ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2332/2003

Asupra recursului în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27

octombrie 1999 sub nr. 4259 la Tribunalul Vrancea, reclamantul S.I. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul L.N., Primarul municipiului Focșani,

aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 10 alin. (3) cu referire la art. 16 alin.

(2) din Legea nr. 29/1990, constând în plata din folosul statului a sumei de

500 lei pe zi de întârziere, începând cu 19 iulie 1999 și până la pronunțarea

hotărârii; obligarea pârâtului la plata sumei de 104.400.000 lei, respectiv

câte 300.000 lei/zi de întârziere de la data emiterii autorizației de

construire și până la data introducerii acțiunii, precum și în continuare, până

la emiterea autorizației solicitate.

În motivarea acțiunii

s-a precizat de către reclamant, că este proprietarul unei suprafețe de teren

de 5000 mp, intravilan Focșani, că în vederea desfășurării activității la SC

A.E. SRL Focșani unde este asociat unic, a obținut toate avizele pentru

construirea unei centrale termice și birou, pe acest teren, inclusiv

autorizație de construire potrivit sentinței civile nr. 13/1999, rămasă

definitivă prin decizia civilă nr. 136/1999 pronunțată de Curtea de Apel

Galați.

S-a mai susținut de către reclamant

că față de refuzul nejustificat al eliberării actului și respectarea hotărârii

judecătorești, se impune plata de daune.

Pârâtul, prin întâmpinare, a

precizat că nu a fost posibilă eliberarea certificatului de urbanism și a

autorizației întrucât documentația depusă de reclamant i-a fost returnată,

deoarece a fost incompletă și că față de momentul redepunerii documentației, 29

octombrie 1999, actele solicitate i-au fost eliberate la 2 noiembrie 1999 și

respectiv, 5 noiembrie 1999, în termenul prevăzut de Legea nr. 50/1991.

Prin cererea formulată la 11 ianuarie 2000, reclamantul a

solicitat completarea acțiunii, în sensul anulării certificatului de urbanism

nr. 1211 din 2 noiembrie 1999 și a autorizației nr. 715 din 5 noiembrie 1999,

susținând că prin aceste acte emise ulterior i se impun modificări de lucrări

„deviere de canalizare”, precum și acordul proprietarului clădirii adiacente.

La termenul din 10 octombrie 2000,

reclamantul și-a completat din nou acțiunea, solicitând anularea în parte a

autorizației de construcție nr. 715/1999, în sensul eliminării mențiunilor

referitoare la devierea de canalizare și a acordului proprietarului clădirii

adiacente, menținerea cererii privind obligarea primarului la plata daunelor,

renunțând la obligarea acestuia la sancțiunile prevăzute de art. 10 alin. (3)

cu referire la art. 16 alin. (2) din Legea nr. 29/1990.

Pe cale de excepție, pârâții L.N. și

D.B., fostul și actualul proprietar, au invocat lipsa procedurii prealabile

prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990.

Tribunalul Vrancea, prin sentința

civilă nr. 50 pronunțată la 22 decembrie 2000, a respins excepția privind

neîndeplinirea procedurii prealabile formulată de pârâți, a admis în parte

acțiunea reclamantului S.I., a anulat certificatul de urbanism nr. 1211 din 2

noiembrie 1999 și în parte autorizația de construire nr. 715 din 5 noiembrie

1999, în ce privește mențiunile din cuprinsul acesteia „deviere canalizare” și

„în cazul în care sunteți în continuare în litigiu, iar în cazul în care

pierdeți litigiul, autorizația devine nulă dacă nu veți obține acordul

proprietarului clădirii adiacente, rămas în urma terminării litigiului”.

A respins ca neîntemeiat capătul de

cerere privind obligarea Primarului municipiului Focșani la daune în sumă de

300.000 lei pe zi de întârziere, precum și obligarea pârâtului L.N. la

sancțiunea de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere nejustificată.

A luat act că reclamantul a renunțat

la obligarea pârâtului Primarul municipiului Focșani, la amenda prevăzută de

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 29/1990.

