ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 894/2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 13

mai 2010 reclamantul G.K. a formulat cerere de chemare în judecată a Statului

Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Timiș prin care a solicitat

să se constate caracterul politic al măsurii administrative aplicate tatălui

său, de dislocare și stabilire de domiciliu obligatoriu și loc de muncă

obligatoriu în URSS pe perioada 14 ianuarie 1945 – 29 mai 1947 și obligarea

pârâtului la plata despăgubirilor bănești, în sumă de 500.000 Euro,

reprezentând contravaloarea prejudiciului moral suferit, precum și la obligarea

pârâtei Direcția Finanțelor Publice Timiș la punerea în executare a hotărârii.

În

drept a invocat art. 5 raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.

Tribunalul Timiș a

admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâta Direcția Generală a

Finanțelor Publice Timiș în reprezentarea Statului Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea

Tribunalului București, secția civilă, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 2875/PI

din 28 octombrie 2010.

Pentru a pronunța

această sentință instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 155

din Legea nr. 105/1992, în considerarea faptului că domiciliul real al

reclamantului este în străinătate.

Tribunalul

București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 657 din 14 aprilie

2010, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Timiș, cu motivarea că reclamantul, chiar dacă are domiciliul stabil în afara

României, pentru rezolvarea demersului juridic de față, a înțeles să-și aleagă

domiciliul pe teritoriul României, în județul Timiș, așa încât are un domiciliu

cunoscut pe teritoriul statului în care se judecă procesul, nefiind incidente

dispozițiile art. 155 din Legea nr. 105/1992, după care, constatând ivit

conflictul negativ de competență tribunalul a înaintat cauza Înaltei Curți de

Casație și Justiție spre a fi soluționat.

Împotriva acestei

sentințe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice a Județului Timiș a declarat recurs, care a fost

respins, ca inadmisibil, prin decizia civilă nr. 334 R din 20 septembrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale,

reținându-se că, potrivit art. 158 alin. (2) C. proc. civ., „dacă instanța se

declară necompententă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac”.

Având în

vedere conflictul negativ de competență ivit între cele două instanțe, în

conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte de

Casație și Justiție, analizând actele și lucrările dosarului, stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Cererea

formulată de reclamant își are temeiul juridic în Legea nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora,

pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Potrivit art. 4 alin. (4) din lege, competența de

soluționare a unei

astfel

de cereri, aparține secției civile a tribunalului, în circumscripția căruia

domiciliază persoana interesată.

În

speță, reclamantul și-a ales domiciliul în orașul Timișoara, la Cabinetul

avocatului N.N., neputând fi incidente dispozițiile art. 155 din Legea nr. 105/1992,

întrucât, vizează numai competența materială cu privire la care instanțele nu

sunt în conflict, iar conform art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009

competența soluționării cererii dedusă judecății revine Secției civile a

Tribunalului Timiș în circumscripția căruia și-a ales domiciliul procesual

reclamantul ce trebuie considerat echivalentul unui domiciliu real de natură a

produce aceleași efecte juridice atât în ce privește comunicarea actelor de

procedură cât și pentru determinarea competenței teritoriale.

Este

de reținut că prin Legea nr. 221/2009 legiuitorul român a urmărit să faciliteze

persoanei interesate soluționarea rapidă a cererilor formulate în temeiul

acestei legi, care să implice o modalitate de administrare a probatoriilor la

îndemâna părții ce a formulat cererea.

Drept

consecință, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită de instanța

supremă, în favoarea Tribunalului Timiș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a litigiului ivit între reclamantul G.K. și pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Timiș, în favoarea

Tribunalului Timiș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

22 februarie 2012.