ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1763/2008

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la Tribunalul Timiș, reclamanții P.G. și D.V. au chemat în judecată pârâta SC

A.R.A. SA, sucursala Timiș, solicitând obligarea pârâtei la plata contravalorii

în lei la cursul B.N.R. a sumei de 197.820 Euro, respectiv 159.355 Euro către

primul reclamant și 28465 Euro către cel de al doilea reclamant, cu cheltuieli

de judecată.

Pârâta SC A. SA prin

cererea reconvențională formulată a solicitat obligarea reclamanților la plata

sumelor achitate de către SC A. SA, cu titlu de taxe și impozite în calitate de

proprietară a imobilului din Lugoj, Str. Cuza Vodă, în perioada august 2002 –

iulie 2005 și reactualizarea acestor sume în funcție de rata inflației.

Tribunalul Timiș,

prin sentința civilă nr. 2091 din 15 iunie 2006, a admis atât acțiunea principală

formulată de reclamanții pârâți reconvenționali P.G. și D.V., cât și cererea

reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională SC A.R.A. SA, sucursala

Timiș, și a obligat societatea pârâtă la plata sumei totale de 301.055,09 Euro,

respectiv 204.343,09 Euro reclamantului P.G. și 96.712 Euro reclamantului D.V.,

precum și obligarea celor doi reclamanți la plată a sumei de 31.559,3 lei către

societatea pârâtă.

Totodată,

pârâta-reclamantă a fost obligată și la cheltuieli de judecată în cuantum de

14.778 lei, iar reclamanții la suma de 1525 lei cu același titlu, restul

cheltuielilor fiind compensate.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că imobilul situat în Lugoj Str. Cuza Vodă a

devenit proprietatea tabulară a reclamantului P.G. ca urmare a vânzării la

licitație și a adjudecării imobilului prin actul de adjudecare încheiat la 20

august 2002 la data de 31 ianuarie 2005, care a fost ulterior înstrăinat prin

contractul de vânzare-cumpărare reclamantului D.V.

Prima instanță a

constatat că dreptul de proprietate a fost dobândit de reclamantul P.G., la 20

august 2002, dată de la care proprietarul trebuia să se bucure de toate

prerogativele conferite de dreptul său real. Prin cererile introduse la

instanță și prin refuzul societății pârâte de a evacua în mod voluntar spațiul,

reclamantul a fost împiedicat să-și exercite posesiune și folosința asupra

spațiului proprietatea sa, astfel că dreptul său a fost știrbit prin lipsa

acestor atribute.

În mod greșit pârâta

recunoaște doar dreptul de proprietate al reclamantului D.V., devenit

proprietar printr-un contract de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică,

fără a recunoaște și dreptul de proprietate al celuilalt reclamant, persoană

care a dobândit imobilul tot în condiții legale, respectiv prin adjudecarea lui

la licitație publică.

Față de împrejurarea

că societatea pârâtă a achitat o parte din impozitele datorate pentru imobil,

taxe care sunt în sarcina proprietarului, tribunalul a apreciat că și cererea

reconvențională având acest obiect este întemeiată, sens în care a obligat

reclamanții la plata valorii reactualizate a acestor taxe, potrivit raportului

de expertiză întocmit în cauză.

Curtea de Apel

Timișoara, secția comercială, prin decizia civilă nr. 268 din 27 noiembrie 2007,

a admis apelurile declarate de reclamanții P.G. și D.V. precum și de pârâta SC

A.R.A. SA, sucursala Timiș și în consecință:

- a schimbat în parte

hotărârea atacată în sensul că exonerează societatea pârâtă de la plata sumei

de 163.379,49 Euro către reclamanți cu titlu de despăgubiri reprezentând lipsa

de folosință a imobilului acestora.

- a respins cererea

reconvențională formulată de pârâta reclamantă reconvențională împotriva

reclamanților pârâți reconvenționali având ca obiect plata sumei de 27.015, 81

lei, actualizată, reprezentând contravaloarea taxelor și impozitelor aferente

imobilului în litigiu și care au fost achitate de societatea pârâtă.

- a respins cererea

reclamanților privind obligarea societății pârâte la plata sumei de 43.960 Euro

reprezentând contravaloarea folosinței imobilului pentru perioada 15 iunie 2006

– 15 noiembrie 2006.

- a obligat pârâta la

5.019,29 lei cheltuieli de judecată către reclamanți

- s-a dispus

eliberarea de către societatea pârâtă a cauțiunii în sumă de 106.000 lei

achitată conform recipisei nr. 48746011 din 14 noiembrie 2006.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs atât reclamanții cât și pârâta criticând decizia

recurată pentru nelegalitate.

Astfel,

recurenții-reclamanți întemeindu-și recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și

9 critică decizia instanței de apel în ceea ce privește greșita reținere în

soluționarea cauzei a raportului de expertiză judiciară efectuat în faza

procesuală a apelului înlăturând prima expertiză efectuată în fața instanței de

fond, fără nici o motivare.

