ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5467/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1234/31 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Neamț a fost admisă în parte acțiunea reclamanților A.P., B.R.D., B.M., B.M., C.P., D.V., D.M., F.I., F.S., G.C., I.D., M.V., S.I., S.G., T.V. și T.V. cu obligarea pârâtei SC A.M.T.P.R.

SA să plătească acestora, cu titlu de despăgubiri civile reprezentând drepturi bănești de proprietate intelectuală derivând din contractul de cesiune din 23 mai 2001, următoarele sume de bani: 535.942 lei pentru anul 2008; 177.950 lei pentru 2009 și 511.321 lei pentru anul 2010. De asemenea, pârâta a fost obligată la plata dobânzii legale aferentă sumei stabilită pentru anul 2008, începând cu 17 ianuarie 2011, până la achitarea integrală a debitului, iar pentru sumele stabilite pentru anii 2009 și 2010, dobânda legală începând cu 10 mai 2011 până la achitarea integrală a debitului, precum și la plata sumei de 11.000 lei cheltuieli de judecată.

Soluția a fost pronunțată în considerarea și a Dosarului nr. 2171/103/2011, conexat la Dosarul nr. 151/103/2011, reținându-se că ambele litigii se poartă între aceleași părți, au aceeași cauză, respectiv pretenții bănești derivând dintr-un contract de cesiune, diferind perioada pentru care se solicită aceste drepturi, în Dosarul nr. 151 se solicită drepturile aferente anului 2008, iar în Dosarul nr. 2171 drepturile aferente anilor 2009 și 2010. Învestită cu soluționarea apelurilor declarate de ambele părți, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 9 din 29 aprilie 2013, a respins căile de atac, ca nefondate, pentru considerentele ce urmează. Raporturile juridice dintre părți, derivate din contractul de cesiune din 2001 sunt de natură civilă, astfel că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1073 C. civ.

și 1088 C. civ. S-a mai reținut că, în ce privește utilizarea invenției pentru care reclamanții au primit brevetul, a făcut obiectul Dosarului nr. 1181/103/2009 al Curții de Apel Bacău, cauză soluționată irevocabil. Obiectul acestui dosar l-au constituit pretențiile reclamanților derivând din contractul de cesiune din 23 mai 2001 aferente anului 2007, iar litigiul de față vizează aceste pretenții pentru perioada 2008-2010. Având în vedere obiectul litigiului și cauza în Dosarul nr. 1181/103/2009, există autoritate de lucru judecat cu rol de prezumție în ce privește interpretarea și aplicarea prevederilor contractului de cesiune încheiat între părți.

Susținerile apelantei-pârâte cu privire la eficiența economică a invenției, modul de calcul și metoda utilizată în precizarea acesteia au făcut obiectul litigiului menționat, iar în soluționarea acestuia prin parcurgerea tuturor gradelor de jurisdicție, instanța a stabilit în mod irevocabil care este modul de interpretare și aplicare a prevederilor contractului de cesiune încheiat între părți.

Sub aceste aspecte, Decizia Curții de Apel Bacău nr. 49/2010 și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3285/2011 operează cu titlu de prezumție de autoritate de lucru judecat, astfel încât, corect prima instanță, pornind de la această situație și de la modul în care au fost interpretate în mod irevocabil prevederile art. 9 lit. c) din contractul de cesiune, a procedat la determinarea cuantumului drepturilor bănești cuvenite reclamanților potrivit variantei efectuată în raportul de expertiză efectuat în cauză prin care a fost avută în vedere argumentația cuprinsă în hotărârile judecătorești menționate. S-a reținut că sunt neîntemeiate criticile formulate de către pârâtă referitoare la modul de administrare a probatoriului la prima instanță și la nereținerea de către tribunal a considerentelor și aprecierilor cuprinse în raportul întocmit de comisia tehnică din cadrul SC A.M.T.P.R.

