ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5467/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5467/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1234/31 octombrie 2012

pronunțată de Tribunalul Neamț a fost admisă în parte acțiunea reclamanților A.P.,

B.R.D., B.M., B.M., C.P., D.V., D.M., F.I., F.S., G.C., I.D., M.V., S.I., S.G.,

T.V. și T.V. cu obligarea pârâtei SC A.M.T.P.R. SA să plătească acestora, cu

titlu de despăgubiri civile reprezentând drepturi bănești de proprietate

intelectuală derivând din contractul de cesiune din 23 mai 2001, următoarele

sume de bani: 535.942 lei pentru anul 2008; 177.950 lei pentru 2009 și 511.321

lei pentru anul 2010. De asemenea, pârâta a fost obligată la plata dobânzii

legale aferentă sumei stabilită pentru anul 2008, începând cu 17 ianuarie 2011,

până la achitarea integrală a debitului, iar pentru sumele stabilite pentru

anii 2009 și 2010, dobânda legală începând cu 10 mai 2011 până la achitarea

integrală a debitului, precum și la plata sumei de 11.000 lei cheltuieli de

judecată.

Soluția a fost

pronunțată în considerarea și a Dosarului nr. 2171/103/2011, conexat la Dosarul

nr. 151/103/2011, reținându-se că ambele litigii se poartă între aceleași

părți, au aceeași cauză, respectiv pretenții bănești derivând dintr-un contract

de cesiune, diferind perioada pentru care se solicită aceste drepturi, în Dosarul

nr. 151 se solicită drepturile aferente anului 2008, iar în Dosarul nr. 2171

drepturile aferente anilor 2009 și 2010.

Învestită cu

soluționarea apelurilor declarate de ambele părți, Curtea de Apel Bacău, secția

I civilă, prin Decizia civilă nr. 9 din 29 aprilie 2013, a respins căile de

atac, ca nefondate, pentru considerentele ce urmează.

Raporturile juridice

dintre părți, derivate din contractul de cesiune din 2001 sunt de natură

civilă, astfel că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1073 C. civ. și

1088 C. civ.

S-a mai reținut că, în

ce privește utilizarea invenției pentru care reclamanții au primit brevetul, a

făcut obiectul Dosarului nr. 1181/103/2009 al Curții de Apel Bacău, cauză

soluționată irevocabil. Obiectul acestui dosar l-au constituit pretențiile

reclamanților derivând din contractul de cesiune din 23 mai 2001 aferente

anului 2007, iar litigiul de față vizează aceste pretenții pentru perioada

2008-2010.

Având în vedere

obiectul litigiului și cauza în Dosarul nr. 1181/103/2009, există autoritate de

lucru judecat cu rol de prezumție în ce privește interpretarea și aplicarea

prevederilor contractului de cesiune încheiat între părți.

Susținerile

apelantei-pârâte cu privire la eficiența economică a invenției, modul de calcul

și metoda utilizată în precizarea acesteia au făcut obiectul litigiului

menționat, iar în soluționarea acestuia prin parcurgerea tuturor gradelor de

jurisdicție, instanța a stabilit în mod irevocabil care este modul de

interpretare și aplicare a prevederilor contractului de cesiune încheiat între

părți.

Sub aceste aspecte, Decizia

Curții de Apel Bacău nr. 49/2010 și Decizia Înaltei Curți de Casație și

Justiție nr. 3285/2011 operează cu titlu de prezumție de autoritate de lucru

judecat, astfel încât, corect prima instanță, pornind de la această situație și

de la modul în care au fost interpretate în mod irevocabil prevederile art. 9 lit.

c) din contractul de cesiune, a procedat la determinarea cuantumului

drepturilor bănești cuvenite reclamanților potrivit variantei efectuată în

raportul de expertiză efectuat în cauză prin care a fost avută în vedere

argumentația cuprinsă în hotărârile judecătorești menționate.

S-a reținut că sunt

neîntemeiate criticile formulate de către pârâtă referitoare la modul de

administrare a probatoriului la prima instanță și la nereținerea de către

tribunal a considerentelor și aprecierilor cuprinse în raportul întocmit de

comisia tehnică din cadrul SC A.M.T.P.R. SA și în opinia exprimată de expertul

parte în Dosarul Tribunalului București nr. 18871/3/2009. Din cuprinsul

înscrisurilor depuse la dosar cât și al expertizei efectuate, nu a rezultat că

în perioada în litigiu, 2008-2010, nu ar fi fost utilizată în procesul de

producție invenția reclamanților. În cauză nu s-a făcut dovada acestor

susțineri și a situației că procesul de producție ar fi suferit vreo modificare

față de perioada anterioară, perioadă pentru care reclamanții au primit

drepturile bănești derivate din aplicarea contractului de cesiune.

