ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2091/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 229/F din 5 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Autoritatea Suedeză de Procuratură - reprezentată de procuror J.F., la data de 26 aprilie 2012, privind persoana urmărită G.M.G. și predarea acestuia autorităților suedeze. S-a dispus arestarea pe timp de 24 de zile, de la 05 iunie 2012 la 29 iunie 2012 inclusiv și a fost dedusă arestarea de la 31 mai 2012 la zi. S-a făcut aplicarea art. 115 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind respectarea regulii specialității.

Potrivit art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus ca, în cazul în care persoana urmărită va fi condamnată, să fie transferată în România pentru executarea pedepsei. S-a dispus ca, potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului român. Pentru a se hotărî astfel s-au reținut următoarele: Prin sesizarea înregistrată sub nr. 4445/2/2012, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat instanței, în conformitate cu disp. art. 102 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008, punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare suedeze față de numitul G.M.G., cetățean român.

În cuprinsul sesizării s-a arătat că autoritățile suedeze au emis împotriva persoanei solicitate un mandat european de arestare la data de 26 aprilie 2012 pentru comiterea mai multor infracțiuni de furt grav, fraudă gravă și tentativă de fraudă gravă, prevăzute de Capitolul 8 - Secțiunile 1 și 4, Capitolul 8 - Secțiunea 8, Capitolul 9 -Secțiunea 1 și 3 și Capitolul 23 - Secțiunea 1, toate C. pen. suedez. În fapt, persoana urmărită, în perioada de timp de la 31 ianuarie -25 februarie 2012, în diferite orașe din Suedia a comis 14 fapte de furt calificat, 8 fapte de fraudă calificată, 3 fapte de tentativă de fraudă în formă agravată și o faptă de deposedare ilicită, calificată, împreună și în complicitate cu alți făptuitori.

Modul de operare consta în sustragerea portofelelor de la oameni în vârstă sau persoane cu dizabilități iar apoi folosirea cărților de credit bancar ale persoanelor vătămate la un bancomat pentru a sustrage bani din conturile persoanelor vătămate. Înainte de furt, făptuitorii observau, de obicei, codul pin al cărților de credit bancar ale părților vătămate. Într-o ocazie, cartea de credit bancar a fost doar furată iar această faptă este calificată ca deposedare ilicită calificată. În alte trei ocazii, tentativa de sustragere a eșuat.

În procedura în regim de urgență desfășurată pe baza semnalării transmise de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Sirene, au fost atașate formularele A și M aferente semnalizării în limba engleză și traducerea în limba română, sesizarea Biroului Național Interpol din România, ordonanța de reținere, procesul verbal de aducere la cunoștință a învinuirii și a dreptului de a fi asistat de apărător, procesul verbal de depistare al acestuia.

La data din 31 mai 2012, când a fost înregistrată cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat instanței arestarea preventivă a persoanei solicitate pe o perioadă de 5 zile, până la transmiterea mandatului european de arestare, solicitare care a fost admisă prin încheierea de ședință din data de 31 mai 2012. Totodată, instanța a fixat termen la 05 iunie 2011, conform dispozițiilor art. 103 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba română, aceste înscrisuri fiind ulterior depuse la dosarul cauzei. De asemenea, la acest termen s-a dispus arestarea persoanei solicitate G.M.G. pe o durată de 5 zile, cu începere de la data de 01 iunie 2012 până la data de 05 iunie 2012, inclusiv.

La termenul din 05 iunie 2012, persoana solicitată a declarat că nu este de acord să fie predată autorităților suedeze, arătând că se consideră nevinovată și nu a comis faptele de care este acuzată. S-a reținut că la 31 mai 2012, când a fost înregistrată cauza și a fost trimisă semnalarea prin S.I.S., persoana urmărită a fost de acord să fie predată autorităților suedeze, dar între timp s-a răzgândit și la termenul din 05 iunie 2012, a menționat că nu dorește să fie predat acestor autorități.

Curtea de Apel București, examinând actele dosarului în raport cu dispozițiile Legii nr. 302/2004 și cu poziția procesuală a persoanei solicitate, a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a dispune predarea, neexistând nici un impediment la punerea în executare a mandatului european de arestare, dintre cele arătate la art. 98. S-a mai reținut că în cauză nu este incidență vreuna dintre situațiile care, conform dispozițiilor art. 98 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004, constituie motive obligatorii sau facultative de refuz al executării. Împotriva acestei încheieri, persoana solicitată a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând, atât prin apărător, cât și personal în ultimul cuvânt respingerea predării către autoritățile suedeze întrucât acesta nu și-a exprimat acordul pentru predare considerându-se nevinovat de faptele de care este acuzat.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și din oficiu sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul persoanei solicitate este nefondat, pentru următoarele considerente: Rațiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura garanția că infractorii nu se pot sustrage justiției pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând instrumentul de aducere a persoanei solicitate în fața justiției statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.

În același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că mandatul european de arestare se execută, astfel cum prevăd dispozițiile art. 77 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L19071 din 18 iulie 2002. În cadrul acestei proceduri, reglementată printr-o lege specială, instanța de judecată, în calitate de autoritate judiciară, nu este abilitată să verifice apărările persoanei solicitate pe fondul cauzei, respectiv, dacă se face sau nu vinovată de comiterea unor fapte penale, după cum nu are nici competența să se pronunțe cu privire la temeinicia urmăririi penale efectuată de autoritatea judiciară emitentă sau cu privire la oportunitatea arestării persoanei solicitate.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște prin prisma dispozițiilor art. 11, art. 88, art. 89, art. 90 și art. 94 din Legea nr. 302/2004, modificată și completată, asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce în prealabil a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, a dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situații ce se constituie în motive de refuz, făcând incidente dispozițiile art. 88 din lege. A proceda altfel ar însemna să se încalce de către instanța română principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării mandatului european de arestare emis de o autoritate judiciară competentă dintr-o altă țară, principiu consacrat în art. 11 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată și completată.

Și în fine, în soluționarea unei cereri de executare a unui mandat european de arestare, instanța s-a conformat și dispozițiilor art. 90 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, modificată și completată, în sensul că, procedând la ascultarea persoanei solicitate, în prealabil s-a asigurat că acesteia i s-a comunicat o copie a mandatului de arestare și i s-au adus la cunoștință drepturile prevăzute în art. 91, i s-a prezentat conținutul mandatului european le arestare, i s-au adus la cunoștință efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predare și la care persoana solicitată a refuzat, cu toate că, la 31 mai 2012, când a fost înregistrată cauza și a fost trimisă semnalarea prin S.I.S., persoana urmărită a fost de acord să fie predată autorităților suedeze, dar între timp s-a răzgândit.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că instanța de fond a procedat corect atunci când a considerat că, pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiție, se impune predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Suedia, asigurându-se astfel condiții mai bune pentru exercitarea urmăririi penale și pentru aflarea adevărului în cauză, cu atât mai mult cu cât s-a menționat că predarea se face cu respectarea principiului specialității, precum și cu condiția ca în cazul în care se va pronunța o hotărâre de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei. Așa fiind recursul declarat de persoana solicitată va fi respins ca nefondat; cheltuielile judiciare urmează a rămâne în sarcina statului iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată G.M.G. împotriva sentinței penale nr. 229/F din 5 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, în Dosarul nr. 4445/2/2012. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 iunie 2012.