ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5360/2009

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul T., secția comercială, de contencios, administrativ și fiscal, reclamanții B.R. și M.G. au chemat în judecată pârâții M.A.I. București, Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice București și D.G.F.P. T., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata sumei totale de 4.000.000 euro reprezentând daune morale. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că autorii lor, părinți și bunici au fost deportați de către regimul comunist din T. în B. unde au fost supuși la suferințe fizice și psihice, li s-au confiscat bunurile și li s-au încălcat drepturi personale nepatrimoniale.

Prin sentința civilă nr. 247 din 02 martie 2009, pronunțată de Tribunalul T. în Dosarul nr. 8315/30/2008, a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios, administrativ și fiscal. În motivarea hotărârii menționate se arată că reclamanții și-au argumentat cererea pe faptul că în cauză nu există o reparație concretă și suficientă față de daunele suferite, fiind invocate dispozițiile actelor normative speciale în materie. Tribunalul, având în vedere că în cauză s-a invocat împrejurarea că acțiunea privește acte emise de autoritățile publice centrale, în temeiul art. 3 pct. 1 C. proc. civ., a admis excepția ridicată și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios, administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 228 din 25 iunie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios, administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului T., secția civilă. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Timișoara a reținut, în esență, următoarele: A constatat că reclamantele solicită constatarea ca politic al condamnărilor autorilor acestora și plata despăgubirilor civile, cu titlu de daune morale pentru suferințele fizice și psihice provocate ca urmare a deportării în B. A apreciat că acțiunea reclamanților are natură civilă, în cauză nefiind atacat vreun act administrativ ori refuzul pentru emiterea unui act, care să atragă incidența normelor speciale în materia contenciosului administrativ.

A considerat că simpla invocare a unor acte normative speciale, nu este aptă, raportat la obiectul acțiunii, să ducă la concluzia competenței instanței de contencios administrativ întrucât, atunci când legiuitorul a dorit ca anumite cauze să fie date în competența specială a instanței de contencios administrativ, derogatorie de la normele de drept comun, a stipulat acest lucru printr-o normă expresă. Înalta Curte, observând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 din C. proc.

civ., în raport cu obiectul cauzei și cu dispozițiile legale incidente în materie, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului T., secția civilă, având în vedere următoarele considerente: Obiectul acțiunii reclamanților îl reprezintă acordarea de despăgubiri în valoare totală de 4.000.000 euro reprezentând daune morale datorate de pârâți ca urmare a suferințelor fizice și psihice la care au fost supuse familiile reclamanților de către regimul comunist odată cu deportarea lor în B. Prin urmare, acțiunea reclamanților fiind de natură civilă, și în cauză nesolicitându-se anularea vreunui act administrativ ori constatarea refuzului vreunui organ administrativ de a emite acte administrative solicitate, competența instanțelor de contencios administrativ este înlăturată în cauză.

În mod corect a reținut prima instanță împrejurarea că invocarea de către pârâte a O.G. nr. 214/1999 fără a fi atacată vreo decizie emisă de comisia de constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă, care nu are calitate procesuală în cauză, nu poate atrage competența instanței de contencios administrativ. Prin urmare, constatând că în cauză nu se solicită anularea ori emiterea vreunui act administrativ ori constatarea refuzului vreunei autorități administrative de a răspunde cererilor reclamanților și având în vedere valoarea despăgubirilor solicitate, Înalta Curte constată că în cauză competența de soluționare aparține Tribunalului T., secția civilă, astfel cum în mod corect a apreciat Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios, administrativ și fiscal.

Pe cale de consecință în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a se stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului T., secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții B.R. și M.G. precum și pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. a județului T. și M.A.I. în favoarea Tribunalului T., secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2009.