ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1625/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1625/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 214 din 8 mai

2013 a Curții de Apel București, Secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr.

3286/2/2013 (1506/2013),

în

baza art. 103 alin. (5) și (6) din Legea nr. 302/2004, republicată, rap. la art.

107 din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost admisă sesizarea Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București.

S-a dispus punerea în executare a

mandatului european de arestare emis la data de 24 aprilie 2013 de către

Parchetul Internațional din Stockholm, față de I.I.

S-a constatat că persoana solicitată

și-a exprimat consimțământul la predare, precizând că se prevalează de regula

specialității și este de acord să execute pedeapsa sau măsura de siguranță în

România.

S-a dispus predarea persoanei

solicitate I.I. către autoritățile judiciare suedeze.

S-a dispus arestarea persoanei

solicitate pe o perioadă de 29 de zile, respectiv de la 08 mai 2013 până la 05

iunie 2013, inclusiv. S-a dispus emiterea mandatului de arestare. S-a constatat

că persoana solicitată a fost reținută de la 07 mai 2013, ora 15:35 până la 08

mai 2013, ora 15:35.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în

sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel

a reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța

prin adresa nr. 890/II-5/2013 din 08 mai 2013, în conformitate cu disp. art. 102

din Legea nr. 302/2004, pentru desfășurarea procedurii de punere în executare a

mandatului european de arestare emis la data de 24 aprilie 2013, de către

autoritățile judiciare suedeze - Parchetul Internațional din Stockholm, față de

cetățeanul român I.I.

În cuprinsul sesizării s-a menționat

că autoritățile suedeze au emis împotriva persoanei solicitate un mandat

european de arestare la data de 24 aprilie 2013, pentru săvârșirea infracțiunii

de proxenetism în formă gravă, prev. de capitolul 6, secțiunea 12 C. pen.

suedez, mandat ce a fost transmis de către Biroul SIRENE.

Împotriva persoanei solicitate s-a

luat de către procuror măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore în data de

07 mai 2013, ora 15:35 până la data de 08 mai 2013, ora 15:35, prin ordonanța

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 31 din data de 07 mai 2013.

A fost atașată lucrarea înregistrată

sub nr. 890/II-5/2013, la data de 26 aprilie 2013, la Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București, ce conține mandatul european de arestare transmis

prin fax în limba suedeză și traducerea în limba română, adresele de verificare

și de depistare a persoanei solicitate, procesul-verbal de aducere la cunoștință

a învinuirii, a dreptului de a fi asistat de apărător și de comunicare a

mandatului european, copia actului de identitate a persoanei solicitate, precum

și ordonanța de reținere a persoanei solicitate.

Față de cele reținute, în conformitate

cu dispozițiile art. 103 alin. (1) și (3) din Legea nr. 302/2004, curtea de

apel a procedat la verificarea identității persoanei solicitate, care nu a

contestat identitatea stabilită în cuprinsul mandatului european și în urma

verificărilor efectuate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București. De asemenea, instanța a verificat dacă persoana solicitată a primit

un exemplar al mandatului, această împrejurare rezultând nu numai din

confirmarea persoanei solicitate, ci și din procesul-verbal întocmit de către procuror.

Persoana solicitată și-a exprimat

consimțământul pentru predarea către autoritățile străine.

Curtea de apel a solicitat relații

suplimentare în legătură cu conținutul mandatului european de arestare

(secțiunea „e"), respectiv o descriere detaliată a circumstanțelor în care

s-a comis infracțiunea și bifarea categoriei, după caz, a categoriilor de

infracțiuni, corespunzător modelului tip al mandatului european de arestare.

De asemenea, s-a solicitat

autorităților emitente să precizeze cu exactitate scopul pentru care s-a emis

mandatul european de arestare (pentru cercetarea persoanei solicitate sau în

vederea executării unei pedepse privative de libertate), precum și relații

privind respectarea garanțiilor prev. art. 6 din C.E.D.O la momentul emiterii mandatului

de arestare, în lipsă.

Autoritățile suedeze au comunicat

copia ordonanței de luare a măsurii de siguranță a deținerii, precizând că

măsura de detenție a fost emisă cu referire la infracțiunea prev. de capitolul

6, secțiunea 12 C. pen. suedez, respectiv infracțiunea de proxenetism în formă

gravă, că descrierea detaliată a circumstanțelor în care a fost comisă

infracțiunea indicată în mandatul european de arestare se regăsește în

ordonanța de deținere și că mandatul european a fost emis în vederea executării

măsurii de siguranță ce a fost luată împotriva persoanei supuse anchetei

judiciare.

Cât privește garanțiile referitoare la

dreptul de apărare prev. de art. 6 din C.E.D.O., s-a arătat că acestea sunt

prevăzute în regulamentul suedez și în Constituția suedeză.