A fost obligată Primăria

municipiului Focșani la cheltuieli de judecată în sumă de 226.000 lei.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul

Vrancea a reținut că reclamantul, la data de 19 iulie 1999 când a solicitat

executarea sentinței civile nr. 13/1999, nu a îndeplinit nici una din

condițiile prevăzute de Ordinul nr. 91/1999 ce reprezintă anexă la Legea nr.

50/1991, abia după promovarea acțiunii, astfel că în această situație nu poate

fi reținută culpa pârâților în eliberarea cu întârziere a autorizației de

construcție.

În ce privește certificatul de

urbanism nr. 1211 din 2 noiembrie 1999, s-a constatat că reclamantului i-a fost

eliberat anterior primului proces, un alt certificat de urbanism, act care mai

producea efecte la data când s-a formulat cererea din 9 iulie 1999, nefiind

revocat sau anulat de autoritatea administrativă.

Referitor la mențiunile din

autorizație, instanța de fond le-a apreciat ca nelegale, stabilind că impunerea

„deviere canalizare” îi încalcă reclamantului dreptul de proprietate și că o

atare restricție, motivată de faptul că acesta a îngăduit ca terenul să fie

subtraversat de rețeaua de canalizare pentru locuințele altor persoane, este în

defavoarea proprietarului.

Legat de celelalte mențiuni,

contestate, de asemenea, de reclamant, Tribunalul a reținut aceleași motive de

nelegalitate, întrucât litigiul dintre reclamant și B.G. cu privire la

grănițuirea terenului se referă la partea de sud și nu în partea de nord, unde

reclamantul a dorit să-și edifice construcția, distinct de împrejurarea că la

momentul actual s-a rezolvat aspectul legat de proprietate.

S-a mai argumentat și prin aceea că

în cuprinsul autorizației de construcție nu se pot impune alte condiții decât

cele prevăzute de Legea nr. 50/1991, care nu includ și consimțământul unei

persoane străine de actul administrativ.

În ce privește obligarea actualului

primar al municipiului Focșani la daune pentru întârziere, Tribunalul a

constatat că cererea este neîntemeiată întrucât la data când s-a emis

autorizația de construire 5 noiembrie 1999, pârâtul B.D. nu îndeplinea funcția

de primar.

Instanța nu a reținut nici culpa pârâtului

L.N., rezultând că acesta a eliberat autorizația de construire la care a fost

obligat prin hotărâre judecătorească în termen de 30 de zile de când

reclamantul a depus documentația, astfel că nu se justifică obligarea acestuia

la amendă.

În legătură cu excepția prevăzută de

art. 5 din Legea nr. 29/1990, invocată de pârâți, Tribunalul a reținut că

această procedură nu trebuia îndeplinită în cauză, deoarece acțiunea viza

executarea unei hotărâri judecătorești prin care autoritatea administrativă fusese

obligată la emiterea actelor administrative.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul S.I., invocând nelegalitatea și netemeinicia

acestuia.

În motivarea recursului s-a susținut

de către recurent că, în mod greșit, s-a dispus exonerarea de plata daunelor a

primarului municipiului Focșani care urmează să răspundă ca autoritate de

funcție, chiar dacă nu a fost acela care a refuzat eliberarea autorizației,

acesta având calea acțiunii în regres împotriva fostului primar N.L.

Recurentul și-a argumentat această

critică prin aceea că, începând cu data de 19 iulie 1999 când a înregistrat

cererea, însoțită și de sentința civilă nr. 13/1999, s-a refuzat punerea în

executare, folosindu-se metode de tergiversare.

Curtea de Apel Galați, prin decizia

nr. 265 pronunțată la 23 august 2001, a admis recursul, a casat sentința civilă

nr. 50/2000 a Tribunalului Vrancea și a admis acțiunea și pentru daune. A

obligat Primarul municipiului Focșani la plata daunelor în sumă de 254.000.000

lei către recurent.

