ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 205/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 205/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Constată că la data de 1 octombrie 2008, reclamanta B.E. s-a adresat instanței, formulând cerere de chemare în judecată împotriva pârâților Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Finanțelor Publice Timiș, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat Statul Român să recunoască public activitatea de genocid a regimului comunist instaurat prin Guvernul Petru Groza la data de 6 martie 1945. Prin sentința civilă nr. 156 din 9 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr. 7448/30/2008, Tribunalul Timiș a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Timișoara.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 coroborată cu art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și a faptului că actele administrative unilaterale contestate au fost emise de către Ministerul Justiției, că pârât în cauză este Ministerul Finanțelor Publice și că competența de soluționare a pricinii revine Curții de Apel Timișoara ca autoritate publică centrală. Pe rolul Tribunalului Timiș, cauza a fost înregistrată sub nr. 7448/30/2008 din 1 octombrie 2008. Prin sentința civilă nr. 156 din 9 februarie 2009, Tribunalul Timiș a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ.
Prin sentința civilă nr. 103 din 24 martie 2009 Curtea de Apel Timișoara a disjuns cererea de chemare în judecată, respingând acțiunea formulată de reclamantă în condițiile O.U.G. nr. 214/1999 împotriva pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești pe excepția neîndeplinirii procedurii prealabile și declarând în rest acțiunea formulată de același reclamant împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și D.G.F.P. Timiș în contradictoriu cu chematul în garanție MIRA în favoarea Tribunalului Timiș, secția civilă. Cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 7448.1/30/2008. Prin sentința civilă nr. 1668 din 26 iunie 2009, Tribunalul Timiș a reținut că potrivit art. 20 pct. 2 C. proc.
civ. există un conflict de competență când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente de a soluționa aceeași pricină. Astfel atât Tribunalul Timiș cât și Curtea de Apel Timișoara s-au declarat necompetente în soluționarea cauzei, declinându-și reciproc această competență, prin hotărâri rămase irevocabile ca urmare a neexercitării căilor de atac. Astfel Tribunalul Timiș a constatat ivirea unui conflict negativ de competență; a suspendat cauza și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aparține Tribunalului Timiș competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta B.E., avându-se în vedere următoarele considerente: Din conținutul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta a solicitat despăgubiri, doar pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat de regimul comunist, susținând totodată că a fost persecutată public de acesta. Față de toate aceste condiții, acțiunea având caracter civil, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Timiș, secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C ID E
Stabilește competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2010 .
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.