Atât la stabilirea

dreptului reclamanților cât și la determinarea cuantumului sumelor cuvenite

acestora, prima instanță a avut în vedere argumentația stabilită irevocabil și

cu rol de prezumție de lucru judecat în Dosarul Tribunalului Neamț nr. 1181/103/2009

în ce privește interpretarea clauzelor contractului de cesiune încheiat între

părți, precum și concluziile raportului de expertiză efectuat.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs ambele părți.

Reclamanții, prin

recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită, în

esență, obligarea pârâtei la plata dobânzii astfel cum a fost solicitată, în

temeiul dispozițiilor comerciale și nu civile.

Prin motivele de

recurs se arată că pârâta este un comerciant, iar contractul de cesiune este

supus legii comerciale, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 56 C. com.,

în vigoare la data încheierii contractului de cesiune, părțile neavând

posibilitatea să-l sustragă acestui regim.

Pe cale de consecință,

devin aplicabile contractului de cesiune din 2001 prevederile art. 43 C. com.,

potrivit cărora dobânzile la suma datorată se stabilesc și curg de la data când

suma era datorată, în speță, pentru suma din 2008, de la 1 ianuarie 2009,

pentru suma din 2009, de la 1 ianuarie 2010 și pentru suma din 2010, de la data

de 1 ianuarie 2011, părțile stabilind la art. 9 lit. c) din contract,

drepturile patrimoniale cuvenite inventatorilor într-un procent de 10% din eficiența

economică anuală postcalculată, ceea ce înseamnă sumele cuvenite pentru anul

trecut se achită la începutul anului următor, iar pentru întârziere se

datorează dobânzi care curg de la momentul datorării sumelor, adică de la 1

ianuarie al anului următor.

Instanțele au respins

argumentele cu motivarea că în speță se aplică art. 1088 alin. (2) C.civ, și dobânzile

se acordă de la data chemării în judecată deoarece creanța nu este supusă legii

comerciale, prin voința părților contractante, concretizată în art. 6 din

contractul de cesiune, stipulându-se că despăgubirile se datorează în condițiile

C. civ.

Motivarea este

nelegală față de dispozițiile art. 56 C. com., ce prevede că dacă o parte este

comerciant, atunci raporturile juridice sunt guvernate de legea comercială.

Pârâta, prin recursul

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicită, în

esență, în principal respingerea acțiunii, iar în subsidiar, casarea și

trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Neamț.

Prin motivele de

recurs se arată că motivarea Curții se bazează greșit pe existența

autorității de lucru judecat derivând din Dosarul nr. 1181/103/2009 a

Tribunalului Neamț precum și reținerii că nu s-ar fi probat că instalația nu a

fost utilizată în procesul de producție în perioada relevantă, 2008-2010.

Instanța a încălcatart.

129 alin. (5) C. proc. civ., art. 6 din C.E.D.O. și art. 21 din Constituția

României deoarece a ignorat obligația ce le incumba, potrivit textelor legale

menționate, soluționând cauza într-o manieră care impune concluzia că nu s-a

stabilit în mod corect situația de fapt și, prin urmare, nu s-a analizat fondul

cauzei.

Se mai arată că brevetul

nu a fost folosit în procesul de producție în cadrul SC A.M.T.P.R. SA în

intervalul relevant. Problema instalației în discuție a reprezentat de-a lungul

timpului o chestiune delicată din perspectiva relațiilor inter-umane la nivelul

societății: intimații au fost/sunt salariați ai SC A.M.T.P.R. SA, dintre care

unii au deținut funcții importante. B.R.D., director executiv la momentul

respectiv - unul dintre intimați - a semnat adresa din 25 februarie 2005, care

stă la baza metodei de calcul invocate de cele 17 persoane ca fundament pentru

sumele pretinse.

În acest context SC A.M.T.P.R.

