ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3064/2012

Asupra conflictului negativ de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 7655 din 27 septembrie 2010, reclamantul F.H. a chemat în judecată pe cu pârâtul STATUL ROMÂN prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate caracterul politic al măsurii administrative de strămutare cu domiciliul forțat a întregii sale familii, în Bărăgan, la Jegălia Nouă – Fetești în data de 18 iunie 1951, unde au stat forțat 4 ani, 6 luni și 2 zile, așa cum rezultă din adeverința eliberată mamei sale nr. 1729 din 22 decembrie 2009, emisă de către M.A.N. secția instanțe militare; să se constate caracterul politic al măsurii administrative a dislocării familiei sale formată din tatăl său F.F., mama sa F.M. și sora sa F.H. și bunicii săi din partea mamei sale, bunicul KRACHTUS MICHAEL și bunica sa K.A.; obligarea pârâtului Statul Român la plata despăgubirilor orale și materiale pentru reclamant în valoare de 50.000 Euro reprezentând prejudiciul moral provocat de suferințele fizice și psihice prin deportarea familiei sale și consecințele acesteia până în prezent, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice București, în calitate de reprezentant legal al pârâtului Statul Român în condițiile art. 115 și urm. C. proc. civ. a formulat întâmpinare solicitând în principal admiterea excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Timiș, competent teritorial, fiind în opinia pârâtului, Tribunalul București în conformitate cu prev. art. 155 din Legea nr. 105/1992.

Tribunalul Timiș, secția civilă, prin sentința nr. 2210/PI din 13 aprilie 2011 a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența în favoarea Tribunalul București, reținând în esență că domiciliul reclamantului se află în străinătate, ceea ce, constituindu-se într-un element de extraneitate în cauză, atrage pe deplin incidența art. 155 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat.

Astfel învestit, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 570 din 22 martie 2012, a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu, a declinat competența în favoarea Tribunalului Timiș, secția civilă, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

În pronunțarea acestei sentințe Tribunalul București a reținut, în esență, faptul că indicarea de către reclamant a domiciliului ales echivalează cu o prorogare a competenței și atrage incidența în speță a art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009.

Înalta Curte, în pronunțarea hotărârii cu rol de regulator de competență urmează a avea în vedere următoarele aspecte:

Cererea formulată de reclamant își are temei juridic în Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Potrivit art. 4 alin.(4) din lege, competența de soluționare a unei astfel de cereri, aparține secției civile a tribunalului, în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată.

În speță, reclamantul și-a ales domiciliul în orașul Timișoara, la cabinetul avocatului G.A.C., neputând fi incidente dispozițiile art. 155 din Legea nr. 105/1992, întrucât, vizează numai competența materială cu privire la care instanțele nu sunt în conflict, iar conform art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 competența soluționării cererii dedusă judecății revine Secției civile a Tribunalului Timiș, în circumscripția căruia și-a ales domiciliul procesual reclamantul și care trebuie considerat echivalentul unui domiciliu real de natură a produce aceleași efecte juridice atât în ce privește comunicarea actelor de procedură cât și pentru determinarea competenței teritoriale.

Este de reținut că prin Legea nr. 221/2009 legiuitorul român a urmărit să faciliteze persoanei interesate soluționarea rapidă a cererilor formulate în temeiul acestei legi, care să implice o modalitate de administrare a probatoriilor la îndemâna părții ce a formulat cererea.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește competența în favoarea Tribunalului Timiș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența în favoarea Tribunalului Timiș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2012.