Pentru a decide astfel,

Curtea de Apel Galați a reținut că, prin sentința civilă nr. 13/1999 pronunțată

de Tribunalul Vrancea, a fost admisă acțiunea recurentului împotriva pârâtei

Primăria municipiului Focșani, reprezentată prin primatul N.L. care a fost obligat

la eliberarea autorizației de construcție pentru obiectivul centrală termică și

birou, hotărâre irevocabilă și a cărei punere în executare a fost refuzată.

În legătură cu refuzul punerii în

executare, Curtea a reținut că pârâta a recurs la diverse forme de

tergiversare, respectiv invocarea completării unei noi cereri pe motiv că cea

inițială nu era tip, că nu au fost plătite taxele pentru eliberarea

autorizației și că s-a trecut cu ușurință peste un aspect esențial, acela că

hotărârea era irevocabilă.

De asemenea, Curtea a mai reținut că

în conformitate cu art. 16 din Legea nr. 29/1990, primarul era obligat ca în

cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinței nr. 13/1999,

fie să elibereze actul, fie să solicite în scris de la reclamant alte acte,

ceea ce nu a făcut, iar în cauză nu s-au făcut dovezi că acesta nu ar fi depus

actele necesare sau că ar fi avut vreo culpă în neeliberarea autorizației.

Împotriva deciziei pronunțate de

Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ, a declarat recurs în

anulare în conformitate cu art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330

pct. 2 teza II C. proc. civ., Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție,

susținând că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce

a determinat soluționarea greșită a cauzei pe fond.

Totodată, s-a reținut că aceasta

este și vădit netemeinică.

În motivarea recursului s-a susținut

că la data de 9 iulie 1999 când reclamantul a solicitat eliberarea autorizației

de construire, nu erau îndeplinite toate cerințele prevăzute de Legea nr.

50/1991, ci abia după introducerea acțiunii și că în mod corect Tribunalul nu a

putut reține culpa pârâților în eliberarea autorizației cu întârziere.

De asemenea, s-a mai

susținut că reticența organului administrativ a fost justificată și de situația

juridică incertă a terenului

Recursul în anulare este nefondat.

Din verificarea actelor dosarului,

Curtea urmează să constate că decizia pronunțată de Curtea de Apel Galați,

secția de contencios administrativ, este legală și temeinică.

În mod corect s-a reținut că

începând cu data de 9 iulie 1999, când reclamantul intimat a înregistrat la

Primăria municipiului Focșani cererea privind eliberarea autorizației de

construcție, ocazie cu care a fost atașată și sentința civilă nr. 13/1999 a

Tribunalului Vrancea, s-a refuzat punerea în executare a unei hotărâri

irevocabile.

În conformitate cu art. 16 din Legea

nr. 29/1990, autoritatea administrativă, respectiv primarul era obligat ca în

cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinței prezentate, să

elibereze autorizația ori să solicite în scris alte acte.

În absența unor atare dovezi, în mod

justificat a reținut refuzul în eliberarea la timp a autorizației de

construire, situație ce a concurat la crearea de daune ce au constatat în

imposibilitatea realizării construcției.

Dimpotrivă, a rezultat din actele

dosarului o tergiversare nejustificată a funcționarilor în a rezolva cererea,

în sensul că certificatul de urbanism emis de primărie, altul decât cel inițial,

conținea o serie de obligații ce îi îngrădeau reclamantului dreptul de

proprietate, iar autorizația emisă pe parcursul procesului avea atașată o

cerere tip cu o pretinsă semnătură a reclamantului care s-a dovedit a fi un

fals.

Susținerea recurentei că reticența

autorității administrative de a elibera cu celeritate autorizația de construire

a fost justificată de situația juridică incertă a terenului, este infirmată de

actele existente și anume, titlul de proprietate emis intimatului-reclamant din

anul 1999, precum și de sentința civilă nr. 13/1999, definitivă și irevocabilă,

care a cenzurat acest aspect și care nu mai putea fi pus în discuție.

Astfel fiind, Curtea urmează să

respingă recursul în anulare, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul în anulare

declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de

Justiție împotriva sentinței civile nr. 265/R din 23 august 2001 a Curții de

Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 iunie 2003.