SA a solicitat, atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel,

administrarea unei probe cu expertiză tehnică în specialitatea instalații

desene și modele industriale (sau utilaj tehnologic). Expertiza în discuție ar

fi clarificat aspecte determinante pentru situația de fapt și anume (i) care

sunt diferențele dintre instalația de călire a țevilor la care se referă brevetul

și cea utilizată în anul 2008-2010 la respectivul cuptor (C.V.P. 4) și (ii) dacă

instalația de călire a țevilor la care se referă brevetul a mai fost utilizată la

cuptorul C.V.P. 4 în perioada 2008-2010.

Astfel, elementul în

discuție, utilizarea sau nu a instalației în anii relevanți, reprezenta o

premisă esențială a judecății cauzei: dacă expertiza ar fi constatat că

instalația la care se referă brevetul nu a fost utilizată în intervalul

relevant s-ar fi exclus de plano realizarea unei eficiente economice care să

dea dreptul intimaților la a beneficia de vreo sumă.

Proba în discuție se

corobora, de altfel, cu documentele depuse la dosarul cauzei, și anume raportul

întocmit de comisia tehnică din cadrul SC A.M.T.P.R. SA prin care se reține că:

„instalația automată de călire a țevilor la care se referă brevetul ,

existentă la cuptorul C.V.P. 4 nu a fost utilizată în perioada 2008-2010 în forma

brevetată, deoarece înainte de anul 2008 aceasta a fost înlocuită. În prezent

instalația lucrează sub formă înlocuită”. De asemenea respectivul raport reține

și că instalația actuală este diferită constructiv de cea din brevet, în opinia

separată a expertului parte întocmită în Dosarul nr. 18871/3/2009 aflat pe

rolul Tribunalului București având ca obiect anularea brevetului.

Considerentul Curții

de Apel Bacău referitor la incidența unei prezumții de lucru judecat, prin

raportare la soluția irevocabilă din Dosarul nr. 1181/103/2009, dosar care a

avut ca obiect pretenții ale intimaților din prezenta cauză pentru anul 2007, este

exclus în condițiile în care pretențiile din cele două cauze se referă la

perioade de timp diferite.

Totodată, Curtea de

Apel Bacău a omis un element deosebit de important, faptul că în prezenta

cauză, SC A.M.T.P.R. SA a solicitat instanței să analizeze un argument

esențial, cu care instanțele învestite cu soluționarea cauzei anterioare nu au

fost sesizate împrejurarea că, în anii relevanți (2008-2010), instalația la

care se referă brevetul nu a fost utilizată de SC A.M.T.P.R. SA.

Soluția din Dosarul

nr. 1181/103/2009 nu conturează conținutul noțiunii de „eficiență

economică" pentru a putea fi opusă ca atare în prezentul litigiu.

În Dosarul nr. 1181/103/2009,

aspectele tehnice privind noțiunea de „eficiență economică” erau favorabile SC A.M.T.P.R.

SA, conform probatoriului administrat. Împrejurarea că, în acel dosar, prin

suplimentul la raportul de expertiză, s-a realizat o cuantificare prin

utilizarea metodei de calcul la care se referă intimații și în prezenta cauză,

adică cea inclusă în adresa din 25 februarie 2005, este rezultatul faptului că

instanța a dispus expres să se efectueze și un astfel de calcul.

Curtea de Apel Bacău

a încălcat reguli fundamentale de interpretare a contractelor, și anume cea

privind prioritatea voinței reale a părților și cea legată de faptul că

dispozițiile contractuale se interpretează în favoarea celui care se obligă.

Operațiunea de

interpretare a unei clauze contractuale, art. 9 lit. c din contractul de

cesiune are drept finalitate determinarea exactă a înțelesului respectivei

clauze, în strânsă corelație cu voința internă a părților, conform art. 977 C.

civ. În speță, situația concretă exclude posibilitatea ca, prin raportare la

voința internă a societății, să se fi agreat o clauză care să contravină scopului

avut în vedere la încheierea contractului de cesiune.

Din extrasele

situațiilor financiare depuse Ia dosarul Tribunalului Neamț (aspect confirmat

chiar expertul contabil desemnat în cauză) rezultă că, în anul 2008, SC A.M.T.P.R.

SA a suferit pierderi din activitate (183.598.863 Iei). Similar, în anul 2009

pierderea a fost de 203.106.549 lei, iar în 2010, pierderea a fost de

111.279.267 lei.

Contractul de cesiune

nu se limitează la o simplă comparație pe baza raționalizării unei consumuri,

cum susțin intimații - poziție preluată în raportul de expertiză administrat în

fața primei instanțe.