SA și în opinia exprimată de expertul parte în Dosarul Tribunalului București nr. 18871/3/2009. Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar cât și al expertizei efectuate, nu a rezultat că în perioada în litigiu, 2008-2010, nu ar fi fost utilizată în procesul de producție invenția reclamanților. În cauză nu s-a făcut dovada acestor susțineri și a situației că procesul de producție ar fi suferit vreo modificare față de perioada anterioară, perioadă pentru care reclamanții au primit drepturile bănești derivate din aplicarea contractului de cesiune. Atât la stabilirea dreptului reclamanților cât și la determinarea cuantumului sumelor cuvenite acestora, prima instanță a avut în vedere argumentația stabilită irevocabil și cu rol de prezumție de lucru judecat în Dosarul Tribunalului Neamț nr. 1181/103/2009 în ce privește interpretarea clauzelor contractului de cesiune încheiat între părți, precum și concluziile raportului de expertiză efectuat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți. Reclamanții, prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită, în esență, obligarea pârâtei la plata dobânzii astfel cum a fost solicitată, în temeiul dispozițiilor comerciale și nu civile. Prin motivele de recurs se arată că pârâta este un comerciant, iar contractul de cesiune este supus legii comerciale, potrivit dispozițiilor imperative ale art. 56 C. com., în vigoare la data încheierii contractului de cesiune, părțile neavând posibilitatea să-l sustragă acestui regim.

Pe cale de consecință, devin aplicabile contractului de cesiune din 2001 prevederile art. 43 C. com., potrivit cărora dobânzile la suma datorată se stabilesc și curg de la data când suma era datorată, în speță, pentru suma din 2008, de la 1 ianuarie 2009, pentru suma din 2009, de la 1 ianuarie 2010 și pentru suma din 2010, de la data de 1 ianuarie 2011, părțile stabilind la art. 9 lit. c) din contract, drepturile patrimoniale cuvenite inventatorilor într-un procent de 10% din eficiența economică anuală postcalculată, ceea ce înseamnă sumele cuvenite pentru anul trecut se achită la începutul anului următor, iar pentru întârziere se datorează dobânzi care curg de la momentul datorării sumelor, adică de la 1 ianuarie al anului următor.

Instanțele au respins argumentele cu motivarea că în speță se aplică art. 1088 alin. (2) C.civ, și dobânzile se acordă de la data chemării în judecată deoarece creanța nu este supusă legii comerciale, prin voința părților contractante, concretizată în art. 6 din contractul de cesiune, stipulându-se că despăgubirile se datorează în condițiile C. civ. Motivarea este nelegală față de dispozițiile art. 56 C. com., ce prevede că dacă o parte este comerciant, atunci raporturile juridice sunt guvernate de legea comercială. Pârâta, prin recursul întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., solicită, în esență, în principal respingerea acțiunii, iar în subsidiar, casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Neamț.

Prin motivele de recurs se arată că motivarea Curții se bazează greșit pe existența autorității de lucru judecat derivând din Dosarul nr. 1181/103/2009 a Tribunalului Neamț precum și reținerii că nu s-ar fi probat că instalația nu a fost utilizată în procesul de producție în perioada relevantă, 2008-2010. Instanța a încălcatart. 129 alin. (5) C. proc. civ., art. 6 din C.E.D.O. și art. 21 din Constituția României deoarece a ignorat obligația ce le incumba, potrivit textelor legale menționate, soluționând cauza într-o manieră care impune concluzia că nu s-a stabilit în mod corect situația de fapt și, prin urmare, nu s-a analizat fondul cauzei. Se mai arată că brevetul nu a fost folosit în procesul de producție în cadrul SC A.M.T.P.R.

SA în intervalul relevant. Problema instalației în discuție a reprezentat de-a lungul timpului o chestiune delicată din perspectiva relațiilor inter-umane la nivelul societății: intimații au fost/sunt salariați ai SC A.M.T.P.R. SA, dintre care unii au deținut funcții importante. B.R.D., director executiv la momentul respectiv - unul dintre intimați - a semnat adresa din 25 februarie 2005, care stă la baza metodei de calcul invocate de cele 17 persoane ca fundament pentru sumele pretinse. În acest context SC A.M.T.P.R. SA a solicitat, atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel, administrarea unei probe cu expertiză tehnică în specialitatea instalații desene și modele industriale (sau utilaj tehnologic).

