ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 605/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 699 din 5 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a dispus admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru arestare nelegală dispusă prin încheierea nr. 170 din 20 august 2005 a Tribunalului Constanța și respingerea acțiunii cu acest obiect ca prescrisă. S-a dispus respingerea acțiunii având ca obiect acordarea de despăgubiri în raport de celelalte dosare penale, formulată de reclamantul S.B., deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București, ca nefondată.

S-a dispus respingerea cererii de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată. Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 336 din 10 august 2005 a Tribunalului Constanța pronunțată în dosarul nr. 678/2005 instanța de fond constatând neregularități ale actelor de sesizare menționate a dispus în art. 300 alin. (2) C. proc. pen.

restituirea dosarelor din cauza recurată în vederea refacerii actelor de sesizare cu respectarea dreptului la apărare, precum și revocarea măsurii arestării preventive și punerea, de îndată, în libertate a reclamantului, acesta fiind eliberat din penitenciar, la data de 10 august 2005. În recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța s-a dispus deconexarea celor două dosare și rearestarea reclamantului la data de 2 septembrie 2005. În raport de această soluție, respectiv rearestarea reclamantului, instanța a reținut că și pentru data de 19 august 2005, cât a durat reținerea reclamantului în dosarul nr. 280/3/P/2005 al D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Constanța, și care este nelegală în raport de soluția de scoatere de sub urmărire penală, nu s-a adus atingere unor valori care ar impune acordarea de despăgubiri reclamantului în temeiul art. 504 C. proc.

pen., în condițiile în care, prin admiterea recursului s-a constatat nelegalitatea soluției de restituire și de punere de îndată în libertate a reclamantului. În privința împiedicării reclamantului de a părăsit țara, prin oprirea sa la aeroportul Otopeni, la data de 16 august 2005, această împiedicare nu poate face obiectul analizei sub aspectul incidenței art. 504 C. proc. pen., deoarece nu s-a dispus reținerea reclamantului în vreunul din dosarele de urmărire penală, reclamantul având la dispoziție plângerea penală împotriva polițiștilor privind săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, arestare nelegală, etc. De asemenea, comportamentul organelor de urmărire penală nu poate fi analizat prin prisma art. 504 C. proc.

pen., trebuind a fi sesizate organele abilitate în acest sens. Prin decizia civilă nr. 284 din 2 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța s-a dispus respingerea apelului formulat de apelantul S.B., împotriva sentinței primei instanțe, ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele: Libertatea individuală constituie un drept fundamental al omului garantat prin art. 23 din Constituție și reglementat prin art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ca un drept inalienabil, scopul reglementării și garantării sale fiind acela de a proteja libertatea și siguranța persoanei, împotriva arestărilor și deținerii arbitrare și privește orice persoană, indiferent dacă este în stare de libertate sau de detenție.

Obligația statului de a repara prejudiciile suferite de cel care este arestat sau deținut cu încălcarea dispozițiilor legale în materie este stabilită prin art. 52 alin. (3) din Constituție și art. 504-506 C. proc. pen. Conform art. 504 C. proc. pen., are dreptul la repararea pagubei și persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal, iar conform art. 3 alin. (1) al aceluiași articol, privarea sau restrângerea nelegală de libertate „trebuie stabilită după caz, prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii de privare sau restrictive de libertate, prin ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau pentru încetarea urmăririi penale pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen. ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal, pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen. Conform art. 506 alin. (2) C. proc. pen., acțiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art. 504 C. proc. pen.

În speță, termenul de introducere a cererii de acordare de despăgubiri pentru arestare nelegală pentru o perioadă de trei zile este prescris, deoarece termenul se împlinise la 20 februarie 2007. Pe fondul cauzei situația se prezintă astfel: În dosarul nr. 4957/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, s-a emis ordonanță de reținere la data de 17 august 2005 și la data de 18 august 2005 s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi țara, dispunându-se la data de 4 octombrie 2006 prin ordonanță, scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei măsuri cu caracter administrativ. Reținându-se existența săvârșirii faptei de către reclamant, corect s-a apreciat că nu se poate constata caracterul nelegal al reținerii.