Din moment ce metoda

de calcul propusă de intimați conduce la agravarea situației financiare a SC A.M.T.P.R.

SA, întrucât presupune obligarea societății la plata unei sume considerabile, deși

situația financiară a acesteia în anii relevanți indică pierderi din

activitatea respectivă, rezultă că interpretarea art. 9 lit. c) din contractul

de cesiune adoptată de instanța de apel contravine art. 983 C. civ. care

consacră principiul în dubio pro reo.

Instanța de apel a

realizat doar o examinare sumară a cauzei, fără a avea în vedere fondul

pricinii.

Astfel, instanța de

apel a respins cererea de suspendare a judecății cauzei, formulată în cadrul

motivelor de apel în temeiul art. 244 pct. 1 C.pr.civ., pentru ca instanța să

poată adopta o hotărâre pornind de la o stare de fapt și de drept corectă deoarece

SC A.M.T.P.R. SA a promovat o acțiune care vizează anularea brevetului,

invocând lipsa noutății și a activității inventive a obiectului acestuia, ce

formează obiectul Dosarului nr. 18871/3/2009.

Totodată, societatea

a solicitat și anularea contractului de cesiune, în condițiile (i) lipsei

obiectului (instalația de călit țevi Ia care se referă brevetul nu reprezintă o

invenție), (ii) existenței unei cauze false a contractului de cesiune și (iii) incidenței

erorii obstacol, SC A.M.T.P.R. SA a contractat cu convingerea că instalația de

călit țevi reprezintă o veritabilă invenție, fiind în eroare cu privire la

bunul incorporat vizat prin contractul de cesiune - obiectul Dosarului nr. 1588/103/2009

pe rolul Tribunalului Neamț.

În aceste

circumstanțe, suspendarea se impunea, raportat la faptul că efectele nulității

sunt retroactive.

Motivarea Curții de

Apel Bacău se bazează, în mod eronat, în esență, pe pretinsa incidență a unei

prezumții de autoritate de lucru judecat, decurgând din soluționarea Dosarului

nr. 1181/103/2009 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța de apel nu a

mai efectuat o analiză proprie a criticilor SC A.M.T.P.R. SA din apel la

preluarea ca atare a considerentelor Tribunalului Neamț.

Înalta Curte,

analizând decizia prin raportare la criticile formulate reține caracterul

nefondat al recursului declarat de reclamant și caracterul fondat al recursului

declarat de pârâtă pentru argumentele ce succed.

cesiune din 23 mai 2001 SC P. SA Roman, actuala SC A.T.P. SA Roman a dobândit

dreptul la depunerea cererii de brevet de invenție, la acordarea și eliberarea

brevetului de invenție, precum și dreptul la invocarea priorității

convenționale în legătură cu invenția pârâților constând, în esență, dintr-o

instalație automată de călire a țevilor.

Contractul de cesiune

a fost încheiat în temeiul dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 64/1991 privind

brevetele de invenție. Reclamanții, în calitate de autori a invenției, au

invocat în prezenta cauză încălcarea drepturilor lor patrimoniale prevăzute de art.

36 din același act normativ.

Cu alte cuvinte

litigiul este guvernat de dispozițiile legislației privind proprietatea

industrială și nu de legislația comercială cum se pretinde prin recurs.

Drept urmare, dat

fiind natura civilă a cauzei, mai precis o cauză de proprietate industrială,

dobânda legală aferentă creanței pretinse se calculează conform art. 1088 alin.

(2) C. civ. și nu potrivit prevederilor art. 43 C. com.

Lămurită fiind natura

juridică a cauzei, dobânzile au fost calculate corect de la data formulării

cererii de chemare în judecată și nu de la data când suma era datorată.

Recurenții invocă,

nejustificat, încălcarea dispozițiilor art. 56 C. com., potrivit cărora dacă o

parte este comerciant, atunci raporturile juridice sunt guvernate de legea

comercială.

Numai că prezumția de

comercialitate a fost înlăturată de natura civilă a cauzei, conform art. 4 C.

com.

Art. 4 C. com. arată

că se socotesc ca fapte de comerț, afară de cele menționate la art. 3 din Cod,

celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură

civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul.

De altfel, chiar

părțile au confirmat natura civilă a cauzei astfel cum rezultă din art. 6 din

contractul încheiat.