Expertiza în discuție ar fi clarificat aspecte determinante pentru situația de fapt și anume (i) care sunt diferențele dintre instalația de călire a țevilor la care se referă brevetul și cea utilizată în anul 2008-2010 la respectivul cuptor (C.V.P. 4) și (ii) dacă instalația de călire a țevilor la care se referă brevetul a mai fost utilizată la cuptorul C.V.P. 4 în perioada 2008-2010. Astfel, elementul în discuție, utilizarea sau nu a instalației în anii relevanți, reprezenta o premisă esențială a judecății cauzei: dacă expertiza ar fi constatat că instalația la care se referă brevetul nu a fost utilizată în intervalul relevant s-ar fi exclus de plano realizarea unei eficiente economice care să dea dreptul intimaților la a beneficia de vreo sumă.

Proba în discuție se corobora, de altfel, cu documentele depuse la dosarul cauzei, și anume raportul întocmit de comisia tehnică din cadrul SC A.M.T.P.R. SA prin care se reține că: „instalația automată de călire a țevilor la care se referă brevetul , existentă la cuptorul C.V.P. 4 nu a fost utilizată în perioada 2008-2010 în forma brevetată, deoarece înainte de anul 2008 aceasta a fost înlocuită. În prezent instalația lucrează sub formă înlocuită”. De asemenea respectivul raport reține și că instalația actuală este diferită constructiv de cea din brevet, în opinia separată a expertului parte întocmită în Dosarul nr. 18871/3/2009 aflat pe rolul Tribunalului București având ca obiect anularea brevetului.

Considerentul Curții de Apel Bacău referitor la incidența unei prezumții de lucru judecat, prin raportare la soluția irevocabilă din Dosarul nr. 1181/103/2009, dosar care a avut ca obiect pretenții ale intimaților din prezenta cauză pentru anul 2007, este exclus în condițiile în care pretențiile din cele două cauze se referă la perioade de timp diferite. Totodată, Curtea de Apel Bacău a omis un element deosebit de important, faptul că în prezenta cauză, SC A.M.T.P.R. SA a solicitat instanței să analizeze un argument esențial, cu care instanțele învestite cu soluționarea cauzei anterioare nu au fost sesizate împrejurarea că, în anii relevanți (2008-2010), instalația la care se referă brevetul nu a fost utilizată de SC A.M.T.P.R.

SA. Soluția din Dosarul nr. 1181/103/2009 nu conturează conținutul noțiunii de „eficiență economică" pentru a putea fi opusă ca atare în prezentul litigiu. În Dosarul nr. 1181/103/2009, aspectele tehnice privind noțiunea de „eficiență economică” erau favorabile SC A.M.T.P.R. SA, conform probatoriului administrat. Împrejurarea că, în acel dosar, prin suplimentul la raportul de expertiză, s-a realizat o cuantificare prin utilizarea metodei de calcul la care se referă intimații și în prezenta cauză, adică cea inclusă în adresa din 25 februarie 2005, este rezultatul faptului că instanța a dispus expres să se efectueze și un astfel de calcul. Curtea de Apel Bacău a încălcat reguli fundamentale de interpretare a contractelor, și anume cea privind prioritatea voinței reale a părților și cea legată de faptul că dispozițiile contractuale se interpretează în favoarea celui care se obligă.

Operațiunea de interpretare a unei clauze contractuale, art. 9 lit. c din contractul de cesiune are drept finalitate determinarea exactă a înțelesului respectivei clauze, în strânsă corelație cu voința internă a părților, conform art. 977 C. civ. În speță, situația concretă exclude posibilitatea ca, prin raportare la voința internă a societății, să se fi agreat o clauză care să contravină scopului avut în vedere la încheierea contractului de cesiune. Din extrasele situațiilor financiare depuse Ia dosarul Tribunalului Neamț (aspect confirmat chiar expertul contabil desemnat în cauză) rezultă că, în anul 2008, SC A.M.T.P.R. SA a suferit pierderi din activitate (183.598.863 Iei). Similar, în anul 2009 pierderea a fost de 203.106.549 lei, iar în 2010, pierderea a fost de 111.279.267 lei.

