ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1664/2010

Deliberând asupra recursului de

față, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 254 din 14

aprilie 2009, Tribunalul Dâmbovița, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului B.M. și

a anulat ca netimbrată cererea reconvențională formulată de pârâtul N.L.,

privind plata de daune morale.

Pentru a pronunța această sentință

tribunalul a reținut că, în speță, se solicită anularea hotărârii A.G.A. nr. 1

din 30 ianuarie 2009 și a contractului de cesiune părți sociale nr. 1 din 30

ianuarie 2009 pentru vicierea consimțământului reclamantului prin manopere

dolosive. Tribunalul a reținut că, în speță nu sunt îndeplinite cerințele art. 132

din Legea nr. 31/1990, republicată, dispoziții aplicate și societăților cu

răspundere limitată, conform art.196 din aceeași lege, întrucât în hotărârea A.G.A.

anexată cererii de chemare în judecată și semnată de ambii asociați nu s-a

consemnat vreun punct de vedere diferit din partea reclamantului care să

demonstreze existența vreuneia dintre cele două situații prevăzute în art. 132

și care-i dau dreptul să atace în justiție hotărârea adoptată.

Totodată tribunalul a apreciat că

fundamentarea acțiunii pe art. 195 din Legea nr. 31/1990, nu poate determina

anularea hotărârii adoptate, întrucât prin adoptarea hotărârii se dovedește

luarea măsurii de convocare a acesteia.

Cu privire la vicierea consimțământului

reclamantului prin manopere dolosive, tribunalul a apreciat că nu au fost

dovedite mijloacele dolosive care să determine anulabilitatea hotărârii.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel reclamantul B.M., criticând sentința atacată întrucât a fost dată cu

interpretarea greșită a dispozițiilor art. 195 din Legea nr. 31/1990, în speță

nefiind depus un proces-verbal al hotărârii A.G.A. care să ateste legalitatea

convocării.

Prin decizia nr. 138 din 10 noiembrie

2009, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și de contencios administrativ și

fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a reținut că tribunalul a făcut o corectă interpretare a

dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 31/1990, republicată, în sensul că, în

acțiunile în anulare a hotărârilor A.G.A., calitate procesuală activă pot avea

doar asociații care au votat personal sau, prin mandatar, împotriva luării

hotărârii respective și au cerut să se consemneze votul lor împotrivă în

procesul verbal.

De asemenea, pot avea calitate procesuală

activă și acționarii care nu au participat la A.G.A. din orice motive.

Curtea de Apel a reținut că reclamantul a

solicitat anularea hotărârii A.G.A. întrucât în cauză nu au fost respectate

dispozițiile art. 195 din lege, care stabilesc anumite reguli privind

convocarea adunării asociaților și care asigură respectarea drepturilor

acestora de a participa la adunările generale.

Ca atare, întrucât reclamantul a fost

prezent la adunarea A.G.A. și a semnat hotărârea alături de celălalt asociat,

nu mai poate invoca încălcarea art. 195 din Legea nr. 31/1990, întrucât

nulitatea relativă s-a acoperit prin prezența sa la adunarea generală,

participarea la vot și exprimarea acordului prin semnarea hotărârii adunării

generale.

Cât privește vicierea consimțământului

prin manopere dolosive, instanța de apel a reținut că, fiind o eroare provocată

dolul presupune administrarea de dovezi din care să rezulte vicierea

consimțământului, iar nu simple susțineri.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs, apelantul-reclamant, criticând hotărârea recurată în baza motivelor de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recurentul a arătat că, în speță, au fost

încălcate dispozițiile art. 195 din Legea nr. 31/1990, republicată, privind

convocarea adunării generale extraordinare și adoptarea hotărârilor, întrucât

în speță nu s-a realizat convocarea prin scrisoare recomandată cu cel puțin 10

zile înainte de data ținerii ședinței și nu a fost întocmit procesul-verbal al

adunării A.G.A. care să ateste legala constituire a adunării generale și

susținerile exprimate cu privire la problemele înscrise pe ordinea de zi.

Recurentul-reclamant a arătat că instanța

de apel deși citează dispozițiile art. 195 ca obligatorii, omite să le ia în

considerare la luarea deciziei, apreciind că semnarea hotărârii de către

reclamant – fără a-i cunoaște conținutul, echivalează cu o acceptare a

acesteia.