Și art. 56 C. com.

invocat de recurenți precizează că prezumția de comercialitate este infirmată

de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Pentru cele ce preced,

Înalta Curte, reținând că legea a fost corect aplicată, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul.

judecății, recurenta-pârâtă a susținut că invenția nu a fost utilizată la

cuptorul C.V.P. 4 în perioada 2008-2010.

Prima instanță de

fond a apreciat că nu se impune efectuarea unei expertize tehnice în sensul

solicitat deoarece pretențiile ce fac obiectul acțiunilor conexate au temeiuri

convenționale, derivând dintr-un contract asumat de părți, ori reziliat și care

își produce efectele.

Pârâta, în susținerea

pretențiilor sale, a solicitat și în etapa devolutivă a procesului efectuarea

unei expertize tehnice judiciare.

Curtea de apel, în

motivarea soluției, a apreciat că nu s-a făcut dovada susținerilor că invenția

nu a fost aplicată sau că procesul de producție ar fi suferit vreo modificare

față de perioada anterioară în temeiul probelor cu înscrisuri administrate.

Prin expertiza de

specialitate solicitată s-ar fi putut stabili dacă instalația de călire a

țevilor, la care se referă brevetul de invenție, a mai fost utilizat la

cuptorul C.V.P. 4 în perioada 2008-2010 și dacă instalația de călire a țevilor

utilizată în perioada 2008-2010 este diferită de instalația protejată prin

brevetul de invenție.

Cu alte cuvinte,

instanța nu a stabilit pe deplin situația de fapt din cauză cu referire la

utilizarea/neutilizarea instalației și, implicit la stabilirea existenței

vreunei eficiențe economice rezultată din aplicarea obiectului brevetului.

Administrarea insuficientă

a probelor necesare și utile cauzei echivalează cu necercetarea fondului, fiind

motiv de casare cu trimitere potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc.

civ.

În consecință,

constatându-se că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită precum și

imposibilitatea administrării în recurs a altor probe decât cele cu înscrisuri,

în considerarea art. 305 C. proc. civ., recursul va fi admis în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., decizia va fi casată și cauza va fi trimisă pentru

rejudecarea apelului pârâtei.

În rejudecare,

instanța va administra proba cu expertiză tehnică de specialitate vizând obiectivele

menționate în recurs în vederea aplicării corecte a dispozițiilor art. 36 alin.

(2) din Legea nr. 64/1991, cu referire la conținutul contractului de cesiune

încheiat între părți, precum și orice altă probă utilă, concludentă și

pertinentă cauzei, în respectarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc.

civ.

Cât privește critica

referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 244 C. proc. civ., Înalta

Curte reține că soluționarea litigiului pendinte, între aceleași părți, având

ca obiect anularea brevetului, în sensul că eventuala anulare a brevetului are

consecințe asupra drepturilor bănești cuvenite inventatorilor, măsura

suspendării legale prevăzute de art. 244 C. proc. civ. are caracter facultativ,

astfel încât adoptarea sa depinde de aprecierea instanței de judecată, care are

în vedere nu numai legătura dintre cauze, ci și oportunitatea suspendării

judecății.

În acest sens s-a

apreciat că dreptul reclamanților de a fi recompensați pentru invenția

lor, rezultat ce nu ar putea fi atins în cazul întreruperii judecății, se

impune a fi protejat ca atare.

Soluția pronunțată

este o aplicare a caracterului facultativ a suspendării prevăzute de art. 244 C.

proc. civ.

Funcție de

probatoriile administrate instanța va reevalua puterea de lucru judecat a

sentinței pronunțate în litigiul purtat anterior între părți ce a vizat

drepturile cuvenite autorilor invenției pentru o perioadă anterioară celei din

prezenta cauză, litigiu în care nu s-a invocat neutilizarea instalației.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții A.P., B.R.D., B.M., B.M., C.C., C.P.,

D.V., D.M., F.I., F.S., G.C., I.D., M.V., S.I. (I.), S.G., T.V., T.V. împotriva

Deciziei nr. 9 din data de 29 aprilie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Admite recursul

declarat de pârâta SC A.T.P. SA Roman împotriva aceleiași decizii.

Casează în parte

decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de pârâta SC

A.T.P. SA Roman la aceeași instanță.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei cu privire la apelul declarat de reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 noiembrie 2013.