ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1625/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 214 din 8 mai 2013 a Curții de Apel București, Secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. 3286/2/2013 (1506/2013), în baza art. 103 alin. (5) și (6) din Legea nr. 302/2004, republicată, rap. la art. 107 din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. S-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 24 aprilie 2013 de către Parchetul Internațional din Stockholm, față de I.I. S-a constatat că persoana solicitată și-a exprimat consimțământul la predare, precizând că se prevalează de regula specialității și este de acord să execute pedeapsa sau măsura de siguranță în România.

S-a dispus predarea persoanei solicitate I.I. către autoritățile judiciare suedeze. S-a dispus arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 29 de zile, respectiv de la 08 mai 2013 până la 05 iunie 2013, inclusiv. S-a dispus emiterea mandatului de arestare. S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută de la 07 mai 2013, ora 15:35 până la 08 mai 2013, ora 15:35. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța prin adresa nr. 890/II-5/2013 din 08 mai 2013, în conformitate cu disp. art. 102 din Legea nr. 302/2004, pentru desfășurarea procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare emis la data de 24 aprilie 2013, de către autoritățile judiciare suedeze - Parchetul Internațional din Stockholm, față de cetățeanul român I.I.

În cuprinsul sesizării s-a menționat că autoritățile suedeze au emis împotriva persoanei solicitate un mandat european de arestare la data de 24 aprilie 2013, pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă gravă, prev. de capitolul 6, secțiunea 12 C. pen. suedez, mandat ce a fost transmis de către Biroul SIRENE.

Împotriva persoanei solicitate s-a luat de către procuror măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore în data de 07 mai 2013, ora 15:35 până la data de 08 mai 2013, ora 15:35, prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 31 din data de 07 mai 2013. A fost atașată lucrarea înregistrată sub nr. 890/II-5/2013, la data de 26 aprilie 2013, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, ce conține mandatul european de arestare transmis prin fax în limba suedeză și traducerea în limba română, adresele de verificare și de depistare a persoanei solicitate, procesul-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii, a dreptului de a fi asistat de apărător și de comunicare a mandatului european, copia actului de identitate a persoanei solicitate, precum și ordonanța de reținere a persoanei solicitate.

Față de cele reținute, în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. (1) și (3) din Legea nr. 302/2004, curtea de apel a procedat la verificarea identității persoanei solicitate, care nu a contestat identitatea stabilită în cuprinsul mandatului european și în urma verificărilor efectuate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. De asemenea, instanța a verificat dacă persoana solicitată a primit un exemplar al mandatului, această împrejurare rezultând nu numai din confirmarea persoanei solicitate, ci și din procesul-verbal întocmit de către procuror. Persoana solicitată și-a exprimat consimțământul pentru predarea către autoritățile străine.

Curtea de apel a solicitat relații suplimentare în legătură cu conținutul mandatului european de arestare (secțiunea „e"), respectiv o descriere detaliată a circumstanțelor în care s-a comis infracțiunea și bifarea categoriei, după caz, a categoriilor de infracțiuni, corespunzător modelului tip al mandatului european de arestare. De asemenea, s-a solicitat autorităților emitente să precizeze cu exactitate scopul pentru care s-a emis mandatul european de arestare (pentru cercetarea persoanei solicitate sau în vederea executării unei pedepse privative de libertate), precum și relații privind respectarea garanțiilor prev. art. 6 din C.E.D.O la momentul emiterii mandatului de arestare, în lipsă.

Autoritățile suedeze au comunicat copia ordonanței de luare a măsurii de siguranță a deținerii, precizând că măsura de detenție a fost emisă cu referire la infracțiunea prev. de capitolul 6, secțiunea 12 C. pen. suedez, respectiv infracțiunea de proxenetism în formă gravă, că descrierea detaliată a circumstanțelor în care a fost comisă infracțiunea indicată în mandatul european de arestare se regăsește în ordonanța de deținere și că mandatul european a fost emis în vederea executării măsurii de siguranță ce a fost luată împotriva persoanei supuse anchetei judiciare. Cât privește garanțiile referitoare la dreptul de apărare prev. de art. 6 din C.E.D.O., s-a arătat că acestea sunt prevăzute în regulamentul suedez și în Constituția suedeză.

