ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2091/2012

Asupra recursului

de față,

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 229/F din 5 iunie

2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, a fost admisă

sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și s-a dispus punerea

în executare a mandatului european de arestare emis de Autoritatea Suedeză de Procuratură

- reprezentată de procuror J.F., la data de 26 aprilie 2012, privind persoana urmărită

G.M.G. și predarea acestuia autorităților suedeze.

S-a dispus arestarea

pe timp de 24 de zile, de la 05 iunie 2012 la 29 iunie 2012 inclusiv și a fost dedusă

arestarea de la 31 mai 2012 la zi.

S-a făcut aplicarea

art. 115 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind respectarea regulii specialității.

Potrivit

art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus ca, în cazul în care persoana

urmărită va fi condamnată, să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

S-a dispus ca,

potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare să rămână în sarcina

statului român.

Pentru a se

hotărî astfel s-au reținut următoarele:

Prin sesizarea

înregistrată sub nr. 4445/2/2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

a solicitat instanței, în conformitate cu disp. art. 102 alin. (1) din Legea nr.

302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, punerea în executare a mandatului

european de arestare emis de către autoritățile judiciare suedeze față de numitul

G.M.G., cetățean român.

În

cuprinsul sesizării s-a arătat că autoritățile

suedeze au emis împotriva persoanei solicitate un mandat european de arestare la

data de 26 aprilie 2012 pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt grav, fraudă

gravă și tentativă de fraudă gravă, prevăzute de Capitolul 8 - Secțiunile 1 și 4,

Capitolul 8 - Secțiunea 8, Capitolul 9 -Secțiunea 1 și 3 și Capitolul 23 - Secțiunea

1, toate C. pen. suedez.

În fapt, persoana

urmărită, în perioada de timp de la 31 ianuarie -25 februarie 2012, în diferite

orașe din Suedia a comis 14 fapte de furt calificat, 8 fapte de fraudă calificată,

3 fapte de tentativă de fraudă în formă agravată și o faptă de deposedare ilicită,

calificată, împreună și în complicitate cu alți făptuitori. Modul de operare consta

în sustragerea portofelelor de la oameni în vârstă sau persoane cu dizabilități

iar apoi folosirea cărților de credit bancar ale persoanelor vătămate la un bancomat

pentru a sustrage bani din conturile persoanelor vătămate. Înainte de furt, făptuitorii

observau, de obicei, codul pin al cărților de credit bancar ale părților vătămate.

Într-o ocazie, cartea de credit bancar a fost doar furată iar această faptă este

calificată ca deposedare ilicită calificată. În alte trei ocazii, tentativa de sustragere

a eșuat.

În procedura

în regim de urgență desfășurată pe baza semnalării transmise de Centrul de Cooperare

Polițienească Internațională - Biroul Sirene, au fost atașate formularele A și M

aferente semnalizării în limba engleză și traducerea în limba română, sesizarea

Biroului Național Interpol din România, ordonanța de reținere, procesul verbal de

aducere la cunoștință a învinuirii și a dreptului de a fi asistat de apărător, procesul

verbal de depistare al acestuia.

La data din

31 mai 2012, când a fost înregistrată cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București a solicitat instanței arestarea preventivă a persoanei solicitate pe o

perioadă de 5 zile, până la transmiterea mandatului european de arestare, solicitare

care a fost admisă prin încheierea de ședință din data de 31 mai 2012.

Totodată, instanța

a fixat termen la 05 iunie 2011, conform dispozițiilor art. 103 alin. (2) din

Legea nr. 302/2004, pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de

arestare, însoțit de traducerea în limba română, aceste înscrisuri fiind ulterior

depuse la dosarul cauzei.

De asemenea,

la acest termen s-a dispus arestarea persoanei solicitate G.M.G. pe o durată de

5 zile, cu începere de la data de 01 iunie 2012 până la data de 05 iunie 2012, inclusiv.

La termenul

din 05 iunie 2012, persoana solicitată a declarat că nu este de acord să fie predată

autorităților suedeze, arătând că se consideră nevinovată și nu a comis faptele

de care este acuzată.

