ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4676/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin Decizia nr. 306 din 11 august 2009 a

Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a fost

admisă cererea de suspendare a Ordinului nr. 206/2009 emis de Procurorul Șef al

D.N.A., cerere formulată de reclamantele S.C., N.R.L. și L.F., dispunându-se

suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de

fond.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut că prin Ordinul nr. 206/2009 emis de Procurorul Șef al D.N.A.

s-a dispus că, începând cu data de 1 iunie 2009, se suspendă aplicarea

Ordinului nr. 83/2009 al Procurorului Șef al D.N.A. prin care s-a acordat

sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50 % calculat la

indemnizația de încadrare brută, personalului de specialitate juridică asimilat

judecătorilor și procurorilor din cadrul D.N.A.

Instanța de fond a constatat că aspectele

care fundamentează ideea unei îndoieli serioase în privința legalității actului

sunt legate de contradicția acestuia cu dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996,

cu modificările și completările ulterioare, a căror aplicabilitate în cauză a

fost recunoscută prin Decizia nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, cât și cu Ordinul nr. 526/2009 emis de Procurorul General al

Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a apreciat că dispoziția privind

suspendarea efectelor unei hotărâri judecătorești irevocabile este de natură să

creeze îndoieli serioase asupra legalității actului administrativ, în

condițiile în care efectele unei atare hotărâri nu pot fi suspendate nici chiar

printr-un act cu caracter normativ, indiferent de forța juridică a acestuia.

În ceea ce privește condiția „pagubei

iminente”, instanța de fond a reținut că aceasta este îndeplinită, deoarece

ordinul produce reclamanților un prejudiciu material concret încă de la emiterea

acestuia, constând în diminuarea indemnizațiilor reclamantelor în mod

substanțial.

Mai mult, a reținut prima instanță, se

încalcă principiile de bază în materia salarizării magistraților enunțate de art.

6.1 din Carta Europeană privind Statutul Judecătorilor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

D.N.A., prin Procuror Șef D.M.M., criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie

și nelegalitate, opinând că prima instanță a reținut în mod greșit că în cauză

s-ar fi făcut dovada existenței celor două condiții prevăzute de art. 2 lit. t)

și ș) din Legea nr. 554/2004, referitoare la „cazul bine justificat” și „paguba

iminentă”.

A susținut recurenta că, în speță, nu a fost

vorba niciodată de plata sporului de 50 % ca drept salarial actual, așa cum

este reglementat în art. 74 din Legea nr. 303/2004, ci ca drept restant,

recunoscut prin hotărâri judecătorești executorii și prin Decizia nr. XXI din

10 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Plata acestui drept, mai arată recurenta, a

fost suspendată prin O.U.G. nr. 71/2009, situație în care a fost emis Ordinul nr.

206/2009, prin care s-a suspendat aplicarea Ordinului nr. 83/2009 prin care s-a

dispus plata sporului în speță.

A mai opinat recurenta că în mod greșit a

fost invocat principiul neretroactivității, în condițiile în care se analizează

un ordin, act administrativ care poate fi revocat sau suspendat printr-un alt

act administrativ, de organul emitent, potrivit principiului simetriei

juridice. În plus, retroactivitatea ordinului contestat se referă la o amânare

temporară a producerii efectelor juridice a ordinului pe care îl suspendă și nu

la atingerea retroactivă a unui drept.

Apreciază recurenta că măsura în speță a fost

luată în deplină legalitate, întrucât ordonatorii nu sunt îndreptățiți să

formuleze obiecții cu privire la aplicabilitatea prevederilor legale, de

strictă incidență, ori a aprecia asupra modalității în care actul normativ este

în acord cu prevederile constituționale.

În ce privește cea de-a doua condiție

prevăzută de textul de lege, recurenta a apreciat că prima instanță a reținut

în mod greșit că aceasta „paguba iminentă” constă în scăderea drepturilor

salariale cuvenite reclamanților, în condițiile legii, întrucât sumele de bani

nu reprezintă un drept legal actual, ci un drept salarial restant.

S-a solicitat, de asemenea, suspendarea

executării sentinței atacate până la soluționarea recursului, motivat de

împrejurarea că executarea sentinței ar putea conduce la diminuarea bugetului

instituției și la imposibilitatea asigurării pe viitor a plății drepturilor

salariale prevăzute de actele normative în vigoare.

Examinând sentința atacată în raport cu

actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și

cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta

în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (l) din

Legea 554/2004, suspendarea executării actului administrativ se poate dispune

în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Condiția existenței cazului „bine justificat”,

lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul

conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să

planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în

cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice

pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula

executării imediată și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea

acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare

la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii

aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a se analiza, pe fond

conținutul actului administrativ.

În speță, Înalta Curte apreciază că, după cum

în mod corecta reținut prima instanță, ordinul a cărui suspendare se solicită

contravine dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, cu modificările și

completările ulterioare, cât și Ordinului nr. 526/3009 emis de Procurorul

General al Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte apreciază, de asemenea, că

există indicii în sensul că recurenta a încălcat principiul neretroactivității,

consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României, care prevede că legea dispune

numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai

favorabile.

În acest sens, se cuvine a preciza faptul că

securitatea juridică impune neaplicarea regulilor de drept unor situații

existente înainte de momentul emiterii actului.

Trebuie arătat faptul că interdicția retroactivității

actelor administrative nu este numai un principiu interpretativ, ci

condiționează însăși legalitatea acestor acte.

În altă ordine de idei, o altă aparență de

nelegalitate o constituie încălcarea dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr.

303/2004, potrivit cărora drepturilor salariale ale judecătorilor și

procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de

acest act normativ, iar salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește

prin lege specială.

Cu alte cuvinte, în raport de acest text

normativ, plata salariilor nu poate fi diminuată de nici o autoritate publică,

în alte condiții decât cele prevăzute de dispozițiile legale.

A două condiție impusă de art. 14 alin. (l)

din Legea 554/2004 constă în dovedirea producerii unei pagube iminente prin

punerea în executare a actului administrativ.

Pe de altă parte, prezumția de legalitate a

unui act administrativ este dată și de modul în care autoritatea publică

emitentă înțelege să își desfășoare activitatea de administrație în regim de

putere publică, potrivit competenței legale ce îi revine, activitate care se

reflectă în actele emise și care trebuie să denote stabilitate și continuitate,

mai ales în materia drepturilor salariale. Or, prin faptul că la trei luni de

zile de la emiterea Ordinului nr. 83/2009 de către Procurorul Șef al D.N.A. prin

care s-a inclus în indemnizația procurorilor și personalului de specialitate

juridică din cadrul D.N.A. sporul de 50 %, aceeași autoritate emite un ordin de

suspendare a primului în temeiul unei adrese, nu se mai poate vorbi de o

prezumție de legalitate irefragabilă.

Iminența pagubei presupune certitudinea că

aceasta se va produce în momentul imediat următor punerii în aplicare a celor stabilite

prin actul administrativ, cu efecte ireversibile asupra activității sau

patrimoniului persoanei căreia i se adresează.

Astfel, cum a reținut și instanța de fond,

această condiție este îndeplinită, în speță, având în vedere că o consecință

imediată a punerii în executare a ordinului atacat ar conduce la diminuarea

indemnizațiilor reclamantelor în mod substanțial.

În ceea ce privește cererea de suspendare a

executării sentinței atacate cu recurs, Înalta Curte constată că aceasta este

lipsită de interes, având în vedere soluționarea recursului la primul termen de

judecată, sentința instanței de fond devenind astfel irevocabilă.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.N.A. împotriva

Deciziei nr. 306 din 11 august 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28

octombrie 2009.