Analizând actele și lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că mandatul european de arestare a fost emis în data de 24 aprilie 2013 de către Parchetul Internațional din Stockholm, persoana solicitată I.I. fiind cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă gravă, prev. de capitolul 6, secțiunea 12 și capitolul 9, secțiunea 6 C. pen. suedez, iar pedeapsa maximă care se poate aplica pentru infracțiunile de mai sus este de 8 ani. În fapt, s-a reținut că, în perioada martie 2012 - 14 aprilie 2013, în Suedia, împreună sau în complicitate cu alte persoane, I.I. a promovat și a exploatat în mod ilegal mai multe femei, care proveneau în special din România și care practicau prostituția în schimbul unor sume de bani în regiunea Stockholm, dar și în alte orașe din Suedia.

De asemenea, a promovat în mod ilegal posibilitatea unei alte persoane sau a altor persoane de a obține bani din activitatea de proxenetism. Împreună cu alte persoane, I.I. a recrutat femei din România și din alte state pentru a merge în Suedia să practice prostituția în schimbul unor sume de bani. Această activitate a fost organizată de I.I. și de alte persoane. I.I. mergea periodic în Suedia, dar, de asemenea, a făcut aranjamente din România și din alte state pentru ca alte persoane să găsească locuințe în Suedia, să posteze anunțuri pe internet, să obțină telefoane mobile și cartele SIM, să primească telefoane și mesaje text de la clienții care doreau raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani și să facă rezervări pentru vizitatori și, de asemenea, a administrat activitatea de prostituție.

În nenumărate rânduri, a plecat în România sau în alt stat unde a primit bani rezultați din această activitate care erau trimiși din Suedia. S-a reținut că, în cauză, există suficiente date de identificare a persoanei solicitate, iar numitul I.I. nu a formulat obiecțiuni privind identitatea. Totodată, s-a constatat că fapta pentru care a fost emis mandatul european de arestare face parte din art. 329 C. pen. (care se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani). A fost avut în vedere că, deși mandatul european de arestare nu conține o descriere detaliată a faptelor, nu se poate considera că nu îndeplinește condițiile de formă referitoare la conținut. În plus, s-a reținut că mandatul se întemeiază pe o ordonanță de luare a măsurii de siguranță de detenție emisă de către Parchetul Internațional din Stockholm, iar ordonanța conține o expunere în amănunt a faptelor.

Cât privește respectarea art. 6 din C.E.D.O., s-a constatat că aceasta a fost confirmată prin răspunsul înaintat de autoritățile suedeze, iar ordonanța de privare de libertate a fost emisă de către un judecător, existând astfel suficiente garanții cu privire la respectarea dreptului la apărare. Mai mult, s-a reținut faptul că garanțiile referitoare la respectarea dreptului la apărare sunt prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 ca și condiție specială de predare a persoanei solicitate, în situația în care mandatul european a fost emis în scopul executării unei pedepse sau măsuri de siguranță privative de libertate, ceea ce nu este cazul în speță, întrucât mandatul european a fost emis pe numele numitului I.I.

în vederea desfășurării anchetei penale, fără ca împotriva acestuia să fi fost pronunțată o hotărâre de condamnare în lipsă. De asemenea, s-a avut în vedere că, potrivit art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, așa încât nu există motive pentru a pune la îndoială susținerile autorității suedeze dintr-o țară membră a Uniunii Europene. Cât privește dispozițiile art. 22 și 23 din Legea nr. 302/2004, referitoare la anumite motive opționale de refuz, s-a constatat că acestea vizează instituția extrădării, nefiind aplicabile în cazul punerii în executare a mandatului european de arestare, care se realizează în cadrul unei proceduri distincte și speciale.

Astfel, s-a constatat că este vorba de vechea reglementare, anterioară republicării Legii nr. 302/2004 în M.O. nr. 377 din 31 mai 2011, iar în prezent acest motiv de refuz facultativ este prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. c) cu referire la art. 103 alin. (4). Pe cale de consecință, nu s-a putut constata existența vreunuia din motivele de refuz prevăzute de art. 98 din legea de mai sus, reținându-se că aspectele invocate de către persoana solicitată nu se încadrează în situațiile prevăzute în mod expres de dispoziția legală anterior menționată, nefiind incidente nici motivele obligatorii de refuz și nici cele facultative. A fost avut în vedere că, la primul termen de judecată, în prezența unui apărător ales și după ce instanța a făcut aplicarea art. 103 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, după ce persoana solicitată a precizat că a primit o copie a mandatului european de arestare, I.I.

