ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1966/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28 februarie 2008, reclamanta SC H.R. SA a chemat în judecată pârâtul Ministerul Culturii și Cultelor solicitând obligarea acestuia la emiterea ordinului de declasare din categoria monumentelor istorice a imobilului situat în București, sect. 1 și la radierea din Lista monumentelor istorice prin menționarea în această listă a ordinului de declasare. În motivare, reclamanta a susținut că imobilul în discuție, format din 18 construcții și teren, a cărui proprietară este, a fost inclus prin Ordinul ministrului culturii și cultelor nr. 2314/2004 în Lista Monumentelor Istorice, actualizată, la poziția nr. 1610 fiind menționat ca monument istoric, în grupa B și imobilul denumit „F.B.L.” de la adresa sus menționată.

Reclamanta a mai arătat că a fost informată că în ședința din 26 septembrie 2007 a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice s-a propus trecerea din categoria monument istoric în categoria ansamblu istoric a F.B.L. cu menținerea în componența acestuia a 4 construcții – Orzăria, Măltăria, Pavilionul Administrativ, Ateliere și magazii, fațada dinspre str. F. Contestația pe care a formulat-o împotriva acestei hotărâri a fost respinsă. Reclamanta a arătat, în esență, că măsura este nelegală, niciuna din cele 4 construcții incluse de pârât în ansamblul istoric F.B.L. neîntrunind condiția acordării a cel puțin trei calificative medii pentru fiecare din criteriile de clasare menționate în Criteriul general pentru clasarea bunurilor culturale imobile în Lista monumentelor istorice, aprobat prin Ordinul nr. 2013/2000.

Prin sentința civilă nr. 2837 din 27 octombrie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, curtea a reținut în esență, faptul că menținerea celor 4 construcții în categoria monument istoric este legală, având în vedere dispozițiile Ordinului ministrului culturii și cultelor nr. 2862/2003, privind aprobarea Normei Metodologice de clasare și evidență a monumentelor istorice, ordin potrivit căruia, clasarea unui imobil în grupa B a monumentelor istorice se face în situația în care i se acordă cel puțin trei calificative medii la criteriile de clasare, acestea fiind valoarea arhitecturală, artistică, urbanistică, valoarea memorial-simbolistică și frecvența, raritatea și unicitatea imobilului.

A reținut instanța că din actele de la dosar rezultă că, față de calificativele obținute de fiecare construcție în parte, imobilul în ansamblu a obținut două calificative „mare” la criteriile vechime și autenticitate, valoare arhitecturală artistică și urbanistică și două calificative „medie” la criteriile frecvență, raritate și unicitate și valoare memorial simbolistică, acordarea acestor calificative fiind justificată de către Direcția Generală Patrimoniu Cultural Național – Direcția Monumente Istorice și Arheologie din cadrul Ministerului Culturii și Cultelor prin adresa nr. 7700/MI din 11 ianuarie 2008, în care se precizează pentru fiecare construcție și fiecare criteriu, considerentele care au stat la baza acordării calificativelor.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat recurs în termen, motivat și legal timbrat reclamanta pentru nelegalitate și netemeinicie. Motivele de recurs invocate conform art. 304 1 C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a legii , invocându-se atât aspecte de netemeinicie cât și de nelegalitate. Aspectele de netemeinicie țin de faptul că la dosarul de fond nu a existat documentația legală care să stea la baza refuzului nejustificat al autorității pârâte de declasare a imobilului și în al doilea rând de faptul că instanța de fond a respins în mod nejustificat cererea de efectuare în cauză a unei expertize judiciare efectuate ca neutilă cauzei.

