ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5360/2009

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul T.,

secția comercială, de contencios, administrativ și fiscal, reclamanții B.R. și M.G.

au chemat în judecată pârâții M.A.I. București, Statul Român reprezentat prin Ministerul

Finanțelor Publice București și D.G.F.P. T., solicitând ca prin sentința ce se va

pronunța să fie obligați pârâții la plata sumei totale de 4.000.000 euro reprezentând

daune morale.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că autorii lor, părinți și bunici au fost deportați de către

regimul comunist din T. în B. unde au fost supuși la suferințe fizice și psihice,

li s-au confiscat bunurile și li s-au încălcat drepturi personale nepatrimoniale.

Prin sentința civilă

nr. 247 din 02 martie 2009, pronunțată de Tribunalul T. în Dosarul nr. 8315/30/2008,

a fost declinată competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel

Timișoara, secția contencios, administrativ și fiscal.

În motivarea hotărârii

menționate se arată că reclamanții și-au argumentat cererea pe faptul că în cauză

nu există o reparație concretă și suficientă față de daunele suferite, fiind invocate

dispozițiile actelor normative speciale în materie.

Tribunalul, având în vedere

că în cauză s-a invocat împrejurarea că acțiunea privește acte emise de autoritățile

publice centrale, în temeiul art. 3 pct. 1 C. proc. civ., a admis excepția ridicată

și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de

Apel Timișoara, secția contencios, administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă

nr. 228 din 25 iunie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios, administrativ

și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat

competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului T., secția civilă.

A constatat ivit conflictul

negativ de competență și a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru

soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel,

Curtea de Apel Timișoara a reținut, în esență, următoarele:

A constatat că reclamantele

solicită constatarea ca politic al condamnărilor autorilor acestora și plata despăgubirilor

civile, cu titlu de daune morale pentru suferințele fizice și psihice provocate

ca urmare a deportării în B.

A apreciat că acțiunea

reclamanților are natură civilă, în cauză nefiind atacat vreun act administrativ

ori refuzul pentru emiterea unui act, care să atragă incidența normelor speciale

în materia contenciosului administrativ.

A considerat că simpla

invocare a unor acte normative speciale, nu este aptă, raportat la obiectul acțiunii,

să ducă la concluzia competenței instanței de contencios administrativ întrucât,

atunci când legiuitorul a dorit ca anumite cauze să fie date în competența specială

a instanței de contencios administrativ, derogatorie de la normele de drept comun,

a stipulat acest lucru printr-o normă expresă.

Înalta Curte, observând

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 din C.

proc. civ., în raport cu obiectul cauzei și cu dispozițiile legale incidente în

materie, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

T., secția civilă, având în vedere următoarele considerente:

Obiectul acțiunii reclamanților

îl reprezintă acordarea de despăgubiri în valoare totală de 4.000.000 euro reprezentând

daune morale datorate de pârâți ca urmare a suferințelor fizice și psihice la care

au fost supuse familiile reclamanților de către regimul comunist odată cu deportarea

lor în B.

Prin urmare, acțiunea

reclamanților fiind de natură civilă, și în cauză nesolicitându-se anularea vreunui

act administrativ ori constatarea refuzului vreunui organ administrativ de a emite

acte administrative solicitate, competența instanțelor de contencios administrativ

este înlăturată în cauză.

În mod corect a reținut

prima instanță împrejurarea că invocarea de către pârâte a O.G. nr. 214/1999 fără

a fi atacată vreo decizie emisă de comisia de constatarea calității de luptător

în rezistența anticomunistă, care nu are calitate procesuală în cauză, nu poate

atrage competența instanței de contencios administrativ.

Prin urmare, constatând

că în cauză nu se solicită anularea ori emiterea vreunui act administrativ ori constatarea

refuzului vreunei autorități administrative de a răspunde cererilor reclamanților

și având în vedere valoarea despăgubirilor solicitate, Înalta Curte constată că

în cauză competența de soluționare aparține Tribunalului T., secția civilă, astfel

cum în mod corect a apreciat Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios, administrativ

și fiscal.

Pe cale de consecință

în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a se stabili competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului T., secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanții B.R. și M.G. precum și pe pârâții

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. a județului T. și M.A.I.

în favoarea Tribunalului T., secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 noiembrie 2009.