ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 605/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 699 din 5

iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a dispus admiterea excepției

prescripției dreptului la acțiune având ca obiect acordarea de despăgubiri

pentru arestare nelegală dispusă prin încheierea nr. 170 din 20 august 2005 a Tribunalului Constanța și respingerea acțiunii cu acest obiect ca prescrisă.

S-a dispus respingerea acțiunii

având ca obiect acordarea de despăgubiri în raport de celelalte dosare penale,

formulată de reclamantul S.B., deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul

Constanța, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice București, ca nefondată.

S-a dispus respingerea cererii de

obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel instanța

a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 336 din 10

august 2005 a Tribunalului Constanța pronunțată în dosarul nr. 678/2005

instanța de fond constatând neregularități ale actelor de sesizare menționate a

dispus în art. 300 alin. (2) C. proc. pen. restituirea dosarelor din cauza

recurată în vederea refacerii actelor de sesizare cu respectarea dreptului la

apărare, precum și revocarea măsurii arestării preventive și punerea, de

îndată, în libertate a reclamantului, acesta fiind eliberat din penitenciar, la

data de 10 august 2005.

În recursul declarat de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Constanța s-a dispus deconexarea celor două dosare și

rearestarea reclamantului la data de 2 septembrie 2005.

În raport de această soluție,

respectiv rearestarea reclamantului, instanța a reținut că și pentru data de 19

august 2005, cât a durat reținerea reclamantului în dosarul nr. 280/3/P/2005 al

D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Constanța, și care este nelegală în raport de

soluția de scoatere de sub urmărire penală, nu s-a adus atingere unor valori

care ar impune acordarea de despăgubiri reclamantului în temeiul art. 504 C.

proc. pen., în condițiile în care, prin admiterea recursului s-a constatat

nelegalitatea soluției de restituire și de punere de îndată în libertate a

reclamantului.

În privința împiedicării

reclamantului de a părăsit țara, prin oprirea sa la aeroportul Otopeni, la data

de 16 august 2005, această împiedicare nu poate face obiectul analizei sub

aspectul incidenței art. 504 C. proc. pen., deoarece nu s-a dispus reținerea

reclamantului în vreunul din dosarele de urmărire penală, reclamantul având la

dispoziție plângerea penală împotriva polițiștilor privind săvârșirea

infracțiunilor de abuz în serviciu, arestare nelegală, etc.

De asemenea, comportamentul

organelor de urmărire penală nu poate fi analizat prin prisma art. 504 C. proc.

pen., trebuind a fi sesizate organele abilitate în acest sens.

Prin decizia civilă nr. 284 din 2

decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța s-a dispus respingerea

apelului formulat de apelantul S.B., împotriva sentinței primei instanțe, ca

nefondat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut următoarele:

Libertatea individuală constituie un

drept fundamental al omului garantat prin art. 23 din Constituție și

reglementat prin art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ca un

drept inalienabil, scopul reglementării și garantării sale fiind acela de a

proteja libertatea și siguranța persoanei, împotriva arestărilor și deținerii

arbitrare și privește orice persoană, indiferent dacă este în stare de

libertate sau de detenție.

Obligația statului de a repara

prejudiciile suferite de cel care este arestat sau deținut cu încălcarea

dispozițiilor legale în materie este stabilită prin art. 52 alin. (3) din

Constituție și art. 504-506 C. proc. pen.

Conform art. 504 C. proc. pen., are

dreptul la repararea pagubei și persoana care în cursul procesului penal a fost

privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal, iar

conform art. 3 alin. (1) al aceluiași articol, privarea sau restrângerea

nelegală de libertate „trebuie stabilită după caz, prin ordonanță a

procurorului de revocare a măsurii de privare sau restrictive de libertate,

prin ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau pentru

încetarea urmăririi penale pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. f) C.

proc. pen. ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau

restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin

hotărâre definitivă de încetare a procesului penal, pentru cauza prevăzută de

art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen.

Conform art. 506 alin. (2) C. proc.

pen., acțiunea poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii

definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor

procurorului, prevăzute în art. 504 C. proc. pen.

În speță, termenul de introducere a

cererii de acordare de despăgubiri pentru arestare nelegală pentru o perioadă

de trei zile este prescris, deoarece termenul se împlinise la 20 februarie

2007.

Pe fondul cauzei situația se

prezintă astfel:

În dosarul nr. 4957/P/2005 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, s-a emis ordonanță de reținere

la data de 17 august 2005 și la data de 18 august 2005 s-a dispus măsura

obligării de a nu părăsi țara, dispunându-se la data de 4 octombrie 2006 prin

ordonanță, scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei măsuri cu

caracter administrativ.

Reținându-se existența săvârșirii

faptei de către reclamant, corect s-a apreciat că nu se poate constata

caracterul nelegal al reținerii.

Și măsura obligării de a nu părăsi

țara a fost aplicată corect, dat fiind faptul că prin plângerea formulată de

către reclamant, s-a constatat de către instanța de judecată caracterul legal

al acestei măsuri.