Contractul de cesiune nu se limitează la o simplă comparație pe baza raționalizării unei consumuri, cum susțin intimații - poziție preluată în raportul de expertiză administrat în fața primei instanțe. Din moment ce metoda de calcul propusă de intimați conduce la agravarea situației financiare a SC A.M.T.P.R. SA, întrucât presupune obligarea societății la plata unei sume considerabile, deși situația financiară a acesteia în anii relevanți indică pierderi din activitatea respectivă, rezultă că interpretarea art. 9 lit. c) din contractul de cesiune adoptată de instanța de apel contravine art. 983 C. civ. care consacră principiul în dubio pro reo. Instanța de apel a realizat doar o examinare sumară a cauzei, fără a avea în vedere fondul pricinii.

Astfel, instanța de apel a respins cererea de suspendare a judecății cauzei, formulată în cadrul motivelor de apel în temeiul art. 244 pct. 1 C.pr.civ., pentru ca instanța să poată adopta o hotărâre pornind de la o stare de fapt și de drept corectă deoarece SC A.M.T.P.R. SA a promovat o acțiune care vizează anularea brevetului, invocând lipsa noutății și a activității inventive a obiectului acestuia, ce formează obiectul Dosarului nr. 18871/3/2009. Totodată, societatea a solicitat și anularea contractului de cesiune, în condițiile (i) lipsei obiectului (instalația de călit țevi Ia care se referă brevetul nu reprezintă o invenție), (ii) existenței unei cauze false a contractului de cesiune și (iii) incidenței erorii obstacol, SC A.M.T.P.R.

SA a contractat cu convingerea că instalația de călit țevi reprezintă o veritabilă invenție, fiind în eroare cu privire la bunul incorporat vizat prin contractul de cesiune - obiectul Dosarului nr. 1588/103/2009 pe rolul Tribunalului Neamț. În aceste circumstanțe, suspendarea se impunea, raportat la faptul că efectele nulității sunt retroactive. Motivarea Curții de Apel Bacău se bazează, în mod eronat, în esență, pe pretinsa incidență a unei prezumții de autoritate de lucru judecat, decurgând din soluționarea Dosarului nr. 1181/103/2009 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Instanța de apel nu a mai efectuat o analiză proprie a criticilor SC A.M.T.P.R. SA din apel la preluarea ca atare a considerentelor Tribunalului Neamț.

Înalta Curte, analizând decizia prin raportare la criticile formulate reține caracterul nefondat al recursului declarat de reclamant și caracterul fondat al recursului declarat de pârâtă pentru argumentele ce succed. 1. Prin contractul de cesiune din 23 mai 2001 SC P. SA Roman, actuala SC A.T.P. SA Roman a dobândit dreptul la depunerea cererii de brevet de invenție, la acordarea și eliberarea brevetului de invenție, precum și dreptul la invocarea priorității convenționale în legătură cu invenția pârâților constând, în esență, dintr-o instalație automată de călire a țevilor. Contractul de cesiune a fost încheiat în temeiul dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție.

Reclamanții, în calitate de autori a invenției, au invocat în prezenta cauză încălcarea drepturilor lor patrimoniale prevăzute de art. 36 din același act normativ. Cu alte cuvinte litigiul este guvernat de dispozițiile legislației privind proprietatea industrială și nu de legislația comercială cum se pretinde prin recurs. Drept urmare, dat fiind natura civilă a cauzei, mai precis o cauză de proprietate industrială, dobânda legală aferentă creanței pretinse se calculează conform art. 1088 alin. (2) C. civ. și nu potrivit prevederilor art. 43 C. com. Lămurită fiind natura juridică a cauzei, dobânzile au fost calculate corect de la data formulării cererii de chemare în judecată și nu de la data când suma era datorată.

Recurenții invocă, nejustificat, încălcarea dispozițiilor art. 56 C. com., potrivit cărora dacă o parte este comerciant, atunci raporturile juridice sunt guvernate de legea comercială. Numai că prezumția de comercialitate a fost înlăturată de natura civilă a cauzei, conform art. 4 C. com. Art. 4 C. com. arată că se socotesc ca fapte de comerț, afară de cele menționate la art. 3 din Cod, celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul. De altfel, chiar părțile au confirmat natura civilă a cauzei astfel cum rezultă din art. 6 din contractul încheiat. Și art. 56 C. com. invocat de recurenți precizează că prezumția de comercialitate este infirmată de cazurile în care legea ar dispune altfel.

