ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 894/2012

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 13 mai 2010 reclamantul G.K. a formulat cerere de chemare în judecată a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Timiș prin care a solicitat să se constate caracterul politic al măsurii administrative aplicate tatălui său, de dislocare și stabilire de domiciliu obligatoriu și loc de muncă obligatoriu în URSS pe perioada 14 ianuarie 1945 – 29 mai 1947 și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor bănești, în sumă de 500.000 Euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului moral suferit, precum și la obligarea pârâtei Direcția Finanțelor Publice Timiș la punerea în executare a hotărârii.

În drept a invocat art. 5 raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009. Tribunalul Timiș a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș în reprezentarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă, așa cum rezultă din sentința civilă nr. 2875/PI din 28 octombrie 2010. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 155 din Legea nr. 105/1992, în considerarea faptului că domiciliul real al reclamantului este în străinătate.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 657 din 14 aprilie 2010, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, cu motivarea că reclamantul, chiar dacă are domiciliul stabil în afara României, pentru rezolvarea demersului juridic de față, a înțeles să-și aleagă domiciliul pe teritoriul României, în județul Timiș, așa încât are un domiciliu cunoscut pe teritoriul statului în care se judecă procesul, nefiind incidente dispozițiile art. 155 din Legea nr. 105/1992, după care, constatând ivit conflictul negativ de competență tribunalul a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție spre a fi soluționat.

Împotriva acestei sentințe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Timiș a declarat recurs, care a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia civilă nr. 334 R din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, reținându-se că, potrivit art. 158 alin. (2) C. proc. civ., „dacă instanța se declară necompententă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac”. Având în vedere conflictul negativ de competență ivit între cele două instanțe, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând actele și lucrările dosarului, stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Cererea formulată de reclamant își are temeiul juridic în Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Potrivit art. 4 alin. (4) din lege, competența de soluționare a unei astfel de cereri, aparține secției civile a tribunalului, în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată.

În speță, reclamantul și-a ales domiciliul în orașul Timișoara, la Cabinetul avocatului N.N., neputând fi incidente dispozițiile art. 155 din Legea nr. 105/1992, întrucât, vizează numai competența materială cu privire la care instanțele nu sunt în conflict, iar conform art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 competența soluționării cererii dedusă judecății revine Secției civile a Tribunalului Timiș în circumscripția căruia și-a ales domiciliul procesual reclamantul ce trebuie considerat echivalentul unui domiciliu real de natură a produce aceleași efecte juridice atât în ce privește comunicarea actelor de procedură cât și pentru determinarea competenței teritoriale. Este de reținut că prin Legea nr. 221/2009 legiuitorul român a urmărit să faciliteze persoanei interesate soluționarea rapidă a cererilor formulate în temeiul acestei legi, care să implice o modalitate de administrare a probatoriilor la îndemâna părții ce a formulat cererea.

Drept consecință, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită de instanța supremă, în favoarea Tribunalului Timiș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a litigiului ivit între reclamantul G.K. și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Timiș, în favoarea Tribunalului Timiș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2012.