Întrucât, în cauză, intimații-pârâți nu

au făcut dovada legalei convocări a adunării generale la data respectivă, în

mod greșit instanțele de fond au respins cererea reclamantului de anulare a

unei atare hotărâri nelegale.

Intimatul N.L. a depus întâmpinare

solicitând respingerea recursului declarat, ca nefondat.

Examinând motivele de nelegalitate

invocate, prin raportare la probele administrate în prezenta cauză, Înalta

Curte reține că recursul declarat este nefondat, pentru urătoarele

considerente:

Conform art. 195 din Legea nr. 31/1990,

republicată, administratorii societăților cu răspundere limitată sunt obligați

să convoace odată pe an sau ori de câte ori este necesar adunarea generală a

asociaților, prin scrisoare recomandată transmisă asociaților cu cel puțin 10

zile înainte de data fixată pentru ținerea adunării, cu indicarea datei, orei,

locului de desfășurare și ordinii de zi.

Totodată conform art. 195 din aceeași

lege, hotărârile A.G.A. pot fi atacate doar de asociații care, fie nu au

participat la adunarea generală, fie au participat direct sau prin mandatar, și

au cerut să se insereze poziția lor în procesul verbal al A.G.A.

Din interpretarea acestor texte de lege,

Înalta Curte reținut că încălcarea dispozițiilor art. 195 din Legea nr. 31/1990,

republicată atrag anulabilitatea hotărârii A.G.A. adoptată cu încălcarea

procedurii de convocare, dată fiind natura interesului ocrotit - respectiv,

interesul particular al asociaților de a participa la adunarea generală și de a

se exprima prin vot.

Ca atare, fiind vorba despre o cauză de

nulitate relativă, dat fiind regimul juridic al acestei sancțiuni, absența

convocării poate fi acoperită prin confirmare, astfel cum în mod legal au reținut

instanțele de fond. În speță, o asemenea confirmare a fost dată prin semnarea

Hotărârii A.G.A. a cărui nulitate se invocă, chiar de către partea care se

prevalează de absența convocării, respectiv partea care nu contestă semnarea

hotărârii, dar invocă obținerea semnăturii prin manopere dolosive.

Față de modul în care a fost concepută și

motivată acțiunea de fond, Înalta Curte reține că, în realitate,

recurentul-reclamant a invocat ca motiv de nulitate relativă a hotărârii A.G.A.

nr. 1 din 30 ianuarie 2009, atât absența convocării legale, lipsă constatată ca

acoperită prin confirmarea hotărârii A.G.A. ca urmare a semnării acesteia de

către recurent, cât și vicierea consimțământului, prin obținerea semnăturii pe

hotărârea A.G.A. prin folosirea mijloacelor dolosive.

Înalta Curte, reține că și motivul de

anulabilitate ca urmare a vicierii consimțământului reclamantului a fost corect

respins de instanțele de fond, față de conținutul art. 960 alin. (2) C. civ.

care obligă partea ce invocă manoperele dolosive să le probeze în fața

instanței de judecată în condițiile art. 1169 raportat la ­­­­­­principiul

general de drept civil:

idem est non esse et non probare

.

Se mai reține că deși recurentul invocă

și dispozițiile art.304 pct. 8 C. proc. civ., din dezvoltarea motivelor de

recurs raportate la conținutul deciziei atacate reiese că acestea se

circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul invocând

greșita interpretare și aplicare a legii de către instanțele de fond.

Cât privește aspectul arătat în sensul că

deși instanța de apel a reținut ca obligatorii dispozițiile art. 195 din Legea

nr. 31/1990, dar a omis să le aibă în vedere la adoptarea hotărârii atacate,

Înalta Curte reține că și acest motiv de recurs este nefondat întrucât instanța

de apel a interpretat dispozițiile art. 195 din lege ca ocrotind interesul

particular al asociaților, astfel încât instanța a apreciat că semnarea

hotărârii A.G.A. de partea care se plânge de încălcarea art. 195 dovedește

participarea la vot și exprimarea acordului, determinând acoperirea cauzei de

nulitate relativă.

Pentru considerentele mai sus invocate,

reținând că instanțele de fond au făcut o corectă interpretare și aplicare a

dispozițiilor art. 195 din Legea nr. 31/1990, republicată, Înalta Curte, în

baza art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantul B.M. împotriva deciziei nr. 138 din 10 noiembrie 2009 a Curții de

Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 mai 2010.