ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4228/2011

Ședința din Camera de Consiliu de la 16 decembrie 2011 Asupra conflictului negativ de competență, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.- Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția civilă, la data de 4 mai 2010 reclamanții F.E., în calitate de soție supraviețuitoare, F.C. și D.H. (născută F.) în calitate de fiu și respectiv fiică a defunctului F.N., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat N.N. în Timișoara, au chemat în judecată pe pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘ – Timișoara, pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate caracterul politic al măsurii administrative aplicate lui F.N.

de dislocare și stabilire a domiciliului obligatoriu și a locului de muncă obligatoriu în URSS, în perioada 16 ianuarie 1945-26 noiembrie 1949 și să dispună obligarea pârâtului STATUL ROMÂN la plata sumei de 500.000 Euro cu titlu de daune morale. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. (1) raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative – asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Timiș în soluționarea cauzei, inadmisibilitatea acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

2. Conflictul de competență. Prin sentința civilă nr. 2599/PI din 11 octombrie 2010 Tribunalul Timiș, secția civilă, a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Timiș, secția civilă, invocată de pârât și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Municipiului București, secția civilă. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că: Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, competența de soluționare aparține tribunalului, secția civilă, în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată.

Față de dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 și de dispozițiile art. 155 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat întrucât domiciliul reclamanților este în Germania înseamnă că, din punct de vedere material, competent să soluționeze acțiunea este Tribunalul Municipiului București, secția civilă. La rândul său, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 742 din 27 aprilie 2011 prin care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș. În considerentele hotărârii s-a arătat că prin legea specială este stabilită o competență de soluționare în favoarea tribunalului în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată, care derogă de la dispozițiile dreptului comun prevăzute de art. 5 C. proc.

civ. Conform dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009, cererea întemeiată pe prevederile acestei legi este de competența tribunalului, secția civilă, în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată. În speță, reclamanții și-au ales domiciliul la avocat N.N., în Timișoara și în aceste condiții competența de soluționare revine Tribunalului Timiș, în circumscripția căruia domiciliază reprezentantul reclamanților. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și a fost înaintată cauza instanței supreme spre competentă soluționare. 3. Analiza conflictului negativ de competență. Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență ivit între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca pricina, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc.

civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția civilă, pentru următoarele considerente: În condițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative – asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 competența de soluționare aparține tribunalului, secția civilă, în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată. Textul conține o normă de favoare pentru reclamantul căruia i s-a permis să sesizeze instanța în circumscripția căreia domiciliază. În speță, persoanele interesate și-au ales domiciliul procesual la avocatul lor în Timișoara.

Având în vedere că cererea de chemare în judecată a reclamanților are ca temei o lege specială de reparație, domiciliul procesual trebuie să fie considerat echivalent unui domiciliu real, astfel încât să producă aceleași consecințe juridice, nu numai în ce privește comunicarea actelor de procedură, ci inclusiv pentru determinarea competenței teritoriale. Dispozițiile art. 155 din Legea nr. 105/1992 nu sunt incidente în cauză întrucât vizează numai competența materială, or, sub acest aspect, instanțele nu se află în conflict. În consecință, față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulată de reclamanții F.E., F.C.

și D.H. în favoarea Tribunalului Timiș, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 decembrie 2011.