Analizând actele și lucrările

dosarului, curtea de apel a constatat că mandatul european de arestare a fost

emis în data de 24 aprilie 2013 de către Parchetul Internațional din Stockholm,

persoana solicitată I.I. fiind cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de

proxenetism în formă gravă, prev. de capitolul 6, secțiunea 12 și capitolul 9,

secțiunea 6 C. pen. suedez, iar pedeapsa maximă care se poate aplica pentru

infracțiunile de mai sus este de 8 ani.

În fapt, s-a reținut că, în perioada

martie 2012 - 14 aprilie 2013, în Suedia, împreună sau în complicitate cu alte

persoane, I.I. a promovat și a exploatat în mod ilegal mai multe femei, care

proveneau în special din România și care practicau prostituția în schimbul unor

sume de bani în regiunea Stockholm, dar și în alte orașe din Suedia. De

asemenea, a promovat în mod ilegal posibilitatea unei alte persoane sau a altor

persoane de a obține bani din activitatea de proxenetism.

Împreună cu alte persoane, I.I. a

recrutat femei din România și din alte state pentru a merge în Suedia să

practice prostituția în schimbul unor sume de bani. Această activitate a fost

organizată de I.I. și de alte persoane. I.I. mergea periodic în Suedia, dar, de

asemenea, a făcut aranjamente din România și din alte state pentru ca alte

persoane să găsească locuințe în Suedia, să posteze anunțuri pe internet, să

obțină telefoane mobile și cartele SIM, să primească telefoane și mesaje text

de la clienții care doreau raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani și

să facă rezervări pentru vizitatori și, de asemenea, a administrat activitatea

de prostituție. În nenumărate rânduri, a plecat în România sau în alt stat unde

a primit bani rezultați din această activitate care erau trimiși din Suedia.

S-a reținut că, în cauză, există

suficiente date de identificare a persoanei solicitate, iar numitul I.I. nu a

formulat obiecțiuni privind identitatea.

Totodată, s-a constatat că fapta

pentru care a fost emis mandatul european de arestare face parte din art. 329 C.

pen. (care se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani).

A fost avut în vedere că, deși

mandatul european de arestare nu conține o descriere detaliată a faptelor, nu

se poate considera că nu îndeplinește condițiile de formă referitoare la

conținut. În plus, s-a reținut că mandatul se întemeiază pe o ordonanță de

luare a măsurii de siguranță de detenție emisă de către Parchetul Internațional

din Stockholm, iar ordonanța conține o expunere în amănunt a faptelor.

Cât privește respectarea art. 6 din C.E.D.O.,

s-a constatat că aceasta a fost confirmată prin răspunsul înaintat de

autoritățile suedeze, iar ordonanța de privare de libertate a fost emisă de

către un judecător, existând astfel suficiente garanții cu privire la

respectarea dreptului la apărare.

Mai mult, s-a reținut faptul că

garanțiile referitoare la respectarea dreptului la apărare sunt prevăzute de art.

97 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 ca și condiție specială de predare

a persoanei solicitate, în situația în care mandatul european a fost emis în

scopul executării unei pedepse sau măsuri de siguranță privative de libertate,

ceea ce nu este cazul în speță, întrucât mandatul european a fost emis pe numele

numitului I.I. în vederea desfășurării anchetei penale, fără ca împotriva

acestuia să fi fost pronunțată o hotărâre de condamnare în lipsă.

De asemenea, s-a avut în vedere că,

potrivit art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare

se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, așa

încât nu există motive pentru a pune la îndoială susținerile autorității

suedeze dintr-o țară membră a Uniunii Europene.

Cât privește dispozițiile art. 22 și

23 din Legea nr. 302/2004, referitoare la anumite motive opționale de refuz,

s-a constatat că acestea vizează instituția extrădării, nefiind aplicabile în

cazul punerii în executare a mandatului european de arestare, care se

realizează în cadrul unei proceduri distincte și speciale.

Astfel, s-a constatat că este vorba de

vechea reglementare, anterioară republicării Legii nr. 302/2004 în M.O. nr. 377

din 31 mai 2011, iar în prezent acest motiv de refuz facultativ este prevăzut

de art. 98 alin. (2) lit. c) cu referire la art. 103 alin. (4).

Pe cale de consecință, nu s-a putut

constata existența vreunuia din motivele de refuz prevăzute de art. 98 din

legea de mai sus, reținându-se că aspectele invocate de către persoana

solicitată nu se încadrează în situațiile prevăzute în mod expres de dispoziția

legală anterior menționată, nefiind incidente nici motivele obligatorii de

refuz și nici cele facultative.

A fost avut în vedere că, la primul

termen de judecată, în prezența unui apărător ales și după ce instanța a făcut

aplicarea art. 103 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, după ce persoana

solicitată a precizat că a primit o copie a mandatului european de arestare, I.I.

a precizat în mod expres că este de acord cu predarea, așa încât instanța a

luat act de manifestarea de voință și în conformitate cu art. 103 alin. (5),

s-a întocmit procesul-verbal în care s-a menționat consimțământul la predare.

