ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3301/2010

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță sesizată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanții N.Z.M. și N.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și D.G.F.P. Timiș, să se constate caracterul politic al condamnărilor autorilor acestora, să oblige instanța Statul Român să recunoască public activitatea de genocid a regimului comunist instaurat în România prin Guvernul Dr. Petru Groza la 6 martie 1945 și totodată să oblige Statul Român la plata despăgubirilor cauzate pentru suferințele fizice și psihice la care au fost supuși toți membrii familiei acestora prin deportarea în Bărăgan și confiscarea tuturor bunurilor, precum și pentru toate persecuțiile pe care le-au suportat după revenirea la domiciliu.

Despăgubirile au fost apreciate la suma de 1.000.000 Euro, cu titlu de daune pentru luarea măsurilor administrative cu caracter politic privind dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu în baza Deciziei nr. 200/1951, precum și pentru suferințele cauzate de această măsură administrativă nedreaptă. La termenul de judecată din data de 18 noiembrie 2008, prin încheierea nr. 964, cauza a fost scoasă de pe rolul Secției comerciale și de contencios administrativ, fiind înaintată Secției civile, cu motivarea că față de obiectul cererii și prin raportare la prevederile art. 2 C. proc. civ., coroborat cu art. 8 și 10 din Legea nr. 554/2004, în speță nu sunt incidente dispoziții speciale care să reglementeze competența instanței de contencios administrativ.

Prin sentința civilă nr. 249/PI din 22 ianuarie 2009 a Tribunalului Timiș, secția civilă, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanții au invocat măsurile administrative luate împotriva familiei acestora de către autorități în baza Deciziei 200/1951. S-a mai reținut că prin O.U.G. nr. 214/1999 s-a instituit o procedură administrativă obligatorie, după parcurgerea căreia persoana nemulțumită putând ataca în instanța de contencios administrativ decizia sau refuzul nejustificat de rezolvare a cererii. Avându-se în vedere instanța instituită de lege pentru verificarea legalității și a temeiniciei deciziei emise în aplicarea prevederilor art. 4 din O.U.G.

nr. 214/1999, s-a apreciat că tot această instanță, respectiv cea de contencios administrativ, și nu instanța civilă, este competentă să se pronunțe cu privire la încadrarea antecesorilor reclamanților în categoria persoanelor ce au calitatea de luptători în rezistența anticomunistă, a persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse din motive politice unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945 - decembrie 1989. Cum prin art. 4 din O.U.G. nr. 214/1999 a fost înființată „Comisia pentru constatarea calității de luptători în rezistența anticomunistă", care este un organism central al administrației publice, rezultă că acțiunea în contencios administrativ prevăzută la art. 6 din acest act normativ, este de competența Curților de apel, conform art. 3 pct. 1 C. proc.

civ. 2. A doua instanță învestită. Ivirea conflictului negativ de competență Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal, instanța dispunând citarea reclamanților cu mențiunea de a preciza dacă obiectul acțiunii îl reprezintă constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă conform O.U.G. nr. 214/1999, iar prin încheierea pronunțată la 15 iunie 2009 s-a dispus suspendarea judecării cauzei pentru neconformarea reclamanților față de dispozițiile instanței. Cauza a fost repusă pe rol la data de 15 februarie 2010, la cererea reclamanților, care au indicat expres că temeiul de drept al acțiunii promovate îl reprezintă Legea nr. 221/2009.

Prin sentința civilă nr. 81 din 15 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția civilă. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin Legea nr. 221/2009 competența de soluționare a acțiunilor în justiție pentru constatarea caracterului politic al condamnărilor sau al altor măsuri administrative din perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a fost stabilită în sarcina instanțelor civile, respectiv în sarcina secției civile a tribunalului în circumscripția căruia domiciliază partea interesată, conform art. 4 alin. (4) din acest act normativ.

3. Soluția dată de Înalta Curte în pronunțarea regulatorului de competență Legal sesizată cu soluționarea conflictului de competență astfel ivit, în condițiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei de față în favoarea Secției civile a Tribunalului Timiș, în considerarea celor în continuare arătate.

Astfel cum corect a reținut și cea de-a doua instanță învestită cu soluționarea cererii de chemare în judecată de față și după cum, expres, au precizat și reclamanții, temeiul de drept al acțiunii promovate îl reprezintă prevederile Legii nr. 221/2009, privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Potrivit art. 4 alin. (4) din acest act normativ competența acțiunilor în justiție pentru constatarea caracterului politic al condamnărilor sau al altor măsuri administrative din perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 a fost stabilită în sarcina instanțelor civile, respectiv a Secției civile a tribunalului în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată.

Raportat la conținutul explicit al normei legale sus-arătate și față de obiectul acțiunii reclamanților, Înalta Curte reține că nu subzistă argumentele de interpretare invocată de prima instanță sesizată, care, din oficiu, și-a invocat necompetența materială. Totodată, referirile la spiritul deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea unor recursuri în interesul legii nu sunt relevante, acestea nefiind incidente în cauză. Așa fiind, stabilindu-se că în temeiul actului normativ sus-arătat îi aparține secției civile a Tribunalului Timiș competența să soluționeze prezenta cauză, se va trimite acestei instanțe, dosarul, spre judecarea acțiunii reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe N.Z.M., N.M. și pe Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și D.G.F.P. Timiș, în favoarea Tribunalului Timiș, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 iunie 2010.