ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3842/2012

Asupra conflictului negativ de competență

de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Tribunalul

Timiș, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cererii formulate de

reclamanții E.J. și E.T., privind obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice - D.G.F.P. Timiș la plata despăgubirilor materiale ca efect al

deportării bunicilor lor, în favoarea Tribunalului București.

În

motivarea sentinței civile nr. 2516/PI din 6 octombrie 2010,

a arătat că domiciliul reclamanților se află în străinătate, această situație atrăgând

incidența art. 155 din Legea nr. 105/1999, astfel că, în conformitate cu aceste

dispoziții legale, competența de soluționare a litigiului revine Tribunalului Municipiului

București.

Tribunalul București, secția a IlI-a

civilă, invocând, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale, a constatat că,

potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, cererea este de competența tribunalului

secției civile, în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată, astfel

că, admițând această excepție, a declinat competența în favoarea Tribunalului Timiș,

pe raza căruia și-au ales domiciliul reclamanții.

Constatând ivit conflictul de competență,

instanța a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea

conflictului.

Având în vedere conflictul negativ de competență

ivit între cele două instanțe, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin.

(5) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând actele și lucrările

dosarului, stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Timiș.

Cererea formulată de reclamant își are

temeiul juridic în Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și

măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989.

Potrivit art. 4 alin. (4) din lege, competența

de soluționare a unei astfel de cereri, aparține secției civile a tribunalului,

în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată.

În

speță, reclamanții și-au ales domiciliul în L. nr. 607 județul

Timiș, la Cabinetul avocatului G.A.C., astfel că nu sunt incidente dispozițiile

art. 155 din Legea nr. 105/1992, întrucât, vizează numai competența materială, cu

privire la care instanțele nu sunt în conflict, ci art. 4 alin. (4) din Legea

nr. 221/2009 conform căruia competența soluționării cererii dedusă judecății revine

secției civile a Tribunalului Timiș în circumscripția căruia și-au ales domiciliul

procesual reclamanții, ce trebuie considerat echivalentul unui domiciliu real de

natură a produce aceleași efecte juridice atât în ce privește comunicarea actelor

de procedură cât și pentru determinarea competenței teritoriale.

Este de reținut că prin Legea nr. 221/2009

legiuitorul român a urmărit să faciliteze persoanei interesate soluționarea rapidă

a cererilor formulate în temeiul acestei legi, care să implice o

modalitate

de administrare a probatoriilor la îndemâna părții ce a formulat cererea.

Drept consecință, competența de soluționare

a cauzei va fi stabilită de instanța supremă, în favoarea Tribunalului Timiș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a litigiului ivit între reclamanții E.J. și E.T. și pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București în favoarea Tribunalului

Timiș.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2012.