-a arătat, este cetățean român și are domiciliul pe teritoriul României și, în plus, în privința sa autoritățile suedeze au emis un ordin de expulzare permanentă din Suedia, astfel cum rezultă din mențiunile care se regăsesc la fila x din certificat, dosar fond). Din această perspectivă, se apreciază că este îndeplinită și cerința reglementată de art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Pe de altă parte, se constată că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, având în vedere că, pentru faptele pentru care a fost condamnat, apelantul nu a fost și nici nu este supus unei proceduri judiciare în România sau în alt stat, iar acesta răspunde penal potrivit legii române și nu beneficiază de imunitate de jurisdicție. În plus, se constată că nu a intervenit vreun incident în executarea pedepsei potrivit legii penale române (amnistia, prescripția, dezincriminarea faptei).

Sub aspectul sancțiunii stabilite, se observă că, din certificatul menționat la art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, rezultă că, pentru săvârșirea infracțiunilor mai sus amintite, persoanei condamnate i-a fost aplicată pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare, care corespunde ca natură și cuantum celei ce ar fi putut fi stabilită potrivit legislației române pentru fapte similare.

Ca urmare, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat îndeplinite cerințele Legii nr. 302/2004, republicată, recunoscând hotărârea emisă de autoritățile judiciare suedeze și pedeapsa aplicată, dispunând transferul persoanei condamnate în vederea executării sancțiunii penale recunoscută într-un penitenciar din România și deducând din durata acesteia perioada executată de 346 de zile la data de 13 noiembrie 2024.

Pentru motivele mai sus expuse, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 5 din 27 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., față de culpa sa procesuală, apelantul condamnat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în sumă de 1163 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 5 din 27 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în sumă de 1163 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 februarie 2025.