ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1763/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș, reclamanții P.G. și D.V. au chemat în judecată pârâta SC A.R.A. SA, sucursala Timiș, solicitând obligarea pârâtei la plata contravalorii în lei la cursul B.N.R. a sumei de 197.820 Euro, respectiv 159.355 Euro către primul reclamant și 28465 Euro către cel de al doilea reclamant, cu cheltuieli de judecată. Pârâta SC A. SA prin cererea reconvențională formulată a solicitat obligarea reclamanților la plata sumelor achitate de către SC A. SA, cu titlu de taxe și impozite în calitate de proprietară a imobilului din Lugoj, Str. Cuza Vodă, în perioada august 2002 – iulie 2005 și reactualizarea acestor sume în funcție de rata inflației.

Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 2091 din 15 iunie 2006, a admis atât acțiunea principală formulată de reclamanții pârâți reconvenționali P.G. și D.V., cât și cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională SC A.R.A. SA, sucursala Timiș, și a obligat societatea pârâtă la plata sumei totale de 301.055,09 Euro, respectiv 204.343,09 Euro reclamantului P.G. și 96.712 Euro reclamantului D.V., precum și obligarea celor doi reclamanți la plată a sumei de 31.559,3 lei către societatea pârâtă. Totodată, pârâta-reclamantă a fost obligată și la cheltuieli de judecată în cuantum de 14.778 lei, iar reclamanții la suma de 1525 lei cu același titlu, restul cheltuielilor fiind compensate.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că imobilul situat în Lugoj Str. Cuza Vodă a devenit proprietatea tabulară a reclamantului P.G. ca urmare a vânzării la licitație și a adjudecării imobilului prin actul de adjudecare încheiat la 20 august 2002 la data de 31 ianuarie 2005, care a fost ulterior înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare reclamantului D.V. Prima instanță a constatat că dreptul de proprietate a fost dobândit de reclamantul P.G., la 20 august 2002, dată de la care proprietarul trebuia să se bucure de toate prerogativele conferite de dreptul său real. Prin cererile introduse la instanță și prin refuzul societății pârâte de a evacua în mod voluntar spațiul, reclamantul a fost împiedicat să-și exercite posesiune și folosința asupra spațiului proprietatea sa, astfel că dreptul său a fost știrbit prin lipsa acestor atribute.

În mod greșit pârâta recunoaște doar dreptul de proprietate al reclamantului D.V., devenit proprietar printr-un contract de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică, fără a recunoaște și dreptul de proprietate al celuilalt reclamant, persoană care a dobândit imobilul tot în condiții legale, respectiv prin adjudecarea lui la licitație publică. Față de împrejurarea că societatea pârâtă a achitat o parte din impozitele datorate pentru imobil, taxe care sunt în sarcina proprietarului, tribunalul a apreciat că și cererea reconvențională având acest obiect este întemeiată, sens în care a obligat reclamanții la plata valorii reactualizate a acestor taxe, potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia civilă nr. 268 din 27 noiembrie 2007, a admis apelurile declarate de reclamanții P.G. și D.V. precum și de pârâta SC A.R.A. SA, sucursala Timiș și în consecință: - a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că exonerează societatea pârâtă de la plata sumei de 163.379,49 Euro către reclamanți cu titlu de despăgubiri reprezentând lipsa de folosință a imobilului acestora. - a respins cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională împotriva reclamanților pârâți reconvenționali având ca obiect plata sumei de 27.015, 81 lei, actualizată, reprezentând contravaloarea taxelor și impozitelor aferente imobilului în litigiu și care au fost achitate de societatea pârâtă.

- a respins cererea reclamanților privind obligarea societății pârâte la plata sumei de 43.960 Euro reprezentând contravaloarea folosinței imobilului pentru perioada 15 iunie 2006 – 15 noiembrie 2006. - a obligat pârâta la 5.019,29 lei cheltuieli de judecată către reclamanți - s-a dispus eliberarea de către societatea pârâtă a cauțiunii în sumă de 106.000 lei achitată conform recipisei nr. 48746011 din 14 noiembrie 2006. Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanții cât și pârâta criticând decizia recurată pentru nelegalitate. Astfel, recurenții-reclamanți întemeindu-și recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 critică decizia instanței de apel în ceea ce privește greșita reținere în soluționarea cauzei a raportului de expertiză judiciară efectuat în faza procesuală a apelului înlăturând prima expertiză efectuată în fața instanței de fond, fără nici o motivare.

