ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2037/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr.653,

pronunțată la data de 24 iunie 2010, Secția

comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Neamț a admis acțiunea

formulată de reclamanții S.C.M. și G.M., în contradictoriu cu pârâtul

G.V.,

a constatat nulitatea contractului de cesiune, autentificat sub nr. 1365 din 14

august 2009 de B.N.P. C.A. și a dispus repunerea părților în situația

anterioară.

Spre a hotărî astfel, prima

instanță a reținut, în principal, că, în momentul perfectării contractului,

consimțământul reclamanților a fost surprins prin dol, fiind incidente

prevederile art. 953 și art. 960 C. civ.

Secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal a Curții de Apel Bacău, prin decizia nr. 91,

pronunțată la data de 9 noiembrie 2010, a admis

apelul

declarat de pârât împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o, în

tot, în sensul că a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanți.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de control judiciar a considerat că, reținând existența

dolului ca viciu de consimțământ în cauză, instanța de fond nu a stabilit

corect situația de fapt, făcând o greșită aplicare a art. 953 și art. 960 C.

civ., având în vedere că reclamanții nu au dovedit cu niciun mijloc de probă

dolul invocat; a inversat sarcina probei reținând că „pârâtul nu probează că a

pus la dispoziția reclamanților bilanțul contabil”, iar argumentarea că „nu

poate fi explicat faptul că reclamanții ar putea oferi 50.000 lei în schimbul

unor părți sociale la o societate aflată în stare de insolvență” ține mai mult

de o deducție logică, neconstituind un argument juridic, concluzionând că, prin

sentința atacată, reclamanții au fost exonerați de orice probațiune și de

minima diligență la încheierea actului juridic în discuție.

Împotriva menționatei decizii au

formulat recurs apelanții – reclamanți, invocând în drept dispozițiile art. 304

pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

În

esență, în dezvoltarea motivelor de recurs invocate, s-a arătat că motivarea

deciziei atacate este incompletă, superficială și contradictorie, întrucât nu

reflectă analiza completă a probelor administrate în cauză; că instanța de apel

a înlăturat greșit prezumțiile simple folosite de prima instanță, pe care le

califică „deducție logică”; că această hotărâre reflectă interpretarea greșită

a actului juridic dedus judecății și este dată cu aplicarea greșită a legii la

situația de fapt, stabilită pe baza probelor administrate și a prezumțiilor

simple – recurenții neprecizând relevanța afirmațiilor vizând fondul cauzei,

față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ.,

care statuează asupra obiectului recursului.

Intimatul a solicitat, prin

întâmpinare, respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind

legală și temeinică, apreciind că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 304

pct. 7, pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Recursul este

nefondat.

Astfel, art. 304 pct.

7 C. proc. civ. vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești atunci când nu

se arată motivele pe care aceasta se sprijină, dar și atunci când hotărârea

cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

Examinarea

considerentelor deciziei atacate relevă motivele de fapt și de drept în temeiul

cărora instanța de apel și-a format convingerea, inclusiv cele pentru care a

înlăturat susținerile intimaților, conform cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5

C. proc. civ. și inexistența motivelor contradictorii, pe care, de altfel,

recurenții nu le-au indicat, așa încât nu pot fi primite criticile ce se

circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Cum, în conformitate

cu art. 304 pct. 8 C. proc. civ., interpretarea greșită a actului juridic poate

determina modificarea hotărârii judecătorești numai în acele împrejurări în

care o atare interpretare a determinat schimbarea naturii actului juridic sau a

înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, de natură a înfrânge

principiul înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., se constată că recurenții nu

au invocat aspecte care să se circumscrie acestor ipoteze, iar susținerea

greșitei interpretări a actului juridic în litigiu, ca înscris depus în

probațiune, nu justifică invocarea acestui motiv de recurs bazat, exclusiv, pe

denaturarea actului juridic, neargumentată în motivarea recursului.

Este de observat că,

deși invocă în susținerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

ipoteza greșitei aplicări a legii, recurenții nu arată, în mod concret, în ce

constă aceasta în raport cu decizia atacată, iar „analiza” art. 960 C. civ.,

propusă de recurenți „în corelație cu literatura de specialitate și

jurisprudența în materie”, nu răspunde acestei obligații, statuată prin art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Potrivit art. 960

alin. (2) C. civ., dolul nu se presupune, ceea ce înseamnă că partea care se

pretinde victima unui dol trebuie să stabilească, prin toate mijloacele de

probă, inclusiv martori și prezumții, existența acestuia, iar modul în care

instanța de apel a examinat, în speță, stabilirea dolului constituie o

chestiune de fapt ce excede controlului instanței de recurs.

Așa fiind, în temeiul

art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul

formulat de reclamanții G.M. și S.C.M., împotriva deciziei Curții de Apel Bacău

nr. 91 din 9 noiembrie 2010

, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi,

25 mai 2011.