În acest sens

recurenții-reclamanți, consideră că instanța de apel s-a contrazis în

stabilirea suprafețelor la care au fost calculate despăgubirile de folosință

astfel în suplimentul de expertiză inițial, în fața Tribunalului Timiș au fost

calculate despăgubirile de folosință avându-se în vedere suprafața de 1099 m.p., iar instanța de apel în motivarea soluției susține că și în prima instanță, inițial

expertiza judiciară a avut în vedere aceeași suprafață utilă (adică 687 m.p.).

Astfel, instanța de

apel a avut în vedere la calcularea despăgubirilor de folosință, suprafața de 687 m.p., suprafață indicată de pârâta A. fără nici un temei sau vreo bază reală înlăturând dovezile

lor cu privire la suprafața de 1099 m.p. și la cea utilă de 925,56 m.p. încălcându-se în acest fel dispozițiile art. 1169 C. civ.

Recurenta-pârâtă SC A.R.A.

prin cererea de recurs invocă excepția necompetenței materiale a instanțelor

comerciale ce au soluționat prezenta cauză (atât instanța de fond cât și

instanța de apel).

În opinia sa instanța

competentă de a soluționa prezenta cauză este Tribunalul Timiș, secția civilă,

bazându-se pe faptul că principiul îmbogățirii fără justă cauză (temeiul de

drept pe care reclamanții și-au formulat acțiunea) nu reprezintă un act

comercial.

În argumentarea

motivelor de recurs, recurenta-pârâtă, după o prezentare a situației de fapt

detaliată, critică instanța de apel că nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 129

C. proc. civ.

Pârâta și reclamanții

au depus întâmpinare, respectiv concluzii scrise la recursul declarat de

cealaltă parte reiterând apărările de la fond și au solicitat admiterea

recursului propriu.

Analizând recursurile

prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Privitor la recursul

pârâtei prin care s-a invocat excepția de necompetență materială și examinând

dispozițiile de ordine publică privind competența materială, Înalta Curte

constată că în mod legal a fost soluționată cauza de instanțele comerciale.

Potrivit art. 4 C.

com., în afara faptelor de comerț enumerate în art. 3 C. com., se socotesc ca

fapte de comerț, celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant dacă nu

sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul respectiv.

În speță, având în

vedere că imobilul este folosit ca spațiu de desfășurare a unor activități

comerciale și că pârâta SC A.R.A. SA, desfășoară activități comerciale în

înțelesul art. 4 și art. 3 C. com., iar raporturile juridice între părți sunt

supuse legilor comerciale în conformitate cu dispozițiile art. 9 C. com.,

excepția de necompetență materială invocată este nefondată.

Referitor la

celelalte critici formulate de recurenta pârâtă aceste sunt nefondate.

Recursul, în

reglementarea procedurală actuală, este cale de atac extraordinară supusă

regulilor cuprinse în Titlul V, intitulat căile extraordinare de atac. Pentru

promovarea recursului art. 302

1

C. proc. civ., instituie dispoziții

obligatorii, sancționate în caz de nerespectare cu nulitatea.

Printre aceste

dispoziții se instituie obligativitatea pentru recurentă de a indica motivele

de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Din

expunerea motivării recursului rezultă că s-au antamat chestiuni de fond, care

nu vizează nelegalitatea, or, în recurs se examinează soluția anterior

pronunțată, din punctul de vedere al cerințelor art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

În acest sens art. 304 C. proc. civ., prevede că modificarea sau casarea unei

hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate, prevăzute de pct.

1-9, care nu se regăsesc în motivarea recursului.

Nu în ultimul rând

trebuie reținut că recursul nu are caracter devolutiv, pentru ca instanța

astfel investită să treacă la examinarea fondului litigiului.

Cât privește recursul

reclamanților P.G. și D.V., acesta este nefondat deoarece:

Atât instanța de apel

cât și instanța de fond au apreciat corect suprafața de 687 m.p. și nu cea de 1099 m.p. cum au solicitat reclamanții. Cu atât mai mult cu cât expertiza

judiciară inițial a avut în vedere exact aceeași suprafață utilă și în prima

instanță reclamanții nu au formulat nici o critică.

Totodată, corect a

reținut instanța de apel că, din cuprinsul expertizei tehnice extrajudiciare

depuse de reclamanți rezultă că aria utilă a apartamentului nr. 1 al imobilului

în speță, este de 925,56 m.p., din care se scade aria podului de 187,75 m.p. rămânând o suprafață apropiată de cea recunoscută de pârâtă respectiv 687 m.p.

Pentru considerentele

de fapt și de drept reținute mai sus, conform art. 312 C. proc. civ., se vor

respinge recursurile declarate de reclamanții P.G., D.V. și de pârâta SC A.R.A.

SA, sucursala Timiș, împotriva deciziei civile nr. 268 din 27 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, Secția Comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția de

necompetență materială, invocată de recurenta pârâtă.

Respinge recursurile

declarate de pârâta SC A.R.A. SA, sucursala Timiș și de reclamanții D.V. și P.G.,

împotriva deciziei civile nr. 268 din 27 noiembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 22 mai 2008.