În acest sens recurenții-reclamanți, consideră că instanța de apel s-a contrazis în stabilirea suprafețelor la care au fost calculate despăgubirile de folosință astfel în suplimentul de expertiză inițial, în fața Tribunalului Timiș au fost calculate despăgubirile de folosință avându-se în vedere suprafața de 1099 m.p., iar instanța de apel în motivarea soluției susține că și în prima instanță, inițial expertiza judiciară a avut în vedere aceeași suprafață utilă (adică 687 m.p.). Astfel, instanța de apel a avut în vedere la calcularea despăgubirilor de folosință, suprafața de 687 m.p., suprafață indicată de pârâta A. fără nici un temei sau vreo bază reală înlăturând dovezile lor cu privire la suprafața de 1099 m.p.

și la cea utilă de 925,56 m.p. încălcându-se în acest fel dispozițiile art. 1169 C. civ. Recurenta-pârâtă SC A.R.A. prin cererea de recurs invocă excepția necompetenței materiale a instanțelor comerciale ce au soluționat prezenta cauză (atât instanța de fond cât și instanța de apel). În opinia sa instanța competentă de a soluționa prezenta cauză este Tribunalul Timiș, secția civilă, bazându-se pe faptul că principiul îmbogățirii fără justă cauză (temeiul de drept pe care reclamanții și-au formulat acțiunea) nu reprezintă un act comercial. În argumentarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă, după o prezentare a situației de fapt detaliată, critică instanța de apel că nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 129 C. proc.

civ. Pârâta și reclamanții au depus întâmpinare, respectiv concluzii scrise la recursul declarat de cealaltă parte reiterând apărările de la fond și au solicitat admiterea recursului propriu. Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Privitor la recursul pârâtei prin care s-a invocat excepția de necompetență materială și examinând dispozițiile de ordine publică privind competența materială, Înalta Curte constată că în mod legal a fost soluționată cauza de instanțele comerciale. Potrivit art. 4 C. com., în afara faptelor de comerț enumerate în art. 3 C. com., se socotesc ca fapte de comerț, celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul respectiv.

În speță, având în vedere că imobilul este folosit ca spațiu de desfășurare a unor activități comerciale și că pârâta SC A.R.A. SA, desfășoară activități comerciale în înțelesul art. 4 și art. 3 C. com., iar raporturile juridice între părți sunt supuse legilor comerciale în conformitate cu dispozițiile art. 9 C. com., excepția de necompetență materială invocată este nefondată. Referitor la celelalte critici formulate de recurenta pârâtă aceste sunt nefondate. Recursul, în reglementarea procedurală actuală, este cale de atac extraordinară supusă regulilor cuprinse în Titlul V, intitulat căile extraordinare de atac. Pentru promovarea recursului art. 302 1 C. proc. civ., instituie dispoziții obligatorii, sancționate în caz de nerespectare cu nulitatea.

Printre aceste dispoziții se instituie obligativitatea pentru recurentă de a indica motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Din expunerea motivării recursului rezultă că s-au antamat chestiuni de fond, care nu vizează nelegalitatea, or, în recurs se examinează soluția anterior pronunțată, din punctul de vedere al cerințelor art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. În acest sens art. 304 C. proc. civ., prevede că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, prevăzute de pct. 1-9, care nu se regăsesc în motivarea recursului. Nu în ultimul rând trebuie reținut că recursul nu are caracter devolutiv, pentru ca instanța astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului.

Cât privește recursul reclamanților P.G. și D.V., acesta este nefondat deoarece: Atât instanța de apel cât și instanța de fond au apreciat corect suprafața de 687 m.p. și nu cea de 1099 m.p. cum au solicitat reclamanții. Cu atât mai mult cu cât expertiza judiciară inițial a avut în vedere exact aceeași suprafață utilă și în prima instanță reclamanții nu au formulat nici o critică. Totodată, corect a reținut instanța de apel că, din cuprinsul expertizei tehnice extrajudiciare depuse de reclamanți rezultă că aria utilă a apartamentului nr. 1 al imobilului în speță, este de 925,56 m.p., din care se scade aria podului de 187,75 m.p. rămânând o suprafață apropiată de cea recunoscută de pârâtă respectiv 687 m.p.

Pentru considerentele de fapt și de drept reținute mai sus, conform art. 312 C. proc. civ., se vor respinge recursurile declarate de reclamanții P.G., D.V. și de pârâta SC A.R.A. SA, sucursala Timiș, împotriva deciziei civile nr. 268 din 27 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, Secția Comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția de necompetență materială, invocată de recurenta pârâtă. Respinge recursurile declarate de pârâta SC A.R.A. SA, sucursala Timiș și de reclamanții D.V. și P.G., împotriva deciziei civile nr. 268 din 27 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 22 mai 2008.