ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2965/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2965/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanta S.N.R. SA BUCUREȘTI prin sucursala D.R. TIMIȘOARA, în contradictoriu cu pârâta SC R.I.P.S. SRL Timișoara a solicitat instanței să oblige pârâta să ridice macaraua tip MTA de pe proprietatea reclamantei ca urmare a încetării sechestrului asigurator instituit asupra acestui bun sub sancțiunea plății de daune cominatorii în cuantum de 5000 Euro/zi de întârziere, să autorizeze reclamanta ca, în cazul în care nu ridică de bunăvoie macaraua, să dezmembreze și să depoziteze pe cheltuiala pârâtei acest utilaj.
Prin cererea reconvențională s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 391860 lei plus TVA, sumă ce reprezintă lipsa de folosință a macaralei pentru perioada 9 mai 2007 – 4 august 2008. Prin sentința nr. 340 din 31 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș s-a admis cererea principală, pârâta a fost obligată să ridice macaraua tip MTA de pe terenul proprietatea reclamantei, a fost autorizată reclamanta ca, în cazul neexecutării obligației, să demareze și să depoziteze pe cheltuiala pârâtei, utilajul, a fost respinsă cererea reconvențională, cu cheltuieli de judecată de 8.3 lei în sarcina pârâtei. Prin decizia nr. 36/ A din 16 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a fost respins apelul pârâtei SC R.I.P.S.
SRL Timișoara. Împotriva acestei decizii a declarat apel pârâta SC R.I.P.S. SRL, criticând-o pentru nelegalitate. Recurenta – pârâtă solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, încadrându-și global criticile motivelor de recurs reglementate de art. 304 punctele 8 și 9 C. proc. civ. Înalta Curte, în lipsa criticilor de nelegalitate care pot fi încadrate în art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., a invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Este de observat că deși recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., criticile invocate nu pot fi subsumate acestor motive de nelegalitate.
În concret, recurenta nu a dezvoltat motivele invocate, conform cerințelor art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., criticând în esență decizia recurată numai din perspectiva probatoriului administrat și numai prin raportare la situații de fapt derivate din efectele juridice ale instituirii sechestrului asigurator.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată nulitatea cererii privind recursul declarat de recurenta – pârâtă SC R.I.P.S. SRL TIMIȘOARA împotriva deciziei nr. 36/ A din 16 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.