Prin urmare nu se impune acordarea

de despăgubiri pentru reținerea și obligarea de a nu putea părăsi țara, măsuri

luate împotriva reclamantului.

Luarea măsurii de reținere împotriva

reclamantului la aceeași dată (18 august 2005) în același dosar (nr. 1235/2005)

al Parchetului că pe lângă Tribunalul Constanța, și care s-a dispus scoaterea

de sub urmărire penală pentru inexistența faptei și nr. 4957 al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Constanța, reținută ca nelegală de către instanță, nu

justifică acordarea de daune morale.

După expirarea măsurii reținerii pe

o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 18 august 2005 și până la data de

19 august 2005, s-a luat o altă măsură de reținere a reclamantului pe o

perioadă de 24 de ore, începând cu data de 19 august 2005 orele 22 și până pe

data de 20 august 2005 orele 22.00, în dosarul nr. 280/2005 al D.I.I.C.O.T.

Constanța, finalizat prin Ordonanța nr. 9.02.2007 pronunțată de D.I.I.C.O.T. –

Biroul Teritorial Bihor, în dosarul nr. 55/2006, prin care s-a dispus scoaterea

de sub urmărire penală.

Cercetările în cauză impuneau luarea

măsuri de reținere a reclamantului pentru administrarea probelor în dosarele

penale, avându-se în vedere și faptelor săvârșite în același timp, situație în

care nu se impune acordarea de daune morale în condiții în care s-au emis mai

multe ordonanțe de reținere în dosare diferite cu privire la care nu s-a

reținut conexitatea sau inadmisibilitatea și care nu pot constitui obiect de

analiză în condițiile art. 504 C. proc. pen. De asemenea s-a avut în vedere

rearestarea reclamantului la data de 2 septembrie 2005 în urma recursului

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța împotriva sentinței penale

nr. 338 din 10 mai 2005, pronunțată de Tribunalul Constanța.

Cu privire la împiedicarea

reclamantului de a părăsi țara de către organele de poliție la data de 16

august 2005 la aeroportul Otopeni și comportamentul abuziv al acestora, corect

instanța de fond a reținut că acestea nu pot fi analizate în condițiile art.

504 C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul S.B., criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Modul de soluționare a excepției

prescrierii dreptului la acțiune este greșit deoarece reține pe de o parte

prescrierea dreptului la acțiune iar pe de altă parte reține că se impunea

arestarea preventivă pentru a se proceda la efectuarea de cercetări în dosar.

Scoaterea de sub urmărire penală a

recurentului pentru inexistența faptei și pentru lipsa unor elemente

constitutive ale infracțiunii, din 9 februarie 2007, confirmă caracterul abuziv

al măsurii arestării preventive și fixează data nașterii dreptului la acțiune,

excluzând data reținută de instanță (22 august 2005).

Cu privire la arestarea nelegală,

trebuia a se reține practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și

analiza condițiilor în care s-a dispus arestarea prematură a sa.

Nici reținerea instanței referitoare

la reținerea instanței 17 august 2005 – 18 august 2005 și cu privire la

obligația de a nu părăsi în dosarul nr. 4957 al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Constanța nu este corectă, deoarece era vorba despre o faptă

săvârșită în minorat pentru care intervenise grațierea la momentul luării

măsurii reținerii. Presupusa faptă a fost săvârșită în anul 2000 iar măsurile

reținerii și obligația de a nu părăsi localitatea) au fost luate în anul 2005,

situație în care nu erau îndeplinite condițiile legale pentru luarea lor.

În aceste condiții, nu s-a avut în

vedere decizia XXXV din 6 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și nici art. 27 al Directivei nr. 2008/38/CE.

În consecință, măsurile nelegale

dispuse față de recurent, profund neîntemeiate, care l-au prezentat pe acesta

opiniei publice ca fiind un infractor deosebit de periculos cu o activitate

bogat infracțională, sunt de natură a afecta dreptul său la un proces echitabil

și încălcarea prezumției de nevinovăție.

Motivează în drept pe dispozițiile

art. 304 pct. 4, 9 C. proc. civ. și art. 312 C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare,

solicitând respingerea recursului.

La termenul din 3 februarie 2010,

instanța din oficiu a pus în discuția părților excepția privitoare la

tardivitatea promovării cererii de recurs.

Astfel, conform art. 301

1

C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii,

dacă legea nu dispune altfel, iar conform art. 103 alin. (1) C. proc. civ.,

teza I, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea.

În cauză, recurentul a primit

comunicarea deciziei recurate la 24 ianuarie 2009 (f. 47 dosar apel) și a

promovat recursul la data de 27 februarie 2009, cu depășirea termenului

imperativ stabilit de lege, situație în care recursul astfel formulat este

tardiv, urmând a se dispune respingerea lui în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat

de reclamantul S.B. împotriva deciziei nr. 284 C din 2 decembrie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

3 februarie 2010

.