Recurenta arată că în mod nelegal a fost înlăturată expertiza efectuată de experți atestați și a fost luată în considerare aprecierea din adresa nr. 770/MI din 11 ianuarie 2008 a Direcției Generale a Patrimoniului Cultural Național – Direcția Monumente Istorice și Arheologie. Ca aspecte de nelegalitate se arată de recurentă că instanța de fond a încălcat următoarele dispoziții legale art. 1 din Criteriul general pentru clasarea bunurilor culturale imobilele în lista monumentelor istorice aprobat prin Ordinul nr. 3013/2000 pe motiv că a luat în considerare calificative care nu au fost stabilite prin expertiză, art. 13 din Legea nr. 554/2004 și a art. 129 alin. (5) C. proc. civ. pe motiv că din cauza lipsei de rol activ instanța nu a dispus să se depună la dosar toată documentația întocmită în urma expertizei.

La dosar intimatul-pârât a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recurenta-reclamantă a depus la dosarul cauzei concluzii scrise care reprezintă în fapt un răspuns la întâmpinarea formulată și a solicitat în baza art. 305 C. proc. civ. proba cu acte noi în recurs, proba încuviințată și administrată de instanța de recurs filele 24-505 dosar. În ședința publică din 20 aprilie 2010 pârâtul – intimat a depus la dosar copia Ordinului nr. 2298 din 13 iulie 2009 al Ministerului Culturii prin care s-a dispus declasarea parțială a imobilului F.B.L. – fila 515 dosar. Analizând recursul declarat în raport de motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente.

Motivele de netemeinicie invocate nu sunt fondate. Faptul că instanța de fond nu a administrat toate actele solicitate de recurentă nu a probat lipsa de rol activ în condițiile în care s-a făcut aplicarea art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și s-au depus actele contestate ca fiind un refuz nejustificat de soluționare a cererii recurentei având ca obiect declasarea monumentului istoric F.B.L. - sector 6 București - fila 61 și filele 72-82 dosar fond. Conform art. 305 C. proc. civ. în faza soluționării recursului, recurenta-reclamantă a avut posibilitatea administrării probei cu acte noi în recurs acte noi care nu infirmă temeinicia soluției recurate. În cele ce privește utilitatea administrării probei cu expertiză judiciară solicitată de recurentă, aceasta în mod corect a fost respinsă ca neutilă cauzei având în vedere obiectul cauzei contestare/refuz pretins nejustificat de soluționare a cererii de declasare a unui imobil.

Aceasta în condițiile în care condițiile legale privind clasarea imobilului ca monument se apreciază în funcție de elementele existente la data de 19 decembrie 2007 și ulterior urmărindu-se a se verifica dacă sunt îndeplinite condițiile existenței unui refuz nejustificat de soluționare a cererii în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 exprimat prin adresa nr. 6309 – MI din 25 octombrie 2007 – fila 61 dosar fond. Iar în cauză expertiza solicitată de recurenta-reclamantă în mod corect a fost respinsă ca neutilă cauzei deoarece nu prin efectuarea expertizei se putea concluziona legalitatea sau nu a clasării imobilului în litigiu ca monument istoric. În ceea ce privește legalitatea sentinței recurate soluția de respingere este legală în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În mod corect și legal s-a apreciat de instanța de fond că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile existenței unui refuz nejustificat de soluționare în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, neexistând un exces de putere în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 prin emiterea adresei nr. 6309/MI din 25 octombrie 2007. În cauză menținerea celor 4 construcții în categoria monument istoric este legală având în vedere dispozițiile Ordinului nr. 2862/2003 privind aprobarea Normelor metodologice declasare și evidență a monumentelor istorice, norme în vigoare la data clasării. Potrivit acestui ordin și în raport de criteriile de clasare față de calificativele obținute de fiecare construcție tot imobilul a obținut două calificative „mare” la criteriile vechime și autenticitate, valoare arhitecturală, artistice și urbanistice și două calificative „medie” la criteriile frecvență raritate și unicitate.

Iar acordarea acestor calificative este justificată prin adresa nr. 7700/MI din 11 ianuarie 2008 prin care recurentei i s-a comunicat respingerea contestației împotriva Hotărârii din 26 septembrie 2007 a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice prin care pe fiecare construcție au fost menționate considerentele care au stat la baza acordării certificatelor și clasarea în grupa B ca monumente istorice. Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC H.R. SA București, împotriva sentinței civile nr. 2837 din 27 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2010.