ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4228/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4228/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința din Camera de Consiliu de la 16 decembrie 2011

Asupra conflictului negativ de

competență, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.- Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Timiș, secția civilă, la data de 4 mai 2010 reclamanții F.E., în

calitate de soție supraviețuitoare, F.C. și D.H. (născută F.) în calitate de fiu

și respectiv fiică a defunctului F.N., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat N.N. în Timișoara, au chemat în judecată pe pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL

FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘ – Timișoara,

pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate caracterul

politic al măsurii administrative aplicate lui F.N. de dislocare și stabilire a

domiciliului obligatoriu și a locului de muncă obligatoriu în URSS, în perioada

16 ianuarie 1945-26 noiembrie 1949 și să dispună obligarea pârâtului STATUL

ROMÂN la plata sumei de 500.000 Euro cu titlu de daune morale.

În drept, acțiunea a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 5 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009

privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative – asimilate

acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat

excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Timiș în soluționarea

cauzei, inadmisibilitatea acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea

acțiunii ca nefondată.

Prin sentința civilă nr. 2599/PI din 11

octombrie 2010 Tribunalul Timiș, secția civilă, a admis excepția de

necompetență teritorială a Tribunalului Timiș, secția civilă, invocată de pârât

și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Municipiului

București, secția civilă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că:

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (4)

din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile

administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22

decembrie 1989, competența de soluționare aparține tribunalului, secția civilă,

în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată.

Față de dispozițiile art. 4 alin. (4)

din Legea nr. 221/2009 și de dispozițiile art. 155 din Legea nr. 105/1992 cu

privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat întrucât domiciliul

reclamanților este în Germania înseamnă că, din punct de vedere material,

competent să soluționeze acțiunea este Tribunalul Municipiului București, secția

civilă.

La rândul său, Tribunalul București, secția

a III-a civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 742 din 27 aprilie 2011 prin

care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Timiș.

În considerentele hotărârii s-a arătat

că prin legea specială este stabilită o competență de soluționare în favoarea

tribunalului în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată, care

derogă de la dispozițiile dreptului comun prevăzute de art. 5 C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 4 alin. (4)

din Legea nr. 221/2009, cererea întemeiată pe prevederile acestei legi este de

competența tribunalului, secția civilă, în circumscripția căruia domiciliază

persoana interesată.

În speță, reclamanții și-au ales

domiciliul la avocat N.N., în Timișoara și în aceste condiții competența de

soluționare revine Tribunalului Timiș, în circumscripția căruia domiciliază

reprezentantul reclamanților.

S-a constatat ivit conflictul negativ

de competență și a fost înaintată cauza instanței supreme spre competentă

soluționare.

competență.

Înalta Curte, constatând existența

unui conflict negativ de competență ivit între cele două instanțe, care se declară

deopotrivă necompetente în a judeca pricina, în temeiul dispozițiilor art. 22

alin. (3) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Timiș, secția civilă, pentru următoarele considerente:

În condițiile art. 4 alin. (4) din

Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile

administrative – asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22

decembrie 1989 competența de soluționare aparține tribunalului, secția civilă,

în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată.

Textul conține o normă de favoare

pentru reclamantul căruia i s-a permis să sesizeze instanța în circumscripția

căreia domiciliază.

În speță, persoanele interesate și-au

ales domiciliul procesual la avocatul lor în Timișoara.

Având în vedere că cererea de chemare

în judecată a reclamanților are ca temei o lege specială de reparație,

domiciliul procesual trebuie să fie considerat echivalent unui domiciliu real,

astfel încât să producă aceleași consecințe juridice, nu numai în ce privește comunicarea

actelor de procedură, ci inclusiv pentru determinarea competenței teritoriale.

Dispozițiile art. 155 din Legea nr. 105/1992

nu sunt incidente în cauză întrucât vizează numai competența materială, or, sub

acest aspect, instanțele nu se află în conflict.

În consecință, față de considerentele

anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta

Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulată de

reclamanții F.E., F.C. și D.H. în favoarea Tribunalului Timiș, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2011.