Cu toate că instanța a solicitat

informații suplimentare de la autoritățile emitente, relațiile comunicate de

către autoritățile suedeze nu au modificat situația inițială într-o asemenea

măsură încât să se poată considera că acordul inițial la predare a fost viciat

sau că nu a fost dat în deplină cunoștință de cauză.

De altfel, s-a constatat că și cu

ocazia dezbaterilor, persoana solicitată a precizat că nu refuză predarea și a

invocat faptul că a fost căsătorit cu o persoană din Suedia și are și un copil

cu aceasta, motiv pentru care, personal, apreciază că nu se poate reține

infracțiunea de proxenetism.

S-a reținut că această împrejurare nu

atrage nici incidența dispozițiilor art. 112 alin. (1) din Legea nr. 302/2004

privind amânarea predării, singurele motive legale de amânare a predării fiind

cercetarea penală sau judecarea persoanei solicitate de către autoritățile

române sau executarea unei pedepse aplicate în România, pentru altă faptă decât

cea pentru care a fost emis mandatul european, I.I. neregăsindu-se în niciuna

din aceste situații.

Având în vedere și caracterul

irevocabil al acordului la predare, curtea de apel a constatat aplicabilă

procedura prevăzută de art. 103 alin. (5) cu referire la art. 108 alin. (2) din

Legea nr. 302/2004, așa încât hotărârea pronunțată de instanță este definitivă.

Chiar și în atare condiții, instanța a

analizat toate apărările invocate de către persoana solicitată, pe care le-a

considerat nerelevante din perspectiva executării mandatului european de

arestare.

Față de cele reținute, au fost

apreciate ca fiind îndeplinite toate condițiile legale pentru admiterea

sesizării autorităților suedeze, motiv pentru care, în temeiul art. 103 alin.

(5) și (11) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus punerea în executare a

mandatului european de arestare și arestarea persoanei solicitate în vederea

predării pe o perioadă de 29 zile, urmând ca, potrivit art. 103 alin. (13) din

aceeași lege, emiterea mandatului de arestare să se facă de îndată.

S-a constatat că persoana solicitată a

fost reținută în cursul procedurii începând cu data de 07 mai 2013, ora 15:35

până la data de 08 mai 2013, ora 15:35.

Potrivit art. 115 alin. (2) cu referire

la art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, predarea persoanei solicitate a

fost dispusă cu condiția respectării regulii specialității și cu condiția ca,

în cazul pronunțării hotărârii de condamnare la o pedeapsă privativă de

libertate, persoana predată să poată fi transferată în România pentru

continuarea executării pedepsei.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs persoana solicitată R.I.,

fără

a indica motivele ce stau la baza promovării căii de atac.

La termenul de judecată din data de 13

mai 2013, înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților

inadmisibilitatea recursului declarat de persoana solicitată împotriva

sentinței penale anterior menționate.

Concluziile apărătorului desemnat din

oficiu pentru recurentul persoană solicitată și ale reprezentantului

Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei

hotărâri.

Examinând

actele și lucrările dosarului, înalta Curte constată, că Recursul declarat în

cauză este inadmisibil,

în

raport de dispozițiile art. 108 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată,

din care rezultă, in mod explicit, că în cazul în care persoana solicitată

consimte la predare, hotărârea este definitivă, nefiind supusă recursului.

În prezenta

cauză, persoana solicitată I.I. a precizat în mod expres că este de acord cu

predarea, curtea de apel luând act de manifestarea sa de voință, în

conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. (5) întocmindu-se procesul-verbal

în care s-a menționat consimțământul la predare, care, de altfel, are caracter

irevocabil, astfel încât sentința pronunțată de Curtea de Apel București,

Secția a Ii-a Penală în dosarul cauzei în astfel de condiții, respectiv după

exprimarea consimțământului la predare, dobândește caracter definitiv, fiind

exceptată de legiuitor din rândul hotărârilor care pot fi atacate cu recurs,

potrivit dispozițiilor legale anterior menționate.

Astfel fiind, dacă s-ar recunoaște

promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar

ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art.

129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Pe de altă parte, în ceea ce privește

susținerea apărătorului recurentului persoană solicitată în sensul că până la

clarificarea situației acestuia, s-ar putea dispune o măsură mai puțin

restrictivă, aceasta nu poate fi

primită, în condițiile inadmisibilității căii de atac declarate, cu atât mai

mult cu cât predarea recurentului persoană solicitată către o autoritate

judiciară străină nu se poate realiza decât în condițiile în care acesta se

află în stare de deținere.

Pentru considerentele anterior expuse,

în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.,

înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de persoana

solicitată I.I.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul persoană solicitată va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru

apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGI

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de persoana solicitată I.I. împotriva sentinței penale nr. 214 din 8

mai 2013 a Curții de Apel București, Secția a Ii-a Penală, pronunțată în

dosarul nr. 3286/2/2013 (1506/2013).

Obligă recurentul persoană solicitată

la plata sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 320 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13

mai 2013.