Pentru cele ce preced, Înalta Curte, reținând că legea a fost corect aplicată, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul. 2. Pe tot parcursul judecății, recurenta-pârâtă a susținut că invenția nu a fost utilizată la cuptorul C.V.P. 4 în perioada 2008-2010. Prima instanță de fond a apreciat că nu se impune efectuarea unei expertize tehnice în sensul solicitat deoarece pretențiile ce fac obiectul acțiunilor conexate au temeiuri convenționale, derivând dintr-un contract asumat de părți, ori reziliat și care își produce efectele. Pârâta, în susținerea pretențiilor sale, a solicitat și în etapa devolutivă a procesului efectuarea unei expertize tehnice judiciare.

Curtea de apel, în motivarea soluției, a apreciat că nu s-a făcut dovada susținerilor că invenția nu a fost aplicată sau că procesul de producție ar fi suferit vreo modificare față de perioada anterioară în temeiul probelor cu înscrisuri administrate. Prin expertiza de specialitate solicitată s-ar fi putut stabili dacă instalația de călire a țevilor, la care se referă brevetul de invenție, a mai fost utilizat la cuptorul C.V.P. 4 în perioada 2008-2010 și dacă instalația de călire a țevilor utilizată în perioada 2008-2010 este diferită de instalația protejată prin brevetul de invenție. Cu alte cuvinte, instanța nu a stabilit pe deplin situația de fapt din cauză cu referire la utilizarea/neutilizarea instalației și, implicit la stabilirea existenței vreunei eficiențe economice rezultată din aplicarea obiectului brevetului.

Administrarea insuficientă a probelor necesare și utile cauzei echivalează cu necercetarea fondului, fiind motiv de casare cu trimitere potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ. În consecință, constatându-se că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită precum și imposibilitatea administrării în recurs a altor probe decât cele cu înscrisuri, în considerarea art. 305 C. proc. civ., recursul va fi admis în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., decizia va fi casată și cauza va fi trimisă pentru rejudecarea apelului pârâtei. În rejudecare, instanța va administra proba cu expertiză tehnică de specialitate vizând obiectivele menționate în recurs în vederea aplicării corecte a dispozițiilor art. 36 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, cu referire la conținutul contractului de cesiune încheiat între părți, precum și orice altă probă utilă, concludentă și pertinentă cauzei, în respectarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. Cât privește critica referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 244 C. proc. civ., Înalta Curte reține că soluționarea litigiului pendinte, între aceleași părți, având ca obiect anularea brevetului, în sensul că eventuala anulare a brevetului are consecințe asupra drepturilor bănești cuvenite inventatorilor, măsura suspendării legale prevăzute de art. 244 C. proc. civ. are caracter facultativ, astfel încât adoptarea sa depinde de aprecierea instanței de judecată, care are în vedere nu numai legătura dintre cauze, ci și oportunitatea suspendării judecății. În acest sens s-a apreciat că dreptul reclamanților de a fi recompensați pentru invenția lor, rezultat ce nu ar putea fi atins în cazul întreruperii judecății, se impune a fi protejat ca atare.

Soluția pronunțată este o aplicare a caracterului facultativ a suspendării prevăzute de art. 244 C. proc. civ. Funcție de probatoriile administrate instanța va reevalua puterea de lucru judecat a sentinței pronunțate în litigiul purtat anterior între părți ce a vizat drepturile cuvenite autorilor invenției pentru o perioadă anterioară celei din prezenta cauză, litigiu în care nu s-a invocat neutilizarea instalației.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A.P., B.R.D., B.M., B.M., C.C., C.P., D.V., D.M., F.I., F.S., G.C., I.D., M.V., S.I. (I.), S.G., T.V., T.V. împotriva Deciziei nr. 9 din data de 29 aprilie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă. Admite recursul declarat de pârâta SC A.T.P. SA Roman împotriva aceleiași decizii. Casează în parte decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelului declarat de pârâta SC A.T.P. SA Roman la aceeași instanță. Menține celelalte dispoziții ale deciziei cu privire la apelul declarat de reclamanți. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2013.