ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.10.2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2643/2009

HOTĂRÂRE
29.10.2009
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2643/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Vrancea, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 217

din 26 septembrie 2008, a admis acțiunea formulată de SC R. SRL cu sediul

social în Focșani județul Vrancea împotriva pârâților SC C. SA VRANCEA FOCȘANI

și P.M. FOCȘANI, constatând că reclamanta este constructor de bună credință pentru

construcția C1 din strada Anghel Saligny municipiul Focșani Județul Vrancea.

În fundamentarea acestei soluții

instanța de fond a reținut că prin contractul de închiriere nr. 1279 din 15

aprilie 2000, reclamanta SC R. SRL FOCȘANI a închiriat de la SC C. SA VRANCEA

un imobil compus din cameră, hol și 150 m.p. teren aferent, situat în strada

Anghel Saligny.

La data de 21 februarie 2001

pârâta și-a dat acordul ca reclamanta să ridice o construcție definitivă din

zidărie, în acest sens fiind emise certificatul de urbanism nr. 1268 din 29

decembrie 2000 și autorizația de construcție nr. 105 din 18 aprilie 2001.

Deși în certificatul de

urbanism se face referire la o construcție provizorie, autorizația se referă la

o construcție definitivă, în condițiile în care pârâta își dăduse acordul în

acest sens.

Schimbarea ulterioară a

destinației construcției s-a făcut în baza certificatului de urbanism nr. 691

din 10 iulie 2002.

În speță nu se discută

regimul juridic al terenului iar reclamanta a edificat o construcție pe terenul

pentru care avea contract de închiriere, cu autorizație de construcție, fiind

constructor de bună credință.

Curtea de Apel Galați, secția

comercială, maritimă și fluvială, prin decizia nr. 5/ A din 16 ianuarie 2009, a

respins apelurile declarate de pârâtele SC C. SA VRANCEA FOCȘANI și P.M. FOCȘANI

împotriva sentinței civile nr. 217 din 26 septembrie 2008 pronunțată de

Tribunalul Vrancea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

fiind preluate în esență argumentele primei instanțe.

Împotriva deciziei nr. 5/ A

din 16 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială,

maritimă și fluvială, au promovat recurs pârâtele SC C. SA VRANCEA FOCȘANI și P.M.

FOCȘANI, care au criticat pentru nelegalitate și netemeinicie această hotărâre

judecătorească, după cum urmează.

Recurenta pârâtă SC C. SA

VRANCEA a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate și

rejudecându-se cauza să fie respinsă acțiunea reclamantei, deoarece nu i se

poate reține calitatea de constructor de bună credință.

În dezvoltarea motivelor de

recurs s-a mai evocat și împrejurarea că o acțiune fondată pe art. 494 alin.

(3) C. civ., nu se poate face decât în contradictoriu cu proprietarul terenului,

iar SC C. SA VRANCEA nu este proprietarul terenului în cauză.

Recurenta pârâtă P.M. FOCȘANI,

la rândul ei, a solicitat în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., admiterea

recursului și modificarea deciziei dată în apel, cu consecința respingerii

acțiunii reclamantei, deoarece certificatul de urbanism nr. 1268 din 29

decembrie 2000 a fost eliberat în vederea executării unei construcții

provizorii cu destinația depozit pentru materiale de construcții.

Intimata reclamantă SC R. SRL

FOCȘANI a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursurilor.

Înalta Curte, analizând materialul

probator administrat în cauză, în raport de toate criticile aduse prin cererile

de recurs, constată că acestea sunt justificate, urmând a admite recursurile

pârâtelor, pentru următoarele considerente.

Prin cererea de chemare în

judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani, la data de 23 mai 2007 sub

nr. 4510/231/2007, reclamanta SC R. SRL FOCȘANI a solicitat în contradictoriu cu

SC C. SA VRANCEA și P.M. FOCȘANI, să se constate că are calitatea de

constructor de bună credință în ce privește imobilul construcție C1 pe terenul

situat în strada Anghel Saligny (fostă Leningrad) din municipiul Focșani

județul Vrancea.

Între SC C. SA VRANCEA în

calitatea de locator și SC R. SRL în calitatea de locatar a fost încheiat

contractul de închiriere nr. 1279 din 15 aprilie 2000 având ca obiect închirierea

unui imobil compus din cameră, hol și curte în suprafață de 150 m

2

,

pe un termen de 25 de ani, stabilindu-se drepturi și obligații reciproce în

sarcina ambelor părți.

Este adevărat că la cererea

reclamantei P.M. Focșani a eliberat certificatul de urbanism nr. 1268 din 29

decembrie 2000, cu specificația că regimul juridic este pentru un imobil compus

dintr-o cameră, un hol și o curte de 150 m.p. în scopul executării unei

construcții provizorii cu destinație depozit materiale construcții.

