ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2037/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr.653, pronunțată la data de 24 iunie 2010, Secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Neamț a admis acțiunea formulată de reclamanții S.C.M. și G.M., în contradictoriu cu pârâtul G.V., a constatat nulitatea contractului de cesiune, autentificat sub nr. 1365 din 14 august 2009 de B.N.P. C.A. și a dispus repunerea părților în situația anterioară. Spre a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în principal, că, în momentul perfectării contractului, consimțământul reclamanților a fost surprins prin dol, fiind incidente prevederile art. 953 și art. 960 C. civ.

Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Bacău, prin decizia nr. 91, pronunțată la data de 9 noiembrie 2010, a admis apelul declarat de pârât împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o, în tot, în sensul că a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanți.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de control judiciar a considerat că, reținând existența dolului ca viciu de consimțământ în cauză, instanța de fond nu a stabilit corect situația de fapt, făcând o greșită aplicare a art. 953 și art. 960 C. civ., având în vedere că reclamanții nu au dovedit cu niciun mijloc de probă dolul invocat; a inversat sarcina probei reținând că „pârâtul nu probează că a pus la dispoziția reclamanților bilanțul contabil”, iar argumentarea că „nu poate fi explicat faptul că reclamanții ar putea oferi 50.000 lei în schimbul unor părți sociale la o societate aflată în stare de insolvență” ține mai mult de o deducție logică, neconstituind un argument juridic, concluzionând că, prin sentința atacată, reclamanții au fost exonerați de orice probațiune și de minima diligență la încheierea actului juridic în discuție.

Împotriva menționatei decizii au formulat recurs apelanții – reclamanți, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. În esență, în dezvoltarea motivelor de recurs invocate, s-a arătat că motivarea deciziei atacate este incompletă, superficială și contradictorie, întrucât nu reflectă analiza completă a probelor administrate în cauză; că instanța de apel a înlăturat greșit prezumțiile simple folosite de prima instanță, pe care le califică „deducție logică”; că această hotărâre reflectă interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și este dată cu aplicarea greșită a legii la situația de fapt, stabilită pe baza probelor administrate și a prezumțiilor simple – recurenții neprecizând relevanța afirmațiilor vizând fondul cauzei, față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc.

civ., care statuează asupra obiectului recursului. Intimatul a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică, apreciind că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și 9 C. proc. civ. Recursul este nefondat. Astfel, art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești atunci când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină, dar și atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei. Examinarea considerentelor deciziei atacate relevă motivele de fapt și de drept în temeiul cărora instanța de apel și-a format convingerea, inclusiv cele pentru care a înlăturat susținerile intimaților, conform cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ. și inexistența motivelor contradictorii, pe care, de altfel, recurenții nu le-au indicat, așa încât nu pot fi primite criticile ce se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Cum, în conformitate cu art. 304 pct. 8 C. proc. civ., interpretarea greșită a actului juridic poate determina modificarea hotărârii judecătorești numai în acele împrejurări în care o atare interpretare a determinat schimbarea naturii actului juridic sau a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, de natură a înfrânge principiul înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., se constată că recurenții nu au invocat aspecte care să se circumscrie acestor ipoteze, iar susținerea greșitei interpretări a actului juridic în litigiu, ca înscris depus în probațiune, nu justifică invocarea acestui motiv de recurs bazat, exclusiv, pe denaturarea actului juridic, neargumentată în motivarea recursului.

Este de observat că, deși invocă în susținerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. ipoteza greșitei aplicări a legii, recurenții nu arată, în mod concret, în ce constă aceasta în raport cu decizia atacată, iar „analiza” art. 960 C. civ., propusă de recurenți „în corelație cu literatura de specialitate și jurisprudența în materie”, nu răspunde acestei obligații, statuată prin art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Potrivit art. 960 alin. (2) C. civ., dolul nu se presupune, ceea ce înseamnă că partea care se pretinde victima unui dol trebuie să stabilească, prin toate mijloacele de probă, inclusiv martori și prezumții, existența acestuia, iar modul în care instanța de apel a examinat, în speță, stabilirea dolului constituie o chestiune de fapt ce excede controlului instanței de recurs.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de reclamanții G.M. și S.C.M., împotriva deciziei Curții de Apel Bacău nr. 91 din 9 noiembrie 2010 , ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 25 mai 2011.