S-a reținut

că la 31 mai 2012, când a fost înregistrată cauza și a fost trimisă semnalarea prin

S.I.S., persoana urmărită a fost de acord să fie predată autorităților suedeze,

dar între timp s-a răzgândit și la termenul din 05 iunie 2012, a menționat că nu

dorește să fie predat acestor autorități.

Curtea de Apel

București, examinând actele dosarului în raport cu dispozițiile Legii nr. 302/2004

și cu poziția procesuală a persoanei solicitate, a apreciat că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de lege pentru a dispune predarea, neexistând nici un impediment

la punerea în executare a mandatului european de arestare, dintre cele arătate la

art. 98.

S-a mai reținut

că în cauză nu este incidență vreuna dintre situațiile care, conform dispozițiilor

art. 98 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004, constituie motive obligatorii sau

facultative de refuz al executării.

Împotriva acestei

încheieri, persoana solicitată a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând,

atât prin apărător, cât și personal în ultimul cuvânt respingerea predării către

autoritățile suedeze întrucât acesta nu și-a exprimat acordul pentru predare considerându-se

nevinovat de faptele de care este acuzat.

Examinând sentința

recurată prin prisma criticilor formulate și din oficiu sub toate aspectele, conform

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că recursul persoanei solicitate este nefondat, pentru următoarele considerente:

Rațiunea mandatului

european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanția că infractorii

nu se pot sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând

instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent

pentru instrumentarea procedurilor penale.

În același sens,

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că mandatul european de arestare se execută,

astfel cum prevăd dispozițiile art. 77 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, pe baza

principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile

Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul

Oficial al Comunităților Europene nr. L19071 din 18 iulie 2002.

În cadrul acestei

proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanța de judecată, în calitate

de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate

pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte

penale, după cum nu are nici competența să se pronunțe cu privire la temeinicia

urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea

arestării persoanei solicitate.

Învestit cu

executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște prin prisma dispozițiilor

art. 11, art. 88, art. 89, art. 90 și art. 94 din Legea nr. 302/2004, modificată

și completată, asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce în prealabil

a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei

solicitate, a dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă

există situații ce se constituie în motive de refuz, făcând incidente dispozițiile

art. 88 din lege.

A proceda altfel

ar însemna să se încalce de către instanța română principiul recunoașterii și încrederii

reciproce ce stă la baza executării mandatului european de arestare emis de o autoritate

judiciară competentă dintr-o altă țară, principiu consacrat în art. 11 alin. (2)

din Legea nr. 302/2004, modificată și completată.

Și în fine,

în soluționarea unei cereri de executare a unui mandat european de arestare, instanța

s-a conformat și dispozițiilor art. 90 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată

și completată, în sensul că, procedând la ascultarea persoanei solicitate, în prealabil

s-a asigurat că acesteia i s-a comunicat o copie a mandatului de arestare și i s-au

adus la cunoștință drepturile prevăzute în art. 91, i s-a prezentat conținutul mandatului

european le arestare, i s-au adus la cunoștință efectele regulii specialității,

precum și posibilitatea de a consimți la predare și la care persoana solicitată

a refuzat, cu toate că, la 31 mai 2012, când a fost înregistrată cauza și a fost

trimisă semnalarea prin S.I.S., persoana urmărită a fost de acord să fie predată

autorităților suedeze, dar între timp s-a răzgândit.

Prin urmare,

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că instanța de fond a procedat corect

atunci când a considerat că, pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiție,

se impune predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Suedia,

asigurându-se astfel condiții mai bune pentru exercitarea urmăririi penale și pentru

aflarea adevărului în cauză, cu atât mai mult cu cât s-a menționat că predarea se

face cu respectarea principiului specialității, precum și cu condiția ca în cazul

în care se va pronunța o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate,

persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

Așa fiind recursul

declarat de persoana solicitată va fi respins ca nefondat; cheltuielile judiciare

urmează a rămâne în sarcina statului iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat

din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de persoana solicitată G.M.G. împotriva sentinței penale

nr. 229/F din 5 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a ll-a

penală, în Dosarul nr. 4445/2/2012.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 13 iunie 2012.