ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4173/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj reclamanta C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P.C., anularea hotărârii nr. 23708 din 17 decembrie 2008, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 octombrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 decembrie 2008. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, în perioada septembrie 1940 – martie 1945, a fost nevoită să se refugieze împreună cu familia sa datorită persecuțiilor etnice ca urmare a Dictatului de la Viena din localitatea Popești, comuna Baciu, în localitatea Turda, județul Cluj.

În susținerea acțiunii, reclamanta a depus, în copie, mai multe înscrisuri, printre care acte de stare civilă și declarațiile autentificate ale unor martori din care a rezultat că reclamanta și familia acesteia s-au refugiat din comuna Popești motivat de teama persecuțiilor etnice săvârșite de autoritățile maghiare, iar reîntoarcerea din refugiu a avut loc în cursul anului 1945. La dosar a fost depusă hotărârea nr. 14034 din 17 martie 2004 prin care i s-a recunoscut calitatea de persoană refugiată martorei L.N. Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 181 din 23 aprilie 2009, Curtea de Apel Cluj, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 23708 din 17 decembrie 2008 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de persoană refugiată, în perioada 1 octombrie 1940 – 6 martie 1945 și, totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 decembrie 2008. Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei hotărâri pârâta, C.J.P.C., a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs se susține că reclamanta nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece aceasta nu a făcut dovada celor susținute. Recurenta mai arată că potrivit pluralului legii ar trebui să avem două surse de informație care să indice împreună aceleași date: data de plecare, localitatea de întoarcere, data întoarcerii din refugiu, pentru a putea fi coroborate în favoarea reclamantei. Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză precum și cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege. Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice. Totodată, potrivit art. 6 din O.G.

nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Intimata-reclamantă și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei cu înscrisuri și a celei cu martori. În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeași situație cu reclamanta. Or, în cauză a fost depusă hotărârea nr. 14034 din 17 martie 2004 din care rezultă că martorul reclamantei s-a aflat în aceeași situație cu aceasta.

Așadar, înscrisurile și declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege. Situația creată pentru reclamantă și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice, exercitate după Dictatul de la Viena. Cum în cauză s-a făcut dovada și este de necontestat faptul că reclamanta împreună cu familia sa a fost nevoită să se refugieze, în mod corect instanța de fond a reținut că aceasta a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățită să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunțând o hotărâre temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P.C., împotriva sentinței civile nr. 181 din 23 aprilie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2009.