Și măsura obligării de a nu părăsi țara a fost aplicată corect, dat fiind faptul că prin plângerea formulată de către reclamant, s-a constatat de către instanța de judecată caracterul legal al acestei măsuri. Prin urmare nu se impune acordarea de despăgubiri pentru reținerea și obligarea de a nu putea părăsi țara, măsuri luate împotriva reclamantului. Luarea măsurii de reținere împotriva reclamantului la aceeași dată (18 august 2005) în același dosar (nr. 1235/2005) al Parchetului că pe lângă Tribunalul Constanța, și care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru inexistența faptei și nr. 4957 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, reținută ca nelegală de către instanță, nu justifică acordarea de daune morale.

După expirarea măsurii reținerii pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 18 august 2005 și până la data de 19 august 2005, s-a luat o altă măsură de reținere a reclamantului pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 19 august 2005 orele 22 și până pe data de 20 august 2005 orele 22.00, în dosarul nr. 280/2005 al D.I.I.C.O.T. Constanța, finalizat prin Ordonanța nr. 9.02.2007 pronunțată de D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bihor, în dosarul nr. 55/2006, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.

Cercetările în cauză impuneau luarea măsuri de reținere a reclamantului pentru administrarea probelor în dosarele penale, avându-se în vedere și faptelor săvârșite în același timp, situație în care nu se impune acordarea de daune morale în condiții în care s-au emis mai multe ordonanțe de reținere în dosare diferite cu privire la care nu s-a reținut conexitatea sau inadmisibilitatea și care nu pot constitui obiect de analiză în condițiile art. 504 C. proc. pen. De asemenea s-a avut în vedere rearestarea reclamantului la data de 2 septembrie 2005 în urma recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța împotriva sentinței penale nr. 338 din 10 mai 2005, pronunțată de Tribunalul Constanța.

Cu privire la împiedicarea reclamantului de a părăsi țara de către organele de poliție la data de 16 august 2005 la aeroportul Otopeni și comportamentul abuziv al acestora, corect instanța de fond a reținut că acestea nu pot fi analizate în condițiile art. 504 C. proc. pen. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul S.B., criticând-o ca nelegală și netemeinică. Modul de soluționare a excepției prescrierii dreptului la acțiune este greșit deoarece reține pe de o parte prescrierea dreptului la acțiune iar pe de altă parte reține că se impunea arestarea preventivă pentru a se proceda la efectuarea de cercetări în dosar.

Scoaterea de sub urmărire penală a recurentului pentru inexistența faptei și pentru lipsa unor elemente constitutive ale infracțiunii, din 9 februarie 2007, confirmă caracterul abuziv al măsurii arestării preventive și fixează data nașterii dreptului la acțiune, excluzând data reținută de instanță (22 august 2005). Cu privire la arestarea nelegală, trebuia a se reține practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și analiza condițiilor în care s-a dispus arestarea prematură a sa. Nici reținerea instanței referitoare la reținerea instanței 17 august 2005 – 18 august 2005 și cu privire la obligația de a nu părăsi în dosarul nr. 4957 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța nu este corectă, deoarece era vorba despre o faptă săvârșită în minorat pentru care intervenise grațierea la momentul luării măsurii reținerii.

Presupusa faptă a fost săvârșită în anul 2000 iar măsurile reținerii și obligația de a nu părăsi localitatea) au fost luate în anul 2005, situație în care nu erau îndeplinite condițiile legale pentru luarea lor. În aceste condiții, nu s-a avut în vedere decizia XXXV din 6 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și nici art. 27 al Directivei nr. 2008/38/CE. În consecință, măsurile nelegale dispuse față de recurent, profund neîntemeiate, care l-au prezentat pe acesta opiniei publice ca fiind un infractor deosebit de periculos cu o activitate bogat infracțională, sunt de natură a afecta dreptul său la un proces echitabil și încălcarea prezumției de nevinovăție. Motivează în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 9 C. proc.

civ. și art. 312 C. proc. civ. Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului. La termenul din 3 februarie 2010, instanța din oficiu a pus în discuția părților excepția privitoare la tardivitatea promovării cererii de recurs. Astfel, conform art. 301 1 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar conform art. 103 alin. (1) C. proc. civ., teza I, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea. În cauză, recurentul a primit comunicarea deciziei recurate la 24 ianuarie 2009 (f. 47 dosar apel) și a promovat recursul la data de 27 februarie 2009, cu depășirea termenului imperativ stabilit de lege, situație în care recursul astfel formulat este tardiv, urmând a se dispune respingerea lui în temeiul art. 312 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca tardiv recursul declarat de reclamantul S.B. împotriva deciziei nr. 284 C din 2 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2010 .