a precizat în mod expres că este de acord cu predarea, așa încât instanța a luat act de manifestarea de voință și în conformitate cu art. 103 alin. (5), s-a întocmit procesul-verbal în care s-a menționat consimțământul la predare. Cu toate că instanța a solicitat informații suplimentare de la autoritățile emitente, relațiile comunicate de către autoritățile suedeze nu au modificat situația inițială într-o asemenea măsură încât să se poată considera că acordul inițial la predare a fost viciat sau că nu a fost dat în deplină cunoștință de cauză. De altfel, s-a constatat că și cu ocazia dezbaterilor, persoana solicitată a precizat că nu refuză predarea și a invocat faptul că a fost căsătorit cu o persoană din Suedia și are și un copil cu aceasta, motiv pentru care, personal, apreciază că nu se poate reține infracțiunea de proxenetism.

S-a reținut că această împrejurare nu atrage nici incidența dispozițiilor art. 112 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind amânarea predării, singurele motive legale de amânare a predării fiind cercetarea penală sau judecarea persoanei solicitate de către autoritățile române sau executarea unei pedepse aplicate în România, pentru altă faptă decât cea pentru care a fost emis mandatul european, I.I. neregăsindu-se în niciuna din aceste situații. Având în vedere și caracterul irevocabil al acordului la predare, curtea de apel a constatat aplicabilă procedura prevăzută de art. 103 alin. (5) cu referire la art. 108 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, așa încât hotărârea pronunțată de instanță este definitivă.

Chiar și în atare condiții, instanța a analizat toate apărările invocate de către persoana solicitată, pe care le-a considerat nerelevante din perspectiva executării mandatului european de arestare. Față de cele reținute, au fost apreciate ca fiind îndeplinite toate condițiile legale pentru admiterea sesizării autorităților suedeze, motiv pentru care, în temeiul art. 103 alin. (5) și (11) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare și arestarea persoanei solicitate în vederea predării pe o perioadă de 29 zile, urmând ca, potrivit art. 103 alin. (13) din aceeași lege, emiterea mandatului de arestare să se facă de îndată. S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută în cursul procedurii începând cu data de 07 mai 2013, ora 15:35 până la data de 08 mai 2013, ora 15:35.

Potrivit art. 115 alin. (2) cu referire la art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, predarea persoanei solicitate a fost dispusă cu condiția respectării regulii specialității și cu condiția ca, în cazul pronunțării hotărârii de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să poată fi transferată în România pentru continuarea executării pedepsei. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs persoana solicitată R.I., fără a indica motivele ce stau la baza promovării căii de atac. La termenul de judecată din data de 13 mai 2013, înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților inadmisibilitatea recursului declarat de persoana solicitată împotriva sentinței penale anterior menționate.

Concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul persoană solicitată și ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri. Examinând actele și lucrările dosarului, înalta Curte constată, că Recursul declarat în cauză este inadmisibil, în raport de dispozițiile art. 108 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, din care rezultă, in mod explicit, că în cazul în care persoana solicitată consimte la predare, hotărârea este definitivă, nefiind supusă recursului. În prezenta cauză, persoana solicitată I.I.

a precizat în mod expres că este de acord cu predarea, curtea de apel luând act de manifestarea sa de voință, în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. (5) întocmindu-se procesul-verbal în care s-a menționat consimțământul la predare, care, de altfel, are caracter irevocabil, astfel încât sentința pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a Ii-a Penală în dosarul cauzei în astfel de condiții, respectiv după exprimarea consimțământului la predare, dobândește caracter definitiv, fiind exceptată de legiuitor din rândul hotărârilor care pot fi atacate cu recurs, potrivit dispozițiilor legale anterior menționate. Astfel fiind, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Pe de altă parte, în ceea ce privește susținerea apărătorului recurentului persoană solicitată în sensul că până la clarificarea situației acestuia, s-ar putea dispune o măsură mai puțin restrictivă, aceasta nu poate fi primită, în condițiile inadmisibilității căii de atac declarate, cu atât mai mult cu cât predarea recurentului persoană solicitată către o autoritate judiciară străină nu se poate realiza decât în condițiile în care acesta se află în stare de deținere. Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de persoana solicitată I.I. În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul persoană solicitată va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGI

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de persoana solicitată I.I. împotriva sentinței penale nr. 214 din 8 mai 2013 a Curții de Apel București, Secția a Ii-a Penală, pronunțată în dosarul nr. 3286/2/2013 (1506/2013). Obligă recurentul persoană solicitată la plata sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2013.