Prin actul adițional din 21

februarie 2001 la contractul de închiriere nr. 1278 din 18 aprilie 2000 SC C. SA

a fost de acord ca SC R. SRL să edifice o construcție definitivă, din zidărie,

conform cu limitele spațiului închiriat.

Ulterior, a fost obținută de

reclamantă autorizația de construire nr. 105 din 18 aprilie 2001 vizând

executarea lucrărilor de construcție depozit materiale, precum și certificatul de

urbanism nr. 691 din 10 iulie 2002 prin care a fost schimbată destinația

depozitului de materiale construcții în spațiul comercial.

De remarcat că prin decizia civilă

nr. 256/ R din 21 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția

civilă, în dosarul nr. 2402/231/2007, a fost admis recursul pârâtei P.M. FOCȘANI

în contradictoriu cu intimata SC C. SA FOCȘANI, având ca obiect acțiune în

constatare, fiind schimbată în parte decizia civilă atacată, în sensul că a

fost respins ca nefondat apelul reclamantei. Astfel, potrivit sentinței civile nr.

405 din 9 octombrie 2007 a Judecătoriei Focșani a fost admisă în parte acțiunea

în constatare a reclamantei SC C. SA VRANCEA, constatându-se că aceasta este

proprietara construcției în suprafață de 75 m.p. în configurația 12, 13, 16,

17, 9 și 10 din schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expert P.O.

Relevant este că, în

considerentele acestei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile s-a

reținut că reclamanta SC C. SA VRANCEA nu și-a dovedit proprietatea asupra

terenului aferent construcției, teren în suprafață de 150 m.p. La art. 5 din

Legea nr. 15/1990 se prevede că regia autonomă este proprietara bunurilor din

patrimoniul său, dar terenul în cauză nu a figurat printre bunurile

proprietatea R.A. R. SA. Deși reclamanta a uzat de prevederile acestei legi,

fiindu-i emis un certificat de atestare a dreptului de proprietate nr. 1432 din

8 aprilie 1996, care apare menționat și în certificatul eliberat de O.R.C. de

pe lângă Tribunalul Vrancea, terenul în speță nu este înscris în aceste

evidențe.

Din această perspectivă,

acțiunea reclamantei întemeiată pe dispozițiile art. 494 C. civ., nu poate fi

admisă, respectiv nu poate fi apreciat că SC R. SRL FOCȘANI este un constructor

de bună credință privind edificarea construcției C1 situată în strada Anghel

Saligny (fostă Leningrad).

Constant, în toate fazele

procesuale, pârâtele, prin întâmpinările depuse și actele doveditoare au

precizat că simplul contract de închiriere descris anterior, nu este suficient

pentru a conferi calitatea de constructor de bună credință pentru reclamantă,

deoarece SC C. SA VRANCEA nu este proprietarul terenului pe care s-a edificat

respectiva construcție.

Pentru aceste rațiuni

urmează a admite recursurile declarate de pârâte împotriva deciziei nr. 5/ A

din 16 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă

și fluvială, pe care în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 pct. 3 C.

proc. civ., o va modifica în sensul că va admite apelurile pârâtelor, va

schimba în tot sentința civilă nr. 217 din 26 septembrie 2008 a Tribunalului

Vrancea și pe fond va respinge, ca nefondată, acțiunea reclamantei SC R. SRL

Admite recursurile declarate

de pârâtele SC C. SA VRANCEA FOCȘANI și de P.M. FOCȘANI împotriva deciziei nr. 5/

A din 16 ianuarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și

fluvială, pe care o modifică în sensul că admite apelurile pârâtelor, schimbă

în tot sentința civilă nr. 217 din 26 septembrie 2008 a Tribunalului Vrancea și

pe fond respinge ca nefondată acțiunea reclamantei SC R. SRL FOCȘANI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 octombrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-04-27
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3072/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cu privire la recursul declarat constată cele ce urmează: 1. Reclamanții M. au notificat Primăria Focșani sub nr. 21506 din 19 noiembrie 2001, dar, prin c
ÎCCJ 2023-06-15
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1141/2023
(1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondată. Situația de fapt reținută în cauză de către instanțele de fond și necontestată de către părți, relevă că prin decizia civilă nr. 139/23.11.2010, pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. x/201
ÎCCJ 2004-12-21
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4267/2005
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată la nr. 7175 din 21 octombrie 2003 la Judecătoria Focșani reclamantele C.C.I., R.E.F., D.F. și D.T. au
ÎCCJ 2011-02-01
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 425/2011
Asupra recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești, reclamanta SC R.C. SRL a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta MUNICIPIUL PLOIEȘTI
ÎCCJ 2005-11-30
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5727/2005
50/199, care a stat la baza încheierii concesiunii. Ori, este dovedit că pârâta SC N.I. SRL Focșani nu a răspuns inițiativei recurentei de a încheia contractul de concesiune asupra terenului pe care se află construcțiile vândute, iar în cau
Sursă